ICCJ. Decizia nr. 8543/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 8543/2011
Dosar nr.6045/62/2009
Şedinţa publică din 2 decembrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 30/S/2010 pronunţată de Tribunalul Braşov, a fost respinsă contestaţia reclamantului C.H.F.K., în contradictoriu cu intimata SC R. SRL, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea sentinţei, s-a reţinut că prin Decizia nr. 770 din 18 iunie 2009 emisă de intimată a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului situat în Braşov, str. Lungă. S-a motivat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 18 lit. a) teza finală din Legea nr. 10/2001 republicată, deoarece nu s-a făcut dovada calităţii de succesor legal al tuturor acţionarilor SC F.C.F. S.A.R., proprietarul imobilului la momentul preluării de către stat, 11 iunie 1948, printre care şi o persoană juridică, ci doar de pe urma antecesorilor săi, C.E.O. (51.410 acţiuni), F.R. (28.821 acţiuni) şi B.E.C. (19.765 acţiuni).
S-a reţinut, totodată, că singura critică adusă de contestator acestei decizii vizează chestiunea nerestituirii în natură a imobilului, celelalte elemente prevăzute de lege pentru dovedirea calităţii de persoană îndreptăţită fiind stabilite de intimată, respectiv calitatea contestatorului de moştenitor după autorii săi menţionaţi mai sus, dreptul de proprietate al fostei societăţi comerciale la data preluării şi includerea imobilului în sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001, aspecte necontestate pe care instanţa nu le-a cercetat.
De asemenea, în cauză nu s-a contestat starea de fapt stabilită de intimată, cu privire la structura acţionariatului fostei SC F.C.F. S.A.R., contestatorul solicitând, însă, a se constata că este îndreptăţit la restituirea în natură a imobilului, deoarece are calitatea de moştenitor şi al foştilor acţionari ai F.B.T., acţionară a societăţii comerciale foste proprietar tabular al imobilului.
În contextul acestor susţineri, prima instanţă a reţinut că la dosar au fost depuse înscrisuri, din care rezultă că, la data de 7 februarie 1944, respectiv cu ocazia ţinerii adunării generale extraordinare a acţionarilor firmei F.B.T., aveau această calitate: F.F.C.F. SA cu 165.760 acţiuni, E.C. cu 1.200 acţiuni, E.B. cu 450 acţiuni, F.F. cu 450 acţiuni, R.F. cu 450 acţiuni, R.T. cu 450 acţiuni şi I.G. cu 290 acţiuni. La data de 12 ianuarie 1948, structura acţionariatului se modificase astfel: F.C.F. S.A.R. cu 165.760 acţiuni, C.E. cu 1.200 acţiuni, B.E. cu 450 acţiuni, F.R. cu 450 acţiuni, M.T. cu 450 acţiuni şi F.F. cu 450 acţiuni.
În raport de această situaţie de fapt, tribunalul a constatat că Decizia atacată este legală, prin prisma art. 18 lit. a) din lege, care vizează interdicţia restituirii în natură a imobilelor pentru cazul deţinătorilor de participaţii de capital social la societăţi comerciale (soluţia este justificată deoarece asociaţii sau acţionarii nu aveau decât un drept de creanţă asupra societăţii şi, ca atare, stabilirea corespondenţei cu bunurile acesteia este imposibil de operat, după cum se arată în prevederea care explicitează art. 18 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001).
Situaţiile în care nu operează această interdicţie sunt prevăzute de legiuitor în aceeaşi normă, respectiv: când persoana îndreptăţită avea calitatea de unic asociat al persoanei juridice proprietare sau dacă persoanele îndreptăţite asociate erau membri ai aceleiaşi familii, prevederile legale cu caracter de excepţie fiind de strictă interpretare şi interpretându-se restrictiv.
Prin noţiunea de „familie", în sensul art. 18 lit. a) din lege se înţelege acea entitate compusă din rudele în linie directă fără limită în grad şi rudele colaterale până la gradul al patrulea inclusiv, la care se adaugă soţul sau soţia, conform dispoziţiei finale cuprinsă la pct. 18.1 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 250/2007.
Tribunalul a apreciat că nu este întrunită niciuna dintre ipotezele legale de excepţie, în condiţiile în care existenţa unei persoane juridice printre acţionarii persoanei juridice foste proprietare a imobilului exclude ipoteza asociaţilor membri ai aceleiaşi familii, chiar dacă persoana juridică acţionar număra, la rândul său, printre acţionari atât pe autorul contestatorului, E.C., cât şi pe alţi membri ai familiilor F. şi B., cu care contestatorul a dovedit că are o relaţie de rudenie.
Societatea comercială, ca persoană juridică, este distinctă de persoanele fizice care au calitatea de asociaţi sau acţionari, după cum nici patrimoniile acestora nu se confundă, indiferent dacă este vorba sau nu de societăţi de familie.
Pe de altă parte, art. 18 lit. a) teza finală din Legea nr. 10/2001 republicată a fost edictat în considerarea calităţii asociaţilor sau acţionarilor de membri ai aceleiaşi familii, care prin efortul lor financiar, având un caracter pronunţat mai personal faţă de societăţile constituite de persoane fizice care nu sunt rude ori de persoane fizice şi juridice, au pus în comun un patrimoniu în scopul realizării unei afaceri de familie, situaţie ce nu este întrunită în cauză.
În ceea ce priveşte referirea contestatorului la dispoziţiile sentinţei civile nr. 578/S/2007 a Tribunalului Braşov, instanţa a constatat că, prin acea hotărâre, intimata nu s-a pronunţat asupra posibilităţii restituirii în natură a imobilului în litigiu (alături de alte patru imobile), ci doar asupra nerespectării obligaţiei legale de soluţionare a notificării.
Instanţa a înlăturat şi susţinerea potrivit căreia modalitatea de restituire propusă de intimată, respectiv aceea prin echivalent, ar fi ineficientă, deoarece nu ar conduce la despăgubirea efectivă a persoanei îndreptăţite, astfel cum s-a stabilit şi în jurisprudenţa C.E.D.O. S-a apreciat că, în virtutea acestui argument, nu se poate desfiinţa sau înlătura aplicarea unei norme legale din dreptul intern, câtă vreme aceasta se află în vigoare, constatând totodată că starea de fapt din litigiul de faţă nu este similară cu cea reţinută de C.E.D.O. în cauzele menţionate de contestator.
Prin Decizia civilă nr. 136/ Ap din 19 octombrie 2010, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de către reclamantul C.H.F.K. împotriva sentinţei menţionate.
Instanţa de apel a înlăturat criticile faţă de sentinţa civilă nr. 578/S/2007 a Tribunalului Braşov, deoarece această hotărâre a intrat în puterea lucrului judecat şi nu mai poate fi analizată în prezenta cauză, cu atât mai mult cu cât dezlegările aduse problemelor ridicate de contestator sunt favorabile acestuia, vizând competenţa emitentului dispoziţiei, termenul de introducere a notificării, caracterul preluării abuzive şi calitatea de persoană îndreptăţită.
În baza acelei hotărâri, SC R. SRL s-a pronunţat asupra notificării şi a emis Decizia ce face obiectul contestaţiei de faţă şi care a fost criticată la fond doar sub aspectul interpretării prevederilor art. 18 lit. a) din Legea nr. 10/2001 şi al ineficientei acestui act normativ sub aspectul despăgubirilor acordate.
În ceea ce priveşte modul de interpretare şi aplicare a prevederilor art. 18 lit. a), instanţa de apel a constatat că, în mod greşit, prima instanţă a considerat că acest text de lege exclude restituirea în natură atunci când printre acţionarii persoane juridice proprietare la data preluării imobilului se află încă o persoană juridică, aceasta neputând fi „rudă" în sensul legii.
Această interpretare este deosebit de restrictivă şi se abate de la intenţia legiuitorului, care a fost aceea de a reafirma regula restituirii în natură atunci când persoana îndreptăţită făcea dovada că persoanele asociate la persoana juridică proprietară a imobilului erau membrii aceleiaşi familii. Prin urmare textul de lege nu exclude posibilitatea ca membrii „familiei" avute în vedere de legiuitor să fi avut mai multe societăţi, dacă se face dovada că persoanele îndreptăţite, asociate indiferent în câte societăţi, erau membri ai aceleiaşi familii.
Apelantul a făcut dovada că este moştenitorul acţionarei B.E.K., născută G., în calitate de văr gr. IV (certificat moştenitor, al acţionarului C.E.O., în calitate de nepot de frate predecedat, certificat moştenitor, al acţionarei F.R., în calitate de nepot de frate).
Deşi contestatorul a susţinut că este rudă de gradul IV şi cu acţionarii B.E., F.F., F.R. şi R.T., dovada legăturii de rudenie invocate nu a fost făcută cu niciun act de stare civilă, certificat de moştenitor ori alt înscris doveditor. De asemenea, nu s-a făcut dovada susţinerii că acţionariatul F.B.T. cuprindea membrii ai aceleiaşi familii, prin înscrisuri referitoare la structura acţionariatului acestei societăţi.
Prin urmare, contestatorul nu a făcut dovada întrunirii condiţiilor prevăzute de art. 18 lit. a) din lege, întrucât cu privire la patru dintre persoanele fizice care aveau calitatea de acţionari nu s-a făcut nici o dovadă a unei legături de rudenie în linie directă ori în linie colaterală până la gradul al patrulea inclusiv, astfel cum se prevede prin HG nr. 250 din 7 martie 2007 de aprobare a Normelor metodologice date în interpretarea art. 18 lit. a) din lege. De asemenea, nu s-a făcut nici dovada că apelantul ar fi în aceleaşi grade de rudenie şi cu acţionarii F.B.T. deţinătoare a 2500 acţiuni în cadrul societăţii ce figura ca proprietară a imobilului în litigiu la data preluării abuzive de către Statul Român.
În ceea ce priveşte ineficienta modalităţii de despăgubire prin echivalent, instanţele de drept comun nu au competenţe în a lua măsuri care să asigure executarea cu celeritate a deciziilor definitive (administrative sau judecătoreşti), aceasta constituind o problemă de executare ulterioară prezentei faze procesuale, iar dificultăţile ce ţin de punerea în executare a măsurilor reparatorii constituie probleme ce într-adevăr au fost sesizate de C.E.D.O., însă prin nici o decizie a acestei instanţe Statul Român nu a fost obligat la restituiri în natură atunci când legile şi principiile de drept interne se opun acestei măsuri, a conchis instanţa de apel.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamantul C.H.F.K., criticând-o pentru motive de nelegalitate în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor formulate, reclamantul a arătat, în esenţă, că instanţa de apel, în mod greşit, nu a dispus restituirea în natură a imobilului, pentru următoarele motive:
În primul rând, instanţa a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 18 lit. a) din Legea nr. 10/2001.
În interpretarea normei, instanţa trebuia să pornească de la principiile şi de la scopul general urmărit de legea specială, respectiv regula restituirii în natură, indiferent în posesia cui se află în prezent, în starea de la data cererii de restituire şi libere de orice sarcini, în conformitate cu art. 7 alin. (1) şi art. 9 din lege.
De asemenea, în mod greşit, nu s-a reţinut că în cauză este întrunită cea de-a doua ipoteză din art. 18 lit. a) din lege, cea în care este posibilă restituirea în natură a imobilului, deoarece persoanele îndreptăţite asociate erau membri ai aceleiaşi familii.
Spre deosebire de prima instanţă, instanţa de apel a constatat că împrejurarea existenţei unei persoane juridice printre acţionarii societăţii F.C.F. SA (proprietara tabulară a imobilului), respectiv F.B.T., nu împiedică în sine restituirea în natură, întrucât art. 18 lit. a) nu exclude posibilitatea ca membrii „familiei" să fi avut mai multe societăţi, fiind important a se facă dovada că persoanele îndreptăţite asociate, indiferent de numărul societăţilor, erau membrii aceleiaşi familii.
Cu toate acestea, instanţa nu a ţinut cont de prevederile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în sensul că este suficientă dovada calităţii de moştenitor de pe urma acţionarului majoritar, pentru ca reclamantul să beneficieze de cotele moştenitorilor care nu au depus notificare. Oricum, reclamantul este singurul moştenitor în viaţă din marea familie C.
Instanţa de apel a reţinut eronat că, la data de 30 iunie 1944, F.B.T. deţinea un număr de 25.000 de acţiuni, iar reclamantul nu a făcut dovada calităţii de moştenitor al unicului acţionar al acesteia.
Din actele depuse la dosar, respectiv monografia F.B.T., rezultă că la data de 12 ianuarie 1948, componenţa acţionariatului era următoarea: SC F.C.F. SA cu 165.760 acţiuni, C.E. cu 1200 acţiuni, B.E., F.R., M.T. şi F.F. cu câte 450 acţiuni fiecare.
Un simplu calcul matematic, precum şi actele depuse, arată că s-a demonstrat calitatea de persoană îndreptăţită în raport de antecesorii ce deţin majoritatea, adică 23.200 acţiuni; cei patru acţionari, cu câte 450 acţiuni fiecare, sunt tot foşti membri ai familiei C., fiind depus în acest sens un arbore genealogic.
Noţiunea de „familie" în înţeles larg este acela de arbore genealogic, adică de totalitate a persoanelor care descind dintr-un autor comun, la care sunt de adăugat şi soţii acestor persoane, un înţeles foarte larg al noţiunii de „familie" evocându-l şi cercul moştenitorilor legali (art. 459 şi art. 669-676 C. civ.).
Legiuitorul, contrar celor constatate de către instanţele de judecată, a avut în vedere prin conţinutul art. 18 lit. a) repararea prejudiciului suferit inclusiv de către o persoană juridică, aspect în raport de care este fără relevanţă juridică dacă structura acţionariatului este formată din persoane fizice sau că în această structură intră la rândul ei altă persoană juridică.
Art. 18 lit. a) trebuie interpretat extensiv, sens în care este important că acţionarii celei de-a doua persoane juridice, respectiv acţionarii F.B.T. sunt tot antecesorii recurentului, fiind vorba despre membrii aceleiaşi familii, respectiv familia C., neexistând riscul ca restituirea în natură să fie dispusă faţă de un eventual asociat care, cu un număr redus de acţiuni, să primească un patrimoniu incomparabil valoric cu valoarea acţiunilor pe care le-a avut la respectiva persoană juridică.
În al doilea rând, cât priveşte modalitatea măsurilor reparatorii acordate, aceea a despăgubirilor în condiţiile reglementate de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, recurentul a susţinut că, în mod greşit, au fost înlăturate susţinerile sale referitoare la ineficienta acestei măsuri, ca urmare a nefuncţionării, reiterată constant de către C.E.D.O. în soluţiile pronunţate.
În temeiul art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţie, în patrimoniul reclamantului s-a născut un drept de despăgubire, iar lipsa despăgubirii constituie o ingerinţă în dreptul reclamanţilor la respectarea bunurilor lor, care nu este justificată, deoarece justul echilibru care trebuie păstrat între protecţia proprietăţii reclamantului şi cerinţele interesului general a fost distrus atât prin incertitudinea juridică generată de modificările succesive ale Legii nr. 10/2001 şi Legii nr. 247/2005, cât şi prin nesoluţionarea notificării până în anul 2010, reclamantul fiind supus unei sarcini disproporţionate şi excesive.
Întrucât F.P. nu a fost înregistrat la C.N.V.M., proprietarii ale căror titluri de despăgubiri pot fi valorificate prin conversie în acţiuni emise de F.P. nu pot intra în posesia banilor, fiind încălcată obligaţia prevăzută în art. 7 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Astfel, neexecutarea obligaţiei de a face dă naştere, în sarcina autorului faptei ilicite săvârşite prin omisiune, unei obligaţii de plată a despăgubirilor băneşti corespunzătoare prejudiciilor suferite de persoanele îndreptăţite, a conchis reclamantul în motivarea căii extraordinare de atac.
În cursul soluţionării recursului, la termenul de judecată din 2 decembrie 2011, recurentul - reclamant a depus înscrisuri din care rezultă că tatălui său, R.C., i-a fost confiscat averea în urma unei condamnări în anul 1952.
Examinând Decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a actelor dosarului, Înalta Curte constata că recursul este nefundat.
Prin Decizia nr. 770 din 18 iunie 2009 emisă în baza Legii nr. 10/2001 de către SC R. SRL Braşov, act contestat în prezenta cauză, s-a respins cererea de restituire în natură, formulată de către reclamantul C.H.F.K., a imobilului situat în Braşov, str. Lungă.
Prin aceeaşi decizie, i-a fost recunoscut reclamantului dreptul la despăgubiri băneşti, în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, corespunzător numărului de acţiuni pe care le aveau autorii săi la SC F.C.F. S.A.K., respectiv: C.E.O. (51.410 acţiuni), F.R. (28.821 acţiuni) şi B.E.C. (19.765 acţiuni), ambele instanţe de fond confirmând în cauză legalitatea şi temeinicia deciziei emise în baza Legii nr. 10/2001.
Recurentul - reclamant nu contestă situaţia de fapt conturată, privind calitatea de proprietar tabular asupra imobilului ce formează obiectul notificării, la momentul preluării de către stat, în temeiul Legii nr. 119/1948, în persoana SC F.C.F. S.A.R. şi structura acţionariatului acestei persoane juridice la data de 11 iunie 1948, susţinând, însă, că este îndreptăţit la restituirea în natură a imobilului.
În contextul acestor susţineri, înscrisurile depuse în faza recursului sunt fără relevanţă în soluţionarea cauzei, în ceea ce priveşte natura măsurilor reparatorii cuvenite reclamantului, în condiţiile în care vizează averea tatălui reclamantului, C.H.V.R., confiscată în urma unei condamnări suferite în anul 1952.
Imobilul în litigiu era, la data naţionalizării, proprietatea unei persoane juridice, iar tatăl reclamantului nu figura printre acţionarii acesteia (nici măcar la data de 30 iunie 1944, anterior internării sale în lagăr, în octombrie 1944, cu atât mai puţin la 11 iunie 1948, după cum rezultă din înscrisurile de la dosar fond), motiv pentru care reclamantului i s-a recunoscut un drept la măsuri reparatorii nu în considerarea ascendentului gr. I, ci a unor rude colaterale.
În ceea ce priveşte natura măsurilor reparatorii la care este îndreptăţit reclamantul, în mod corect, ambele instanţe de fond au considerat că reclamantul nu are dreptul la restituirea în natură, din moment ce nu este întrunită cea de-a doua dintre ipotezele din art. 18 lit. a) din Legea nr. 10/2001 care ar fi permis o asemenea măsură, respectiv aceea ca persoanele îndreptăţite asociate să fi fost membri ai aceleiaşi familii (prima ipoteză, aceea ca persoana îndreptăţită să fi fost unic asociat, neintrând în discuţie, dată fiind structura multiplă a acţionariatului societăţii proprietare a imobilului).
În contextul ipotezei legale relevante, este de precizat, în primul rând, că instanţa de apel a constatat că existenţa unei persoane juridice printre acţionarii SC F.C.F. S.A.K. nu exclude de plano întrunire a cerinţei ca persoanele asociate să fi fost membri ai aceleiaşi familii, înlăturând aprecierile primei instanţe în acest sens.
Pe baza acestei constatări, instanţa de apel a analizat în continuare dacă, la rândul lor, acţionarii persoanei juridice asociate F.B.T., ce deţinea 25.000 acţiuni la SC F.C.F. S.A.K. la data naţionalizării, erau membri ai aceleiaşi familii, în sensul art. 18 lit. a) din lege, conchizând într-un sens defavorabil reclamantului.
Aşadar, instanţa de apel nu a dat acestei constatări finalitatea majorării numărului de acţiuni, în raport de care reclamantului urmează a-i fi calculate despăgubirile băneşti în procedura Titlului VII al Legii nr. 247/2005, cu cel al acţiunilor pe care autorii săi le aveau la F.B.T., iar reclamantul nu a formulat critici pe acest aspect prin motivele de recurs. De altfel, reclamantul a susţinut constant pe parcursul judecăţii că este îndreptăţit la însăşi restituirea în natură, nedovedindu-se interesat de o eventuală majorare a cuantumului despăgubirilor cuvenite.
În aceste condiţii, este lipsită de relevanţă formularea unei aprecieri proprii a acestei instanţe pe aspectul dacă existenţa unei persoane juridice printre acţionarii societăţii proprietare a imobilului exclude sau nu de plano ipoteza din art. 18 lit. a), aceea ca persoanele asociate să fi fost membri ai aceleiaşi familii.
Urmează a fi analizate doar argumentele determinante pentru soluţia adoptată în apel, pentru a stabili dacă reclamantul este îndreptăţit la restituirea în natură atât în raport de ceilalţi acţionari ai societăţii proprietare, cât şi de situaţia acţionariatului F.B.T., prin prisma motivelor de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., relative la noţiunea de „familie" şi la incidenţa art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.
După cum au reţinut ambele instanţe de fond, pe lângă persoanele faţa de care reclamantul a dovedit că este moştenitor: C.E.O., F.R. şi B.E.C., la data naţionalizării SC F.C.F. S.A.R., printre acţionarii acesteia se regăseau şi numiţii B.E., F.F., F.R. şi R.T., deţinând câte o acţiune fiecare.
De asemenea, la data de 12 ianuarie 1948, acţionari principali ai F.B.T. erau următorii: F.C.F. S.A.R. cu 165.760 acţiuni, C.E. cu 1.200 acţiuni, B.E. cu 450 acţiuni, F.R. cu 450 acţiuni, M.T. cu 450 acţiuni şi F.F. cu 450 acţiuni.
Dată fiind această stare de fapt, pentru ca reclamantul să fi beneficiat de restituirea în natură, ar fi trebuit să probeze faptul că asociaţii erau membri ai aceleiaşi familii, astfel cum prevede explicit art. 18 lit. a) din Legea nr. 10/2001.
În art. 4 din lege, se recunoaşte vocaţia la măsuri reparatorii şi în favoarea moştenitorilor persoanei îndreptăţite arătate în art. 3, inclusiv ai persoanelor fizice, asociaţi ai persoanei juridice care deţinea imobilul preluat abuziv de către stat (şi chiar asociaţi ai unei persoane juridice care deţinea acţiuni la societatea proprietară a imobilului, în interpretarea dată de instanţa de apel din cauză).
Aşadar, în accepţiunea legii, persoanele îndreptăţite sunt deţinătorii acţiunilor, în persoana lor verificându-se cerinţa din art. 18 lit. a) de a fi fost membrii aceleiaşi familii, norma vizând explicit „persoanele îndreptăţite asociate", nu pe moştenitorii acestora, astfel cum a considerat instanţa de apel.
Chiar dacă, prin Decizia recurată, condiţia din art. 18 lit. a) privind apartenenţa la aceeaşi familie a fost analizată prin prisma legăturii reclamantului cu acţionarii SC F.C.F. S.A.R., şi nu a acţionarilor între ei, se constată că, nici în aceste condiţii, nu sunt întrunite cerinţele de aplicare a dispoziţiilor art. 18 lit. a).
Noţiunea de „familie" din text a fost explicitată în art. 18.1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 250/2007, ca fiind „acea entitate compusă din rudele în linie directă fără limită în grad şi rudele colaterale până la gradul al patrulea inclusiv, la care se adaugă soţul sau soţia".
Dacă pentru B.E., F.R. şi F.F. s-ar putea prezuma, în virtutea coincidenţei de nume, că erau fie soţi, fie rude în gradul permis de lege, cu acţionarii F.R. şi B.E.C. (cu toate că reclamantul nu a dovedit o asemenea legătură), pentru acţionarii R.T. (o acţiune la SC F.C.F. S.A.R.) şi M.T. (450 acţiuni la F.B.T.) nu s-a probat niciun fel de legătură cu ceilalţi asociaţi, de natura celei prevăzute de legiuitor (nici măcar nu s-a făcut referire la aceştia în arborele genealogic depus la dosar).
În plus, se observă că acţionarii principali de la 1948 ai F.B.T. sunt aceiaşi cu cei de la 7 februarie 1944 (conform procesului - verbal al adunării generale extraordinare a acţionarilor), cu acelaşi număr de acţiuni, putând a se considera că şi ceilalţi acţionari în afara celor principali erau aceiaşi la ambele date. Astfel, în categoria acestora intrau R.T., cu 450 acţiuni, precum şi J.G., cu 290 acţiuni, pentru care reclamantul nu a dovedit legătura de rudenie cu ceilalţi acţionari.
Nu pot fi reţinute susţinerile reclamantului în sensul că sintagma „membri ai aceleiaşi familii" trebuie raportată doar la acţionarii principali, întrucât o atare interpretare ar echivala cu o adăugare la lege, în condiţiile în care art. 18 lit. a) nu face distincţie în funcţie de numărul acţiunilor deţinute de persoanele pretins îndreptăţite la măsuri reparatorii, condiţia apartenenţei la aceeaşi familie analizându-se în persoana tuturor acţionarilor.
De altfel, noţiunea de „asociat principal" sau „semnificativ" nu este prevăzută de lege, lipsind şi criteriile pentru identificarea conţinutului acesteia, ceea ce ar însemna, dacă se acceptă relevanţa noţiunii pentru restituirea în natură, că cerinţele de identificare a diferitelor situaţii se apreciază de la caz la caz. Or, un asemenea arbitrariu este incompatibil cu caracterul de excepţie al ipotezelor din art. 18 lit. a) în care este posibilă restituirea în natură, ce presupune ca norma să fie de strictă interpretare şi aplicare.
În măsura în care s-ar reţine interpretarea propusă de către recurent şi s-ar putea socoti că acţionarii „principali" sunt cei indicaţi prin motivele de recurs, se observă că nu este, întrunită, oricum, o a doua condiţie pentru restituirea în natură a imobilului, aceea ca reclamantul să fie succesorul fiecăruia dintre asociaţi, chiar şi în raport numai de cei consideraţi semnificativi.
Această condiţie a fost corect reţinută de către instanţa de apel, chiar dacă nu derivă exclusiv din art. 18 lit. a), astfel cum s-a menţionat în Decizia recurată, ci prin coroborare cu art. 3 şi 4 din Legea nr. 10/2001, ce prevăd că vocaţia la măsuri reparatorii este recunoscută şi moştenitorilor persoanei îndreptăţite, inclusiv ai asociaţilor persoanei juridice care deţinea imobilul preluat abuziv de către stat.
Aşadar, reclamantul ar fi trebuit să probeze calitatea de moştenitor şi de pe urma acţionarilor B.E., F.R., M.T. şi F.F., ceea ce nu s-a întâmplat în cauză, astfel cum, în mod corect, a reţinut instanţa de apel. De altfel, reclamantul însuşi a arătat că este doar afin gradul IV cu aceşti acţionari (şi nici măcar această legătură nu a fost probată).
Ca regulă, calitatea de moştenitor doar de pe urma unora dintre persoanele îndreptăţite nu este incompatibilă cu restituirea în natură, aceasta având loc pe cote - părţi, în limitele dreptului autorului său, în conformitate cu art. 4 alin. (1).
În cazul asociaţilor la o persoană juridică proprietară a imobilului, atare operaţiune nu este posibilă, deoarece acţionarii au deţinut doar un drept de creanţă, iar stabilirea corespondenţei cu patrimoniul societăţii este imposibil de operat, după cum se arată în art. 18.1 din Normele metodologice de aplicare a legii. Pe de altă parte, art. 4 alin. (1) se referă explicit la situaţia în care mai multe persoane îndreptăţite sunt coproprietare ale bunului imobil solicitat, norma neputând a fi extinsă pe cale de interpretare.
Pentru aceleaşi motive, este inaplicabilă şi prevederea din art. 4 alin. (4), invocată prin motivele de recurs, în plus, reclamantul nu s-ar putea prevala de un drept de acrescământ, consacrat prin norma în discuţie, nefiind întrunită premisa mai multor succesori ai aceleiaşi persoane îndreptăţite (care ar presupune ca reclamantul să fie moştenitor al tuturor acţionarilor, fie şi doar al celor „principali", alături de alţi asemenea succesori, care nu au formulat notificare).
Faţă de considerentele expuse, se constată că instanţa de apel a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 3, 4 şi 18 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în condiţiile în care reclamantul nu a dovedit, pe de o parte, că persoanele îndreptăţite asociate nu erau membri ai aceleiaşi familii, în sensul legii iar, pe de altă parte, că este moştenitor al acestor persoane.
Susţinerile referitoare la nefuncţionarea F.P., astfel cum au fost arătate în motivele de recurs, sunt relevante în contextul unei acţiuni în pretenţii împotriva Statului Român, după recunoaşterea dreptului la despăgubiri printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă şi după iniţierea procedurii Titlului VII al Legii nr. 247/2005, unde s-ar fi constatat, eventual, că titlul de despăgubire nu poate fi valorificat prin intermediul acţiunilor la F.P.
Or, în speţă nu este vorba despre un asemenea cadru procesual, dreptul la despăgubiri, implicit existenţa unui „bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la C.E.D.O., fiind consolidat abia prin pronunţarea prezentei hotărâri.
În considerarea argumentelor arătate, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat şi îl va respinge ca atare, în aplicarea art. 312 cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul C.H.F.K. împotriva deciziei nr. 136/ Ap din 19 octombrie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 decembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8542/2011. Civil. Marcă. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 8509/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
