ICCJ. Decizia nr. 1753/2012. Civil
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A-II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1753/2012
Dosar nr. 6427/1/2011
Şedinţa publică de la 28 martie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2969 din 29 decembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Sălaj, s-a admis în parte acţiunea reclamantei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bucureşti împotriva pârâtei A.P.A.P.S. Zalău.
S-a dispus rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 645 din 17 noiembrie 1995 încheiat între A.V.A.S. - Bucureşti, succesoare în drepturi a F.P.S. - Bucureşti şi A.P.A.P.S. Zalău, cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară.
Pârâta a fost obligată să restituie reclamantei suma de 119.114,40 lei, reprezentând valoarea unui nr. de 39675 acţiuni.
Reclamanta a fost obligată la restituirea sumelor de bani încasate în contul acţiunilor ce revin în proprietatea acesteia de 261.600.000 lei ROL din care suma de 201.600.000 lei ROL a fost achitată cu titlu de avans, iar suma de 60.000.000 lei reprezintă plata ratei 1 şi 2 a câte 30.000.000 lei fiecare.
S-au respins capetele de cerere privind reţinerea de către A.V.A.S. a sumelor achitate de pârâtă cu orice titlu în contul contractului, obligarea pârâtei la plata sumei de 450.150,92 RON, precum şi la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de expert, ca neîntemeiate.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
La data de 17 noiembrie 1995 între Fondul Proprietăţii de Stat Bucureşti şi pârâtă s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 645/1995 având ca obiect cumpărarea de către pârâtă a 40 % din acţiunile de la SC S.C.P. SA, respectiv a 39.675 acţiuni a 25.000 lei/acţiune.
Potrivit art. 2 din contract „proprietatea asupra acţiunilor vândute se transferă la cumpărător pe data plăţii avansului din preţul acţiunilor, cu toate drepturile şi obligaţiile prevăzute pentru acţionari de legea română şi de contract”.
În executarea contractului încheiat pârâta a achitat cu titlu de avans suma de 201.600.000 lei, precum şi rata de 30.000.000 lei din 20 ianuarie 1997 şi rata de 30.000.000 lei din 10 iulie 1997, dată după care nu s-au mai achitat alte rate deoarece începând cu anul 1997, SC S.C.P. SA a intrat în incapacitate de plată, iar prin încheierea civilă nr. 100/1998 a Tribunalului Sălaj s-a dispus deschiderea procedurii falimentului.
Prin adresa nr. 414 din 22 decembrie 1998, pârâta a notificat reclamantei faptul că nu mai are posibilitate să achite diferenţa ratelor, la data respectivă fiind restante mai multe rate, deoarece faţă de SC S.C.P. SA Zalău s-a solicitat declanşarea procedurii falimentului.
Analizând contractul nr. 645 din 17 noiembrie 1995 în funcţie de clauzele prevăzute de părţile din cauza de faţă, precum şi de dispoziţiile legale imperative în vigoare la data încheierii, acestuia respectiv Legea nr. 58/1991, Legea nr. 77/1994, Legea nr. 55/ 1995 şi având în vedere cele arătate mai sus, s-a observat că ratele neachitate au drept cauză intrarea societăţii pe lângă care s-a constituit Asociaţia S.P. Zalău, în procedura falimentului.
Din raportul de expertiză întocmit a mai rezultat că la data încheierii contractului societatea desfăşura o activitate nerentabilă, înregistrând pierderi şi având datorii neachitate faţă de bugetul statului şi bugetul local, aspect ce nu rezultă din conţinutul clauzelor contractului, împrejurări care au determinat şi declararea procedurii falimentului.
Pe parcursul desfăşurării procedurii falimentului SC S.C.P. SA Zalău - şi având cunoştinţă de faptul că această societate este în faliment şi că pârâta nu mai are posibilitate să achite ratele pentru acţiunile cumpărate, reclamanta nu a luat nici o atitudine raportat la aceea stare de fapt.
De asemenea, din nici o probă de la dosarul cauzei nu a rezultat că pârâta ar datora reclamantei suma solicitată cu titlul de daune, dispoziţiile art. 21 alin. (1) din O.G. nr. 25/2002 introduse prin Legea nr. 506/2002 nu sunt aplicate contractului nr. 645/1995, deoarece acestea nu pot retroactiva cu privire la contractul încheiat în anul 1995.
În rejudecarea cauzei, după a doua casare, prin decizia civilă nr. 128 din 23 iunie 2011, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis apelurile formulate de reclamanta A.V.A.S. şi pârâta A.P.A.P.S. ZALĂU împotriva sentinţei civile nr. 2969 din 29 decembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Sălaj pe care a schimbat-o în parte după cum urmează:
A admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune în ce priveşte cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata daunelor-interese, constând în dobânda şi penalităţile contractuale aferente ratelor de preţ nr. 3-11 prevăzute în contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 645 din 17 noiembrie 1995 şi a respins ca prescrisă cererea reclamantei A.V.A.S. referitoare la plata dobânzii şi penalităţilor contractuale aferente ratelor de preţ nr. 3-11.
A admis în parte acţiunea principală formulată de reclamanta A.V.A.S., în contradictoriu cu pârâta A.P.A.P.S. ZALĂU şi în consecinţă:
A obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantei daune-interese constând în: 98.483,40 lei, penalităţi contractuale, 3.083,09 lei dobânzi contractuale, precum şi penalităţi şi dobânzi contractuale aferente ratelor de preţ nr. 12-17, calculate în conformitate cu prevederile contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 645 din 17 noiembrie 1995, pentru perioada 27 octombrie 2006 – 29 decembrie 2006.
A respins ca nefondată cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă A.P.A.P.S. ZALĂU, în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă A.V.A.S., având ca obiect restituirea sumei de 26.160 lei, reprezentând contravaloarea avansului şi a primelor două rate de preţ achitate.
A menţinut dispoziţiile sentinţei apelate referitoare la rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 645 din 17 noiembrie 1995 şi la obligarea pârâtei la plata sumei de 119.114,40 lei în favoarea reclamantei.
A obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 1680 lei în favoarea reclamantei, cu titlu de cheltuieli de judecată la fond, constând în onorariu expert.
A obligat-o pe apelanta-reclamantă la plata sumei de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, în favoarea apelantei pârâte.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Raportat la motivele de apel invocate de către cele două părţi, prioritară este analizarea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei, în acest sens trebuind a se stabili data de la care acest termen începe să curgă.
În conformitate cu îndrumările date de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 2174 din 29 septembrie 2009, în această analiză trebuie pornit pe de o parte de la caracterul uno ictu al contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni, iar pe de altă parte de la împrejurarea că dreptul la acţiune se naşte la momentul la care obligaţia debitorului de plată în rate a lucrului cumpărat a devenit exigibilă. De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat prin decizia nr. 4127 din 25 noiembrie 2010, că momentul la care debitorul a comunicat reclamantei imposibilitatea de plată şi i-a cerut soluţionarea pe cale amiabilă a rezoluţiunii contractului nu poate fi considerat ca fiind data la care a devenit scadentă obligaţia pârâtei la care să se raporteze momentul de început al termenului de prescripţie extinctivă. În aceste condiţii, orice susţinere contrară a pârâtei se impune a fi înlăturată în considerarea caracterului obligatoriu al deciziilor de casare asupra problemelor de drept dezlegate, obligativitate impusă de prevederile art. 315 C. proc. civ.
A mai subliniat instanţa de recurs că simpla manifestare de voinţă a debitorului nu a condus la încetarea raporturilor contractuale, în lipsa unei soluţionări amiabile a rezoluţiunii contractului sau a unei hotărâri judecătoreşti care să fi dispus în acest sens.
Aceste chestiuni fiind tranşate prin decizia de casare, curtea de apel a reţinut că excepţia prescripţiei extinctive în ce priveşte acţiunea în rezoluţiune urmează să îşi găsească rezolvare în prevederile art. 7 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958 potrivit cărora atunci când dreptul este supus unui termen suspensiv, prescripţia începe sa curgă de la data când a expirat termenul. Cum dreptul reclamantei A.V.A.S. de a solicita plata ratelor de preţ a fost afectat de mai multe termene succesive, ultimul împlinindu-se la data de 10 ianuarie 2005, dreptul său de a apela la forţa de constrângere a statului pentru a obţine rezoluţiunea contractului pentru neplata preţului s-a născut de la data exigibilităţii ultimei rate, respectiv la data de 10 ianuarie 2005. Raportat la această dată, o acţiune în rezoluţiune înregistrată la data de 2 iunie 2005 apare ca fiind formulată în interiorul termenului general de prescripţie de trei ani.
Problematica prescripţiei dreptului la acţiune trebuie nuanţată însă în privinţa daunelor-interese, reprezentând dobândă contractuală şi penalităţi de întârziere contractuale. Potrivit graficului de eşalonare a ratelor de preţ, cuprins în Capitolul 4 punctul b din contractul nr. 645/1995 de vânzare-cumpărare acţiuni, doar ratele de preţ nr. 12-17 au devenit exigibile în intervalul de 3 ani ce precede momentul introducerii acţiunii.
Nu comportă nicio discuţie faptul că dobândă contractuală şi penalităţile de întârziere contractuale solicitate de reclamantă prin acţiunea introductivă au natura juridică a unor drepturi accesorii dreptului de a percepe preţul acţiunilor, naşterea acestora fiind dependentă de eşalonarea preţului pe mai mulţi ani, respectiv de înregistrarea unei întârzieri în plata unei rate scadente.
Prin urmare, reclamanta poate pretinde plata acestor drepturi accesorii numai în măsura în care mai este în interiorul termenului de prescripţie pentru a solicita şi plata ratelor de preţ la care se raportează aceste drepturi accesorii. Un astfel de punct de vedere este în concordanţă cu prevederile art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 care stabilesc că odată cu stingerea dreptului la acţiune privind un drept principal se stinge şi dreptul la acţiune privind drepturile accesorii.
Aplicând aceste norme de drept situaţiei concrete deduse judecăţii, curtea de apel a constatat că reclamanta A.V.A.S., la momentul introducerii acţiunii, se afla în interiorul termenului de prescripţie extinctivă doar pentru ratele de preţ nr. 12-17, ratele 3-11 situându-se în afara termenului general de prescripţie extinctivă de 3 ani.
Din această perspectivă, criticile formulate prin apelul declarat de către pârâta A.P.A.P.S. ZALĂU, în ce priveşte prescripţia dreptului la acţiune al reclamantei au fost apreciate ca fiind parţial întemeiate şi, prin urmare, curtea de apel a admis apelul pârâtei, iar sentinţa instanţei de fond a fost schimbată în sensul că s-a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune în ce priveşte cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata daunelor-interese constând în dobânda şi penalităţile contractuale aferente ratelor de preţ nr. 3-11, prevăzute în contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 645 din 17 noiembrie 1995, cu consecinţa respingerii ca prescrisă a cererii reclamantei A.V.A.S. referitoare la plata dobânzii şi penalităţilor contractuale aferente ratelor de preţ nr. 3-11.
O altă critică ce a fost adusă hotărârii de fond de către ambele apelante, dar din unghiuri diametral opuse, a vizat aplicabilitatea în speţă a dispoziţiilor O.G. nr. 25/2002.
Astfel, pe de o parte, pârâta A.P.A.P.S. ZALĂU a susţinut că acest act normativ nu este aplicabil raporturilor contractuale generate de contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 645 din 17 noiembrie 1995, decât cu încălcarea principiului retroactivităţii legii civile, deoarece O.G. nr. 25/2002 a intrat în vigoare la 7 ani după încheierea contractului. Pe de altă parte, reclamanta A.V.A.S. a pretins că în mod nelegal prima instanţă nu a dat eficienţă dispoziţiilor art. 21 din O.G. nr. 25/2002 care stabilesc că în cazul desfiinţării contractului pe cale convenţională sau judiciară, Autoritatea va retine de la cumpărător toate sumele achitate de acesta in contul contractului, reprezentând, după caz, avans, rate, dobânzi, penalităţi achitate cu orice titlu, până la desfiinţarea acestuia, iar pentru prejudicii cauzate Autorităţii, cumpărătorul este obligat la plata daunelor-interese constituite din sumele reprezentând dobânzile si penalităţile datorate pentru ratele scadente şi neachitate până la data desfiinţării contractului, precum şi penalităţile datorate ca urmare a neîndeplinirii celorlalte obligaţii contractuale.
Cu privire la acest aspect, curtea de apel a achiesat la susţinerea reclamantei A.V.A.S. şi a reţinut că prevederile art. 21 alin. (1) şi (1)1 din O.G. nr. 25/2002 modificată prin Legea nr. 506/2002 sunt aplicabile raporturilor contractuale generate de contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 645 din 17 noiembrie 1995, întrucât acest contract se afla în derulare la momentul intrării în vigoare a acestui act normativ, respectiv la 26 iulie 2002. Potrivit dispoziţiilor art. 2 din O.G. nr. 25/2002, ordonanţa se aplică contractelor având ca obiect vânzarea-cumpărarea de acţiuni deţinute de stat la societăţile comerciale, încheiate de Fondul Proprietăţii de Stat sau de Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului şi aflate în derulare, pentru efectele produse de acestea după intrarea ei în vigoare.
Curtea Constituţională care a fost chemată să se pronunţe în repetate rânduri asupra constituţionalităţii acestui text de lege a menţionat expres că dispoziţiile O.G. nr. 25/2002 se aplică pentru efectele produse după intrarea sa în vigoare. Or, în speţa de faţă, aceste efecte sunt reprezentate de neplata la termenele scadente a ratelor contractuale exigibile după 26 iulie 2002 şi desfiinţarea contractului care a fost dispusă de prima instanţă doar la data de 29 decembrie 2006. Doar aceste efecte trebuie să se situeze, în lumina considerentelor deciziilor Curţii Constituţionale, ulterior momentului intrării în vigoare a O.G. nr. 25/2002.
După cum a reţinut inclusiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 4127 din 25 noiembrie 2010, corespondenţa purtată între părţi în anul 1998 şi 1999 şi aflată la filele 56-59, respectiv la filele 290-294 din dosarul de fond, nu a dus la încetarea raporturilor contractuale, în lipsa unei soluţionări amiabile a cererii de rezoluţiune a contractului formulată de pârâta sau a unei hotărâri judecătoreşti care să fi dispus în acest sens. Este adevărat că la momentul comunicării imposibilităţii de plată prin notificarea nr. 414 din 22 decembrie 1998, faţă de SC S.C.P. SA era deschisă procedura falimentului, însă această împrejurare nu a condus de drept la încetarea contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 645 din 17 noiembrie 1995, cât timp nu s-a făcut dovada că administratorul judiciar/ lichidatorul judiciar ar fi denunţat acest contract în condiţiile speciale ale art. 67 din Legea nr. 64/1995, privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului. Simpla manifestare de voinţă a pârâtei A.P.A.P.S. ZALĂU, exprimată prin intermediul organelor statutare, nu a condus la încetarea raporturilor contractuale, cu atât mai mult cu cât aceasta era în culpă pentru neplata la scadenţă a ratelor de preţ.
Ca atare în mod greşit a refuzat prima instanţă să facă aplicabilitatea prevederilor art. 21 alin. (1) şi (1)1 din O.G. nr. 25/2002 modificată prin Legea nr. 506/2002 şi a respins cererea reclamantei A.V.A.S. referitoare la plata daunelor-interese constând în penalităţi şi dobânzi contractuale aferente ratelor de preţ nr. 12-17 situate în interiorul termenului de prescripţie, calculate în conformitate cu prevederile contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 645 din 17 noiembrie 1995.
Potrivit raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză şi a completării la acest raport de expertiză (f. 267-269), penalităţile contractuale aferente ratelor 12-17 pentru perioada 21 iulie 2002 (data scadenţei ratei nr. 12) – 27 octombrie 2006 (data efectuării calculului de către expert) se ridică la 98.483,4 lei, iar dobânda contractuală aferentă ratelor 12-17, pentru aceeaşi perioadă, este de 3083,09 lei, aşa cum reiese din modul de calcul prezentat de reclamantă în anexa 2 de la fila 253 din dosarul de fond. Curtea de apel s-a raportat la modul de calcul realizat de reclamantă, întrucât raportul de expertiză nu se referă în mod expres la calculul dobânzilor pentru perioada ce se situează în interiorul termenului de prescripţie, iar pârâta nu a contestat modul de calcul prezentat de reclamantă.
În considerarea dispoziţiilor art. 294 alin. (2) C. proc. civ. şi faţă de cererea reclamantei din precizarea acţiunii introductive de la fila 279 de actualizare a dobânzii şi a penalităţilor până la data pronunţării unei hotărâri definitive de rezoluţiune, curtea de apel a încuviinţat cererea apelantei A.V.A.S. şi a obligat-o pe pârâtă să-i plătească reclamantei daune-interese constând şi în penalităţi şi dobânzi contractuale aferente ratelor de preţ nr. 12-17, calculate în conformitate cu prevederile contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 645 din 17 noiembrie 1995, pentru perioada 27 octombrie 2006-29 decembrie 2006, dată la care s-a dispus rezoluţiunea contractului.
Prin apelul formulat, reclamanta A.V.A.S. a mai susţinut că deşi nu s-a formulat o cerere reconvenţională în acest sens, instanţa de fond a obligat-o să restituie pârâtei suma de 26.160 lei, reprezentând avans şi 2 rate de preţ încasate în baza contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 645 din 17 noiembrie 1995, ca efect al rezoluţiunii contractului, cu ignorarea prevederilor art. 21 din O.G. nr. 25/2002, care o îndreptăţeau să păstreze atât avansul de 20.160 lei cât şi ratele încasate în sumă de 6000 lei.
Această critică este parţial întemeiată. Este adevărat că în hotărârea apelată nu se regăseşte o dispoziţie expresă de admitere a unei cereri reconvenţionale, dispunându-se direct repunerea părţilor în situaţia anterioară prin restituirea prestaţiilor primite de reclamanta A.V.A.S. în urma executării parţiale a contractului, însă acest fapt nu echivalează neapărat cu inexistenţa în sine a cererii reconvenţionale aşa cum pretinde apelanta A.V.A.S.
Pârâta A.P.A.P.S. ZALĂU a formulat la data de 21 decembrie 2006 o cerere reconvenţională care se află la fila 274 din dosar prin care a solicitat repunerea părţilor în situaţia anterioară prin obligarea reclamantei la restituirea sumei de 26.160 lei, dar instanţa de fond a omis să se pronunţe în mod expres asupra acestei cereri reconvenţionale. Este adevărat că nu au fost respectate dispoziţiile art. 119 alin. (3) C. proc. civ. care obligă pârâtul să depună cererea reconvenţională o dată cu întâmpinarea sau cel mai târziu la prima zi de înfăţişare dacă are pretenţii în legătură cu cererea reclamantului, însă cât timp nu s-a dispus de către instanţa de fond judecarea separată a acestei cereri, această cerere se impunea a fi soluţionată. În concret, prima instanţă s-a pronunţat implicit asupra cererii reconvenţionale dispunând restituirea prestaţiilor primite.
Repunerea părţilor în situaţia anterioară în cazul de faţă contravine însă, aşa cum a subliniat apelanta A.V.A.S. prevederilor art. 21 alin. (1) din O.G. nr. 25/2002 modificată prin Legea nr. 506/2002, potrivit cărora în cazul desfiinţării contractului pe cale convenţională sau judiciară, Autoritatea va retine de la cumpărător toate sumele achitate de acesta în contul contractului, reprezentând, după caz, avans, rate, dobânzi, penalităţi achitate cu orice titlu, până la desfiinţarea acestuia.
Întrucât instanţa de apel a stabilit într-un paragraf anterior că acest act normativ produce efecte asupra contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 645 din 17 noiembrie 1995, sub acest aspect critica apelantei A.V.A.S. a apărut ca fiind întemeiată, astfel încât a apreciat că hotărârea instanţei de fond se impune a fi schimbată în sensul respingerii ca nefondată a cererii reconvenţionale formulate de pârâta-reclamantă A.P.A.P.S. ZALĂU având ca obiect restituirea sumei de 26.160 lei, reprezentând contravaloarea avansului şi a primelor două rate de preţ achitate. În condiţiile în care desfiinţarea contractului se situează sub imperiul prevederilor O.G. nr. 25/2002, reclamanta este în drept să reţină şi să calculeze prejudiciul suferit în urma desfiinţării contractului în raport de acest act normativ, respectiv este în drept să reţină avansul şi toate ratele achitate de pârâtă în contul contractului, în conformitate cu dispoziţiile art. 21 alin. (1) din O.G. nr. 25/2002.
Cu privire la încălcarea art. 1021 C. civ., instanţa de apel a avut în vedere că răspunderea civilă contractuală este o specie cu caracter derogator de la răspunderea civilă delictuală, cu toate consecinţele ce decurg de aici.
Curtea de apel nu a achiesat la apărarea pârâtei potrivit căreia rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni se putea dispune doar în caz de întârziere cu 15 zile a plăţii avansului aşa cum au convenit părţile la art. 4 lit. a) alin. (3) din contract întrucât rezoluţiunea operează în cazul neexecutării totale sau parţiale a unei obligaţii contractuale sub condiţia ca partea din obligaţie neexecutată să fie considerată esenţială la încheierea contractului. Este incontestabil că neplata a 15 rate de preţ din cele 17 stabilite constituie o neexecutare suficient de importantă pentru a justifica rezoluţiunea contractului, fiind lipsit de relevanţă faptul că părţile nu au stipulat în mod expres că această sancţiune va opera în cazul neplăţii la scadenţă a ratelor de preţ, condiţia rezolutorie fiind subînţeleasă în orice contract sinalagmatic conform prevederilor art. 1020 C. civ.
În fine, s-a considerat că nu este întemeiată nici susţinerea apelantei pârâte potrivit căreia reclamantei nu i-ar fi deschisă calea unei acţiuni în rezoluţiune cât timp s-a stipulat obligaţia de plată a unor penalităţi de întârziere pentru neplata la termen ratelor de preţ şi s-a constituit un drept de gaj asupra acţiunilor pentru suma ce urma a fi achitată în rate. Dreptul de a opta între executarea unui contract sau a unei garanţii ce însoţeşte contractul şi rezoluţiunea acestuia cu plata de daune interese aparţine întotdeauna părţii contractante care şi-a executat propriile obligaţii contractuale şi este prevăzut de art. 1021 C. civ., astfel că interpretarea dată de apelanta pârâtă clauzelor contractuale este contrară legii şi nu poate fi primită. În cazul desfiinţării contractului prin rezoluţiune, suntem în prezenta unei forme speciale de executare silită prin echivalent a obligaţiilor contractuale, respectiv în prezenta unei forme de răspundere contractuală.
Împotriva deciziei curţii de apel au declarat recurs atât reclamanta A.V.A.S., cât şi pârâta A.P.A.P.S. Zalău.
Recurenta reclamantă A.V.A.S. îşi întemeiază recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. şi solicită admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei criticate, admiterea în tot a acţiunii promovate de A.V.A.S. şi respingerea cererii pârâtei de obligare a reclamantei apelante la plata cheltuielilor de judecată.
Recurenta reclamantă susţine astfel că greşit a procedat instanţa de rejudecare apreciind ca fiind prescris dreptul material al A.V.A.S., în ceea ce priveşte cererea de obligarea a pârâtei la plata daunelor interese, constând în dobândă şi penalităţi contractuale aferente tranşelor din preţ „nr. 3-11” prevăzute în contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 645 din 17 noiembrie 1995, ignorând caracterul uno ictu al contractului.
Arată că excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune trebuia analizată şi prin prisma dispoziţiilor speciale în materie de control postprivatizare, respectiv ale art. 2 din O.G. nr. 25/2002, art. 3 lit. c) din O.G. nr. 25/2002, art. 262 din O.G. nr. 25/2002 şi art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 489/2003, în spiritul acestor texte de lege, însăşi existenţa pe rol a prezentului litigiu imprimând contractului în cauză caracter de contract aflat în perioada de derulare, situaţie în care nu se poate pune problema prescripţiei dreptului A.V.A.S. de a cere executarea obligaţiilor asumate de cumpărător sau de a aplica sancţiunile contractuale convenite cu cumpărătorul.
Prin urmare, - susţine recurenta -, legiuitorul lasă la aprecierea părţii care şi-a executat obligaţiile contractuale alegerea între a solicita desfiinţarea contractului sau executarea acestuia, aşa încât, pe cale de consecinţă, pârâta datorează A.V.A.S. cu titlu de daune interese sumele astfel cum reclamanta le-a solicitat prin cererea de chemare în judecată, împrejurare în care solicită respingerea excepţiei ca nefondate.
Recurenta pârâtă A.P.A.P.S. ZALĂU îşi întemeiază recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi solicită admiterea recursului şi modificarea deciziei recurate şi a sentinţei tribunalului, în sensul:
- respingerii ca nefondat a apelului declarat de reclamanta A.V.A.S. împotriva sentinţei tribunalului;
- admiterii apelului declarat de pârâtă împotriva aceleiaşi sentinţe, modificarea sentinţei atacate şi respingerea acţiunii înaintate de reclamantă pentru rezoluţiunea contractului ca fiind prescrisă, înlăturarea obligării pârâtei recurate la plata sumei de 119.114,40 lei;
- admiterii recursului, modificarea deciziei curţii de apel, în sensul înlăturării obligării pârâtei la plata sumelor de 98.483,40 lei penalităţi contractuale şi a sumei de 3.083,09 lei dobânzi, precum şi a cheltuielilor de judecată.
Solicită, de asemenea, obligarea reclamantei recurente la plata cheltuielilor de judecată.
Recurenta pârâtă, în motivarea recursului său, arată următoarele:
În mod greşit instanţa de apel a obligat-o pe pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.680 lei reprezentând onorariu expertiză, deoarece jumătate din onorariul expertului a fost achitat de către pârâtă.
În mod eronat instanţa de apel nu a reţinut că dreptul reclamantei de a solicita rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 645 din 17 noiembrie 1995 între F.P.S. şi pârâtă este prescris. Sub acest aspect, consideră că, raportat la starea de fapt şi la natura juridică a contractului, este necesar a se face distincţie între prescripţia dreptului la acţiune de a solicita rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni şi prescrierea dreptului la acţiune al vânzătoarei de a solicita executarea contractului privind plata preţului în rate şi respectiv prescrierea dreptului la acţiune privind plata fiecărei rate.
Având în vedere că de la data achitării ultimei rate, 20 iulie 1997, au trecut mai mult de 3 ani şi că, la data de 22 decembrie 1998, reclamanta a fost notificată de către pârâta recurentă că nu va mai achita nicio sumă de bani, precum şi faptul că, potrivit dispoziţiilor art. 151 din O.U.G. nr. 88/1997 introdus prin Legea nr. 99/1999, reclamanta putea cere rezoluţiunea contractului dacă cumpărătorul nu achită două rate succesiv şi luând în considerare data introducerii acţiunii în rezoluţiunea contractului, respectiv 3 iunie 2005, – recurenta pârâtă susţine că, potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1958 dreptul la acţiune al reclamantei, pentru a solicita rezoluţiunea contractului de vânzare cumpărare de acţiuni nr. 645 din 17 noiembrie 1995, este prescris.
Instanţa de apel a acordat penalităţi şi dobânzi pentru perioada 27 octombrie 2006 – 29 decembrie 2006 într-un cuantum total greşit, întrucât conform raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză şi a calculelor reclamantei, penalităţile calculate pe această perioadă sunt de 863,04 lei, iar dobânda aferentă este de doar 47,94 lei. Drept urmare, solicită înlăturarea obligării sale la plata sumei de 119.114,40 lei cu titlu de despăgubiri, a sumei de 98.483,40 lei penalităţi şi a sumei de 3.083,09 lei, dobânzi pe perioada 27 octombrie 2006 – 29 decembrie 2006.
Recurenta pârâtă precizează, de asemenea, că dispoziţiile O.G. nr. 25/2002 sunt aplicabile contractelor de privatizare în derulare şi cu privire la efectele acestora după data apariţiei actului normativ şi la societăţile comerciale care desfăşurau o activitate normală, or, contractul dintre reclamantă şi pârâtă a încetat să mai producă efecte datorită stării de faliment a SC S.C.P. SA, ascunsă pârâtei recurente la data încheierii contractului şi ca urmare a notificării reclamantei intimate.
În ce priveşte recursul declarat de reclamanta A.V.A.S., se constată următoarele:
Recurenta reclamantă critică hotărârea pronunţată de instanţa de apel, susţinând în esenţă că greşit aceasta a apreciat ca fiind prescris dreptul la acţiune al A.V.A.S. contra pârâtei privind plata daunelor interese, respectiv a dobânzii şi penalităţilor contractuale aferente tranşelor de preţ nr. 3-11.
Critica astfel formulată şi dezvoltată în susţinerea recursului de către reclamantă nu este întemeiată.
Dobânda şi penalităţile contractuale au în mod cert natura juridică a unor drepturi accesorii dreptului de a percepe preţul acţiunilor, dar reclamanta poate pretinde plata acestor drepturi accesorii numai în măsura în care se află în interiorul termenului de prescripţie pentru a solicita şi plata ratelor de preţ la care se raportează aceste drepturi accesorii.
Prin urmare, corect s-a apreciat că, în speţă, naşterea acestor drepturi este dependentă de eşalonarea preţului pe parcursul mai multor ani, respectiv de înregistrarea unor întârzieri în plata ratelor scadente şi, luând în considerare graficul de eşalonare a ratelor de preţ, cuprins în Capitolul 4 punctul b din contractul nr. 645/1995 de vânzare-cumpărare de acţiuni, s-a reţinut judicios că doar ratele de preţ nr. 12-17 au devenit exigibile în intervalul de 3 ani ce a precedat momentul introducerii acţiunii, ratele 3-11 situându-se în afara termenului general de prescripţie de 3 ani.
Se constată astfel, contrar susţinerilor recurentei reclamante, că instanţa de apel a supus analizei excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei pornind chiar de la caracterul uno ictu al contractului şi având în vedere că dreptul la acţiune se naşte la momentul la care obligaţia debitorului de plată în rate a lucrului cumpărat a devenit exigibilă, - reţinând că aceste chestiuni au fost tranşate prin îndrumările date de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în decizia de casare nr. 2174 din 29 septembrie 2009 şi, ca atare, în raport de dispoziţiile art. 315 C. proc. civ. au caracter obligatoriu.
De asemenea, instanţa de apel a procedat la soluţionarea acestui capăt de cerere şi cu respectarea celorlalte dispoziţii legale aplicabile în cauză şi a stabilit corect că în mod greşit instanţa de fond nu a făcut aplicabilitatea prevederilor art. 21 alin. (1) şi (1)1 din O.G. nr. 25/2002 modificată prin Legea nr.506/2002, aceste prevederi legale impunându-se a fi aplicate însă numai pentru plata daunelor-interese constând în penalităţi şi dobânzi contractuale aferente ratelor de preţ nr. 12-17 situate în interiorul termenului de prescripţie, nu şi ratelor 3-11.
Drept urmare, se reţine că nu i se poate reproşa curţii de apel că a aplicat greşit legea sau că a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii şi nu şi-a motivat hotărârea, - în sensul menţionat de recurenta reclamantă, prin invocarea dispoziţiilor art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. – atunci când instanţa în mod corect a admis excepţia dreptului la acţiune privind cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata daunelor interese constând în dobânda şi penalităţile contractuale aferente ratelor de preţ nr. 3-11, prevăzute în contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 645 din 17 noiembrie 1995, cu consecinţa respingerii ca prescrisă a cererii reclamantei A.V.A.S. referitoare la plata dobânzii şi penalităţilor contractuale aferente ratelor de preţ nr. 3-11.
În ce priveşte recursul declarat de pârâta A.P.A.P.S. ZALĂU, se constată următoarele:
Susţinerea recurentei pârâte potrivit căreia în mod greşit instanţa de apel a obligat-o pe pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.680 lei în favoarea reclamantei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu expert, în condiţiile în care jumătate din onorariul expertului a fost achitat de către pârâtă se dovedeşte a fi neîntemeiată, întrucât din actele dosarului se constată că onorariul de expertiză în discuţie a fost achitat de ambele părţi şi instanţa soluţionând apelurile părţilor, în raport de dispoziţiile art. 274 şi art. 276 C. proc. civ., le-a obligat pe fiecare în parte la plata cheltuielilor de judecată, respectiv pe recurenta pârâtă la plata către reclamantă a onorariului de expertiză în sumă de 1.680 lei pe care aceasta din urmă l-a achitat, urmare admiterii apelului său, cu consecinţa admiterii în parte a acţiunii.
Recurenta pârâtă critică decizia recurată susţinând şi că în mod eronat instanţa de apel nu a reţinut că dreptul reclamantei de a solicita rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 645 din 17 noiembrie 1995 este prescris, dar instanţa de recurs examinând susţinerile recurentei pârâte şi sub acest aspect, constată că acestea sunt, de asemenea, neîntemeiate.
Se observă astfel că instanţa de apel a avut în vedere că prescripţia a început să curgă de la data când s-a născut dreptul la acţiune, iar conform dispoziţiilor art. 7 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958, atunci când dreptul este supus unui termen suspensiv prescripţia începe să curgă de la data când a expirat termenul şi a reţinut corect că în speţă dreptul la acţiune al reclamantei s-a născut la data exigibilităţii ultimei rate a preţului eşalonat la plată, preţ ce trebuie privind ca un tot unitar, dar afectat de termene succesive, ultima rată devenind exigibilă la data de 10 ianuarie 2005.
Ca urmare, se constată că dreptul reclamantei de a solicita rezoluţiunea contractului s-a născut la data exigibilităţii ultimei rate, respectiv la 10 ianuarie 2005, iar acţiunea în rezoluţiune, înregistrată de reclamantă la data de 2 iunie 2005, a fost introdusă în termenul general de prescripţie de 3 ani, aşa încât apărările recurentei pârâte sub acest aspect, prin care aceasta susţine că dreptul la acţiune al reclamantei este prescris, nu pot fi primite.
Se mai constată că în cauză s-a făcut o aplicare corectă a dispoziţiilor art. 1021 C. civ., în sensul că dreptul de a opta între executarea unui contract sau a unei garanţii ce însoţeşte contractul şi rezoluţiunea acestuia cu daune interese aparţine întotdeauna părţii care şi-a executat propriile obligaţii contractuale, condiţia rezolutorie fiind subînţeleasă în orice contract sinalagmatic şi nefiind necesar, prin urmare, a se fi stipulat expres în contract că această sancţiune va opera în cazul neplăţii la scadenţă a ratelor de preţ.
În aceste împrejurări, corect s-a reţinut de către instanţa de apel că neplata a 15 rate de preţ, din cele 17 stabilite constituie o neexecutare suficient de importantă pentru a justifica rezoluţiunea contractului, solicitată de reclamantă în cadrul termenului de prescripţie.
Ultima critică formulată de recurenta pârâtă vizează greşita ei obligare la plata penalităţilor şi dobânzilor pentru perioada 27 octombrie 2006 – 29 decembrie 2006, respectiv a sumelor de 98.483,40 lei penalităţi şi 3.083,09 lei dobânzi aferente ratelor 12-17; de asemenea, greşita obligare la plata sumei de 119.114,40 lei cu titlu de despăgubiri.
În ce priveşte suma de 119.114,40 lei, ambele instanţe au apreciat corect că această sumă reprezintă prejudiciul suferit de reclamantă, - ca fiind suma încasată de recurenta pârâtă urmare lichidării voluntare a societăţii şi reprezentând contravaloarea unui număr de 39.675 acţiuni gajate în favoarea reclamantei – şi au dispus restituirea acesteia către reclamantă.
În ce priveşte penalităţile de întârziere şi dobânzile acordate de instanţa de apel pentru perioada 27 octombrie 2006 – 29 decembrie 2006, susţinerea recurentei pârâte potrivit căruia acestea au fost acordate într-un cuantum greşit, acesta fiind mult mai mic nu este întemeiată, întrucât din examinarea actelor dosarului, se constată că la stabilirea cuantumului lor, instanţa a avut în vedere raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, completarea la acest raport, precum şi modul de calcul prezentat de reclamantă, însuşit de instanţă şi necontestat de pârâtă, referitor la calculul dobânzilor pentru perioada situată în interiorul termenului de prescripţie, la care raportul de expertiză nu s-a referit în mod expres.
Cu privire la susţinerile legate de reţinerea greşită a incidenţei în cauză a O.G. nr. 25/2002, sub acest aspect dispoziţiile acesteia neputând fi aplicate retroactiv, se constată că nu sunt întemeiate, deoarece instanţa de apel a reţinut corect că dispoziţiile art. 21 alin. (1) şi (1)1 din acest act normativ, aşa cum acesta a fost modificat prin Legea nr. 506/2002 sunt aplicabile contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 645 din 17 noiembrie 1995, aflat în derulare, pentru efectele produse de acesta după intrarea în vigoare, respectiv la data de 26 iulie 2002.
Situaţia reţinerii de la cumpărător a tuturor sumelor achitate de acesta în contul contractului reprezentând, după caz, avans, dobânzi, penalităţi achitate cu orice titlu, până la desfiinţarea acestuia a fost reglementată prin dispoziţiile art. 21 din O.G. nr. 25/2002, iar prin dispoziţiile art. 21 alin. (11) lit. a) s-a prevăzut că în cazul desfiinţării contractului, pentru prejudiciile cauzate A.V.A.S., cumpărătorul este obligat la plata daunelor-interese constituite din sumele reprezentând dobânzile şi penalităţile datorate pentru ratele scadente şi neachitate până la data desfiinţării contractului, precum şi penalităţile datorate ca urmare a neîndeplinirii celorlalte obligaţii contractuale.
În fine, susţinerea recurentei-pârâte potrivit căreia contractul dintre reclamantă şi pârâtă a încetat să mai producă efecte datorită stării de faliment a SC S.C.P. SA şi ca urmare a notificării recurentei-reclamante nu poate fi primită, întrucât aceste împrejurări nu sunt de natură să conducă la încetarea de drept a raporturilor contractuale dintre părţi, în lipsa unei soluţionări amiabile a cererii de rezoluţiune a contractului formulată de pârâtă sau a unei hotărâri judecătoreşti care să fi dispus în acest, - cu atât mai mult cu cât pârâta se afla în culpă pentru neplata la scadenţă a ratelor de preţ.
Ca atare, critica recurentei pârâte privind greşita ei obligare la plata penalităţilor şi dobânzilor pentru perioada 27 octombrie 2006 – 29 decembrie 2006 se dovedeşte a fi de asemenea neîntemeiată.
Astfel fiind, faţă de considerentele mai sus arătate, reţinându-se că niciuna dintre recurente nu a formulat critici întemeiate, care în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. să justifice modificarea ori casarea deciziei curţii de apel, aceasta va fi menţinută, ca fiind legală şi, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., recursurile declarate în cauză de reclamanta A.V.A.S. şi pârâta A.P.A.P.S. ZALĂU vor fi respinse, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI BUCUREŞTI şi de pârâta A.P.A.P.S. ZALĂU împotriva deciziei civile nr. 128 din 23 iunie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 martie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 5749/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7188/2012. Civil → |
---|