ICCJ. Decizia nr. 6416/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6416/2011
Dosar nr. 1828/204/2011
Şedinţa din camera de consiliu din 23 septembrie 2011
Asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea sub nr. 10345/94/2010 reclamanta SC T.B.S. SRL a formulat in contradictoriu cu intimata Administraţia Finanţelor Publice Floreşti contestaţie la executare, prin care a solicitat anularea formelor de executare ce fac obiectul dosarului de executare nr. 1102/2010 privind înfiinţarea popririi asupra sumelor de bani datorate cu orice titlu pună la concurenţa sumei de 8081 lei.
În motivarea contestaţiei, contestatoarea a arătat că la data de 15 ianuarie 2009 a încheiat cu debitoarea SC S.C. SRL contractul de subantrepriză, la art. 5 din acest contract precizându-se faptul că plata urma să fie făcută în maxim 10 zile de la primirea facturii şi aprobarea de către beneficiat a facturii emise de Contractor în baza situaţiilor de lucrări aprobate de Consultant şi Beneficiar.
S-a arătat astfel că pentru plata oricărei sume către debitoarea SC S.C. SRL trebuiau îndeplinite cumulativ mai multe condiţii, respectiv prestarea serviciilor de către debitoare, emiterea unor facturi de către aceasta, şi aprobarea facturii de către beneficiarul lucrărilor executate de debitoarea SC S.C. SRL în baza unor situaţii de lucrări, aprobate şi acestea în prealabil.
Întrucât beneficiarul nu a aprobat situaţiile de lucrări pentru care debitoarea S. a emis factura în baza căreia AFP Floreşti a dispus înfiinţarea acestei popriri, contestatoarea a arătat că nu-i datorează debitoarei nici o sumă, iar măsura înfiinţării popririi este neîntemeiată.
În drept, contestaţia la executare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 172 C. proc. fisc.
Judecătoria Buftea, prin sentinţa civilă nr. 533 din 9 februarie 2011 a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale declinând competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti, reţinând în motivarea soluţiei sale că, faţă de dispoziţiile art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia se introduce la instanţa de executare care, conform art. 371 alin. (2) C. proc. civ., este judecătoria în a cărei rază teritorială se face executarea, iar în speţă executarea silită are loc la sediul debitorului principal, respectiv în localitatea Floreşti, Judeţul Prahova, aflată în raza de competenţă teritorială a Judecătoriei Ploieşti.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploieşti la data de 24 februarie 2011, iar această instanţă, prin sentinţa civilă nr. 2579 din 14 martie 2011 a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale declinând competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Câmpina, faţă de împrejurarea că localitatea Floreşti se află în raza de competenţă teritorială a Judecătoriei Câmpina şi nu a Judecătoriei Ploieşti.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina sub nr. 1828/204/2011.
La primul termen de judecată (18 mai 2011) instanţa a pus in vedere reclamantei contestatoare să precizeze obiectul contestaţiei la executare urmând a arăta dacă înţelege să conteste executarea silită însăşi sau invocă neregularităţi privind înfiinţarea popririi sau doar faptul că nu datorează debitoarei SC S.C. SRL suma de bani menţionată în adresa de înfiinţare a popririi nr. 3841 din 29 septembrie 2010.
Contestatoarea a precizat că solicită anularea formelor de executare înfiinţate de intimata AFP Floreşti în dosarul de executare întrucât nu datorează nici o sumă de bani debitoarei SC S.C. SRL.
Judecătoria Câmpina, din oficiu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale, pe care a admis-o prin sentinţa civilă nr. 1751 din 15 iunie 2011, a dispus declinarea competenţei în favoarea Judecătoriei Buftea, iar în temeiul art. 20 alin. (2) rap. la art. 21 C. proc. civ., a constatat existenţa conflictului negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului instanţei în drept să hotărască asupra conflictului, pe calea regulatorului de competenţă, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, potrivit art. 172 din O.G. nr. 92/2003 privind codul de procedură fiscală, persoanele interesate pot face contestaţie împotriva oricărui act de executare precum şi împotriva refuzului organelor de executare de a îndeplini un act de executare, la instanţa judecătorească competentă şi că, potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia se introduce la instanţa de executare care, conform dispoziţiilor art. 373 alin. (2) C. proc. civ. este judecătoria în a cărei circumscripţie se face executarea.
În speţă însă contestaţia la executare este formulată de terţul poprit SC T.B.S. SRL în privinţa căruia se aplică disp art. 150 din O.G. nr. 92/2003 privind codul de procedură fiscală, potrivit căruia „dacă terţul poprit înştiinţează organul de executare că nu datorează vreo sumă de bani debitorului urmărit, precum şi in cazul în care se invocă alte neregularităţi privind înfiinţarea popririi, instanţa judecătorească în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul terţului poprit, la cererea organului de executare ori altei părţi interesate, pe baza probelor administrate, va pronunţa menţinerea sau desfiinţarea popririi”.
Prin precizarea depusă la dosar, contestatorul terţ poprit a arătat că solicită anularea formelor de executare întrucât nu datorează nici o sumă de bani debitorului urmărit, astfel că în cauză sunt aplicabile, în ceea ce priveşte competenţa teritorială, disp. art. 150 C. proc. fisc., norme care derogă de la prevederile de drept comun aplicabile în materia executării silite, respectiv art. 373 alin. (2) C. proc. civ. şi art. 400 alin. (1) C. proc. civ., competentă să soluţioneze prezenta cauză fiind instanţa de la sediul contestatorului terţ poprit, respectiv Judecătoria Buftea.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Conflictul negativ de competenţă, în condiţiile art. 20 alin. (2) C. proc. civ., presupune ca două sau mai multe instanţe, prin hotărâri irevocabile, să se declare necompetente să judece aceeaşi pricină.
Prin urmare, pentru existenţa conflictului negativ de competenţă este necesară întrunirea cumulativă a mai multor condiţii, si anume: să existe două sau mai multe instanţe sesizate cu aceeaşi pricină (aceleaşi părţi, acelaşi obiect şi aceeaşi cauză), instanţele să se fi declarat necompetente prin hotărâri rămase irevocabile, declinările de competenţă să fie reciproce; cel puţin una dintre aceste instanţe să fie competentă să soluţioneze cererea respectivă.
În litigiul de faţă nu se pune problema a două instanţe care şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a pricinii, ci a unei declinări de competenţă, cea a Judecătoriei Ploieşti în favoarea Judecătoriei Câmpina (iar nu în favoarea Judecătoriei Buftea, care procedase prima la declinare, prin sentinţa civilă nr. 533 din 9 februarie 2011).
Pentru aceste motive, deşi nu există, în cauză, un conflict negativ de competenţă, pentru a nu se încălca dreptul de acces la justiţie al reclamantei, reglementat de art. 21 din Constituţia României şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Înalta Curte va stabili că revine Judecătoriei Buftea obligaţia de a judeca pricina, faţă de următoarele considerente:
Prezentul dosar are ca obiect contestaţia la executare formulată de terţul poprit SC T.B.S. SRL în contradictoriu cu Administraţia Finanţelor Publice a comunei Floreşti.
Art. 150 din O.G. nr. 92/2003 privind codul de procedură fiscală, prevede că „dacă terţul poprit înştiinţează organul de executare că nu datorează vreo sumă de bani debitorului urmărit, precum şi in cazul în care se invocă alte neregularităţi privind înfiinţarea popririi, instanţa judecătorească în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul terţului poprit, la cererea organului de executare ori altei părţi interesate, pe baza probelor administrate, va pronunţa menţinerea sau desfiinţarea popririi”.
În speţă, prin precizarea depusă la dosar, terţul poprit a arătat că solicită anularea formelor de executare, întrucât nu datorează nici o sumă de bani debitorului urmărit, astfel că în cauză sunt aplicabile, în ceea ce priveşte competenţa teritorială, dispoziţiile art. 150 C. proc. fisc., norme care derogă de la prevederile de drept comun aplicabile în materia executării silite, respectiv art. 373 alin. (2) C. proc. civ. şi art. 400 alin. (1) C. proc. civ.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 78/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6417/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
