ICCJ. Decizia nr. 1475/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1475/2012
Dosar nr.1373/115/2010
Şedinţa publică din 02 martie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 371 din 24 februarie 2011, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a respins apelul declarat de reclamanţii L.D., L.V., C.E., M.P., M.D. şi S.C., împotriva sentinţei civile nr. 1168 din 17 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin, în contradictoriu cu intimatul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş-Severin; a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş-Severin împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care a schimbat-o, în sensul că a respins acţiunea.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a reţinut următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1168 din 17 iunie 2010 pronunţată în dosar nr. 1373/115/2010, Tribunalul Caraş-Severin a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii L.D., S.C., L.V., C.E., M.P. şi M.D. împotriva pârâtului Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, având ca obiect despăgubiri morale în temeiul Legii 221/2009, şi a obligat pârâtul să plătească fiecărui reclamant câte 10.000 Euro, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a condamnării abuzive a antecesorului S.G.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că acţiunea este întemeiată şi dovedită parţial.
Conform dispoziţiilor Legii nr. 221/2009, art. 1 alin. (2), constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunţate pentru faptele prevăzute în art. 207-209 C. pen. din 1936.
Conform art. 5 din Legea nr. 221/2009, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 poate solicita obligarea statului la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
Conform adresei SP 2381 din 12 noiembrie 1954 ( fila 30 dosar), Tribunalul Militar Bucureşti l-a condamnat pe S.G.,autorul reclamanţilor, pentru o condamnare cu caracter politic ce atrage aplicarea Legii 221/2009 în integralitatea sa.
Daunele morale sunt definite ca fiind atingerile aduse uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalităţii umane, ele nefiind susceptibile de evaluare bănească.
Cât priveşte, însă, cuantumul acestor daune morale, tribunalul a apreciat că suma de 1.000.000 Euro solicitată prin acţiunea introductivă este exagerată.
Criteriile de apreciere a prejudiciilor morale nu sunt exacte, ştiinţifice, deoarece există o incompatibilitate între caracterul moral nepatrimonial al daunelor şi cuantumul bănesc patrimonial al despăgubirilor.
În aprecierea importanţei prejudiciului moral trebuie avute în vedere repercusiunile prejudiciului moral asupra stării generale a sănătăţii, precum şi asupra posibilităţii de a se realiza deplin pe plan social, profesional şi familial.
Astfel, s-a considerat că antecesorul reclamanţilor şi chiar reclamanţii personal, au fost împiedicaţi să-şi dezvolte, în condiţii corespunzătoare, personalitatea, să evolueze din punct de vedere social şi profesional şi să dobândească în timp util un statut corespunzător aşteptărilor lui.
Privarea de libertate pe nedrept a condus la crearea unui prejudiciu nepatrimonial, ce a constat în consecinţele dăunătoare neevaluabile în bani ce au rezultat din atingerile şi încălcările dreptului personal nepatrimonial la libertate, cu consecinţa inclusiv a unor inconveniente de ordin fizic datorate pierderii confortului, fiind afectate totodată acele atribute ale persoanei care influenţează relaţiile sociale - onoare, reputaţie precum şi cele care se situează în domeniul afectiv al vieţii umane, relaţiile cu prietenii, apropiaţii, vătămări care îşi găsesc expresia cea mai tipică în durerea morală încercată de victimă.
Lipsirea de libertate a avut repercusiuni şi în planul vieţii private şi profesionale a persoanei condamnate din motive politice, inclusiv după momentul eliberării, fiindu-i afectate, datorită condiţiilor istorice anterioare anului 1989, viaţa familială, imaginea şi chiar sursele de venit.
În stabilirea cuantumului, s-a avut în vedere faptul că, pe de o parte, orice arestare şi inculpare pe nedrept produc celor în cauză suferinţe pe plan moral, social şi profesional, că astfel de măsuri lezează demnitatea, onoarea, şi, pe de altă parte, în concret, s-a ţinut seama de personalitatea lui S.G.
A fost avută în vedere, de asemenea, împrejurarea că, în comunitatea din care făcea parte, acesta era cunoscut ca o persoană deosebită, iar prin condamnarea abuzivă, a fost lipsit de posibilitatea de a continua activităţile anterioare şi de a obţine venituri corespunzătoare.
Drept urmare, în stabilirea întinderii daunelor, luându-se în considerare consecinţele negative suferite, pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, cuantumul sumei pretinse a fost găsit justificat numai în parte. Dându-se eficienţă criteriului unei satisfacţii suficiente şi echitabile, cererea a fost admisă pentru suma de 10.000 Euro pentru fiecare reclamant.
În urma examinării sentinţei atacate, în raport de motivele invocate şi de Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, Curtea a apreciat ca fiind întemeiat apelul pârâtului şi ca neîntemeiat apelul reclamanţilor, pentru argumentele ce succed.
Prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi, în consecinţă, s-a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, cu modificările şi completările ulterioare, sunt neconstituţionale.
În ceea ce priveşte efectele acestei decizii, sunt aplicabile dispoziţiile art. art. 47 alin. (4) şi art. 147 alin. (1) din Constituţie şi, prin urmare, fiind desfiinţat temeiul juridic care a stat la baza admiterii acţiunii reclamanţilor, respectiv art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, se impune soluţia admiterii apelului pârâtului cu consecinţa schimbării sentinţei şi respingerii acţiunii reclamanţilor.
Această soluţie se impune, chiar dacă pricina se află în apel, avându-se în vedere că norma constatată ca fiind neconstituţională a dat naştere unei situaţii juridice legale ( obiective), aflată în curs de desfăşurare (facta pendentia), care nu este pe deplin constituită până la pronunţarea unei hotărâri definitive.
În plus, cu privire la prejudiciul moral invocat de către reclamanţi, se impune a constata că acesta s-a produs în urmă cu peste 50 de ani, astfel că, în prezent, acesta s-a disipat substanţial, fiind reparat integral ca urmare a recunoaşterii comportamentului abuziv al Statului comunist, precum şi prin beneficiile acordate conform Decretului-lege nr. 118/1990, nemai impunându-se acordarea unei sume cu acest titlu. Reparaţia acordată prin cele două componente ( una morală şi una materială) de către actul normativ anterior menţionat este îndestulătoare, acoperind integral prejudiciul produs prin comportamentul autorităţilor comuniste, cu atât mai mult cu cât măsurile priveau persoana antecesorului reclamanţilor, astfel că şi afectarea psihică a acestora, din perspectiva prejudiciului moral al antecesorului, este mai redusă.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii L.D., L.V., C.E., M.P. şi M.D., criticând-o pentru următoarele motive:
Nu se poate susţine că prejudiciul moral invocat de reclamanţi s-ar fi disipat substanţial. La evaluarea întinderii despăgubirii pentru prejudiciul moral ferit, instanţa statuând în echitate , are în vedere, criticile referitoare suferinţele fizice şi psihice, expunerea la dispreţul public, atingerea gravă aduse onoarei şi demnităţii, afectarea gravă a prestigiului.
Nu au beneficiat de dispoziţiile Legii nr. 118/1990, această motivare a instanţei fiind fără acoperire.
De altfel, nici nu era nevoie de o asemenea motivare, de moment se susţine că dispoziţia legală, respectiv art. 5 alin. (1) din Legea nr. 1 /2009, ar fi anulată pe calea exercitării controlului de constituţionalitate.
Trebuie să aibă loc o reparaţie integrală a prejudiciului suferit, arătându-se criteriile care trebuie avute în vedere de instanţă în stabilirea cuantumului despăgubirilor
Acţiunea recurenţilor reclamanţi a fost soluţionată în prima instanţă la data de 17 iunie 2010, cu mult înainte de Decizia nr. 358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale. În această situaţie nu se poate discuta despre retroactivitatea legii.
Analizând Decizia în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în considerarea celor ce succed:
Prin Decizia în interesul legii nr. 12 din 19 septembrie 2011, publicată în M.Of. nr. 789 din 7 noiembrie 2011, s-a statuat că urmare deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1.358/2010 şi nr. 1.360/2010, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziilor instanţei de contencios constituţional în Monitorul Oficial, în considerarea, în esenţă, a următoarelor argumente, faţă de cele susţinute prin cererea de recurs:
Art. 147 alin. (4) din Constituţie prevede că Decizia Curţii Constituţionale este general obligatorie, atât pentru autorităţile şi instituţiile publice, cât şi pentru particulari, şi produce efecte numai pentru viitor, iar nu şi pentru trecut.
Împrejurarea că deciziile Curţii Constituţionale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituţional, acela al neretroactivităţii, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câştigate sau situaţiilor juridice deja constituite.
Fiind promovată acţiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, acest lucru nu înseamnă că efectele acestui act normativ se întind în timp pe toată durata desfăşurării procedurii judiciare, întrucât nu este vorba de un act juridic convenţional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.
Unor situaţii juridice voluntare nu le poate fi asimilată însă situaţia acţiunilor în justiţie, aflate în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a Legii nr. 221/2009. Dimpotrivă, acestea sunt asimilabile unor situaţii juridice legale, în desfăşurare, surprinse de legea nouă înaintea definitivării lor şi de aceea intrând sub incidenţa noului act normativ.
Cum deciziile în interesul legii sunt obligatorii de la data publicării în Monitorul Oficial, potrivit art. 330 ind. 7 alin. (4) C. proc. civ., şi cum reclamanţii nu deţineau o hotărâre definitivă prin care să li recunoască dreptul la despăgubiri morale la data publicării deciziilor Curţii Constituţionale, cererea privind daunele morale nu se mai justifică.
În aceste condiţii, se constată că în cauză s-a făcut o corectă aplicare a deciziilor Curţii Constituţionale, ceea ce face să nu fie fondat motivul de recurs aferent.
Într-adevăr, nu mai erau necesare considerentele referitoare la disiparea în timp a consecinţelor şi drepturile de care s-ar fi beneficiat, faţă de cele reţinute relativ la efectele deciziilor Curţii Constituţionale, însă acest lucru nu este de natură a schimba soluţia pronunţată de instanţa de apel, care este confirmată pe considerentele mai sus reţinute.
Pentru aceleaşi considerente nu se mai impune nici analiza criticilor referitoare la cuantumul prejudiciului suferit.
Urmare celor reţinute mai sus, Înalta Curte urmează să facă aplicarea art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi să dispună respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii L.D., L.V., C.E., M.P. şi M.D. împotriva deciziei civile nr. 371 din 24 februarie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 02 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1482/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1471/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
