ICCJ. Decizia nr. 1482/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1482/2012
Dosar nr. 3973/1/2011
Şedinţa publică din 02 martie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 227/A din 25 martie 2010, Curtea de Apel Bucureşti - secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie a respins, ca nefondate, apelurile declarate de apelantul-intimat Municipiul Bucureşti, prin primarul general şi apelanta – intervenientă P.E.E., în contradictoriu cu intimaţii-contestatori S.I.F., S.V. şi S.M.M.
Recursul formulat de contestator împotriva acestei decizii a fost soluţionat prin Decizia atacată în prezentul dosar.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare intimatul Municipiul Bucureşti, prin primarul general, întemeiată pe dispoziţiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ., în susţinerea căreia s-au arătat următoarele:
Prin recursul formulat a fost criticată Decizia sub aspectul neaplicării în speţă a prevederilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, dar a fost invocată totodată şi excepţia puterii de lucru judecat în raport de Decizia nr. 2310 din 04 mai 2001 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, decizie care atestă incontestabil faptul ca imobilul ce face obiectul prezentului litigiu nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001.
S-a arătat în recurs faptul că prin Decizia Înaltei Curţi la care am făcut mai sus referire, a fost respinsă în mod irevocabil acţiunea de restituire în natură a imobilului din str. Moliere, reţinându-se că imobilul a fost preluat de către stat cu titlu valabil şi cu respectarea prevederilor legale în vigoare la acea dată.
S-a reţinut totodată cu putere de lucru judecat faptul că reclamanţii au primit o dreaptă despăgubire în urma exproprierii, constând într-un apartament în zona centrală a capitalei la care s-a adăugat şi o diferenţă în bani, sumă de bani primită în numerar, care de altfel nu a fost contestată.
Asupra acestei excepţii invocată în recurs Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu s-a pronunţat.
Înalta Curte constată că este nefondată contestaţia în anulare, în considerarea celor ce succed:
Cererea formulată nu este inadmisibilă, cum s-a invocat la termenul de judecată a cauzei, deoarece aspectul invocat se circumscrie formal motivului de contestaţie în anulare invocat.
Prin cererea de recurs s-a invocat, ca motiv de recurs, faptul că în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 evocate de instanţa de apel, întrucât în urma exproprierii nu a fost oferită o simplă despăgubire bănească, ci a fost oferit un apartament cu o valoare mult mai mare într-o altă zonă a Bucureşti-ului, precum şi o sumă de bani.
În alineatul următor s-a invocat faptul că acest aspect a fost reţinut cu putere de lucru judecat prin Decizia nr. 2310 din 4 mai 2001 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Din modul de formulare a criticii rezultă că aspectul imputat pe calea contestaţiei în anulare reprezintă un argument în susţinerea motivului de nelegalitate vizând dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 10/2001, iar art. 318 teza a II-a C. proc. civ. sancţionează nepronunţarea din greşeală asupra unui motiv de recurs şi nu asupra unui argument invocat în susţinerea acestuia.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că cererea este nefondată, urmând a dispune în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva deciziei nr. 801 din 03 februarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 02 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1494/2012. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1475/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
