ICCJ. Decizia nr. 5781/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5781/2011
Dosar nr. 2948/102/2009
Şedinţa publică din 6 iulie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 17 septembrie 2009 pe rolul Tribunalului Mureş, reclamanta L.I. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice solicitând să se constate caracterul politic al măsurii administrative luate faţă de tatăl acesteia.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că în perioada 15 februarie 1951 – 20 decembrie 1957, tatăl ei – numitul K.E. – a fost declarat chiabur, motiv pentru care atât tatăl reclamantei cât şi membrii familiei au avut domiciliul obligatoriu în localitatea T. Reclamanta arată că în perioada amintită întreaga familie a fost persecutată de autorităţi.
Pârâtul a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii prin raportare la prevederile art. 111 din C. proc. civ., motivând această excepţie prin lipsa unui petit de realizare a dreptului.
Cu privire la această excepţie, instanţa a apreciat-o ca neîntemeiată, îÎntrucât dispoziţiile speciale ale Legii nr. 221/2009 urmăresc acordarea unei forme de reparaţie persoanelor persecutate de autorităţi în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Din ansamblul prevederilor acestui act normativ, în special din dispoziţiile art. 4, se desprinde concluzia ca una din formele de reparaţie morală ce poate fi solicitată de persoanele îndreptăţite, este constatarea pe cale judecătorească a caracterului politic al condamnării sau al măsurii administrative.
Această formă de reparaţie morală este independentă de o altă modalitate de reparaţie (respectiv de acordarea de daune morale în sensul prevăzut de art. 5 din Legea nr. 221/2009) şi, fiind în prezenţa unei forme de reparaţie morală, interesul procesual în exercitarea cererii în constatare există, neavând nicio relevanţă dispoziţiile O.U.G. nr. 214/1999 invocate de pârât.
Pe fondul cauzei s-a reţinut că, separat de situaţiile expres reglementate prin Legea nr. 221/2009, dispoziţiile art. 4 alin. (2) din acelaşi act normativ lasă la latitudinea instanţei aprecierea dacă şi în alte ipoteze, măsura administrativă a avut sau nu caracter politic.
În acest sens, s-a constatat că în perioada 1952 – 1957, tatăl reclamantei a fost înscris pe lista chiaburilor.
Din coroborarea înscrisurilor privind încadrarea în categoria chiaburilor cu cele privind trecerea reclamantei în evidenţa autorităţilor ca „material compromiţător”, s-a tras concluzia că în toată acea perioadă tatăl reclamantei a fost în permanenţă urmărit de autorităţi (aşa cum rezultă din note informative de la C.N.S.A.S.).
S-a apreciat ca fiind evident caracterul politic al acestei măsuri administrative, persecutarea exercitată de autorităţile regimului comunist având la bază categoria socială a persoanei declarate „chiabur” şi care, pentru a fi radiat de pe acea listă, a fost retrogradat” în categoria ţăranilor mijlocii.
Prin acţiunea de supraveghere a autorităţilor s-a adus atingere în mod abuziv dreptului autorului reclamantei la libertate fizică şi psihică.
Faţă de toate aceste considerente, Tribunalul a pronunţat sentinţa civilă nr. 1239 din 15 iunie 2010, prin care a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârât şi a admis cererea, constatând caracterul politic al măsurilor cu caracter administrativ la care a fost supus K.E. în perioada 1952 – 1957.
Împotriva sentinţei a declarat apel pârâtul care a susţinut caracterul netemeinic şi nelegal al soluţiei, având în vedere că pentru constatarea caracterului politic al unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3 din Legea nr. 221/2009, se impunea ca instanţa de fond să analizeze incidenţa dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009 la care face trimitere art. 4 alin. (2) din actul normativ anterior menţionat.
Având în vedere că prevederile art. 1 alin. (3) raportat la dispoziţiile art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999, s-a apreciat că solicitarea reclamantei se impunea a fi catalogată ca fiind o cerere de repunere în termenul prevăzut de dispoziţiile O.U.G. nr. 214/1999. În acest sens, s-a arătat că în conformitate cu prevederile art. 4 din O.U.G. nr. 214/1999, Comisia pentru constatarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă înfiinţată în baza acestui act normativ, constată calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice sau supuse, din motive politice, unor măsuri administrative abuzive. Conform prevederilor actului normativ menţionat, termenul de depunere a cererilor a fost 31 decembrie 2003.
S-a invocat faptul că reclamanta nu a adus niciun argument în susţinerea cererii sale care ar fi putut determina instanţa de judecată să constate caracterul politic al măsurii administrative la care a fost supus antecesorul său.
Apelul a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 129/A din 28 septembrie 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
În considerentele deciziei s-a reţinut că, aşa cum în mod corect a stabilit şi prima instanţă, în perioada 1952 – 1957 tatăl reclamantei a fost înscris pe lista chiaburilor, fiind nevoit să predea statului o cantitate mai mare de produse agricole şi totodată, membrilor de familie le-a fost interzisă părăsirea localităţii fără o încuviinţare prealabilă, fiindu-le de asemenea interzis să participe la activităţi culturale.
De aceea, s-a apreciat că în mod justificat a stabilit prima instanţă caracterul politic al măsurilor cu caracter administrativ la care a fost supus tatăl reclamantei ca urmare a includerii acestuia pe lista chiaburilor, având în vedere că prin măsurile care s-au luat faţă de el, acesta a fost discriminat în raport de alte persoane iar persecuţia exercitată a fost determinată doar de faptul că a fost categorisit „chiabur”, fără a fi săvârşit fapte de natură infracţională.
Totodată, a fost înlăturată critica privind eludarea dispoz. O.U.G. nr. 214/1999 prin promovarea unei acţiuni întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 221/2009.
Aceasta, în condiţiile în care prin O.U.G. nr. 214/1999 se reglementează într-adevăr, acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă unor categorii de persoane, însă trimiterea care se face la acest act normativ prin dispoziţiile Legii nr. 221/2009, nu înseamnă că persoanele care solicită aplicarea în beneficiul lor a prevederilor acestor legi trebuie să parcurgă sau să facă dovada că au parcurs procedura prevăzută de O.U.G. nr. 214/1999 pentru recunoaşterea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă.
Prin art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999 se prevede că sunt considerate infracţiuni săvârşite din motive politice infracţiunile care au avut unul din scopurile prevăzute de lit. a) – e) ale acestui articol. Trimiterea făcută la acest text de Legea nr. 221/2009 trebuie interpretată în sensul că, la aprecierea caracterului politic al unei măsuri administrative, trebuie avut în vedere doar dacă acţiunile persoanei faţă de care s-a luat măsura respectivă au avut vreunul din scopurile prevăzute de art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999.
Decizia a fost atacată cu recurs de către apelantul-pârât, care a invocat următoarele aspecte de nelegalitate:
- Instanţa nu a arătat în concret motivele pe care se sprijină soluţia adoptată, limitându-se la a reitera situaţia de fapt prezentată de reclamantă fără a analiza mijloacele de probă.
- În speţă, nu s-a făcut dovada îndeplinirii cerinţelor prev. de art. 3 şi respectiv, art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009.
Pentru constatarea caracterului politic al unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, se impunea să se verifice incidenţa art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009 cu trimiterea pe care acest text o face la dispoziţiile O.U.G. nr. 214/1999.
În aceste condiţii, instanţa trebuia să constate că reclamanta-intimată nu a făcut dovada că măsura administrativă luată asupra antecesorului a fost dispusă urmare a săvârşirii unor fapte din motive politice, care să corespundă scopurilor prevăzute la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999, astfel cum rezultă din prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009.
Criticile recurentului n-au fost încadrate în drept, dar în temeiul art. 306 alin. (3) C. proc. civ., urmează a fi avute în vedere din perspectiva motivului prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., (dezvoltarea argumentelor permiţând această încadrare, faţă de împrejurarea că se invocă nesocotirea unor norme de drept material în soluţionarea cauzei).
Intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare.
Analizând aspectele de nelegalitate deduse judecăţii, Înalta Curte constată caracterul fondat al acestora potrivit următoarelor considerente:
- Pronunţând soluţia de constatare a caracterului politic al măsurii administrative dispuse faţă de autorul reclamantei, instanţele fondului au reţinut că această măsură a constat în includerea numitului K.E. pe lista chiaburilor, în perioada 1952 – 1956.
Că, aceasta a însemnat o măsură discriminatorie în raport de alte persoane, membrilor familiei fiindu-le interzisă părăsirea localităţii fără o încuviinţare prealabilă şi interzisă, de asemenea, participarea la activităţi culturale.
Raportat la această situaţie, care nu se încadrează în ipoteza textului art. 3 din Legea nr. 221/2009 (care defineşte măsurile administrative cu caracter politic dispuse în baza actelor normative enumerate şi constând în dislocarea şi stabilirea domiciliului obligatoriu, internarea în unităţi şi colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu), instanţa trebuia să analizeze într-adevăr, incidenţa art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009.
Potrivit textului menţionat, se poate solicita instanţei constatarea caracterului politic al altor măsuri administrative altele decât cele prevăzute la art. 3, dar cu aplicarea în mod corespunzător a art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009.
Or, prin interpretarea sistematică şi coroborată a textelor de lege incidente, ţinând seama totodată de finalitatea adoptării acestor legi de reparaţie, trebuie observat că în aprecierea caracterului politic al măsurii, se are în vedere ca fapta care a determinat-o să fi avut drept scop împotrivirea faţă de regimul totalitar instaurat la 6 martie 1945.
În speţă însă, potrivit elementelor de fapt stabilite de instanţele fondului, măsura administrativă a constat în menţionarea autorului reclamantului în tabelul „chiaburilor”, ceea ce nu venea să sancţioneze o împotrivire faţă de regimul comunist pentru ca măsura, prin ea însăşi, să fie considerată una cu caracter politic.
Pe de altă parte, deşi prin acţiunea introductivă, reclamanta a pretins că autorul şi întreaga sa familie au avut domiciliu obligatoriu (în localitatea T.), probele administrate în faţa instanţelor de fond nu le-au permis acestora să reţină o asemenea situaţie de fapt.
Pe acest aspect, s-a stabilit doar că „membrilor de familie le-a fost interzisă părăsirea localităţii fără o încuviinţare prealabilă, fiindu-le interzisă şi participarea la activităţi culturale”.
Aceste situaţii nu se subsumează însă celei de domiciliu obligatoriu [care, în sensul art. 3 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 presupune dislocarea din localitatea de baştină şi stabilirea domiciliului obligatoriu în altă localitate] pentru ca în continuare să poate fi asimilate unei măsuri administrative cu caracter politic.
În acelaşi timp, faptul că autorul reclamantei ar fi fost discriminat, aşa cum reţine instanţa de apel, în raport cu alte persoane, ca urmare a includerii sale pe lista chiaburilor, nu este de natură să-l includă în sfera de reglementare a Legii nr. 221/2009, care are în vedere asigurarea de reparaţii morale celor care au săvârşit acte de împotrivire faţă de regimul totalitar.
În consecinţă, văzând că în aprecierea jurisdicţională asupra naturii măsurii de includere a autorului reclamantei pe lista chiaburilor, instanţa a nesocotit dispoz. art. 4 alin. (2) coroborat cu art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009, Înalta Curte urmează să admită recursul, găsind incident motivul prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Ca atare, va fi modificată decizia recurată şi, urmare a admiterii apelului, va fi schimbată, în parte, sentinţa de primă instanţă, prin respingerea cererii promovate ca neîntemeiate (şi cu menţinerea soluţiei date excepţiei de inadmisibilitate).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Mureş împotriva deciziei nr. 129/A din 28 septembrie 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Modifică decizia în sensul că admite apelul declarat de pârât împotriva sentinţei nr. 1239 din 15 iunie 2009 a Tribunalului Mureş, secţia civilă.
Schimbă în parte sentinţa şi respinge cererea.
Păstrează celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 iulie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5760/2011. Civil. Legea 10/2001. Revizuire -... | ICCJ. Decizia nr. 5782/2011. Civil → |
|---|
