ICCJ. Decizia nr. 1702/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1702/2012
Dosar nr. 23448/3/2009
Şedinţa publică din 9 martie 2012
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
1. Instanţa de fond
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV - a civilă, prin sentinţa civilă nr. 1198 din 16 octombrie 2009 a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de reclamanta M.A.R.B. în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti prin Primar General.
În motivarea soluţiei Tribunalul a reţinut următoarele:
Prin notificarea nr. 2125 din 25 aprilie 2001 contestatoarea a solicitat restituirea în natură, eventual măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Bucureşti, str. Italiană, trecut în proprietatea statului în baza Decretului-lege nr. 326/1949 şi a Deciziei nr. 928/1958.
Ca urmare a soluţionării acestei notificări, a fost respinsă cererea de restituire în natură şi s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, pentru construcţia demolată în suprafaţă de 120,25mp, situată în Bucureşti, str. Italiană.
Împotriva acestei dispoziţii contestatoarea a formulat prezenta contestaţie, susţinând că i se cuvin măsuri reparatorii pentru mai multe imobile demolate, cu o suprafaţă totală de 813,97mp, astfel cum rezultă din procesul verbal din 29 martie 1944.
Din contractul de vânzare-cumpărare din 22 noiembrie 1920, eliberat în copie de Arhivele Statului, s-a reţinut că A.S. a vândut lui E.D.M. „întreg imobilul ” din Bucureşti, fost Băile dr. Erdreich din str. Italiană, colţ cu bulevardul Carol nr. X, astfel cum este individualizat prin actul de proprietate, imobilul fiind ipotecat, astfel cum rezultă din menţiunile făcute la pct. 2 şi 3 din contract.
Din inventarul făcut la succesiunea lui I. (E.) D.M. la data de 24 noiembrie 1944, eliberat în copie de Arhivele Statului, s-a reţinut că în patrimoniul defunctului se aflau atât active, printre care şi imobilul din str. Italiană, dar şi un pasiv de 3.334.040 lei şi o ipotecă de rang II pentru suma de 100.000 lei în favoarea numitului I.V.N.
S-a mai reţinut că tot la acea dată, imobilul situat în str. Italiană a fost evaluat la suma de 100.000 lei, constatându-se totodată că a fost demolat.
La punctul nr. 4 din acest proces verbal s-a făcut menţiunea că imobilele au fost vândute, iar preţul încasat, 3.325.000 lei, a fost distribuit pentru plata datoriilor.
Tribunalul a mai reţinut că deşi în procesul verbal se face vorbire despre mai multe construcţii, schiţa aferentă nu a fost identificată şi depusă la dosar de către contestatoare, iar în planşele fotografice de la filele 8 şi 11 se află imaginea unei singure construcţii.
S-a reţinut din adresa din 22 februarie 2002 emisă de Consiliul Local sector 2 - Direcţia Venituri Buget, că în evidenţele acestei instituţii, ca urmare a declaraţiei din 29 martie 1944, figurau în calitate de proprietari moştenitorii defunctului I. (E.) D.M., declaraţie menţinută şi la data de 31 martie 1949, cu un imobil situat în str. Italiană compus din teren în suprafaţă de 207,30 mp, din care 120,55 mp construit, imobilul fiind identificat potrivit adresei din 18 aprilie 2002 emisă de SC A. SA.
Din adresa din 20 iulie 2001 emisă de SC A. SA s-a constatat că imobilul a fost trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 326/1949 prin decizia nr. 928 din 13 octombrie 1958, imobilul fiind compus din teren în suprafaţă de 207,30 mp şi 120,55 mp teren construit, rămânând neconstruită o suprafaţă de 86,75 mp, construcţia fiind demolată în anul 1987.
S-a observat că reclamanta nu a depus probe din care să rezulte compunerea imobilului despre care a pretins că este alcătuit din mai multe clădiri, respectiv a-h cu o suprafaţă totală de 813,97 mp, la data preluării în proprietatea statului.
În raport de art. 1 lit. e) din H.G. nr. 250/2007 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a legii nr. 10/2001 potrivit căruia „sarcina probei proprietăţii, a deţinerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive şi a calităţii de persoană îndreptăţită la restituire revine persoanei care pretinde dreptul, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) lit. a) şi ale art. 23 din lege ” , s-a pus în discuţie oportunitatea efectuării unei expertize. Contestatoarea prin mandatar a apreciat că nu este utilă administrarea unei asemenea probe.
Din interpretarea coroborată a probelor administrate şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, tribunalul a reţinut că în proprietatea statului a fost preluată o singură construcţie în suprafaţă de 120,55mp, astfel cum rezultă şi din dispoziţia contestată.
Pentru aceste motive, tribunalul, văzând şi dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată, a respins contestaţia ca neîntemeiată.
2. Instanţa de apel
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV - a civilă, prin decizia nr. 309/ A din 18 martie 2011 a admis apelul reclamantei, a schimbat în tot sentinţa şi a admis contestaţia, a modificat în parte dispoziţia nr. 1143/2009 emisă de primarul general în sensul că a dispus modificarea art. 1 al acesteia cu următorul conţinut: „se propune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcţiile demolate în suprafaţă de 813 mp situate în Bucureşti, Str. Italiană, construite aşa cum sunt descrise prin procesul verbal din 29 martie 1944.
În motivarea acestei soluţii curtea a reţinut următoarele:
În cuprinsul notificării aflate la fila 39 din dosarul de apel s-a învederat că suprafaţa de teren de 1.000 mp, situată în str. Italiană, Bucureşti, a fost restituită în natură prin dispoziţia de restituire nr. 381 din 15 martie 1996 (fila 50 dosar apel), ca urmare a admiterii acţiunii în revendicare prin sentinţa civilă nr. 8364 din 01 noiembrie 1992 pronunţată de către Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti.
În cuprinsul notificării, contestatoare a menţionat că pe suprafaţa de teren restituită existau nişte corpuri de clădire, care au fost demolate şi cu privire la care solicită acordarea de măsuri reparatorii.
Ca urmare a soluţionării acestei notificări, a fost respinsă cererea de restituire în natură şi s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, numai pentru construcţia demolată în suprafaţă de 120,25 mp, situată în Bucureşti, str. Italiană, fiind respinsă notificarea şi pentru construcţiile demolate care ocupau o suprafaţă de 813,97 mp.
Împotriva acestei dispoziţii contestatoarea a formulat contestaţie, susţinând că i se cuvin măsuri reparatorii pentru mai multe imobile demolate, cu o suprafaţă totală de 813,97 mp, astfel cum rezultă din procesul verbal din 29 martie 1944.
Curtea de apel a reţinut că pentru a fi persoană îndreptăţită la restituire, în sensul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, contestatoarea trebuie să îndeplinească, cumulativ, două condiţii prevăzute de lege cu privire la natura imobilului (art. 1 alin. (1)) şi, respectiv, cu privire la calitatea persoanei (art. 3 alin. (1) lit. A)) sau, după caz, art. 4 alin. (2))
Curtea a constatat că în cauză nu este contestată calitatea de persoană îndreptăţită a reclamantei M.A.R.B., ci doar întinderea dreptului său de proprietate asupra construcţiilor demolate, motiv pentru care instanţa de apel a analizat numai acest aspect în cuprinsul considerentelor hotărârii.
În acest sens s-a constatat că pentru suprafaţa de 1.000 mp situată în Bucureşti, str. Italiană, a fost recunoscut dreptul de proprietate în favoarea contestatoarei prin Sentinţa civilă nr. 8364 din 01 noiembrie 1992 pronunţată de către Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, care a stat la baza emiterii dispoziţiei de restituire nr. 381 din 15 martie 1996 (fila 50 dosar apel) şi că obiectul notificării, construcţiile demolate în suprafaţă de 813 mp s-au aflat pe suprafaţa de teren de 1.000 mp, care a fost restituită.
În ceea ce priveşte imobilul preluat abuziv, instanţa de apel a constatat că prima instanţă a reţinut, în mod greşit că autorul reclamantei M.A.R.B. a deţinut numai o construcţie în suprafaţă de 12o mp, şi nu construcţii în suprafaţă de 813,97 mp pentru următoarele considerente:
Astfel, din contractul de vânzare-cumpărare din 22 noiembrie 1920, eliberat în copie de Arhivele Statului, rezultă că A.S. a vândut lui E.D.M. „întreg imobilul” din Bucureşti, fost Băile dr. Erdreich din str. Italiană, colţ cu bulevardul Carol nr. X, astfel cum este individualizat prin actul său de proprietate.
Din extrasului de la arhivele statului, rezultă că întregul imobil era compus din „construcţie cu băile propriu-zise, cu etajul de sus pentru locuinţă, cu toate dependinţele, atenansele, instalaţiile băilor cu toată zestrea băilor”.
Din procesul-verbal aflat la fila 73 din dosarul de apel se constată că în cartea funciară nr. x/1940 era înscris în calitate de proprietar Demetrescu Mirea cu imobil compus din teren în suprafaţă de 1.930 mp şi trei corpuri de casă.
În procesul-verbal încheiat la data de 29 martie 1944, cu ocazia decesului defunctului D.M.I., este descris imobilul situat în str. Italiană, Bucureşti, construcţiile fiind menţionate astfel: Corpul A în suprafaţa de 391,70 mp; Corpul B în suprafaţa de 118,43 mp; Corpul C în suprafaţă de 78,84 mp; Corpul D în suprafaţă de 30 mp; Corpul E în suprafaţă de 37,44 mp; Corpul F în suprafaţă de 39 mp; Corpul G în suprafaţă de 106,57 mp; Corpul H în suprafaţă de 12 mp.
Împrejurarea că aceste construcţii (demolate) ocupau suprafaţa totală de 813 mp este menţionată şi în concluziile raportului de expertiză efectuat de către expertul V.G. în Dosarul nr. 2227/1995 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, în care s-a pronunţat Sentinţa civilă nr. 8364 din 01 noiembrie 1992 rămasă definitivă şi irevocabilă. Astfel, în cuprinsul acestui raport de expertiză se indică în anexa 5 situaţia imobilului, care s-a păstrat până în anul 1988, când imobilele-construcţii au fost demolate (ultimul paragraf din cuprinsul expertizei de la fila 29 din dosarul de apel şi primul paragraf din cuprinsul expertizei de la fila 30 din dosarul de apel).
De asemenea, existenţa unor construcţii pe o suprafaţă de 813 mp pe terenul situat în str. Italiană, Bucureşti, construcţii, care au fost demolate, este menţionată şi de concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză aflat la filele 63-81 din dosarul de apel.
S-a observat de asemenea că în anexa la Decretul de naţionalizare nr. 92/1950 se menţionează la poziţia 203 că se trece în patrimoniul statului „Baia Mirea, str. Italiană, imobil complet”, fila 81 din dosarul de apel.
În raport de aceste probe, instanţa de apel a constatat că băile Mirea, care au aparţinut autorului contestatoarei, au fost naţionalizate prin Decretul Lege nr. 92/1950, motiv pentru care în conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, a constatat că acestea au fost preluate abuziv.
Curtea a constatat că sunt incidente dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data de 25 noiembrie 2001, în sensul că reclamanta contestatoare a depus la dosar actele pentru dovedirea componenţei construcţiilor demolate, respectiv procesul-verbal încheiat la data de 29 martie 1944 coroborat cu procesul verbal de înfiinţare a cărţilor funciare şi cu concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză.
Având în vedere aceste considerente, s-a reţinut că M.A.R.B. a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită cu privire la construcţiile demolate care ocupau suprafaţa de 813 mp, construcţii compuse din: Corpul A în suprafaţă de 391,70 mp; Corpul B în suprafaţă de 118,43 mp; Corpul C în suprafaţă de 78,84 mp; Corpul D în suprafaţă de 30 mp; Corpul E în suprafaţă de 37,44 mp; Corpul F în suprafaţă de 39 mp; Corpul G în suprafaţă de 106,57 mp; Corpul H în suprafaţă de 12 mp, aşa cum sunt evidenţiate prin raportul de expertiză efectuat în cauză de către expertul C.C.
Cu privire la situaţia reţinută de prima instanţă - din adresele nr. 542 din 20 iulie 2001, emisă de SC A. SA şi nr. 3000171 din 22 februarie 2002 emisă de Consiliul Local sector 2 - Direcţia Venituri Buget - în sensul că imobilul trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 326/1949 era compus din teren în suprafaţă de 207,30 mp teren şi 120,55 mp construit, instanţa de apel a constatat că aceste adrese se referă la suprafaţa de teren construită, dar are în vedere numai construcţia care avea natura unei locuinţe, ocupată de defunct (corpul B), nu şi suprafaţa construită care cuprindea băile, dependinţele şi anexele acesteia.
3. Recursul
Pârâtul a declarat în termen legal recurs împotriva deciziei nr. 309/A/2011.
În motivarea recursului s-au invocat în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 iar în fapt următoarele aspecte:
Conform dispoziţiilor art. 21 - 23 din Legea nr. 10/2001 notificarea formulată înăuntrul termenului legal de persoana ce se consideră îndreptăţită la restituire trebuie însoţită de actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum şi în cazul moştenitorilor foştilor proprietari, de acte doveditoare privind calitatea de moştenitor a acestor persoane - aceste acte putând fi depuse şi ulterior, în condiţiile legii(termenul special prevăzut în acest scop, termen ce a fost prorogat apoi prin mai multe acte normative de modificare a Legii nr. 10/2001).
Potrivit art. 1, lit. e) din H.G. nr. 250/2007 de Aprobare a Normelor metodologice de Aplicare a Legii nr. 10/2001 „sarcina probei proprietăţii, a deţinerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive şi a calităţii de persoană îndreptăţită la restituire revine persoanei care pretinde .în conformitate cu art. 3 alin. (1) lit. a)-n) şi ale art. 23 din lege ” .
Recurentul a susţinut că din planşele topografice depuse de reclamantă la dosar este evidentă imaginea unei singure construcţii, iar din situaţiile juridice depuse ar rezulta acelaşi lucru, dispoziţia contestată fiind emisă în temeiul acestora. În acest sens, adresa nr. 3000171 din 22 februarie 2002 emisă de Consiliul Local 2, indică faptul că imobilul din str. Italiană nr. 4 este compus din suprafaţa construită de 120,55 mp, aceeaşi suprafaţă rezultând şi din adresa SC A. SA nr. 542/2001.
Recurentul a mai susţinut că imobilul a făcut obiectul decretului de expropriere 326/1949 prin decizia nr. 928/1958, acordându-se despăgubiri.
Recurentul a concluzionat că în cauză nu poate fi vorba de o preluare abuzivă, în condiţiile în care reclamanta nu a făcut dovada că despăgubirile acordate nu reprezentau valoarea reală de la momentul exproprierii, astfel încât aceste despăgubiri, care au fost acordate au reprezentat o dreaptă şi prealabilă despăgubire.
S-a mai susţinut că nu s-au făcut nici dovezi în sensul că reclamanta a primit despăgubiri pentru imobilul solicitat, potrivit acordurilor internaţionale încheiate de România în conformitate cu dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, potrivit cărora nu sunt îndreptăţite la restituirea în natură sau la măsuri reparatorii în echivalent persoanele care au primit despăgubiri potrivit acordurilor internaţionale încheiate de ţara noastră privind reglementarea problemelor financiare în suspensie.
4. Analiza instanţei de recurs
Examinând criticile formulate de recurent în susţinerea recursului se constată că acestea privesc aspecte care nu se încadrează în dispoziţiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocat, - nelegalitatea deciziei - şi nici nu se referă la aspectele avute în vedere de Curtea de Apel când a admis apelul şi a schimbat sentinţa atacată.
Ca urmare, simpla indicare a unui motiv de recurs - fără detalierea concretă a acestuia în cauză, fără arătarea textelor legale pretins a fi fost greşit interpretate şi, din această cauză, greşit aplicate - nu îndeplineşte cerinţa impusă de art. 3021 lit. c) C. proc. civ.
Este de remarcat, pe de o parte, că în fapt criticile formulate de reclamant se referă la greşita apreciere a probelor de către instanţa de apel. Or, acest aspect nu mai formează motiv de recurs, după abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., prin O.U.G. nr. 138/2000 aprobată prin Legea nr. 219/2005.
Pe de altă parte recurentul a mai invocat lipsa dovezilor privind preluarea abuzivă a imobilului, susţinere care contrazice însăşi poziţia pârâtului exprimată prin decizia atacată şi în care s-au făcut propuneri de acordarea unor măsuri reparatorii prin echivalent, reţinându-se cu alte cuvinte, că în cauză sunt îndeplinite cerinţele legii, printre care şi preluarea abuzivă a bunului.
Se constată aşadar că în cauză recurentul nu s-a conformat dispoziţiilor înscrise în art. 3021 C. proc. civ. cu referire la art. 304 pct. 9 din acelaşi cod, împrejurare în raport de care, în temeiul art. 312 alin. (1) şi 3021 alin. (1) C. proc. civ. s-a constatat nul recursul declarat de pârât.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General împotriva deciziei nr. 309/ A din 18 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi 9 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1669/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 1984/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
