ICCJ. Decizia nr. 979/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 979/2011
Dosar nr. 3290/83/2007
Şedinţa publică din 8 februarie 2011
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1629 din 12 noiembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr. 3290/83/2007, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanţii B.E. şi B.G. împotriva pârâţilor Consiliul Judeţean Satu Mare şi Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, reprezentat prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Satu Mare, astfel cum a fost precizată; s-a constatat că imobilul înscris în C.F. Satu Mare, situat în Satu Mare, str. 1 Decembrie 1918, a fost preluat în mod abuziv, în înţelesul art. 2 din Legea nr. 10/2001 republicată, de către pârâtul Statul Român; s-a constatat că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la beneficiul măsurilor reparatorii instituite prin dispoziţiile Legii nr. 10/2001, pentru imobilul de mai sus, măsuri reparatorii ce se vor stabili prin echivalent şi s-a dispus pârâtului Consiliul Judeţean Satu Mare să iniţieze procedurile legale în vederea acordării în favoarea reclamanţilor, a măsurilor reparatorii anterior menţionate, în sensul celor de mai sus, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă prin Decizia nr. 153 din 24 noiembrie 2009, a admis apelul reclamanţilor; a schimbat în parte sentinţa în sensul dispunerii restituirii în natură a imobilului înscris în c.f. Satu Mare, situat în Satu Mare, str. 1 Decembrie 1918; a obligat pe reclamant să menţină afectaţiunea imobilului pe o perioadă de 5 ani de la data emiterii dispoziţiei de restituire, conform art. 16 din Legea nr. 10/2001; au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei; cererea de intervenţie accesorie formulată de U.V.R. Satu Mare a fost respinsă, iar apelurile declarate de Consiliul judeţean Satu Mare şi Judeţul Satu Mare au fost respinse ca nefondate pentru considerentele ce urmează.
Imobilul înscris în C.F. Satu Mare, a constituit proprietatea tabulară a numitei B.P., născută T.K., dreptul său de proprietate fiind intabulat în 1937 cu titlu de cumpărare, ulterior, respectiv în anul 1956, acesta fiind trecut în proprietatea Statului Român cu titlu de naţionalizare, în baza cererii a fostului Sfat Popular al oraşului Satu Mare.
Din adresa emisă de Primăria Municipiului Baia Mare, a rezultat că T.C. s-a căsătorit la data de 6 iulie 1933 cu numitul B.P., iar din adresa din 8 mai 2006 (dosar fond) emisă de Consiliul Local al Municipiului Satu Mare, reiese că în registrele de stare civilă ale Primăriei Municipiului Satu Mare, la actul de deces din 21 octombrie 1947 este înregistrat decesul numitei B.E. (născută T.), decedată la data de 31 decembrie 1944 la Auschwits – Polonia.
B.P., soţul supravieţuitor al fostei proprietare tabulare, s-a recăsătorit ulterior, la data de 22 decembrie 1947, cu numita L.E., reclamanta apelantă din cauză, astfel cum rezultă din copia extrasului din actul de căsătorie.
Din probele administrate în faţa primei instanţe a rezultat că, după anii 1950, cei doi soţi au plecat din ţară şi s-au stabilit în Franţa, unde numitul B.P. a decedat la data de 2 aprilie 1967, moştenitorii acestuia fiind reclamanţii B.E., în calitate de soţie, şi B.G., în calitate de fiu.
Apelantul pârât a susţinut că cei doi reclamanţi nu au vocaţie succesorală la moştenirea fostei proprietare tabulare, nefiind în nici unul din gradele de rudenie prevăzute de art. 659 şi următoarele C. civ., cu aceasta.
Este adevărat că reclamanţii nu au calitate de moştenitori după defuncta B.P., şi nici nu au făcut asemenea susţineri.
În speţă nu se pune nici problema reprezentării succesorale, deoarece, această instituţie nu este aplicabilă soţului supravieţuitor, iar antecesorul reclamanţilor a supravieţuit în timp defunctei sale soţii.
În cauză nu s-a făcut dovada că fosta proprietară tabulară ar fi avut şi alţi moştenitori, iar la data deschiderii moştenirii, antecesorul reclamanţilor avea calitatea de soţ al acesteia, astfel că, potrivit art. 1 lit. e) din Legea nr. 319/1944 îi revenea întreaga avere rămasă în urma defunctei, foştii soţi fiind căsătoriţi din anul 1933, iar imobilul intabulat doar pe numele soţiei, a fost achiziţionat în timpul căsătoriei, respectiv în anul 1937.
În mod corect a apreciat Tribunalul Satu Mare că imobilul din litigiu, aflat în patrimoniul defunctei la data decesului ei, a fost transmis soţului supravieţuitor, care, la rândul lui va transmite la moartea sa propria moştenire succesorilor săi, care în speţă sunt cei doi reclamanţi apelanţi.
Este adevărat de asemenea că, la dosar nu a fost depus certificatul de moştenitor cu privire la dezbaterea succesiunii defunctei, însă nici nu s-a făcut dovada că soţul supravieţuitor ar fi renunţat la moştenirea rămasă în urma soţiei sale.
Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 26 din Decretul-lege nr. 115/1938, „drepturile reale se vor dobândi fără înscriere în cartea funciară din cauză de moarte, accesiune, vânzare silită şi expropriere …".
Aşadar, în mod corect a stabilit prima instanţă că în speţă este vorba de două moşteniri succesive, prima moştenire fiind culeasă de către antecesorul apelanţilor reclamanţi, care, la data decesului său, a transmis moştenirea propriilor săi moştenitori.
De asemenea, s-a reţinut în mod corect calitatea de persoane îndreptăţite a celor doi reclamanţi, la beneficiul măsurilor reparatorii instituite de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost ea modificată.
Iniţial, reclamanţii au depus notificare prin biroul executorului judecătoresc la Primăria Municipiului Satu Mare, prin care au solicitat restituirea în natură a imobilului, notificare care a fost apoi înaintată de către aceasta Consiliului Judeţean Satu Mare, prin adresa din 8 decembrie 2005, ca urmare a faptului că imobilul din litigiu se află în proprietatea publică a judeţului Satu Mare, astfel cum recunoaşte şi pârâtul prin întâmpinarea depusă în dosarul primei instanţe.
În şedinţa publică din 18 ianuarie 2008, Tribunalul Satu Mare, urmare a celor de mai sus, a admis excepţiile invocate de Primarul Municipiului Satu Mare şi Consiliul Local Satu Mare şi a constatat lipsa calităţii lor procesuale pasive în prezenta cauză.
Aşa cum se arată şi în motivele de apel formulate de pârât, imobilul se află în proprietatea publică a judeţului Satu Mare, conform Hotărârii nr. 135/1999 a Consiliului Judeţean Satu Mare, modificată şi completată prin Hotărârile nr. 7/2000 şi nr. 16/2002, iar prin HGR. nr. 2198/2004 a fost atestată apartenenţa la proprietatea publică a judeţului Satu Mare la poziţia 57 – Casa de Oaspeţi, str. 1 Decembrie 1918.
Prin Hotărârea nr. 63 din 26 aprilie 2005 emisă de apelantul Consiliul Judeţean Satu Mare, s-a constituit dreptul de administrare operativă în favoarea Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare asupra imobilului identificat în anexa la această hotărâre, respectiv asupra Casei de Oaspeţi şi terenul aferent acesteia, situate în Satu Mare, str. 1 Decembrie 1918, din C.F. Satu Mare, instituţie aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Satu Mare.
Aşa cum s-a arătat deja, imobilul descris mai sus a fost preluat de Statul Român cu titlu de naţionalizare la data de 10 iulie 1956, în baza cererii a fostului Sfat Popular al oraşului Satu Mare, situaţie în care, în mod corect a apreciat prima instanţă că imobilul a fost preluat în mod abuziv de Stat, în înţelesul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată.
În ceea ce priveşte modalitatea concretă de acordare a măsurilor reparatorii, este de precizat că, prin notificarea expediată prin Biroul Executorului Judecătoresc V.A., Primăriei Satu Mare, reclamanţii au solicitat restituirea în natură a imobilului din litigiu, iar în faţa primei instanţe, în şedinţa publică din 7 noiembrie 2008, când s-a acordat cuvântul în fond, reprezentanta acestora a solicitat în principal, restituirea în natură şi, în subsidiar, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, astfel că nu se poate reţine că aceştia ar fi renunţat la prima variantă.
În faţa instanţei de apel, apelantul pârât Consiliul Judeţean Satu Mare a solicitat încuviinţarea efectuării unui raport de expertiză tehnică, având ca obiect stabilirea investiţiilor şi îmbunătăţirilor la imobilul din litigiu, acesta susţinând că s-au efectuat adăugiri de corpuri noi de clădire şi modificări care au transformat imobilul în asemenea măsură încât se poate considera că este un imobil nou.
Instanţa de apel a respins această cerere de probaţiune, deoarece din înscrisurile depuse la dosar a rezultat că lucrările de investiţie vizează doar lucrări de renovare şi amenajare a imobilului, nefiind vorba de lucrări de construire care să transforme imobilul în unul nou, împrejurări care rezultă şi din adresa din 22 iunie 2009 emisă de Primăria Municipiului Satu Mare, Serviciul de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului.
Pe de altă parte, această chestiune privind executarea unor lucrări de construcţie sau a investiţiilor, nu au făcut obiectul analizei primei instanţe, care nu a fost investită cu un asemenea capăt de cerere, care reprezintă o cerere nouă în înţelesul art. 294 C. proc. civ., fiind inadmisibilă în această etapă procesuală.
Referitor la excepţia invocată de pârâtul apelant Consiliul Judeţean Satu Mare, privitoare la lipsa calităţii sale procesuale pasive în cauză, este de relevat că:
Într-adevăr, imobilul din litigiu aparţine domeniului public al Judeţului Satu Mare, iar potrivit art. 1 din Legea nr. 213/1998, dreptul de proprietate publică aparţine Statului sau unităţilor administrativ-teritoriale, asupra bunurilor care potrivit legii sunt de uz sau de interes public, iar potrivit art. 20 din Legea nr. 215/2001, republicată, „comunele, oraşele, municipiile şi judeţele sunt unităţi administrativ-teritoriale" care, potrivit art. 21 alin. (2) din acelaşi act normativ „sunt reprezentate după caz, de primar sau de preşedintele Consiliului Judeţean".
Ori, în cauză, nu se poate face abstracţie de faptul că toate înscrisurile emanate de la Consiliul Judeţean Satu Mare sunt semnate de către Preşedintele Consiliului Judeţean, iar pe de altă parte, Consiliul este cel care a emis Hotărârea nr. 63 din 26 aprilie 2005, prin care s-a dispus constituirea dreptului de administrare în favoarea Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare asupra imobilului din litigiu, aflat în proprietatea publică a judeţului Satu Mare, precum şi Hotărârea nr. 64 din 26 aprilie 2005, prin care a aprobat închirierea fără plată a spaţiilor disponibile din imobilul situat în Satu Mare, str. 1 Decembrie 1918, către U.V.R. şi respectiv Societatea A.I.
Referitor la cererea de intervenţie accesorie, în folosul pârâtului apelant, formulată în faţa instanţei de apel, este de relevat că, în afara apărărilor invocate şi de către pârât în memoriul de apel, intervenienta a invocat şi drepturi proprii, respectiv a solicitat să-i fie recunoscut un drept de retenţie cu privire la spaţiul închiriat din imobilul din litigiu, raportat la lucrările de investiţii pe care aceasta susţine că le-a efectuat.
Intervenientul accesoriu nu invocă pretenţii proprii, iar dacă o face, aceasta are natura unei cereri de intervenţie în interes propriu, cerere care, potrivit art. 50 alin. (3) C. proc. civ., se poate face şi în faţa instanţei de apel cu învoiala celorlalte părţi din litigiu, ori, poziţia adoptată de către apelanţii reclamanţi a fost aceea de opunere la cererea de intervenţie.
Primarul municipiului Satu Mare, prin cererea înregistrată la 18 ianuarie 2010, a solicitat în temeiul art. 2811 C. proc. civ., lămurirea dispozitivului deciziei arătate în sensul de a se indica intimaţii-pârâţi obligaţi la restituirea în natură. Cererea a fost respinsă prin încheierea de la 2 martie 2010 cu motivarea că, în şedinţa publică din 18 ianuarie 2008, Tribunalul Satu Mare a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primarului Municipiului Satu Mare şi Consiliului Local al Municipiului Satu Mare, iar aceste aspecte nu au făcut obiectul apelurilor declarate de reclamanţi în cauză, astfel că în faţa instanţei de apel aceste aspecte nu au mai fost dezbătute.
Împrejurarea că sunt menţionaţi în dispozitivul deciziei nr. 153/2009 a Curţii de Apel Oradea nu este relevantă, petenţii au avut calitate de pârâţi încă de la promovarea acţiunii şi de altfel, aşa cum şi aceştia recunosc prin cerere, nu au fost obligaţi în niciun fel prin dispozitivul hotărârii pronunţate.
Împotriva deciziei au declarat recurs pârâtul Consiliul judeţean Satu Mare şi intervenienta U.V.R.
Consiliul judeţean Satu Mare a declarat recurs şi împotriva încheierii de la 2 martie 2010.
Pârâtul critică Decizia pentru nelegalitate în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ. pentru cele ce urmează:
Instanţa nu a analizat şi motivat toate motivele de apel şi anume cele cu privire la adăugiri de corpuri noi de clădiri, la dreptul de retenţie, la probatoriile solicitate a fi administrate, la conţinutul probatoriilor administrate, recurenta detaliind aspectele invocate.
Cu privire la motivele de modificare prevăzute de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. se arată că imobilul aparţine domeniului public, neputând fi restituit, pe de o parte, iar, pe de altă parte că au fost încălcate dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 10/2001, întrucât imobilul are adăugate noi corpuri ce însumează peste 100% din forma iniţială, situaţie ce determină şi acordarea dreptului de retenţie.
Imobilul în litigiu este exceptat de la restituirea în natură deoarece are destinaţia prevăzută în anexa 2 lit. a) pct. 4, fiind necesar pentru buna desfăşurare a activităţilor de utilitate publică.
O altă critică se referă şi la nesoluţionarea excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a recurentului deoarece are doar calitatea de autoritate deliberatoare şi nu de reprezentare, calitate ce o are preşedintele Consiliului judeţean conform art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.
Se apreciază că instanţa a încălcat principiul disponibilităţii atunci când a respins şi apelul judeţului Satu Mare, parte introdusă în proces din oficiu.
Instanţa nu a verificat calitatea de unitate deţinătoare, în condiţiile în care raportul juridic în cauză ia naştere între judeţul Satu Mare şi reclamanţi.
Recurentul invocă lipsa calităţii de persoane îndreptăţite a reclamanţilor în condiţiile în care imobilul a fot preluat cu titlu de Statul român, imobilul nu a figurat niciodată în patrimoniul lui B.P., aceştia nefiind succesori ai proprietarului tabular.
Instanţa constată calitatea reclamanţilor de persoană îndreptăţite în lipsa oricăror acte doveditoare şi în condiţiile în care nu s-a făcut dovada că fiica proprietarului tabular ar fi decedat, ori că nu are descendentă.
Recursul formulat împotriva încheierii de la 2 martie 2010 este întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 2 C. proc. civ.
În motivare se arată că principiul continuităţii a fost încălcat deoarece cauza a fost soluţionată de alţi judecători decât cei care au participat la dezbaterea în fond a litigiului.
Intervenienta U.V.R. Satu Mare critică Decizia în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. pentru aceleaşi motive ca cele invocate de Consiliul judeţean Satu Mare.
Statul român, prin întâmpinarea formulată în temeiul art. 308 alin. (2) C. proc. civ., invocă excepţia lipsei calităţii de reprezentant a Ministerului Finanţelor Publice faţă de dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Primarul municipiului Satu Mare, prin întâmpinarea iniţială, a invocat lipsa calităţii sale procesuale pasive întrucât imobilul de află în proprietatea publică a Consiliului judeţean Satu Mare.
Ulterior, prin completarea la întâmpinarea din 26 noiembrie 2010, a precizat că imobilul se află în proprietatea publică a judeţului Satu Mare, situaţie în care această entitate are calitate procesuală pasivă.
Reclamanţii solicită respingerea recursului declarat de Consiliul judeţean Satu Mare, arătând că instanţa s-a pronunţat asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, că cererea de probatorii a fost corect respinsă deoarece nu există autorizaţii pentru adăugiri de construcţii precum şi faptul că au dovedit calitatea lor de persoane îndreptăţite, fiind singurii supravieţuitori ai familiei B., aşa cum rezultă şi din adresa emisă de Autoritatea în memoria eroilor holocaustului.
U.V.R., prin răspunsul la întâmpinarea depusă de reclamanţi, reiterează aspectele menţionate în recurs drept motive de nelegalitate ale deciziei.
Înalta Curte, analizând Decizia şi încheierea prin prisma criticilor formulate, a probatoriilor administrate în toate etapele procesuale şi a temeiurilor de drept incidente în cauză, reţine cele ce urmează.
Art. 304 pct. 7 C. proc. civ., invocat de recurenţi ce consacră ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de recurs, nemotivarea hotărârii, fie în sensul absenţei, fie nemotivării, fie în sensul existenţei unor motive contradictorii ori străine e natura pricinii, nu are incidenţă în cauză.
Astfel, instanţa de apel, la pagina 8 a deciziei, dezvoltă considerentele ce au determinat-o să reţină calitatea procesuală pasivă a Consiliului judeţean Satu Mare.
Excepţia a fost corect soluţionată de ambele instanţe de fond câtă vreme recurentul, prin hotărârea nr. 135/1999, şi-a însuşit inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al judeţului, a dispus constituirea dreptului de administrare în favoarea Centrului judeţean pentru Conservarea şi promovarea culturii tradiţionale Satu Mare asupra imobilului în litigiu prin hotărârea din 26 aprilie 2005, a aprobat închirierea fără plată a spaţiilor disponibile din imobil către intervenienta accesorie şi Societatea A.I., precum şi fa-ă de dispoziţiile art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.
Potrivit textului menţionat, preşedintele consiliului judeţean este persoana desemnată de legiuitor să restituire în natură sau prin echivalent bunurile deţinute de unitatea administrativ teritorială, în cauză judeţul Satu Mare.
A reţine excepţia invocată ar presupune un formalism excesiv în dauna persoanei îndreptăţite la acordarea măsurilor reparatorii, câtă vreme Statul român, indiferent de entitatea care îl reprezintă, este cel ce are în patrimoniu bunul notificat.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de primarul municipiului Satu Mare nu va fi analizată câtă vreme, cu autoritate de lucru judecat, s-a statuat asupra acestei chestiuni prin încheierea de la 18 ianuarie 2008 dată de Tribunalul Satu Mare.
Recurenţii susţin că instanţa a respins nelegal probatoriile solicitate în dovedirea împrejurării că imobilului i s-au adăugat construcţii ce depăşesc 100% din suprafaţa desfăşurată a acestuia, situaţie ce ar determina aplicarea dispoziţiilor art. 19 din lege.
Critica vizează un aspect de netemeinicie al deciziei şi nu de nelegalitate aşa cum arată alin. (1) al art. 304 C. proc. civ.
În condiţiile în care recurentele nu indică de ce situaţia de fapt reţinută de instanţă în sensul că nu s-au administrat dovezi referitoare la existenţa unei autorizaţii de construire, adăugiri ori supraetajare a imobilului în litigiu, dovadă ce ar determina necesitatea efectuării unei expertize tehnice în construcţie, situaţia de fapt apare ca fiind pe deplin stabilită în sensul că imobilului i s-au făcut doar renovări şi amenajări şi nu adăugiri. Osebit de aceasta, cererea a fost făcută pentru prima dată în apel de intervenientul accesoriu şi susţinută de pârât, fiind incidente astfel dispoziţiile art. 294 C. proc. civ.
Calitatea de persoane îndreptăţite a reclamanţilor a fost pe larg analizată, cu trimitere la probatoriile administrate în sensul că proprietara tabulară a fost moştenită de soţul supravieţuitor care, la rândul său, a transmis propria moştenire succesorilor săi, reclamanţii.
Nu sunt fondate nici criticile referitoare la inadmisibilitatea restituirii în natură a bunului dat fiind apartenenţa sa la domenialitatea publică, pe de o parte, şi a destinaţiei date, pe de altă parte faţă de dispoziţiile exprese de art. 16 din lege.
Conform acestor dispoziţii imobilele necesare şi afectate exclusiv şi nemijlocit activităţilor de interes public, de învăţământ, sănătate ori social-cultural vor fi restituite foştilor proprietari sau, după caz, moştenitorilor acestora, cu obligaţia de a se menţine afectaţiunea pe o perioadă de 3 până la 5 ani funcţie de destinaţia edificiului.
Dispoziţiile au fost pe deplin respectate de instanţa de apel care, dispunând restituirea în natură, a obligat pe reclamanţi să menţină afectaţiunea imobilului pe o perioadă de 5 ani de la data emiterii dispoziţiei de restituire.
Recurenţii invocă încălcarea principiului continuităţii la darea încheierii întrucât a fost pronunţată de alţi judecători decât cei care au luat parte la dezbaterea în fond a pricinii, critică ce se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
Cererea de lămurire este o cerere incidentă, de competenţa instanţei care a data hotărârea. Având această natură ea va fi soluţionată de un complet în compunerea prevăzută de lege pentru darea hotărârii în pricina respectivă.
Nu este însă obligatoriu să participe la judecată aceiaşi judecători care au pronunţat hotărârea, pentru că în această situaţie nu este aplicabil principiul continuităţii.
Înalta Curte, pentru argumentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile declarate împotriva deciziei nr. 153 din 24 noiembrie 2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâtul Consiliul Judeţean Satu Mare şi de intervenienta U.V.R. împotriva deciziei nr. 153/A din 24 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Respinge recursul declarat de pârâtul Consiliul Judeţean Satu Mare împotriva încheierii din data de 2 martie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, în dosarul nr. 3290/83/2007.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6536/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 938/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
