ICCJ. Decizia nr. 1494/2012. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1494/2012
Dosar nr.1931/85/2010
Şedinţa publică din 2 martie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 79 din 4 martie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, a admis apelul declarat de reclamanţii G.M.R. şi G.T.B. împotriva sentinţei civile nr. 910/2010 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosar nr. 1931/85/2010; a schimbat sentinţa atacată numai sub aspectul cuantumului daunelor morale, în sensul că a obligat pârâta SC E.I. România A.R. să plătească reclamantei G.M.R. suma de 200.000 lei şi reclamantului G.T.B. suma de 150.000 lei, cu titlu de daune morale ; a menţinut în rest sentinţa atacată şi a respins apelul declarat de pârâta SC E.I. România A.R. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 13 mai 2010 pe rolul Tribunalului Sibiu, sub dosar nr. 1931/85/2010, reclamanţii G.M.R. şi G.T.B. au solicitat în contradictoriu cu pârâtele SC E.I. România A.R. SA şi SC E.I. România A.R. SA obligarea acestora în solidar să plătească reclamantei G.M.R. suma de 600.000 lei daune morale şi 10.000 lei daune materiale, iar reclamantului G.T.B. suma de 600.000 lei, daune morale.
În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că la data de 20 decembrie 2009 a avut loc un accident auto soldat cu decesul fiicei, respectiv sora reclamantului, dar s-a dispus neînceperea urmăririi penale întrucât făptuitorul a decedat.
Prin sentinţa civilă nr. 910/2010, Tribunalul Sibiu a admis în parte acţiunea şi le-a obligat pe pârâte să plătească reclamanţilor despăgubiri civile după cum urmează: reclamantei G.M.R., suma de 10.000 lei despăgubiri materiale şi 100.000 lei daune morale, iar reclamantului G.T.B. suma de 50.000 lei daune morale. Au fost respinse celelalte pretenţii.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că în data de 20 decembrie 2009 a avut loc un accident auto în care şi-a pierdut viaţa fiica, respectiv sora reclamanţilor, G.A.D. Autovehiculul era condus de M.P., persoană care a decedat în aceleaşi împrejurări, astfel că în dosarul penal nr. 6231/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunea de ucidere din culpă.
Pentru autovehiculul implicat în accident există poliţa de răspundere civilă auto seria RO/16/H11/ DV nr. 0001113402 din 24 iulie 2009 emisă de SC E.I. România A.R. SA, sucursala Sibiu.
Reclamanţii au notificat pârâtei pretenţiile lor înainte de introducerea prezentei acţiuni dar nu s-a ajuns la o înţelegere pentru soluţionarea amiabilă a litigiului.
Faţă de existenţa contractului de asigurare, pârâta este obligată să plătească toate pagubele produse prin accident, cu respectarea limitei legale în materie prevăzută pentru anul 2009, în temeiul contractului de asigurare, dar şi al răspunderii civile delictuale.
În ceea ce priveşte întinderea prejudiciului, prin probatoriul administrat s-a dovedit întinderea daunelor materiale, iar în privinţa daunelor morale, acestea se cuvin ambilor reclamanţi, întrucât pierderea unui copil şi a unui frate produce o suferinţă care, chiar dacă nu poate fi înlăturată, impune ca cel care a produs-o să plătească despăgubiri. Instanţa a apreciat că este îndestulătoare suma de 100.000 lei pentru reclamantă (mama victimei) şi 50.000 lei pentru reclamant (fratele victimei).
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii şi pârâta SC E. SA, criticând-o sub aspectul cuantumului daunelor morale.
Reclamanţii au solicitat schimbarea sentinţei în sensul majorării daunelor morale la suma solicitată prin acţiune, susţinând, pe de-o parte, că pretenţiile solicitate se încadrează în suma asigurată şi în practica instanţelor, iar, pe de altă parte, că nu este justificată acordarea diferenţiată a daunelor morale, izvorul dreptului fiind acelaşi.
Pârâta SC E. SA a solicitat schimbarea sentinţei în sensul reducerii daunelor morale, susţinând că instanţa a determinat cuantumul acestora prin apreciere şi a stabilit o sumă foarte mare cu acest titlu.
Asupra apelurilor formulate în cauză, instanţa a reţinut următoarele:
Prin fapta ilicită din data de 20 decembrie 2009 a numitului M.P., care a avut ca urmare decesul fiicei, respectiv surorii reclamanţilor, aceştia au suferit un prejudiciu moral, aspect necontestat de pârâtă.
În privinţa cuantumului daunelor morale, legislaţia română nu conţine reglementări privind criteriile de stabilire a acestor daune, astfel că a revenit jurisprudenţei şi doctrinei juridice rolul de a statua asupra acestor criterii.
Este unanim acceptat că valoarea daunelor morale trebuie să reflecte gravitatea şi importanţa prejudiciului încercat de victimă, dar trebuie în acelaşi timp să respecte şi criteriul echităţii.
Gravitatea prejudiciu încercat de reclamanţi este determinat de durata şi intensitatea suferinţelor psihice provocate de decesul numitei G.A.D., precum şi de urmările în viitor asupra reclamanţilor, fiind evident că pierderea unui copil, respectiv a surorii, în vârstă de aproape 24 de ani, produce suferinţe psihice enorme, care persistă în timp.
Deşi aceste suferinţe sunt inestimabile, pe baza criteriilor reţinute se poate aprecia cuantumul daunelor morale, care trebuie să fie unul rezonabil, just şi echitabil, fiind stabilit astfel încât să asigure efectiv o compensare suficientă, dar nu exagerată a prejudiciului moral cauzat.
Pierderea unui copil reprezintă pentru un părinte cea mai mare suferinţă psihică ce îi poate fi provocată, iar stabilirea unor daune morale în sumă de 200.000 lei reprezintă o despăgubire rezonabilă, proporţională cu prejudiciul încercat.
În ce-l priveşte pe reclamantul G.T.B., suferinţele provocate de decesul surorii sale sunt foarte intense, având în vedere vârsta apropiată a celor doi fraţi şi relaţia strânsă dintre ei, astfel că o sumă de 150.000 lei daune morale, acordată acestuia, reprezintă o despăgubire justă în raport cu prejudiciul suferit.
Acordarea unor daune diferenţiate celor doi reclamanţi este justificată, astfel cum a apreciat şi instanţa de fond, având în vedere relaţia lor de rudenie cu victima, respectiv mamă şi frate, şi faptul că afectivitatea dintre mamă şi fiică este mai puternică decât cea dintre fraţi, ceea ce produce o suferinţă mai intensă pentru un părinte la decesul copilului său în raport cu suferinţa provocată de decesul unei surori.
Având în vedere toate aceste considerente, Curtea a apreciat că acordarea unor daune morale rezonabile impune majorarea sumelor stabilite de instanţa de fond, astfel că apelul reclamanţilor este privit ca fondat.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii G.M.R. şi G.T.B. şi pârâta SC E.I. România A.R. S.A.
În motivarea criticilor formulate, reclamanţii G.M.R. şi G.T.B. au arătat următoarele:
1. Hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, fiind bazată şi pe o greşeală gravă de fapt decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate.
În mod greşit instanţa de apel a apreciat asupra cuantumului despăgubirilor acordate recurenţilor-reclamanţi, având în vedere circumstanţele care au generat izvorul răspunderii civile delictuale. Recurenţii-reclamanţi au solicitat o justă şi integrală despăgubire pentru daunele morale suferite în urma decesului unei persoane foarte dragi care se afla abia la începutul drumului său în viaţă, fiica, respectiv sora.
Suferinţa a fost inimaginabilă atât în privinţa mea ca mamă care este pusă în cea mai rea situaţie, aceea de a vedea că unul dintre copiii cărora le-ai dat viaţă îţi predecedează, cât şi în ceea ce îl priveşte pe fratele victimei, care în momentul decesului surorii sale s-a regăsit în situaţia de a pierde nu numai o soră ci şi o prietenă, o persoană care întotdeauna era alături de el şi pentru care şi el era alături în orice moment.
Suferinţele psihice în cazul de faţă au fost determinate de moartea fiicei, respectiv sorei G.A.D., ca urmare a accidentului de circulaţie produs la data de 20 decembrie 2009, nicio sumă de bani neputând repara prejudiciile cauzate de pierderea suferită. Durerea sufletească este incompatibilă cu un echivalent bănesc.
Aceste compensaţii sunt destinate să creeze condiţii de viaţă care să aline într-o oarecare măsură suferinţele psihice ale celor care au rămas să trăiască cu traumele produse de decesul persoanelor dragi.
Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor ce au fost acordate cu acest titlu, instanţa trebuie să aibă în vedere intensitatea legăturii afective dintre apelanţii-reclamanţi şi defunctă, dedusă atât prin raportare la gradul de rudenie, cât şi din împrejurările ce caracterizau relaţiile apelanţilor-reclamanţi cu defuncta, precum şi vârsta pe care o avea G.A.D.
Deşi evaluarea bănească a suferinţei psihice provocate de decesul unor persoane apropiate nu poate fi decât una aproximativă, întemeiată în principal pe considerente de echitate, sumele acordate de prima instanţă sunt modice.
Există foarte mari diferenţe între despăgubirile pe care instanţele care judecă cauze penale le stabilesc pentru acoperirea prejudiciului moral şi cuantumul despăgubirilor stabilite direct în instanţa civilă în speţe similare.
Societatea unde era încheiată poliţa de asigurare răspunde şi este obligată acopere integral prejudiciile cauzate de proprietarului sau utilizatorul unui vehicul terţelor părţi, prin intermediul vehiculului.
2. Instanţa nu a motivat în nicio modalitate de unde rezultă discrepanţa foarte mare între suma de bani acordată cu titlul de despăgubire apelantei-reclamante G.M.R. şi cea acordată apelantului-reclamant G.T.B.
3. În cauză sunt întrunite toate condiţiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale, detaliindu-se argumentele acestei răspunderi, cu referire la datele particulare a speţei.
În motivarea criticilor formulate, prin care s-a solicitat reducerea cuantumului despăgubirilor la care au fost obligaţi de instanţă, atât în ceea ce priveşte daunele materiale, cât şi în ceea ce priveşte daunele morale, pârâta SC E.I. România A.R. S.A. a arătat următoarele:
1. Conform art. 49. pct. 2 din Ordinul 20/2008 pentru punerea în aplicare a Normelor din 7 noiembrie 2008 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule se decontează în caz de deces: a) cheltuielile de înmormântare, inclusiv pentru piatra funerară, precum şi cele efectuate cu îndeplinirea ritualurilor religioase, probate cu documente justificative; a) cheltuielile cu transportul cadavrului, inclusiv cele de îmbălsămare, probate cu documente justificative, de la localitatea unde a avut loc decesul până la localitatea in re se face înmormântarea; b) daunele morale, în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România
Obligaţia depunerii la dosarul cauzei a documentelor justificative care să probeze sumele cheltuite incumba pârâţilor.
În ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale acordate, acesta este disproporţionat în comparaţie cu soluţiile pronunţate în jurisprudenţa în materie recentă. Deşi este real că stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanţa trebuie să aibă în vedere o serie de criterii cum ar fi consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.
Faţă de lipsa probaţiunii în sensul dovedirii daunelor morale susţin respingerea acestora. Un prejudiciu moral s-a produs, însă suma acordată trebuie redusă raportat la probaţiunea din dosar.
2. Întinderea despăgubirii, nesusţinută printr-o motivare adecvată, imprimă un caracter subiectiv hotărârii pronunţate de instanţa de fond. În lipsa unei argumentări adecvate in considerentele hotărârii, nu pot aprecia ce criterii a folosit instanţa pentru a admite in întregime daunele morale.
Analizând Decizia în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată caracterul nefondat al recursurilor, în considerarea celor ce succed:
Cu privire la apelul declarat de reclamanţi.
1. Prima critică de recurs nu cuprinde motive de nelegalitate a deciziei de apel, aşa cum prevede art. 302 ind. 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., nefiind arătate greşelile de legalitate săvârşite de această instanţă în analiza criteriilor de cuantificare a despăgubirilor indicate şi avute în vedere de instanţă. Prima critică vizează de fapt temeinicia deciziei, care nu poate face însă obiect de cenzură în faţa instanţei de recurs, din perspectiva art. 304 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte posibilele diferenţe de despăgubiri acordate de instanţa civilă şi cea penală în cauze similare nu trebuie omis că fiecare caz în parte prezintă anumite particularităţi, care determină un anumit mod de apreciere din partea instanţei.
2. După cum rezultă din considerentele deciziei, instanţa a arătat argumentele pentru care sumele acordate drept despăgubiri morale sunt diferite pentru cei doi reclamanţi apelanţi, ceea ce face să nu fie fondat motivul de recurs ce se circumscrie dispoziţiilor art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
3. Cea de a treia critică formulată, care priveşte elementele constitutive ale răspunderii civile delictuale, excede analizei instanţei de recurs în condiţiile în care existenţa acestei răspunderi nu este contestată în cauză, probleme fiind în ceea ce priveşte cuantificarea despăgubirilor.
Cu privire la recursul formulat de pârâtă.
1. În condiţiile în care prin cererea de apel s-au formulat critici numai în ceea ce priveşte daunele morale, daunele materiale nu pot face obiectul cenzurii în faţa instanţei de recurs, cu aplicarea art. 294 şi art. 316 C. proc. civ.
Criticii de recurs referitoare la cuantificarea daunelor morale urmează să i se reţină aceleaşi argumente ca cele aferente criticii similare din recursul formulat de reclamanţi.
Pârâta recurentă nu contestă producerea unui prejudiciu moral însă reclamă lipsa probelor care să susţină cuantumul acordat de instanţa de apel. Numai că, în această materie, dat fiind specificul despăgubirilor morale şi gradul de aproximare care aparţine justificat instanţei, se operează cu anumite criterii, consacrate, raportate la specificul fiecărei cauze.
2. Argumentele avute în vedere de instanţă, raportat la criteriile operabile în materia răspunderii civile delictuale, sunt detaliate în considerentele deciziei, ceea ce face ca şi motivul de recurs ce se circumscrie dispoziţiilor art. 304 pct. 6 C. proc. civ. să nu fie fondat.
Constatând, prin urmare, că nu sunt fondate criticile de recurs formulate, ce se circumscriu în parte dispoziţiilor art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să facă aplicarea şi a dispoziţiilor art. 312 alin. (1) din acelaşi cod şi să dispună în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanţii G.M.R. şi G.T.B. şi de pârâta SC E. România A.R. SA împotriva deciziei civile nr. 79/2011 din 04 martie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 martie 2012
| ← ICCJ. Decizia nr. 1579/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1482/2012. Civil → |
|---|
