ICCJ. Decizia nr. 607/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 607/2011
Dosar nr. 1110/117/2007
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2011
Deliberând, în condiţiile art. 256 C proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
1. Hotărârile instanţei de apel
Prin Decizia civilă nr. 38/ A din 19 februarie 2010, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi de familie, a admis apelul declarat de pârâtul P.M. Cluj - Napoca împotriva sentinţei civile nr. 176 din 25 martie 2009 la Tribunalului Cluj. A schimbat în parte sentinţa în sensul că a dispus restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 461 m.p. din nr. top iniţial 3382. A dispus acordarea de despăgubiri băneşti pentru diferenţa de suprafaţă aferentă nr. top iniţial 3382, de 5073 (faţă de suprafaţa de 4543 m.p. menţionată în sentinţă) în cuantum de 4.459.167 lei. A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că parcelele de 50 mp şi cea de 480 m.p. sunt traversate de reţele electrice şi echipamente energetice, astfel încât nu pot fi restituite în natură. Pentru aceste suprafeţe se vor stabili despăgubiri băneşti, la valoarea de 879 lei/m.p.
Parcela de 461 m.p. nu este traversată de reţele, neexistând dovezi dacă locul de joacă executat pe această parcelă era prevăzut pe planul de sisternatizare iniţial. Nu există dovada datei la care s-a amenajat locul de joacă, iar din dovezile administrate reiese că terenul este recent reamenajat cu aparate de joacă. S-au încălcat astfel prevederile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.
Cât priveşte despăgubirile la care au dreptul reclamanţii în temeiul Legii nr. 10/2001, s-a apreciat că aceştia nu au nicio perspectivă certă în ceea ce priveşte momentul la care ar putea intra în posesia lor.
Este adevărat că pentru satisfacerea drepturilor persoanelor îndreptăţite la primirea de despăgubiri a fost instituită o procedură specială prin dispoziţiile titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Aplicarea dispoziţiilor cuprinse în acest titlu presupune asigurarea fondurilor necesare din partea Ministerului Finanţelor Publice, ca reprezentant al statului, acesta având astfel calitate procesuală pasivă în litigiile ce decurg din aplicarea procedurii administrative reglementată prin dispoziţiile legale speciale în materie. Este adevărat că atribuţiile prevăzute în sarcina Ministerului Finanţelor Publice se referă la cea de-a doua etapă a aplicării procedurii administrative, însă atât timp cât pentru reclamanţi nu există o perspectivă certă în ceea ce priveşte momentul la care ar putea beneficia efectiv de despăgubiri, trebuie să se recunoască instanţei, pentru celeritatea finalizării procedurii în vederea respectării duratei rezonabile de finalizare a litigiului, posibilitatea de a substitui entităţii investite potrivit procedurii speciale, atunci când se constată o tergiversare din partea acesteia, situaţie în care C.C.S.D. urmează doar să procedeze la actualizarea acestora.
Prin Decizia civilă nr. 110/ A din 16 aprilie 2010 a fost respinsă cererea formulată de reclamanţi pentru lămurirea deciziei civile nr. 38/ A din 19 februarie 2010. A fost admisă în parte cererea formulată pentru completarea omisiunii din aceeaşi hotărâre şi a fost obligat P.M. Cluj - Napoca să plătească intimaţilor suma de 800 lei cheltuieli de judecată parţiale în apel.
S-a reţinut că intimaţii au efectuat cheltuieli de judecată în sumă de 900 lei şi în măsura în care apelul nu a fost admis, adică aproximativ 4/5, aceste cheltuieli vor fi acordate.
Recursurile
2.1. Motive
P.M. Cluj - Napoca a declarat recurs împotriva ambelor decizii date de instanţa de apel, criticile vizând următoarele aspecte:
Decizia nr. 38/ A din 19 februarie 2010 este nelegală pentru că nu este posibilă restituirea în natură a parcelelor în suprafaţă de 461 m.p. şi 1350 m.p. întrucât ele fac parte din arealul sistematizat din zonă.
Chiar dacă expertul a stabilit că suprafeţele de teren sunt libere de construcţii definitive, aceasta nu înseamnă că sunt şi restituibile în natură. Porţiunile identificate ca fiind libere de construcţii definitive sunt în fapt ocupate de alei asfaltate, necesare accesului la blocurile din zonă ori la dotările din cartier. De asemenea, o parte din suprafeţele în cauză sunt amenajate ca şi spaţii verzi. Au fost încălcate dispoziţiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.
Cât priveşte acordarea despăgubirilor, au fost nesocotite dispoziţiile Legii nr. 247/2005, titlul VII. În temeiul deciziei nr. XX ă Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie instanţa nu poate decât să soluţioneze fondul, fără să dispună evaluarea efectivă a terenurilor revendicate.
Cât priveşte Decizia nr. 110/ A din 16 aprilie 2010, în mod greşit a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată întrucât nu a fost vorba de o omisiune, ci instanţa a considerat ca pârâtul nu este în culpă procesuală.
Se impune reducerea cheltuielilor de judecată.
2.2. Întâmpinarea
Intimaţii reclamanţi au depus întâmpinare prin care au solicitat, în principal, anularea recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 38/ A din 19 februarie 2010 ca nefiind motivat în drept, iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.
Cererea de recurs trebuie anulată întrucât recurentul nu a înţeles să precizeze niciunul dintre motivele prevăzute de art. 304 C proc. civ.
În măsura în care s-ar aprecia că motivele arătate de recurenţi constituie o dezvoltare a temeiului arătat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul trebuie respins întrucât au fost respectate cerinţele art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.
2.3. Analiza făcută de instanţa de recurs
Excepţia nulităţii recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 38/ A din 19 februarie 2010, în temeiul art. 3021 lit. c) C proc. civ., nu este întemeiată.
Criticile formulate vizează încălcarea prevederilor art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, respectiv ale titlului VII din Legea nr. 247/2005. Drept urmare, câtă vreme dispoziţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., stabilesc, cu valoare de principiu, faptul că indicarea teşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea într-unui din motivele prevăzute de art. 304, cu atât mai mult indicarea vreunui pct. de la art. 304 în care, după aprecierea recurentului, s-ar încadra criticile pe care le-a dezvoltat prin cererea de recurs, nu atrage nulitatea recursului. Or, în speţă, este posibilă încadrarea motivelor de recurs în art. 304 pct. 9 C proc. civ.
Cât priveşte fondul, Înalta Curte a reţinut următoarele: - Recurentul nu a declarat apel prin care să supună verificării soluţia primei instanţe referitor la restituirea suprafeţei de 1350 m.p. Din motivele de apel rezultă că obiectul criticilor l-a constituit restituirea în natură a suprafeţelor de 461 m.p., 50 m.p. şi 480 m.p. Drept urmare, această critică a fost formulată direct în recurs, onisso mitio, şi nu poate face obiect de analiză în calea extraordinară de atac.
Critica vizând restituirea în natură a suprafeţei de 461 m.p. nu este întemeiată.
Instanţa de apel nu a nesocotit dispoziţiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 conform cu care, în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil. S-a arătat faptul că din dovezile administrate rezultă că această suprafaţă de teren a „dobândit" destinaţia pretinsă de recurent recent, şi, deci, oricum, după formularea notificării. Drept urmare, s-a produs o schimbare a destinaţiei terenului de natură să justifice incidenţa prevederilor art. 21 alin. (5) din lege, pe care, de altfel, s-a şi întemeiat soluţia instanţei de apel.
Este însă întemeiată critica privitoare la stabilirea de către instanţă a cuantumului despăgubirilor băneşti la care ar fi îndreptăţiţi reclamanţii.
Astfel, în condiţiile art. 13 alin. (1) din titlul VII al Legii nr. 1247/2005, pentru analizarea şi stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit prevederilor acestei legi, se constituie în subordinea C.P.M. - C.C.S.D.
În consecinţă, instanţele judecătoreşti de drept comun nu mai au competenţa de atribuţiune de a stabili cuantumul măsurilor reparatorii în echivalent. Competenţa acestor instanţe este limitată la stabilirea existenţei sau inexistenţei dreptului la măsuri reparatorii precum şi a felului acestor măsuri. Dacă se apreciază că persoana îndreptăţită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale cuantumuldespăgubiriloreste determinat de C.C.S.D.
Stabilind cuantumul despăgubirilor pe care ar urma să le primească reclamanţii instanţa de apel a nesocotit prevederile legale enunţate, astfel încât criticile formulate întrunesc cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi admis recursul declarat împotriva deciziei nr. 38/ A din 19 februarie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi de familie, în sensul reţinut prin dispozitiv.
Pe cale de consecinţă, va fi admis şi recursul care are ca obiect determinarea cuantumului cheltuielilor de judecată pe care le datorează pârâtul.
Fiind admis în parte apelul declarat de pârât, cheltuielile de judecată efectuate de reclamanţi, în sumă de 900 lei, vor fi reduse corespunzător la jumătate în temeiul art. 274 alin. (1) C proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Respinge excepţia nulităţii recursului declarat împotriva deciziei nr. 38/ A din 19 februarie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi de familie, invocată de intimaţii reclamanţi G.G. jr. şi P.T.G.
Admite recursul declarat de pârâtul P.M. Cluj - Napoca împotriva deciziei nr. 38/ A din 19 februarie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi de familie.
Modifică Decizia în parte, în sensul că:
Dispune acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Admite recursul declarat de pârâtul P.M. Cluj-Napoca împotriva deciziei nr. 110/ A din 16 aprilie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi de familie.
Modifică Decizia în parte, în sensul că obligă pe pârâtul P.M. Cluj-Napoca la plata sumei de 450 lei cheltuieli de judecată către reclamanţii G.G. jr. şi P.T.G.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 605/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 580/2011. Civil. Obligaţie de a face.... → |
|---|
