ICCJ. Decizia nr. 1579/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1579/2012
Dosar nr. 1455/105/2009
Şedinţa publică din 7 martie 2012
Asupra recursurilor constată următoarele:
Tribunalul Prahova, secţia civilă, prin sentinţa nr. 1337 din 19 octombrie 2010 a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Primăria comunei Bertea şi Comuna Bertea. A admis în parte acţiunea, precizată şi completată, formulată de reclamantul B.C. în contradictoriu cu pârâţii Primarul comunei Bertea, Primăria comunei Bertea şi Comuna Bertea. A admis în parte acţiunea conexată formulată de reclamant împotriva pârâţilor şi, în consecinţă, a anulat în parte dispoziţiile nr. 418 din 12 octombrie 2009 şi nr. 1345 din 10 septembrie 2007, în sensul că a acordat măsuri reparatorii în favoarea defunctei N.L., prin echivalent, constând în despăgubiri pentru terenul de 500 mp situat în comuna Bertea, judeţul Prahova, identificat potrivit schiţei de plan de la raportul de expertiză tehnică topometrică ing. I.G., pct. A-B-C-D-A, imposibil de restituit în natură, în loc de 400 mp, despăgubiri ce urmează să fie calculate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în temeiul Legii nr. 10/2001, menţinându-se restul măsurilor dispuse prin cele două dispoziţii. A respins capetele acţiunii principale, precizată şi completată, formulată de reclamant împotriva pârâţilor, ca neîntemeiate, privind emiterea deciziei de restituire în natură a construcţiei cu 2 camere, a terenurilor de 500 mp, 1220,38 mp pe vechiul amplasament, de acordare a valorii de piaţă a imobilelor (terenuri, construcţii). A respins capetele acţiunii conexate, capetele acţiunii principale precizate şi conexate formulate de reclamant împotriva pârâţilor, ca neîntemeiate, privind restituirea în natură a terenului de 1220,38 mp pe vechiul amplasament, de acordare a despăgubirilor la valoarea de piaţă pentru construcţia han vechi, pentru terenul de 335,86 mp. A obligat pe pârâţi, în solidar, la 4000 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a constatat că prin contractul nr. 121 din 29 februarie 1916, numita N.D. a dobândit, în urma unui schimb efectuat cu I.G., imobilul situat în comuna Bertea, judeţul Prahova, având un teren de cea. 2500 mp şi o construcţie cu 4 camere, pivniţă, reprezentând un han.
La data de 6 septembrie 1977 a decedat N.D. de pe urma căreia au rămas ca moştenitori legali N.V., N.I., N.L. - în calitate de copii, precum şi o masă succesorală compusă din imobilele situate în comuna Bertea constând într-o casă cu 4 camere, bucătărie, un grajd, o magazie, terenuri de 800 mp - pct. Acasă, 1000 mp - pct. Acasă, 1400 mp - pct. Podul Berti, 1400 mp - livadă, aşa cum reiese din certificatul de moştenitor nr. 589 din 27 octombrie 1978.
In baza testamentului nr. 2374 din 2 septembrie 2003, potrivit certificatului de moştenitor nr. 62 din 7 octombrie 2003, numita N.L. a testat in favoarea reclamantului toate bunurile sale mobile si imobile, respectiv o masă succesorală compusă din diferite terenuri situate în comuna Bertea, de 4,08 ha, suprafaţă reconstituită defunctei în temeiul legilor fondului funciar.
In cuprinsul deciziunii nr. 2 din 25 iulie 1949 s-a menţionat că s-a dispus exproprierea pentru utilitate publică, în temeiul Ordinului Ministrului de Interne nr. 10026/1949, a imobilului proprietatea chiaburului N.N. situat în comuna Bertea constând în 2 camere, prăvălie, salon dărâmat în urma cutremurului, un teren de 500 mp aferent salonului.
Prin sentinţa civilă nr. 546 din 4 martie 1999 a Judecătoriei Vălenii de Munte, rămasă definitivă si irevocabilă, s-au atribuit în lotul numitei N.L., în urma partajării averii defunctei N.D., o serie de imobile, inclusiv un teren de 426,52 mp situat în comuna Bertea, pct. Biserica, o casă aflata la pct. Acasă şi un teren aferent de 704 mp.
In conformitate cu procesul verbal nr. 14 din 10 aprilie 1959 s-a constatat că numita N.D. poseda un teren de 8,80 ha din care 8200 mp -pct. Acasă, 5000 mp - pct. Dirueni, 5000 mp - pct. Cărpiniş, 1 ha în comuna Stefesti şi s-a luat act de propunerea făcută de către aceasta privind predarea către GAS Măgurele a terenurilor de 2,50 ha situate în comuna Stefesti, 5000 - pct. Calea Morii, 5000 - pct. Paraul Bertea, 2,43 ha - pct. Lunca Mare, 5000 mp - pct. - Faţeşti, 1500 mp - pct. La biserică.
Conform notificărilor nr. 201 din 23 iulie 2001, nr. 36 din 23 iulie 2001, actelor de stare civilă depuse la dosar, adreselor nr. 6807/2002, nr. 2490/2007, nr. 2461/2007, autoarea reclamantului, N.L. a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, solicitând despăgubiri pentru imobilul situat în comuna Bertea, judeţul Prahova, având un teren de 500 mp şi o construcţie, imobil ce ar fi fost preluat de către stat de la autoarea sa, N.D., iar prin dispoziţia nr. 1345 din 10 septembrie 2007 emisă de Comuna Bertea s-a propus acordarea unor măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri pentru imobilul, compus dintr-un teren de 400 mp şi o construcţie cu 4 camere, salon-dans, imposibil de restituit în natură, despăgubiri ce urmează să fie acordate în baza Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Din raportul de expertiză tehnică construcţii ing. S.G., a reieşit că imobilele-construcţii în litigiu descrise în actele vechi invocate de către reclamant nu mai există în prezent, fiind demolate, existând doar o clădire parter edificată în anul 1962 de către Sfatul Popular Bertea, având ca destinaţie Oficiul PTTR, Romtelecom, sala de festivităţi - cu anexe, valoarea construcţiilor demolate fiind de 93.164 lei.
In baza raportului de expertiză tehnică topometrică ing. I.G., terenul de 500 mp descris în Decizia nr.2/1949 este situat în comuna Bertea, fiind identificat de pct. A-B-C-D-A, teren pe care se află amplasat un salon de dans, parţial o scenă betonată, teren ce se învecinează cu restul terenului aparţinând reclamantului pct. B-44-46-47-4-A-B, iar terenul în litigiu de 500 mp face parte dintr-un teren de 1247 mp, neputându-se stabili dacă parcela de 1247 mp este una si aceeaşi cu terenul descris în contractul de schimb nr. 121/1916.
Dispoziţiile art. 1 şi art. 2 lit. h) şi i) din Legea nr. 10/2001, modificată stabilesc că imobilele preluate abuziv de stat, de orice persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, se restituie în natură în condiţiile acestei legi, prin imobile preluate în mod abuziv înţelegându-se şi orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, fără titlu valabil sau fără respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data preluării, precum şi cele preluate fără temei legal, prin acte de dispoziţie ale organelor locale ale puterii sau ale administraţiei de stat.
Aşadar, din analiza probelor administrate în cauză a rezultat că defuncta N.D. a dobândit şi a deţinut în timpul vieţii diferite imobile, printre care şi pe cel situat în comuna Bertea având un teren de cca. 2500 mp şi un han cu 4 camere, pivniţă, achiziţionat prin contractul de schimb nr. 121/1916, însă ulterior, în baza Deciziunii nr. 2 din 25 iulie 1949 s-a dispus exproprierea pentru utilitate publică a imobilului, aparţinând numitului N.N. - soţul defunctei N.D., având un teren de 500 mp, o construcţie cu 2 camere reprezentând prăvălie, salon demolat la cutremur, astfel încât în temeiul Legii nr. 10/2001, autoarea reclamantului N.L. - moştenitoarea defunctei N.D. a solicitat acordarea despăgubirilor pentru imobilul susmenţionat, imposibil de restituit în natură, cerere admisă prin dispoziţiile nr. 418/2009 şi nr. 1345/2007 în baza cărora i s-a recunoscut dreptul la despăgubiri prin echivalent pentru construcţia demolată şi terenul de 400 mp.
Ca atare, atâta timp cât autoarea defunctei N.L., respectiv N.D. a dobândit şi a deţinut în timpul vieţii, în proprietate, imobilul situat în comuna Bertea, având o construcţie reprezentând prăvălie, salon - dans (han) şi un teren de 500 mp identificat de expertiza topo pct. A-B-C-D-A, imobil preluat de către stat în urma exproprierii pentru utilitate publică la 25 iulie 1949, iar pe terenul susmenţionat se află amplasată o construcţie edificată în 1962 de către autorităţile locale, reprezentând sala de festivităţi, poştă, înseamnă ca în realitate preluarea imobilului ce a aparţinut defunctei N.D. de către stat a avut un caracter abuziv, întrucât trecerea imobilului în posesia statului şi în proprietatea acestuia din urmă s-a realizat fără să existe un act translativ de proprietate de la fostul proprietar în favoarea statului, fără să existe manifestarea de voinţă a defunctei de a transfera dreptul de proprietate în mod conştient, fără nicio constrângere în favoarea statului.
De altfel, în condiţiile în care preluarea imobilului în litigiu constând în construcţie reprezentând han şi a terenului aferent de 500 mp de către stat a avut un caracter abuziv, iar în prezent construcţia veche a fost demolată, terenul de 500 mp în litigiu fiind ocupat de o construcţie edificată în 1962 şi parţial de o scenă betonată, a însemnat că reclamantul, în calitate de moştenitor testamentar al foştilor proprietari, are dreptul să i se acorde măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri pentru terenul de 500 mp, precum şi pentru construcţie, în temeiul Legii nr. 10/2001, întrucât terenul este imposibil să fie restituit în natură, fiind ocupat în întregime de noua construcţie, iar în cazul demolării vechii construcţii, legea specială stabileşte dreptul persoanelor îndreptăţite la despăgubiri pentru construcţiile demolate.
Pretenţiile reclamantului privind restituirea în natură a unui teren de 884,52 mp sau de 1247 mp ori de 1220,38 mp identificat în baza raportului de expertiză tehnică topometrică şi acordarea unor despăgubiri pentru parcelele de teren imposibil de restituit în natură, construcţia demolată în raport de valoarea de piaţă a acestora au fost găsite neîntemeiate, întrucât în realitate la data preluării imobilelor de către stat, respectiv 25 iulie 1949, hanul era deja demolat, demolare determinată de cutremurul care a intervenit anterior preluării, iar ceea ce s-a preluat de către stat, în lipsa altor dovezi certe, constă doar în parcela de teren aferentă construcţiei, respectiv 500 mp şi nicidecum o altă suprafaţă de teren de 1220,38 mp sau de 1247 mp.
De fapt, analizându-se raportul de expertiza topo efectuat în cauză, precum şi actele existente la dosar, a reieşit cu certitudine că nu se poate stabili că terenul de 500 mp preluat de către stat ar fi făcut parte dintr-o suprafaţă mai mare de teren şi că în realitate s-ar fi preluat de către stat un teren de cca. 1247 mp, motiv pentru care orice pretenţie a reclamantului privind restituirea în natură a unor parcele de teren mai mari de 500 mp a fost considerată de tribunal ca nejustificată.
Faptul că în cuprinsul contractului de schimb nr. 121/1916 se menţionează ca autoarea reclamantului N.D. ar fi dobândit un teren de cca.2500 mp. situat în comuna Bertea pe care s-ar afla un han, nu a însemnat în mod automat că în realitate la data preluării de către stat a construcţiei sus menţionate s-ar fi preluat un teren aferent de cca. 2500 mp, întrucât la stabilirea întinderii suprafeţei de teren preluate efectiv de către stat s-a ţinut seama de Deciziunea nr. 2/1949 în baza căreia s-au preluat de la foştii proprietari doar o construcţie şi un teren aferent de 500 mp şi nicidecum alte imobile.
Prin urmare, instanţa, având în vedere aceste considerente şi ţinând seama de dispoziţiile art. 1 şi art. 2 lit. h) şi i) din Legea nr. 10/2001, a admis în partea acţiunea principală, precizată şi completată, precum şi în parte acţiunea conexată.
In baza art. 274 şi art. 277 C. proc. civ., au fost obligaţi, în solidar, pârâţii la 4000 lei cheltuieli de judecată către reclamant, reprezentând onorarii avocat, ţinându-se seama de admiterea în parte a celor două acţiuni.
Au fost respinse excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Primăria comunei Bertea şi Comuna Bertea, în condiţiile în care aceştia au calitate procesuală pasivă atâta timp cât reclamantul a formulat pretenţii împotriva lor, iar cele doua dispoziţii contestate au fost emise de către pârâţi.
Soluţia primei instanţe a fost menţinută de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 89 din 28 martie 2011, prin care s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamant şi de pârâţi.
Instanţa de apel, examinând sentinţa, în raport de criticile formulate de reclamant şi din perspectiva apărărilor formulate de pârâţi la instanţa de fond, a constatat că ambele apeluri sunt nefondate.
Cu referire la apelul declarat de reclamant, curtea a reţinut că susţinerile acestuia sunt invalidate de actele dosarului, care confirmă situaţia de fapt reţinută de către prima instanţă.
Astfel, apelantul a susţinut în criticile sale că suprafaţa expropriată de statul român a fost în realitate de 2000 mp şi nu de 500 mp, cum greşit a stabilit judecătorul fondului, invocând în sprijinul afirmaţiilor sale cele două acte depuse şi în faţa primei instanţe - deciziunea nr. 2 din 25 iulie 1949 şi respectiv procesul-verbal nr. 14/1959.
Procedând la examinarea acestor acte, curtea a constatat că nu sunt de natură să confirme criticile reclamantului, întrucât singurul act în care se face menţiune despre expropriere este deciziunea nr. 2/1949, iar în cuprinsul acesteia, se prevede expres că imobilul ce a fost expropriat autoarei apelantului-reclamant era compus din suprafaţa de 500 mp, pe care s-a aflat o construcţie formată din 2 camere, prăvălie şi salon, despre care se menţionează că era „dărâmată de cutremur" la momentul exproprierii (fila 8 dosar apel).
Prin urmare, raportat la această situaţie de fapt, toate criticile formulate de către apelant vizând îndreptăţirea sa la restituirea în natură a unei suprafeţe de teren în plus faţă de cei 500 mp expropriaţi sau la acordarea de despăgubiri calculate la valoarea de piaţă pentru construcţia „han vechi" sunt în mod vădit neîntemeiate, urmând a fi înlăturate ca atare.
In ceea ce priveşte susţinerea apelantului potrivit căreia despăgubirile pentru terenul ocupat de construcţia aparţinând poştei din comuna Bertea să-i fie acordate în funcţie de valoarea de piaţă şi nu potrivit criteriilor reglementate de Legea nr. 247/2005, aceasta a fost, de asemenea, respinsă ca nefondată, întrucât, astfel cum a arătat şi judecătorul fondului, despăgubirile se stabilesc numai în temeiul Legii nr. 247/2005, în cadrul procedurii ulterioare prezentului proces, desfăşurate în faţa Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor.
In cauză nu s-a putut discuta nici despre existenţa unui teren liber, ce ar fi trebuit restituit în natură, astfel cum a pretins apelantul, din raportul de expertiză topografie efectuat la instanţa de fond (filele 135-138 dosar) rezultând că terenul expropriat, de 500 mp, nu poate fi restituit în natură, întrucât este ocupat de noile construcţii.
Nefondată a fost găsită şi ultima critică formulată de către apelant, prin care s-a susţinut că instanţa de fond trebuia să oblige Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să-i acorde despăgubiri, întrucât, astfel cum s-a menţionat în paragrafele precedente, procedura acordării de despăgubiri are un caracter administrativ şi reprezintă o etapă ulterioară prezentului proces, care se va desfăşura în faţa acestei comisii.
Totodată, s-a reţinut în speţă nu se impune o astfel de măsură, fiind suficientă recunoaşterea dată de instanţa de judecată prin hotărârea pronunţată, a dreptului reclamantului-apelant la acordarea de despăgubiri băneşti de către instituţia menţionată.
In ceea ce priveşte apelul declarat de către pârâţi, curtea a constatat că singurele apărări formulate de către aceştia în faţa instanţei de fond au vizat invocarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, excepţie care în mod legal a fost respinsă de judecătorul fondului, constatându-se că pârâţii au calitate procesuală pasivă, întrucât au emis dispoziţiile a căror anulare s-a solicitat în speţă.
Împotriva acestei ultime decizii au declarat recursuri reclamantul şi pârâţii.
Prin motivele de recurs, întemeiate pe prevederile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., reclamantul B.C. a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei şi sentinţei şi, în consecinţă, admiterea în fond a acţiunii precizate prin: restituirea în natură pe vechiul amplasament a suprafeţei de 884,52 mp teren, acordarea de despăgubiri pentru restul de teren în suprafaţă de 335,88 mp şi acordarea de despăgubiri pentru construcţia han, în conformitate cu raportul de expertiză judiciară, ing. S.G. în cuantum de 93.164 lei.
A criticat Decizia pronunţată în apel sub aspectul că deşi curtea a făcut referire la deciziunea nr. 2 din 25 iulie 1949, a considerat-o eronat ca fiind singurul act în care se face menţiune despre expropriere, neluându-se în calcul (şi fără a se motiva) şi procesul-verbal nr. 14 din 10 aprilie 1959 din care rezultă clar că defuncta N.D. a deţinut şi diferenţa de 1500 mp care au fost expropriaţi urmând a fi predaţi GAS Măgurele. De asemenea, instanţa de apel nu a luat în considerare nici raportul de expertiză judiciară întocmit de ing. I.G. şi nici expertiza extrajudiciară întocmită de V.M., din care rezultă că imobilul expropriat are suprafaţa de 1200 mp, respectiv 1247 mp.
Cu privire la despăgubirile solicitate pentru construcţia han vechi a considerat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, iar potrivit expertizei întocmită de ing. S.G., valoarea acestuia este de 93.164 lei. A arătat totodată că s-a reţinut greşit de către instanţă că acesta ar fi fost demolat, întrucât în deciziunea nr. 2/1949 expresia „dărâmat de cutremur" s-a folosit în sensul afectat de cutremur, menţionând că dacă ar fi fost demolat nu ar fi putut să i se dea destinaţia de cămin cultural aşa cum este precizat în deciziune.
Referitor la acordarea despăgubirilor potrivit valorii de piaţă pentru terenul ocupat de construcţia aparţinând Poştei din comuna Bertea, reclamantul a arătat că până în prezent, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu şi-a îndeplinit obligaţia, motiv pentru care consideră că numai instanţele de judecate sunt competente a-i soluţiona cererea.
In ceea ce priveşte nerestituirea în natură, pe vechiul amplasament, a terenului liber de 884,52 mp a precizat că instanţa de fond nu i-a admis obiecţiunile la raportul de expertiză topografică, care constau în faptul că expertul judiciar ing. I.G. nu a ţinut cont şi de vecinătăţile precizate în contractul de schimb. Mai mult, deşi a solicitat instanţei de apel suplimentarea probatoriului cu efectuarea unei expertize topografice, potrivit obiectivelor stabilite şi ţinând seama şi de obiecţiunile formulate, aceasta nu s-a pronunţat pe respectiva solicitare, deşi erau aspecte foarte importante în soluţionarea cauzei.
Având în vedere pasivitatea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, precum şi pentru a evita situaţia ca aceasta să nu-şi îndeplinească nici pe viitor obligaţiile, a considerat că instanţa trebuia să o oblige la acordarea despăgubirilor şi, mai mult, chiar să stabilească un termen de îndeplinire a respectivei obligaţii.
Pârâţii Primarul comunei Bertea, Primăria comunei Berta şi Comuna Bertea au solicitat admiterea recursului.
Au arătat că le-a fost încălcat dreptul la apărare, prin respingerea cererii de amânare a judecării cauzei pentru imposibilitatea medicală de prezentare a apărătorului lor, cu motivarea că nu avea împuternicire avocaţială la dosar, deşi acesta i-a reprezentat legal la fond, chiar dacă la unele termene a fost substituit.
Cu privire la excepţiile vizând lipsa calităţii procesuale pasive, au considerat că au fost greşit respinse.
Au solicitat a se constata că în conformitate cu dispoziţiile art. 77 din Legea nr. 215/2001, primăria comunei este o structură funcţională cu activitate permanentă, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local şi dispoziţiile primarului, soluţionând problemele curente ale colectivităţii locale, astfel încât nu poate sta în judecată, iar în ceea ce priveşte comuna, aceasta nu are calitate procesuală pasivă, întrucât conform prevederilor Legii nr. 10/2001, conducătorul instituţiei este cel care are atribuţii în soluţionarea notificărilor.
Or, în speţă, fiind contestată dispoziţia primarului, în opinia recurenţilor, acesta este singurul care are calitate procesuală pasivă.
Raportat la fondul cauzei, au solicitat a se observa că Primarul comunei Bertea a soluţionat notificarea care face obiectul prezentului litigiu înainte de introducerea acţiunii de către reclamant, prin emiterea dispoziţiei nr. 1345/2007, care ulterior a fost modificată prin dispoziţia nr. 418/2009, care a vizat doar completarea cu toate datele de identificare ale persoanei îndreptăţite, fără a interveni asupra soluţiei adoptate.
Având în vedere că prin dispoziţia de restituire au propus acordarea despăgubirilor pentru suprafaţa de 400 mp, iar instanţa a acordat despăgubiri pentru suprafaţa de 500 mp, acţiunea reclamantului fiind admisă în parte, au considerat că în mod greşit au fost obligaţi la plata cheltuielilor de judecată în cuantumul stabilit de instanţă, motiv pentru care au solicitat reanalizarea acestuia, în sensul înlăturării obligării pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare în considerarea argumentelor ce succed.
Cu privire la criticile formulate de reclamant referitoare la diferenţa de teren de 1500 mp, se reţine că soluţia instanţei de apel este corectă, având în vedere că la fila 7 din dosarul conexat nr. 709/105/2010 există procesul verbal nr. 14 din 10 aprilie 1959, din care rezultă fără niciun dubiu că terenul în discuţie era unul agricol.
Într-adevăr terenul în litigiu era situat, la data preluării sale de către stat, în extravilan, ceea ce atrage aplicarea dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, care stipulează că „nu intră sub incidenţa prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării, precum şi cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare ".
In raport de împrejurarea potrivit căreia terenul solicitat prin notificare a fost unul agricol, la momentul preluării sale de către stat, determină includerea acestuia în ipoteza reglementată de art. 8 din Legea nr. 10/2001.
In ceea ce priveşte criticile referitoare la neacordarea despăgubirilor solicitate pentru construcţia „han vechi" în conformitate cu art. 10 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, potrivit valorii de piaţă la data soluţionării notificării, acestea nu pot fi reţinute în soluţionarea favorabilă a cauzei, textul de lege invocat de recurent referindu-se expres la construcţiile preluate în mod abuziv şi demolate.
Or, în speţă, după cum chiar reclamantul a arătat prin motivele de recurs, în deciziunea nr. 2/1949, la art. 4, s-a decis exproprierea, pentru utilitate publică, a imobilului compus din 2 camere prăvălie - salon, dărâmat la cutremur, ceea ce presupune o altă situaţie de fapt decât cea avută în vedere de textul de lege menţionat.
Şi în ipoteza avansată de recurent că „dărâmat la cutremur" trebuie interpretat ca „afectat de cutremur", nu devine aplicabil textul cuprins la art. 10 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, cu atât mai mult cu cât afectaţiune acestuia căminului cultural nu presupune neefectuarea ulterioară a unor lucrări de reparaţii în acest scop.
Sunt nefondate şi criticile referitoare la acordarea despăgubirilor potrivit valorii de piaţă pentru terenul aparţinând poştei.
Astfel, în cuprinsul Capitolului 5 la art. 16 din Legea nr. 247/2005, legiuitorul a înţeles să facă distincţie între notificările care erau soluţionate la data intrării în vigoare a acestei legi, prin consemnarea în cuprinsul deciziilor sau dispoziţiilor a sumelor ce urmau a fi acordate ca despăgubire - ipoteză ce se referă la alin. (1) şi notificările care nu erau soluţionate într-o asemenea modalitate şi în privinţa cărora s-a reglementat, prin alin. (2), să fie predate Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Din interpretarea acestui text de lege rezultă deci că după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, instanţele de judecată nu mai sunt abilitate să stabilească cuantumul despăgubirilor, acesta urmând a fi determinat de către Comisia Centrală, potrivit procedurii speciale reglementate de art. 13 din Capitolul III Titlul VII al legii.
Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii prin echivalent constau în „compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită cu soluţionarea notificării sau despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv".
Or, prevederile speciale care statuează asupra despăgubirilor ce pot fi acordate sunt cele cuprinse în art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi constau în titluri de despăgubire stabilite de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Criticile reclamantului vizând restituirea în natură, pe vechiul amplasament, al terenului în suprafaţă de 884,52 mp vizează aspecte de netemeinicie şi nu de nelegalitate, neîncadrabile în cerinţele art. 304 C. proc. civ.
Or, situaţia de fapt a fost determinată de instanţele fondului, pe baza probatoriului administrat în cauză, din care a rezultat că terenul nu poate fi restituit în natură, întrucât este ocupat de noile construcţii.
Cu privire la recursul pârâţilor, se constată că pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., criticile referitoare la greşita respingere a excepţiilor lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei comunei Bertea şi Comunei Berta.
Aceste critici nu pot fi însă primite, întrucât calitatea procesuală pasivă a primăriei, ca structură funcţională, este generată tocmai de apartenenţa primarului la aceasta, iar funcţia acesteia este, printre altele, şi de aducere la îndeplinire a dispoziţiilor primarului.
Mai mult, în contextul Legii nr. 10/2001, legiuitorul a înţeles să folosească denumirea de primărie pentru a desemna persoana juridică de drept public deţinătoare a imobilului. Această interpretare se impune întrucât persoana juridică de drept public este cea care, potrivit legii, are personalitate juridică, capacitate de folosinţă şi patrimoniu în care se pot găsi bunuri ce cad sub incidenţa legii.
De altfel, din cuprinsul întregului act normativ reiese cu claritate că în procedura reglementată de Legea nr. 10/2001, primarul reprezintă unitatea administrativ - teritorială, în exercitarea atribuţiilor ce îi revin în calitate de reprezentant legal al persoanei juridice de drept public, exercitând şi atribuţia stabilită prin art. 67 din Legea nr. 215/2001, în sensul de a emite dispoziţie motivată. Se reţine însă că intenţia legiuitorului a fost aceea de a desemna actul procedural prin care se soluţionează notificarea şi nu a stabili o obligaţie în nume propriu.
Referitor la criticile privitoare la greşita obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată, se reţine că acestea sunt formulate omisso medio.
Astfel, apelul declarat de pârâţi nu a fost motivat, fiind analizat de curtea de apel în conformitate cu dispoziţiile art. 292 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care apelul nu se motivează ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprind motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanţa de apel se va pronunţa, în fond, numai pe baza celor invocate în prima instanţă.
Or, în prima instanţă, singurele apărări ale pârâţilor au vizat lipsa calităţii procesuale pasive a Primăriei comunei Berta şi a Comunei Berta, nu şi cheltuielile de judecată.
Întrucât recursul, ca şi cale extraordinară de atac, poate fi exercitat împotriva deciziei pronunţate în apel pentru motivele prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ., rezultă că prin criticile formulate trebuie să se tindă a se demonstra de ce considerentele sunt eronate în raport de textele de lege aplicabile speţei.
Prin urmare, în condiţiile formulării în recurs pentru prima dată a unor critici, omisso medio, acestea nu pot fi analizate câtă vreme nu au făcut obiectul soluţionării şi în apel.
In ceea ce priveşte motivul de recurs vizând încălcarea dreptului la apărare prin respingerea cererii de amânare a judecării, pentru imposibilitatea medicală de prezentare a apărătorului pârâţilor, se reţine, după cum a constatat şi instanţa de apel, că avocat N.M., care a solicitat acordarea unui nou termen de judecată, nu avea împuternicire pentru a-i reprezenta pe pârâţi în apel.
Chiar dacă acesta îi reprezentase pe pârâţi la fond, potrivit prevederilor Legii nr. 51/1995, apărătorul putea doar să declare apel, ceea ce presupune necesitatea depunerii împuternicirii pentru a demonstra reprezentarea pârâţilor şi în calea de atac exercitată.
Pentru aceste considerente, în raport de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se vor respinge, ca nefondate, ambele recursuri declarate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul B.C. şi de pârâţii Primăria comunei Bertea, Primarul comunei Bertea şi Comuna Bertea împotriva deciziei nr. 89 din 28 martie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1706/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 1494/2012. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
