ICCJ. Decizia nr. 1197/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1197/2012
Dosar nr. 8607/62/2010
Şedinţa publică din 23 februarie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
1. Hotărârea instanţei de apel
Prin Decizia civilă nr. 26 Ap din 22 februarie 2011, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins apelul formulat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. a Braşov împotriva Sentinţei civile nr. 307/S din 22 noiembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Braşov.
A fost menţinută sentinţa primei instanţe prin care s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul L.C. şi s-a constatat caracterul politic al măsurii de stabilire a domiciliului obligatoriu.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că în mod corect s-a constatat incidenţa dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, având în vedere Decizia Direcţiei Muncii şi Solidarităţii Sociale a judeţului Braşov din 25 ianuarie 2001 prin care reclamantului i s-au stabilit drepturi în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 pentru 2 ani, o lună şi 7 zile de domiciliu obligatoriu, în conformitate cu dispoziţiile Sentinţei civile nr. 263/F din 14 decembrie 2000 a Curţii de Apel Braşov.
2. Recursul
2.1. Motive
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Braşov a formulat critici pe care le-a încadrat în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sub următoarele aspecte:
- Instanţele de fond au reţinut greşit că reclamant ar fi fost supus unei măsuri cu caracter politic, interpretând greşit probatoriul administrat în cauză.
- Instanţele şi-au formulat convingerea doar pe Decizia din 25 februarie 2001 emisă de Direcţia Muncii şi Solidarităţii Sociale a judeţului Braşov.
- Nu există nicio hotărâre judecătorească din care să rezulte că reclamantul a fost supus unei măsuri de arestare, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 221/2009.
- Reclamantul beneficiază de facilităţile conferite de Decretul-lege nr. 118/1990.
- Sunt aduse argumente detaliate referitoare la incidenţa Deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale şi critici referitoare la daunele morale, dezvoltate pe mai multe pagini, deşi instanţele anterioare au dispus doar asupra caracterului politic, nefiind acordate despăgubiri.
2.2. Analiza recursului
Ignorând specificul judecăţii în această cale extraordinară de atac, pârâtul susţine că statuarea instanţelor fondului, privind caracterul politic al măsurilor administrative luate împotriva reclamantului, ar fi incorectă pentru că se bazează pe interpretarea eronată a materialului probator administrat.
O asemenea critică nu se subsumează însă motivelor de nelegalitate strict reglementate de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., ci tind la o devoluare a fondului, pretinzându-i-se instanţei de recurs să realizeze o altă interpretare a probelor, pe baza căreia să stabilească altă situaţie de fapt.
Cum instanţa de recurs realizează doar un control de legalitate şi nu unul de temeinicie, o asemenea critică formulată de pârât nu poate fi primită.
Cadrul general de reglementare a drepturilor patrimoniale recunoscute de lege, rezultat din interpretarea logică şi teleologică a prevederilor art. 5, priveşte toate persoanele, atât pe cele condamnate politic, cât şi pe cele care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic în perioada de referinţă (a Legii nr. 221/2009), care beneficiază de dreptul la despăgubiri, materiale şi morale.
Atât condamnările cât şi măsurile administrative cu caracter politic constituie măsuri abuzive ale regimului comunist vizând persoanele care s-au împotrivit sub diferite forme acestuia, o altă interpretare, în sensul distincţiei între cele două categorii, conducând la negarea scopului adoptării actului normativ şi crearea unui cadru juridic discriminatoriu pentru persoanele aflate în situaţii similare.
Această interpretare rezultă şi din modul de redactare a prevederilor art. 1 alin. (2) lit. a) - j) şi art. 3 lit. a) - f), care trimit, prin enumerare la raţiunile politice care au stat la baza reglementărilor anumitor infracţiuni sau fapte fără caracter penal, sancţionate de regimul comunist, dar şi din dispoziţiile art. 4 alin. (1) şi (2), care fac trimitere, în egală măsură la dispoziţiile art. 2 din O.U.G. nr. 214/1999, ca sistem de referinţă în procedura constatării caracterului politic al condamnării sau măsurii administrative.
Întrucât legea nu distinge, urmează ca asimilarea măsurilor administrative cu caracter politic cu condamnările penale, să se facă nu numai la nivel declarativ, ci şi la nivelul aplicării practice.
Dacă legiuitorul ar fi intenţionat să excludă de la despăgubiri morale persoanele care au făcut obiectul unor măsuri politice administrative, ar fi folosit aceeaşi tehnică legislativă ca în redactarea art. 5 alin. (1) lit. b) din lege, potrivit cu care se acordă despăgubiri materiale pentru bunurile confiscate, dacă nu au fost restituite sau nu s-au obţinut anterior despăgubirii în echivalent, în scopul evitării unei duble reparaţii.
Astfel, ar fi trebuit să se prevadă expres că un asemenea prejudiciu moral a fost deja acoperit prin Decretul-Lege nr. 118/1990 or, dimpotrivă, în cuprinsul Legii nr. 221/2009 se arată că măsurile stabilite prin actul normativ anterior nu au fost afectate.
Dispoziţiile cuprinse la art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 dau posibilitatea persoanelor care au făcut obiectul unor măsuri administrative în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât cele prevăzute la 3 din lege, să solicite instanţei de judecată constatarea caracterului politic al acestora.
Or, în speţă, se constată că prin Decizia Direcţiei Muncii şi Solidarităţii Sociale a judeţului Braşov din 25 ianuarie 2001 reclamantului i s-au stabilit drepturi în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 pentru 2 ani, o lună şi 7 zile de domiciliu obligatoriu, în conformitate cu dispoziţiile Sentinţei civile nr. 263/F din 14 decembrie 2000 a Curţii de Apel Braşov. După cum se observă, acest act a fost emis în temeiul unei hotărâri judecătoreşti, astfel că nu pot fi primite criticile referitoare la lipsa unei hotărâri judecătoreşti, iar pârâtul, în cazul în care ar avea dubii cu privire la valabilitatea sau autenticitatea acestui înscris, avea la îndemână alte pârghii procesuale.
Se reţine totodată şi împrejurarea că art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 nu a făcut obiectul excepţiei de neconstituţionalitate şi nu a fost declarat neconstituţional printr-o decizie a organului jurisdicţional constituţional.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, constatând că nu este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., urmează a respinge recursul declarat de pârât.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE PRIN D.G.F.P. BRAŞOV împotriva Deciziei civile nr. 26 Ap din 22 februarie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1196/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1198/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
