ICCJ. Decizia nr. 1791/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1791/2012
Dosar nr. 40556/3/2008
Şedinţa publică din 13 martie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
1. Instanţa de fond
Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, nr. 107 din 29 ianuarie 2010 a admis acţiunea formulată de reclamanţii G.M., N.A., N.D. şi S.E.E. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General.
S-a dispus restituirea în natură a garsonierei situată la etajul x al imobilului din Bucureşti, Bd. C., sector 2.
S-a reţinut că imobilul notificat de reclamanţi cu notificarea din 23 iulie 2009 în temeiul Legii nr. 10/2001 a fost dobândit în proprietate în 1938 de N.T., acest imobil fiind naţionalizat de la acesta prin Decretul nr. 92/1950 (poziţia 5935).
Singura succesoare a lui N.T. a fost soţia acestuia, N.S. (născută N.). Pe S.N. au moştenit-o, potrivit certificatului de moştenitor, reclamanţii - moştenitori testamentari.
Constatând că imobilul se înscrie în categoria imobilelor abuziv preluate (art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001) şi văzând calitatea de persoane îndreptăţite a reclamanţilor, s-a dispus restituirea acestuia în natură conform art. 7 alin. (1) din Legea în raport de împrejurarea că garsoniera în discuţie nu a fost înstrăinată.
Prin încheierea din 22 octombrie 2010 pronunţată de aceeaşi instanţă s-a lămurit înţelesul dispozitivului Sentinţei civile nr. 107 din 29 ianuarie 2010 în sensul că garsoniera se află la etajul x al imobilului situat în Bucureşti, sector 2, Bd. C. cu corespondenţă în C.M. purtând simbolul Y, în dreapta liftului şi stânga scării, având uşa exterioară metalică, lipsită de sonerie.
2. Instanţa de apel
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 261 A din 10 martie 2011 a respins ca nefondat apelul declarat de pârât împotriva Sentinţei civile nr. 107 din 29 ianuarie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a, şi a admis apelul declarat de reclamanţi împotriva Încheierii din Camera de consiliu din 22 octombrie 2010, pe care a schimbat-o în parte.
S-a lămurit înţelesul dispozitivului Sentinţei nr. 107/2010 în sensul că restituirea în natură vizează garsoniera identificată în acte cu nr. Y situată la etajul x al imobilului din Bucureşti, Bd. C. sector 2 şi identificată de raportul de expertiză efectuat de expert M.V. , ca garsonieră nenumerotată, situată la etajul x în dreapta liftului şi în stânga scării, având uşă exterioară metalică, lipsită de sonerie, situată în imobilul din Bd. C.
Pentru a pronunţa această decizie Curtea de Apel a constatat că sunt neîntemeiate criticile apelantului pârât care, primind notificarea, avea obligaţia să-i dea o rezolvare fie în sensul admiterii, fie în sensul respingerii. Or până la sesizarea instanţei notificarea nu fusese rezolvată.
S-a considerat nefondată şi critica referitoare la necesitatea soluţionării notificării numai pe baza actelor depuse în faza administrativă.
Potrivit art. 26 alin. (3), fie că soluţionează o contestaţie la decizia de soluţionare a notificării, fie o acţiune având ca obiect soluţionarea notificării, instanţa este îndreptăţită să administreze orice probă considerată pertinentă, concludentă şi utilă cauzei conform art. 167 alin. (1) C. proc. civ.
S-a mai reţinut că art. 23 limitează durata depunerii probelor necesare evaluării pretenţiilor de restituire a imobilelor - în faza administrativă - până la soluţionarea notificării, fără să obstrucţioneze aceasta în faza contencioasă, supusă dispoziţiilor C. proc. civ.
Or, în cauză notificarea nu a fost soluţionată.
S-a constatat în mod egal că prin probele administrate s-a individualizat în fapt şi drept imobilul în discuţie, atât corespondenţa cu Consiliul General al Municipiului Bucureşti A. şi SC R. SRL cât şi expertiza efectuată în cauză confirmând configuraţia garsonierei în coordonatele stabilite şi faptul că nu a fost înstrăinată.
S-a reţinut că garsoniera care figurează în contractul din 12 februarie 1949 este cea identificată de expert ca purtând în prezent simbolul Y individualizată ca atare în raportul de expertiză.
S-a verificat şi împrejurarea că în evidenţa SC F. figurează la etajul x al imobilului, două garsoniere cu numele A şi B, şi s-a constatat că garsoniera cu nr. A a fost vândută în condiţiile Legii nr. 111/1995 cu contractul din 4 decembrie 1996 V.T., iar garsoniera cu B nu a fost vândută şi pentru ea nu s-a emis nici contract de închiriere, astfel că S.M.R., actualul locatar, ocupă spaţiul fără forme legale, după decesul titularului de închiriere.
S-a mai constatat că deşi în contractul de construire autentificat sub nr. C din 9 martie 1938 încheiat de autorul reclamantei se atestă contractarea execuţiei garsonierei D etaj x din imobilul din Bd. C. - C.M., ulterior, cu privire la această garsonieră, autorul reclamanţilor a încheiat un contract de închiriere (dosar apel), înregistrat la Direcţia Generală Economică Financiară, Percepţia Municipală, în care garsoniera poartă numărul B, instanţa concluzionând că de-a lungul timpului, imobilul a avut şi această numerotare.
Identitatea dintre garsoniera în litigiu şi cea care face obiectul contractului de închiriere pentru garsoniera B a fost constatată cu certitudine din schiţa aferentă contractului de închiriere din anul 1948, dimensiunile şi poziţionarea camerelor fiind aceleaşi cu cele din schiţa aferentă contractului de închiriere din 4 iunie 1999 aflat la fila D din dosar.
Criticile referitoare la legalitatea şi constituţionalitatea Decretului nr. 92/1950 au fost apreciate ca fiind străine de considerentele hotărârii apelate în care nu au fost analizate aceste aspecte, iar caracterul abuziv al Decretului nr. 92/1950 a fost stabilit prin art. 2 lit. a) a Legii nr. 10/2001.
Curtea de Apel a considerat întemeiat apelul reclamanţilor împotriva încheierii de lămurire a dispozitivului Sentinţei civile nr. 107/2010, având în vedere identificarea realizată prin raportul de expertiză efectuat în cauză şi înscrisurile menţionate.
3. Recursul
Împotriva Deciziei nr. 261 A/2011 pârâtul a declarat recurs.
Recursul a fost motivat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În fapt decizia a fost criticată pentru aceleaşi motive pentru care partea a declarat apel (problema actelor doveditoare care nu au însoţit notificarea conform art. 21 - 23 din Legea nr. 10/2001, sarcina probei revenind petenţilor conform art. 23 din lege, lipsa dovezilor privind identitatea dintre garsoniera x şi garsoniera B, în realitate fiind preluat un apartament or, la etajul x sunt două apartamente).
S-a mai criticat faptul că nu s-a stabilit în cauză dacă reclamanţii au primit despăgubiri conform art. 5 din Legea nr. 10/2001, cu modificări ulterioare, potrivit acordurilor internaţionale încheiate de România privind reglementarea problemelor financiare în suspensie.
Prin cuvântul în fond intimaţii - recurenţi prin reprezentant au invocat excepţia nulităţii recursului conform art. 306 raportat la art. 304 C. proc. civ.
4. Analiza instanţei de recurs
Examinând recursul în limita criticilor formulate, se constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează.
Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - indicat de recurent - o hotărâre poate fi atacată cu recurs dacă aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Art. 3021 C. proc. civ. indică elementele pe care cererea de recurs trebuie să le conţină în mod obligatoriu, lipsa acestora conducând la nulitatea recursului. Printre acestea, potrivit alin. (1) lit. c) din articolul menţionat, se află motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor.
Indicarea în cererea de recurs a temeiului de drept nu este suficientă, recurentul fiind obligat să prezinte argumentaţia legată de acesta, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanţei, raportat la motivul de recurs invocat.
Sancţiunea mai sus arătată este consolidată şi de dispoziţiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ. care prevăd expres că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal cu excepţia cazurilor prevăzute în alin. (2) al articolului care se referă la motivele de ordine publică care pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs.
Or, în recursul declarat recurentul formulează critici care se referă la situaţia de fapt şi la probele administrate, critici care au făcut şi obiectul apelului şi la care instanţa de apel a răspuns printr-o amplă motivare în fapt şi în drept.
Criticile formulate în manieră generală nu se referă aşadar la modul în care instanţa de apel a judecat apelul cu care a fost învestită.
Potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ. indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestuia face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Această încadrare nu poate fi însă făcută şi în cazul de faţă, deoarece chestiunile de fapt puse în discuţie de recurent, şi care au primit deja o rezolvare prin decizia atacată, nu mai pot fi rediscutate pe calea recursului, un asemenea motiv de recurs nemaifiind prevăzut printre cele nouă motive limitativ arătate de art. 304.
Cum despre această judecată exprimată în soluţia şi cuprinsul hotărârii Curţii de Apel Bucureşti, recurentul nu a formulat critici, în temeiul mai-sus invocat, s-a constatat nulitatea recursului declarat de recurentul - pârât.
Cererea de cheltuieli de judecată formulată de intimaţii - reclamanţi, prin avocat în dezbaterea orală a recursului, se va respinge deoarece intimaţii nu au făcut dovada acestei plăţi pentru această fază procesuală pentru a se putea stabili în sarcina recurentului obligaţiile ce revin conform art. 274 C. proc. civ. părţii care cade în pretenţii.
Intimaţii - reclamanţi care au beneficiat de serviciile calificate ale unui avocat ales, potrivit delegaţiei aflată în dosar, îşi vor putea valorifica pretenţiile în legătură cu acest aspect, pe cale separată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva Deciziei nr. 261A/10 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimaţii-reclamanţi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1107/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 182/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
