ICCJ. Decizia nr. 8318/2011. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 8318/2011
Dosar nr.3533/111/2009
Şedinţa publică din 23 noiembrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 226/ C din 07 iulie 2010 pronunţată de Tribunalul Bihor, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Guvernul României, Ministerul Justiţiei, A.N.P.B. S-a respins excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Bihor şi de netimbrare a acţiunii. S-a respins cererea formulată de către reclamantul D.I.T., în prezent deţinut în Penitenciarul (Oradea), în contradictoriu cu pârâţii Penitenciarul Oradea, A.P.O., Guvernul României, Ministerul Justiţiei, A.N.P.B. Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că în ceea ce priveşte competenţa materială a Tribunalului Bihor în soluţionarea cauzei, cererea reclamantului nu se încadrează în dispoziţiile art. 38 din Legea nr. 275/2006 ce reglementează exercitarea drepturilor persoanelor condamnate. Reclamantul a solicitat prin acţiune daune morale pentru încălcarea unor drepturi prevăzute de Constituţie şi de C.E.D.O.
În ceea ce priveşte excepţia netimbrării cererii, instanţa a reţinut că cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru în temeiul dispoziţiilor art. 15 lit. f1) şi lit. s) din Legea nr. 146/1997.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Guvernul României, Ministerul Justiţiei, A.N.P. Bucureşti, instanţa a reţinut că, prin definiţie, calitatea procesuală pasivă presupune existenţa unei identităţi între persoana pârâtului şi cel obligat în acelaşi raport juridic. Întrucât pentru a avea calitate de parte în proces, aceasta trebuie să corespundă cu calitatea de titular al dreptului şi respectiv al obligaţiei ce formează conţinutul raportului juridic dedus judecăţii, instanţa a apreciat că pârâţii, nu au legitimare procesuală pasivă în această cauză, reclamantul fiind nemulţumit de modul în care a fost tratat de angajaţii unor penitenciare. Aşa fiind, tribunalul a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Guvernul României, Ministerul Justiţiei, A.N.P.B.
În ceea ce priveşte temeinicia cererii, instanţa a reţinut că dispoziţiile art. 21 din Constituţie reglementează accesul liber la justiţie; dispoziţiile art. 22 din Constituţie se referă la dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, iar dispoziţiile art. 23 din legea fundamentală se referă la libertatea individuală. Art. 24 consacră dreptul la apărare, iar art. 34 se referă la dreptul la ocrotirea sănătăţii. Art. 51 din constituţie consacră dreptul la petiţionare.
Toate aceste prevederi legale au fost pe deplin respectate de către angajaţii penitenciarelor, dovadă constituind faptul că reclamantul a primit asistenţă medicală ori de câte ori a fost nevoie, ori a solicitat-o; nu există nici o dovadă în sensul că reclamantul să se fi aflat în criză diabetică sau comă. Nici dreptul la petiţionare nu i-a fost încălcat, de vreme de ce din piesele dosarului nu rezultă că reclamantului i s-a reţinut corespondenţa.
Faţă de faptul că afirmaţiile reclamantului referitoare la încălcarea drepturilor sale, s-au dovedit a fi neadevărate, instanţa a respins cererea ca netemeinică.
Instanţa nu a aplicat reclamantului o amendă judiciară în temeiul dispoziţiilor art. 1081 alin. (1) pct. 1 lit. a C. proc. civ., întrucât nu s-a dovedit reaua credinţă a acestuia în introducerea cererii.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat apel reclamantul Demian Ioan solicitând admiterea acestuia cu consecinţa desfiinţării hotărârii atacate şi admiterii plângerii sale, astfel cum aceasta a fost formulată. Prin motivele depuse în scris, reclamantul arată că în mod greşit instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Guvernul României şi Ministerul Justiţiei, A.N.P.B. câtă vreme, ar fi adresat acestor instituţii mai multe petiţii, care nu au fost soluţionate de către acestea. În aceste petiţii, reclamantul arată că se plângea despre modul în care a fost acordată asistenţă medicală precum şi despre faptul că nu a primit hrana adecvată afecţiunilor medicale de care suferă în perioada în care a fost transferat în Penitenciarul Oradea. Învederează că a fost transferat în Penitenciarul Oradea la data de 6 martie 2009 şi până la data de 10 martie, nu a primit masa în regim alimentar, respectiv 6 mese pe zi ce i-au fost prescrise de medicii specialişti prin scrisoarea medicală eliberată de Spital Penitenciarul Colibaşi din 24 iulie 2008, reclamantul fiind bolnav de diabet şi cardiac, urmând un tratament cu insulină de minim patru ori pe zi, pentru a rămâne echilibrat din punct de vedere glicemic; lipsa hranei poate să-i provoace reclamantului crize diabetice, hipoglicemie, comă şi moartea. Se mai învederează că pe data de 16 – 17 martie 2009 şi 30 – 31 martie 2009 a fost transferat la P.N.T. Satu-Mare unde a primit hrană rece compusă din slănină, biscuiţi, gem, brânză sărată, alimente interzise consumului unui bolnav de diabet şi cardiac. Apoi, pe data de 18 martie 2009 reclamantul a fost prezentat la instanţa Judecătoriei Zalău şi nu a primit hrană pe durata întregii zile. Se mai arată că Penitenciarul Oradea i-a reţinut acte ilegal, respectiv sentinţe civile, rezoluţia parchetului şi întocmeşte procese - verbale care nu corespund cu realitatea şi că în urma plângerii adresate judecătorului delegat în dosar nr. 124/C/2009 s-ar fi constatat faptul că acestuia i s-ar fi încălcat dreptul la petiţionare prevăzut de art. 51 din Constituţie. Apoi, la termenul din 2 aprilie 2009 la Curtea de Apel Oradea, în dosar nr. 3283/83/2008 a fost dus până la instanţă, dar angajaţii Penitenciarului Oradea nu i-au dat voie să intre în sala de judecată, fiind privat de dreptul la petiţionare întrucât reclamantul dorea să depună cereri în instanţă. De asemenea în data de 2 aprilie 2009, reclamantul având în curs de soluţionare dosar nr. 6005/337/2008, deşi avea dispoziţie de transfer, P.N.T. Oradea nu l-a prezentat la instanţă.
În concluzie, reclamantul a solicitat daune morale în sumă de 1.000.000 lei pentru relele tratamente ce i-au fost aplicate în stare de arest, respectiv nu a primit hrană deloc, sau necorespunzătoare, de asemenea, datorită crizelor diabetice a fost obligat să-şi facă un număr mai mare de injecţii şi teste la sânge şi a suferit prin împungeri repetate, mai multe în număr decât normal.
Intimatul pârât Penitenciarul Oradea, prin întâmpinarea depusă la dosar şi prin reprezentantul său a solicitat respingerea apelului declarat de reclamantul D.I.T. ca neîntemeiat şi menţinerea sentinţei civile nr. 226/ C din 07 iulie 2010 ca temeinică şi legală. În motivare a arătat că a invocat excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Bihor faţă de prevederile art. 38 din Legea nr. 275/2006 ce reglementează exercitarea drepturilor persoanelor condamnate, în cazul în care acestea consideră că le-au fost încălcate drepturile se pot adresa judecătorului delegat pentru executarea pedepselor de pe lângă penitenciar, iar împotriva soluţiilor date pot face contestaţie la judecătorie, completul civil din cadrul tribunalului nefiind competent material să judece o astfel de acţiune. Astfel între instituţia pe care o reprezintă şi reclamant nu au existat niciodată raporturi juridice civile ci raporturi specifice dreptului execuţional penal care sunt reglementate de Legea nr. 275/2006. Mai arată că pârâţii Guvernul României, Ministerul Justiţiei, A.N.P.B. nu au calitate procesuală pasivă în cauză câtă vreme nu există drepturi şi obligaţii corelative între aceştia şi reclamant. De asemenea dispoziţiile art. 21 din Constituţie ce reglementează accesul liber la justiţie; dispoziţiile art. 22 din Constituţie care se referă la dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, dispoziţiile art. 23 din legea fundamentală care se referă la libertatea individuală, dispoziţiile art. 24 ce consacră dreptul la apărare, art. 34 ce se referă la dreptul la ocrotirea sănătăţii. precum şi art. 51 din Constituţie care consacră dreptul la petiţionare au fost pe deplin respectate de către angajaţii penitenciarelor, iar reclamantul a primit asistenţă medicală de câte ori a fost necesar sau a solicitat şi a avut acces la studierea dosarului personal şi la obţinerea de xerocopii ale actelor solicitate conform legii, nefiindu-i adus nici un prejudiciu.
Prin Decizia civilă nr. 119/A din 22 noiembrie 2010 Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă a respins ca nefondat apelul civil declarat de reclamantul D.I.T. deţinut în Penitenciarul Satu-Mare în contradictoriu cu intimaţii pârâţi Guvernul României Bucureşti, Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, A.N.P.B. şi Penitenciarul Oradea, împotriva sentinţei civile nr. 226/ C din 07 iulie 2010 pronunţată de Tribunalul Bihor pe care a menţinut-o în întregime.
În motivarea deciziei s-a reţinut că instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Guvernul României şi Ministerul Justiţiei, A.N.P.B. câtă vreme, calitatea procesuală pasivă presupune existenţa unei identităţi între persoana pârâtului şi cel obligat în acelaşi raport juridic, ori în prezenta cauză aceştia nu au legitimare procesuală pasivă nefiind titularii nici unei obligaţii ce formează conţinutul obiectului juridic dedus judecăţii, reclamantul fiind în fapt nemulţumit de modul în care a fost tratat în Penitenciarul Oradea.
Referitor la excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Bihor invocată de către intimatul pârât Penitenciarul Oradea, Curtea a considerat că în mod corect a fost respinsă această excepţie, deoarece cererea reclamantului nu se încadrează în dispoziţiile art. 38 din Legea nr. 275/2006 care reglementează exercitarea drepturilor persoanelor condamnate, reclamantul solicitând de fapt daune morale pentru încălcarea unor drepturi prevăzute în Constituţia României şi în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
S-a apreciat totodată că în mod judicios instanţa de fond a respins cererea formulată de reclamantul D.I.T., câtă vreme din actele şi lucrările dosarului rezultă că prevederile legale invocate de acesta respectiv art. 21, 22, 23, 24 şi 51 din Constituţia României au fost pe deplin respectate în perioada în care reclamantul s-a aflat în Penitenciarul Oradea. Astfel, s-a constatat că reclamantul a primit asistenţă medicală de câte ori a fost nevoie sau a solicitat-o, iar dreptul la petiţionare nu i-a fost încălcat câtă vreme din nici o probă nu rezultă că acestuia i s-ar fi reţinut corespondenţa.
Că şi din considerentele încheierii nr. 247 din 13 iulie 2009 dată de judecătorul delegat la Penitenciarul Oradea în dosarul nr. 244/C/2009 rezultă că în perioada în care reclamantul s-a aflat în Penitenciarul Oradea s-a procedat la alcătuirea pentru deţinutul D.I.T. împreună cu medicul unităţii a unui pachet cu alimente care urma să-i fie asigurat pentru fiecare deplasare conform situaţiei sale medicale concrete şi a afecţiunilor de care acesta suferă.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamantul D.I.T., criticând-o ca netemeinică şi nelegală.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a invocat că a făcut dovada, că pe perioada de detenţie în Penitenciarul Oradea, această unitate împreună cu A.N.P., i-a încălcat drepturile prevăzute de art. 3 din Convenţie în sensul că nu au luat măsuri de a primi asistenţă medicală, corespunzător diagnosticului medical, aspecte constatate şi de judecătorul delegat.
S-a arătat că norma de hrană stabilită prin O.M.J. nr. 2549/2006 şi O.M.J. nr. 2713/C/2001 nu corespunde cu recomandările medicilor specialişti pentru consumul unui bolnav de diabet, iar pe timpul transportului nu i s-a asigurat norma de hrană corespunzătoare.
Că la momentul transferului în Penitenciarul Oradea nu i-a fost respectat dreptul de asigurarea unei asistenţe medicale corespunzătoare diagnosticului, în sensul că nu a primit alimentaţie corespunzătoare şi nici tratament medical adecvat, aceste măsuri fiind luate la câteva zile şi nu în mod corespunzător.
Că norma de hrană pe zi nu corespunde ordinelor comune ale Ministerului Justiţiei şi Ministerului Sănătăţii nr. 1361/2007 şi 1016/2007, care stabilesc că regimul alimentar al bolnavilor să corespundă recomandărilor medicului specialist.
Recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Articolul 3 din Convenţia Europeană impune obligaţia statelor de a veghea ca oricărui deţinut să-i fie asigurate condiţii care sunt compatibile cu respectul demnităţii umane şi cu adoptarea unor modalităţi de executare a pedepsei privative de libertate de aşa natură încât acesta să nu fie supus unor tratamente sau situaţii umilitoare ce ar excede nivelul inevitabil al suferinţelor inerente detenţiei şi care, având în vedere exigenţele practice ale încarcerării, să-i asigure totuşi condiţii acceptabile de viaţă şi sănătate.
Starea de sănătate a unei persoane face din deţinere o situaţie deosebită, impunând autorităţilor luarea unor măsuri corespunzătoare pentru asigurarea examinării medicale, supravegherea medicală, tratament medical şi regim alimentar corespunzător bolii şi recomandărilor medicilor specialişti.
Dificultăţile de ordin practic, în asigurarea unor condiţii acceptabile de viaţă şi sănătate, datorate lipsei de personal, lipsurilor de ordin material şi de reglementare administrativă, nu înlătură obligaţiile ce revin în respectarea art. 3 din Convenţie, de a asigura persoanelor care execută pedepse privative de libertate condiţii compatibile cu acest text.
Se constată că reclamantul, deţinut în Penitenciarul Oradea, se află în evidenţă cu diagnosticul diabet zaharat tip I, hipertensiune arterială, cardiopatie, fiindu-i recomandat tratament medical şi regim alimentar de către medicul specialist.
Din încheierile pronunţate de judecătorul delegat rezultă că meniurile asigurate reclamantului respectă norma de hrană din O.M.J. nr. 2713/C/2001, cu respectarea indicaţiilor medicale privind alimentele recomandate şi cantităţile necesare unui bolnav de diabet, precum şi conform posibilităţilor de aprovizionare şi stocurilor unităţii, reţinându-se încă o imposibilitate materială de a se asigura toate alimentele recomandate.
De asemenea s-a constatat că norma de hrană asigurată pe timpul transportului nu este adaptată persoanelor care suferă de diabet şi a fost obligată A.P.O. ca pe timpul transportului la instanţele de judecată în alte judeţe, să asigure persoanelor private de libertate bolnave de diabet, alimentele care reprezintă hrana rece cuprinsă în norma din O.M.J. nr. 2713/C/2001, adoptată acestei afecţiuni.
În aplicarea acestei încheieri reclamantului i s-a asigurat, un pachet alimentar, conform situaţiei sale medicale concrete.
Totodată, Penitenciarul Oradea a solicitat A.N.P., completarea O.M.J. nr. 2543/C/2006, cu privire la stabilirea şi acordarea drepturilor de hrană, persoanelor private de libertate diagnosticate cu diabet zaharat, cu motivarea că norma din O.M.J. nr. 2713/ C din 15 noiembrie 2001 nu corespunde cu indicaţiile medicului specialist iar O.M.J. nr. 2549/ C din 14 noiembrie 2006 nu reglementează această situaţie.
Din probele administrate rezultă, cu evidenţă, că autorităţile penitenciare, nu au reacţionat adecvat la problemele de sănătate ale reclamantului prin furnizarea unui tratament medical imediat la sosirea în Penitenciarul Oradea, prin asigurarea unui regim alimentar corespunzător diagnosticului şi recomandărilor medicului specialist, atât pe perioada detenţiei efective cât şi pe perioada transportului la alte instituţii şi prin adoptarea unor măsuri administrative corespunzătoare avându-se în vedere că normele de hrană pe zi stabilite prin O.M.J., pentru bolnavii de diabet zaharat nu corespund cu indicaţiile medicale recomandate şi nu reglementează deloc situaţia deţinuţilor cu afecţiuni medicale speciale.
Se constată că norma internă de reglementare a condiţiilor de detenţie pentru deţinuţi cu afecţiuni medicale speciale nu asigură condiţii acceptabile de viaţă şi sănătate, fiind încălcate dispozițiile art. 3 din Convenţie, reclamantului fiind cauzat un evident prejudiciu.
În aprecierea cuantumului prejudiciului se impune a se avea în vedere valorile lezate şi consecinţele avute, precum şi faptul că autorităţile au răspuns adecvat de problemele de sănătate ale reclamantului prin luarea ulterioară de măsuri pentru asigurarea tratamentului medical şi regimului alimentar corespunzător.
În considerarea acestor criterii, şi cu respectarea principiului proporţionalităţii şi rezonabilităţii se apreciază că suma de 3.000 de euro este îndestulătoare şi suficientă.
Având în vedere aceste considerente, urmează ca în baza dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., a se admite recursul reclamantului D.I.T., a se modifica Decizia a se admite apelul, a se respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei, A.N.P. şi a se admite în parte cererea reclamantului în contradictoriu cu Ministerului Justiţiei, A.N.P. şi Penitenciarul Oradea şi a fi obligaţi pârâţii la plata sumei de 3000 euro cu titlu de daune morale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul D.I.T. împotriva deciziei nr. 119/ A din 22 noiembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Modifică Decizia recurată.
Admite apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei nr. 226/ C din 07 iulie 2010 a Tribunalului Bihor, secţia civilă pe care o schimbă în parte.
Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei, A.N.P.
Admite în parte cererea formulată de reclamantul D.I.T. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, A.N.P. şi Penitenciarul Oradea.
Obligă pârâţii să plătească reclamantului suma de 3000 euro, în echivalent lei la data plăţii, cu titlu de daune morale.
Păstrează restul dispoziţiilor sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8509/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 8281/2011. Civil → |
|---|
