ICCJ. Decizia nr. 1198/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1198/2012
Dosar nr. 697/83/2010
Şedinţa publică din 23 februarie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
1. Hotărârea instanţei de apel
Prin Decizia nr. 63 din 10 martie 2011, Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, a respins apelurile declarate de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Satu Mare şi de Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare împotriva Sentinţei civile nr. 380 D din 16 aprilie 2010 pronunţată de Tribunalul Satu Mare.
A fost menţinută sentinţa instanţei de fond prin care s-a constatat caracterul politic al măsurii deportării la muncă în fosta U.R.S.S. a tatălui reclamantelor N.E. şi A.A. şi a mamei acestora, iar pârâtul a fost obligat să plătească reclamantelor suma de 59.000 RON reprezentând daune morale după defunctul A.E. şi 59.000 RON după defuncta A.I.
Pentru a decide astfel, curtea a reţinut că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 3, art. 4 alin. (2) şi a art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.
La stabilirea cuantumului daunelor morale care se cuvin reclamantelor, în calitate de descendente ale persoanelor faţă de care s-a dispus măsura administrativă cu caracter politic, au fost avute în vedere mai multe criterii, respectiv importanţa valorilor morale lezate - respectiv dreptul la onoare, la libertate fizică şi psihică - durata de timp a încălcării drepturilor consfinţite prin Constituţia României şi îndreptăţirea de a obţine despăgubiri din prisma prevederilor art. 998 C. civ.
S-a considerat că a dispune altfel, s-ar încălca principiul neretroactivităţii legii noi şi cel al egalităţii şi interzicerii discriminării şi s-ar crea practică neunitară la nivelul acestei instanţe.
2. Recursul
2.1. Motive
Pârâtul a declarat recurs, arătând că despăgubirile acordate au fost supraevaluate, încălcând principiul echităţii şi al proporţionalităţii şi producând o îmbogăţire fără justă cauză, în condiţiile în care pentru repararea prejudiciilor cauzate, legiuitorul a emis O.U.G. nr. 214/1999 şi Decretul-lege nr. 118/1990. Susţine că Legea nr. 221/2009 nu are caracter de complinire, întrucât nu înlătură drepturile deja stabilite prin legi anterioare, de care reclamanta a beneficiat.
Invocă reglementările O.U.G. nr. 62/2010 privind plafonarea daunelor morale.
Concluzionează că prin Decizia nr. 1358/2010, Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.
La termenul din 23 februarie 2012, pârâtul a invocat incidenţa Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 şi a Deciziei nr. 12/2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recursul în interesul legii, obligatorii pentru instanţe.
2.2. Analizând recursul, din prisma dispoziţiilor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 şi a Deciziei nr. 12/2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recursul în interesul legii, Înalta Curte constată caracterul fondat al acestuia.
Problema de drept care se pune în speţă nu este cea a îndreptăţirii reclamantelor la acordarea daunelor morale în condiţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, ci aceea dacă acest text de lege mai poate fi aplicat cauzei supusă analizei, în condiţiile în care a fost declarat neconstituţional, printr-un control a posteriori de constituţionalitate, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al României nr. 761/15.11.2010.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziţii fiind suspendate de drept.
La alin. (4) al articolului menţionat se prevede că deciziile Curţii Constituţionale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, aceleaşi dispoziţii regăsindu-se şi în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu modificările şi completările ulterioare.
În raport de această reglementare, constituţională şi legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituţionalităţii unui text de lege prin decizie a Curţii Constituţionale, care produce efecte pentru viitor şi erga omnes, se aplică şi acţiunilor în curs sau numai situaţiei celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.
Această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunţată de Înalta Curte în soluţionarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepţia situaţiei în care la această dată era deja pronunţată o hotărâre definitivă.
Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziei instanţei de contencios constituţional în M. Of.
Or, în speţă, la data publicării în M. Of. nr. 761/15.11.2010 a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010, nu se pronunţase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluţionată definitiv la data publicării respectivei decizii.
Nu se poate spune, deci, că fiind promovată acţiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune ca efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfăşurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezenţa unui act juridic convenţional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.
Dimpotrivă, este vorba despre o situaţie juridică obiectivă şi legală, în desfăşurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituţionalităţii, ivit înaintea definitivării sale.
Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituţie este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală şi imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituţional să continue să producă efecte juridice, ca şi când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituţia refuză în mod categoric.
Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curţii Constituţionale produc efecte numai pentru viitor, dă expresie unui alt principiu constituţional, acela al neretroactivităţii, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câştigate sau situaţiilor juridice deja constituite.
În speţă, nu există însă un drept definitiv câştigat, iar reclamantele nu erau titularele unui bun susceptibil de protecţie în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul lor.
Concluzionând, prin intervenţia instanţei de contencios constituţional, urmare a sesizării acesteia cu o excepţie de neconstituţionalitate, s-a dat eficienţă unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituţionalitate.
De aceea, nu se poate susţine că prin constatarea neconstituţionalităţii textului de lege şi lipsirea lui de efecte erga omnes şi ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfăşura făcând abstracţie de cadrul normativ legal constituţional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenţei dreptului, al coerenţei şi al stabilităţii juridice.
Pentru toate aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, criticile formulate întrunind cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vor fi casate hotărârile pronunţate, iar acţiunea introductivă de instanţă formulată de reclamante va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul STATUL ROMAN PRIN MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE PRIN D.G.F.P. SATU MARE împotriva Deciziei civile nr. 63 A din 10 martie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Casează decizia atacată şi Sentinţa civilă nr. 380 D din 16 aprilie 2010 a Tribunalului Satu Mare, secţia civilă şi rejudecând, respinge acţiunea.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 1197/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1199/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
---|