ICCJ. Decizia nr. 1107/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1107/2012
Dosar nr. 877/105/2010
Şedinţa din 21 februarie 2012
Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, la data de 22 februarie 2010 sub nr. 877/105/2010, C.V. a contestat legalitatea Dispoziţiei nr. 1134 din 3 februarie 2010 emisă de Primăria municipiului Ploieşti prin primar, prin care i s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului situat în Ploieşti, judeţul Prahova.
În motivarea acţiunii, întemeiată în drept pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, contestatorul menţionează că printr-o dispoziţie anterioară, nr. 4958 din 25 iunie 2005 emisă de pârâtă s-a constatat că acesta este îndreptăţit la măsuri reparatorii prin echivalent, urmând ca aceste măsuri să fie acordate sub formă de titluri de valoare nominală.
Dosarul a fost înaintat Comisiei interne de evaluare a bunurilor preluate în mod abuziv, care prin procesul-verbal din 10 mai 2005 a stabilit valoarea măsurilor reparatorii la suma de 300.887.024 lei.
Astfel, contestatorul a precizat că i-au fost remise sume de bani, realizând-se o plată parţială, care a fost sistată ulterior şi că s-a completat documentaţia solicitată, emiţându-se de către pârâtă, Dispoziţia nr. 1134 din 3 februarie 2010.
Prin Sentinţa nr. 1155 din 20 septembrie 2010, Tribunalul Prahova, secţia civilă, a admis în parte contestaţia.
A constatat nulitatea parţială a Dispoziţiei nr. 1134 din 3 februarie 2010 emisă de Primarului Mun. Ploieşti, în sensul că a înlăturat menţiunea cuprinsă în art. 2, privind revocarea Dispoziţiei Primarului municipiului Ploieşti nr. 4958 din 29 iunie 2005.
A obligat-o pe pârâtă la întocmirea documentaţiei în vederea punerii în executare a Dispoziţiei Primarului municipiului Ploieşti nr. 4958 din 29 iunie 2005.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele:
Conform Dispoziţiei nr. 4958 din 29 iunie 2005 emisă de Primarul municipiului Ploieşti s-a constatat dreptul reclamanţilor C.V. şi C.E. de a beneficia de măsurile reparatorii prin echivalent, prevăzute de Legea nr. 10/2001, stabilindu-se valoarea pentru imobilul imposibil de restituit în natură, situat în Ploieşti, jud. Prahova, la suma de 300.887.024 lei.
Potrivit opţiunii contestatorilor depusă la dosar, s-a reţinut că măsurile reparatorii prin echivalent, se vor acorda sub forma de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare.
Astfel cum a reţinut tribunalul, ulterior, printr-o nouă Dispoziţie nr. 1134 din 3 februarie 2010, Primarul municipiului Ploieşti a dispus revocarea celei dintâi şi transmiterea noii dispoziţii, însoţită de întreaga documentaţie anexată la cererea notificată, Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
S-a reţinut de instanţa de fond că Dispoziţia nr. 1134 din 3 februarie 2010, (prin care se revocă Dispoziţia anterioară nr. 4958 din 29 iunie 2005) este nelegală, fiind dată cu aplicarea greşită a legii.
Tribunalul a apreciat că Dispoziţia nr. 4958 din 29 iunie 2005 a fost emisă înainte de intrarea în vigoare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, astfel că prevederile cuprinse în acest titlu, nu pot fi aplicate, în ceea ce priveşte despăgubirile băneşti.
Instanţa de fond a constatat că, în acest sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, printr-un recurs în interesul legii, soluţionat prin Decizia nr. 52/2007, în care s-a statuat că prevederile cuprinse în art. 16 şi următoarele din Legea nr. 247/2005, privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică deciziilor/dispoziţiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001.
A mai reţinut prima instanţă că Dispoziţia nr. 1134/2010 a lipsit de efecte dispoziţia iniţială, cu nr. 4958/2005, în ceea ce priveşte valoarea despăgubirilor în sumă de 300.887.024 lei.
Împotriva sentinţei a declarat apel pârâta Primăria municipiului Ploieşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinţei tribunalului şi respingerea contestaţiei, ca neîntemeiată.
Apelanta-pârâtă a susţinut că Dispoziţia nr. 1134 din 3 februarie 2010 a fost dată cu aplicarea greşită a legii, în considerentele sentinţei civile pronunţate,Tribunalul Prahova invocând Decizia nr. 52/2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în soluţionarea recursului în interesul legii, potrivit căreia, prevederile art. 16 din Legea 247/2005 nu se aplică deciziilor/dispoziţiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001.
Primăria municipiului Ploieşti a menţionat că în speţa de faţă nu este aplicabilă decizia sus-menţionată, deoarece Dispoziţia nr. 4958 din 29 iunie 2005 nu a fost contestată în instanţă şi, în mod corect, aceasta a fost transmisă Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform prevederilor legale, iar acestei instituţii i se datorează prelungirea în mod nejustificat a procedurii de acordare a despăgubirilor, prin măsura restituirii dosarului către autoritatea emitentă, în vederea completării acestuia cu documentaţia necesară.
S-a arătat de către apelanta-pârâtă, că anularea parţială a Dispoziţiei nr. 1134/2010 şi menţinerea Dispoziţiei nr. 4958/2005, ambele emise de aceeaşi entitate, conduce la existenţa în acelaşi timp a două acte, prin care se acordă despăgubiri în baza Legii nr. 10/2001, ceea ce contravine prevederilor legale în materie.
Apelanta-pârâtă a susţinut că dosarul notificării a fost restituit în vederea completării, iar măsura reanalizării acesteia a fost legală, nefiind de natură a genera o incertitudine în ceea ce priveşte acordarea despăgubirilor, sau o omisiune de a-şi îndeplini obligaţia de a asigura exercitarea efectivă a dreptului de proprietate, garantat de prevederile art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie.
Prin Decizia nr. 36 din 17 februarie 2011, Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondat, apelul declarat de pârâta Primăria municipiului Ploieşti prin primar.
Instanţa de apel a păstrat considerentele sentinţei pronunţată de tribunal, care a reţinut, în esenţă, că dispoziţia emisă ulterior - prin care s-a revocat dispoziţia iniţială - este nelegală, realizându-se o greşită aplicare a legii, deoarece prima dispoziţie a fost emisă înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, astfel că, prevederile Titlului VII nu pot fi aplicate în ceea ce priveşte cuantumul drepturilor băneşti pentru deciziile care au fost emise anterior.
Prin aplicarea dispoziţiilor cuprinse în Titlul VII al Legii nr. 247/2005 prevăzute în art. 16, se va prelungi în mod nejustificat procedura de restituire şi de acordare a despăgubirilor, cum corect, a reţinut şi instanţa de fond.
Instanţa de control judiciar a reţinut că este lipsit de relevanţă faptul că deciziile au fost sau nu contestate în instanţă, iar potrivit principiului neretroactivităţii legii civile, această nouă lege (Legea nr. 247/2005) nu poate produce efecte pentru notificările soluţionate administrativ, anterior intrării ei în vigoare.
Instanţa de apel a păstrat şi considerentele instanţei de fond, cu referire la inaplicabilitatea în speţă a Deciziei nr. 52/2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite.
Au fost înlăturate şi criticile privind existenţa simultană a celor două decizii, cu motivarea că interesul reclamantului este acela de a-şi rezolva pretenţiile deduse iniţial judecăţii, în forma anterior stabilită, prin prima dispoziţie.
Împotriva Deciziei nr. 36 din 17 februarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declarat recurs pârâta Primăria municipiului Ploieşti, criticând-o pentru nelegalitate, fiind indicat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În conţinutul motivelor de recurs sunt reiterate criticile expuse în apel, referitoare la aplicarea greşită a legii, şi la faptul că instanţa de apel a menţinut în mod eronat, hotărârea pronunţată de tribunal precum şi considerentele sentinţei dată de acesta.
Se susţine de recurenta-pârâtă Primăria municipiului Piteşti prin primar că, urmare intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, în temeiul art. 16 alin. (1) din acest act normativ, Dispoziţia nr. 4958 din 29 iunie 2005 emisă de Primarul municipiului Ploieşti, în care s-a consemnat suma de 300.887.024 lei, ce urmează a se acorda cu titlu de despăgubire, însoţită de întreaga documentaţie aferentă, a fost predată pe baza procesului-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Recurenta-pârâtă arată că, din perspectiva reglementării de ansamblu a conţinutului art. 16 (1) şi (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, prin notificări soluţionate până la data intrării în vigoare a noii legi, nu pot fi înţelese decât acele notificări, pe baza cărora entităţile învestite au emis decizii sau dispoziţii motivate, prin care au stabilit acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, precum şi cuantumul acestora, neatacate în instanţă, în termenul prevăzut de art. 24 din Legea nr. 10/2001 (devenit art. 26 după modificare).
Deciziile sau dispoziţiile care se aflau pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii noi, ca urmare a atacării lor cu contestaţie, ca şi cele care au fost ulterior atacate pe această cale, în termenul prevăzut de lege, nu mai puteau fi trimise Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, ci rămâneau supuse controlului instanţelor judecătoreşti, sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, atât timp cât acestea au fost învestite cu o cale de atac legal exercitată, în raport de prevederile sus-menţionate.
Primăria municipiului Ploieşti a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârilor pronunţate şi, pe fond, respingerea contestaţiei, ca neîntemeiată.
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins pentru considerentele ce succed:
Obiectul învestirii instanţei, în cauza dedusă judecăţii îl constituie nulitatea Dispoziţiei nr. 1134 din 3 februarie 2010 emisă de Primăria municipiului Ploieşti prin primar.
Potrivit acestei dispoziţii s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului situat în Ploieşti, jud. Prahova (compus din teren şi construcţie) şi s-a propus acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri prevăzute de Legea nr. 10/2001, revocându-se Dispoziţia nr. 4958 din 29 iunie 2005 a Primarului municipiului Ploieşti.
Prin dispoziţia anterioară, sus-menţionată, s-a constatat dreptul reclamantului de a beneficia de măsurile reparatorii prin echivalent, stabilindu-se că, în condiţiile imposibilităţii restituirii imobilului în natură, se acordă persoanelor îndreptăţite suma de 300.887.024 lei.
Este de observat că, cea de-a doua dispoziţie nu a fost emisă urmare a nelegalităţii celei dintâi, astfel cum, în mod greşit susţine recurenta-pârâtă, ci aceasta propune acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri prevăzute de Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, confirmând practic, măsura dispusă de pârâtă prin intermediul Dispoziţiei iniţiale, nr. 4958 din 29 iunie 2005.
Ca atare, nu se poate reţine cu temei că Dispoziţia nr. 1134 din 3 februarie 2010 a fost emisă urmare a nelegalităţii dispoziţiei iniţiale şi că aceasta este în contradicţie cu prima dispoziţie.
În realitate, despăgubirile stabilite conform dispoziţiei iniţiale - necontestată în instanţă conform procedurii prevăzută de art. 26 (3) din Legea nr. 10/2001 - exprimate valoric prin suma de 300.887.024 lei au fost achitate, remiţându-se contestatorului o parte din suma de bani echivalentă valorii imobilului imposibil de restituit în natură, dispoziţia iniţială intrând astfel în circuitul civil.
Aşa fiind, nelegalitatea deciziei contestate în prezenta cauză vizează doar măsura înlăturării menţiunii cuprinse în art. 2, privind revocarea Dispoziţiei nr. 4958/2005, entitatea emitentă neputându-şi revoca propria decizie, intrată deja în circuitul civil şi necontestată, conform procedurii reglementată de Legea nr. 10/2001.
De altfel, contestarea celei de-a doua dispoziţii, nu vizează nelegalitatea dispoziţiei iniţiale, ci este în acord cu constatarea calităţii de persoană îndreptăţită a reclamantului de a beneficia de măsurile reparatorii prin echivalent.
În cauza dedusă judecăţii, instanţa de fond a constatat nulitatea parţială a Dispoziţiei nr. 1134 din 3 februarie 2010, în sensul că a dispus înlăturarea menţiunii cuprinsă în art. 2, anume aceea referitoare la revocarea Dispoziţiei nr. 4958/2005, recunoscând legalitatea primei dispoziţii.
De aceea, substituind motivarea instanţei de apel cu privire la nelegalitatea primei dispoziţii şi fiind vorba de o convertire de drept, care transformă titlurile de valoare nominală în titluri de despăgubire, nu se poate reţine ca fondată, nici critica privind coexistenţa celor două dispoziţii contrare.
Restituirea primei dispoziţii Comisiei pentru Stabilirea Despăgubirilor nu s-a realizat pentru nelegalitate, ci doar pentru completarea documentaţiei, fiind incidente dispoziţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Potrivit prevederilor art. 13 lit. a) din Capitolul III, Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor, determinarea cuantumului final al acestora se face de Comisia centrală constituită în subordinea Cancelariei Primului Ministru, care are ca principală atribuţie emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire.
De asemenea, potrivit prevederilor art. 1 alin. (2) din Capitolul 1, Titlul VII din legea menţionată, dispoziţiile acestui titlu sunt aplicabile şi despăgubirilor propuse prin decizie motivată a conducătorului instituţiei publice implicate în privatizare.
Prin urmare, în conţinutul legii noi se prevede expres că dispoziţiile sale se aplică şi în cazul în care despăgubirile sunt cuprinse în decizia entităţii publice, iar nivelul despăgubirilor iniţial stabilite nu este definitiv, pentru că trimiterea la legea nouă, în vigoare are în vedere, implicit şi cuantumul final al despăgubirilor, ce se stabileşte de Comisia centrală.
În plus, potrivit noilor reglementări aduse prin dispoziţiile modificatoare ale Legii nr. 247/2005, titlurile de valoare nominală nu mai există ca forme de măsuri reparatorii.
Aşa fiind, în raport de considerentele mai sus expuse, măsura dispusă de instanţa de fond, care a constatat nulitatea parţială a Dispoziţiei nr. 1134 din 3 februarie 2010 a Primarului municipiului Ploieşti şi a înlăturat menţiunea cuprinsă în art. 2, privind revocarea Dispoziţiei nr. 4958 din 29 iunie 2005 este legală, motivele de recurs neputând fi circumscrise criticilor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Urmare necontestării primei dispoziţii emisă de pârâta Primăria municipiului Ploieşti, aceasta a intrat în circuitul civil, finalitatea demersului juridic iniţiat în cauză, fiind tocmai punerea în executare a acesteia.
Astfel, pentru considerentele mai sus reţinute, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtă, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâta Primăria municipiului Ploieşti prin primar împotriva Deciziei nr. 36 din 17 februarie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 21 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1105/2012. Civil. Drept de autor şi drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1791/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
