ICCJ. Decizia nr. 7188/2012. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7188/2012
Dosar nr. 2235/105/2009*
Şedinţa publică din 22 noiembrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 2235/105 din 12 mai 2009, contestatorul M.N. a chemat în judecată pe intimata C.N.A.D.N.R., în calitate de reprezentant al Statului Roman, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 851 din 30 aprilie 2009 şi a procesului-verbal nr. V1. din 28 aprilie 2009, în sensul modificării acestora şi acordarea unor despăgubiri în valoare de 450.000 RON pentru terenul expropriat, proprietatea sa, în suprafaţă de 115 m.p. şi construcţia situată pe acesta, aflate în com. B., jud. Prahova, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea contestaţiei, s-a arătat că în mod nelegal s-a dispus acordarea unor despăgubiri pentru terenul expropriat şi construcţia aferentă, în valoare de 112.744 RON, fără să se ţină seama de preţul de circulaţie al terenului în zonă, de amplasamentul acestuia, de pagubele ce i se cauzează ca urmare a exproprierii imobilelor, neavând posibilitatea să-şi achiziţioneze un alt imobil cu suma oferită.
La data de 02 iunie 2009, intimata a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestaţiei, în condiţiile în care la evaluarea imobilelor expropriate s-au avut în vedere toate criteriile prevăzute de lege în acest sens.
La data de 10 noiembrie 2009, instanţa, având în vedere că M.N. a decedat, a dispus introducerea în cauză în calitate de contestatori a moştenitorilor acestuia, M.A. şi M.M.V.
Prin sentinţa civilă nr. 772 din 1 iunie 2010, Tribunalul Prahova a admis în parte contestaţia formulată de contestatorul M.N., decedat pe parcursul soluţionării cauzei, continuată de moştenitorii legali ai acestuia M.A. şi M.M.V.; a modificat în parte Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 851 din 30 aprilie 2009 şi procesul verbal nr. V1. din 28 aprilie 2008 emise de către intimată, în sensul că a stabilit în favoarea contestatorilor dreptul de a încasa o despăgubire în cuantum total de 122.065 RON, reprezentând c/valoarea imobilului situat în comuna B., judeţul Prahova, compus din terenul în suprafaţă de 115 mp. şi construcţie, supuse exproprierii, în loc de 112.744 RON, şi a obligat intimata să achite contestatorilor c/valoarea acestei sume, plus 900 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că, potrivit Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 851 din 30 aprilie 2009, procesului-verbal nr. V1. din 28 aprilie 2008, documentaţiei şi memoriului tehnic depus la dosar, s-a dispus exproprierea şi aprobarea acordării de despăgubiri în favoarea autorului contestatorilor - defunctul M.N., pentru exproprierea terenului proprietatea acestuia de 115 m.p. şi o construcţie situate în com. B., despăgubiri stabilite în valoare totala de 112.744 RON, cu care contestatorul nu a fost de acord.
Potrivit raportului de expertiză construcţii ing. D.L., valoarea totala a terenului de 115 m.p. şi a construcţiei expropriate situate în com. B. este de 122.065 RON, la data emiterii Hotărârii nr. 851 din 30 aprilie 2009, adică de 30 euro/m.p., ţinându-se seama de caracteristicile construcţiei, de existenţa sau inexistenţa anumitor utilităţi, de coeficienţii pozitivi şi negativi aplicabili, de preţul de tranzacţionare pe piaţa imobiliară practicat în zonă, de daunele cauzate proprietarului, de modul de amplasare a imobilelor şi de criteriile unitare de individualizare.
În cuprinsul punctului de vedere exprimat de expertul intimatului M.I., s-a menţionat că valoarea reală a despăgubirii pentru imobilele supuse exproprierii este de 112.744 RON, ţinându-se seama de criteriile unitare de individualizare, de prejudiciul efectiv suferit de fostul proprietar, de preţurile de tranzacţionare practicate în zonă.
De asemenea, în baza punctului de vedere exprimat de ing. C.C., expertul contestatorilor, s-a specificat că valoarea totală a despăgubirilor pentru imobilele supuse exproprierii la data emiterii hotărârii este de 239.952,80 RON şi de 190.842,80 RON, în prezent, la data efectuării expertizei - 20 aprilie 2010, ţinându-se seama de amplasamentul imobilelor, utilităţile existente, preţurilor practicate pe piaţa imobiliară în zonă, de metodele comparaţiei directe şi abordarea costurilor.
Din analiza probelor administrate în cauză şi raportat la dispoziţiilor art. 5 şi urm. din Legea nr. 198/2004, tribunalul a reţinut că s-a dispus exproprierea terenului de 115 m.p. şi a construcţiei aferente, situate în com. B., proprietatea contestatorului M.N., pentru construirea autostrăzii Bucureşti-Braşov şi acordarea cu titlu de despăgubiri a sumei de 112.744 RON, însă din raportul de expertiză tehnică construcţii ing. D.L. reiese că valoarea totală a despăgubirii pentru imobilele supuse exproprierii la data emiterii hotărârii, la 30 aprilie 2009, este de 122.065 RON, adică de 30 euro/m.p., ţinându-se seama de amplasamentul imobilelor, de caracteristicile construcţiei, de existenţa sau inexistenţa anumitor utilităţi, de coeficienţii pozitivi şi negativi aplicabili, de preţul de tranzacţionare pe piaţa imobiliară practicat în zonă, de daunele cauzate proprietarului, de modul de amplasare a imobilelor, de criteriile unitare de individualizare.
Apărările intimatului în sensul că valoarea reală a despăgubirii este de 112.744 RON, atât la data emiterii hotărârii, cât şi la data efectuării expertizei, invocându-se punctul de vedere al expertului M.I., nu au fost avute în vedere de instanţă, cu motivarea că acesta nu face altceva decât să exprime pur şi simplu opinia sa care a stat la baza emiterii hotărârii şi a procesului-verbal contestate în prezenta cauză, opinie care are un caracter pur subiectiv şi care nu concordă cu valoarea stabilită de către expertul constructor D.L.
Pretenţiile contestatorilor în sensul că despăgubirile pentru imobilele în litigiu trebuie stabilite în raport de opinia exprimată de expertul C.C., invocându-se diferite criterii evidenţiate de către acesta din urmă, ajungându-se la valoarea de 239.952,80 RON la 30 aprilie 2009, au fost apreciate ca neîntemeiate, deoarece din analiza raportului de expertiză tehnică construcţii ing. D.L. reiese cu certitudine că la stabilirea valorii de 122.065 RON s-a ţinut seama de aceleaşi criterii şi metode de evaluare descrise de expertul C.C., iar valorile stabilite între cele două expertize sunt foarte mari, caz în care la determinarea valorii reale a despăgubirilor se ţine seama în exclusivitate de raportul de expertiză construcţii ing. D.L.
Prin decizia nr. 196 din 4 octombrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, s-au admis apelurile formulate de contestatori şi de pârât, s-a anulat sentinţa nr. 772/2010, pronunţată de Tribunalul Prahova, şi s-a trimis cauza spre rejudecare în primă instanţă Judecătoriei Ploieşti, iar, prin decizia nr. 5535 din 28 iunie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursurile declarate de reclamanţi şi pârât, şi a casat decizia cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel, reţinând că, potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, astfel cum au fost modificate prin art. IV pct. 4 din O.U.G. nr. 228/2008, cererile adresate instanţei judecătoreşti pentru stabilirea, în contradictoriu cu Statul Român, a dreptului de despăgubire pentru expropriere şi a cuantumului acesteia sunt de competenţa instanţelor de drept comun.
Potrivit legii speciale în materie de expropriere, Legea nr. 33/1994, instanţa de drept comun este tribunalul, capitolul IV din lege (art. 21-27) prevăzând procedura în faţa instanţei privind soluţionarea cererii de expropriere şi stabilire a despăgubirilor.
Art. 21 din actul normativ menţionat prevede că „soluţionarea cererilor de expropriere este de competenţa tribunalului judeţean sau a Tribunalului Bucureşti în raza căruia este situat imobilul propus pentru expropriere", în acelaşi sens fiind şi dispoziţiile Normelor metodologice din 8 aprilie 2009 de aplicare a Legii nr. 198/2004, care prin art. 8 fac trimitere la art. 9 din lege şi dispun că cererile adresate instanţelor judecătoreşti de către expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii se vor depune la tribunalul în a cărei rază teritorială sunt situate imobilele ce fac obiectul exproprierii.
Din coroborarea şi interpretarea dispoziţiilor legale menţionate anterior, instanţa supremă a statuat că rezultă fără echivoc că tribunalul este competent să soluţioneze în primă instanţă cererile de expropriere, astfel că Tribunalul Prahova a fost legal învestit ca instanţă de fond pentru judecarea contestaţiei reclamantului, formulată în baza Legii nr. 33/1994 şi Legii nr., 198/2004.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, prin decizia nr. 169 din 24 octombrie 2011, a respins ca nefondate apelurile declarate de contestatorii M.A. şi M.M.V., şi de intimatul Statul Român- prin C.N.A.D.N.R. SA, împotriva sentinţei civile nr. 772 din 01 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Prahova, reţinând, în esenţă, următoarele;
Primind dosarul spre rejudecare, analizând apelurile formulate, prin prisma criticilor invocate, a actelor şi lucrărilor dosarului şi a dispoziţiilor legale incidente în soluţionarea cauzei, instanţa de apel a reţinut, cu privire la apelul formulat de pârâtul Statul Român-prin C.N.A.D.N.R., că este nefondat, după cum se va arăta în continuare:
Astfel, s-a respins critica potrivit căreia în mod nelegal instanţa de fond a dispus omologarea raportului de expertiză întocmit de ing. D.L. şi obligarea Statului român la plata despăgubirilor stabilite de aceasta, deoarece comisia de experţi ar fi trebuit să întocmească un raport de expertiză unic de către cei trei experţi desemnaţi în cauză, reţinând că, ţinând cont şi de dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, pentru stabilirea despăgubirilor, instanţa va constitui o comisie de experţi formată dintr-un expert numit de instanţă, unul desemnat de expropriator şi al treilea desemnat de persoanele supuse exproprierii, fără însă să se menţioneze că trebuie întocmit un raport unic.
Critica potrivit căreia în mod nelegal s-a omologat raportul de expertiză sus-menţionat, pentru că la stabilirea valorii terenului expropriat experţii D.L. şi C.C. nu ar fi luat în considerare preţurile reale de tranzacţionare, ci doar preţurile de ofertare publicate în ziare şi pe internet, a fost respinsă cu motivarea că experta D.L. a arătat în mod detaliat care este materialul documentar ce a stat la baza întocmirii lucrării, precizând că a preluat date de la Primăria comunei B. din care a rezultat că preţurile practicate în anul 2008, pentru terenuri cu construcţii, a fost de circa 30 euro/mp; că despăgubirea ce se acordă persoanelor expropriate de bunurile imobile se compune din valoarea reală a imobilului şi prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite, şi că invocarea de către pârât a dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 198/2004 este nefondată, întrucât în cauza de faţă nu se face dovada că s-au plătit despăgubirile reclamanţilor.
De asemenea, s-a respins şi critica potrivit căreia trebuia luat în considerare numai punctul de vedere exprimat de ing. M.I., care a analizat preţurile de tranzacţionare ale imobilelor din comuna B. verificând preţurile din contractele de vânzare-cumpărare care se găsesc la această primărie, reţinând că opinia acestui expert este singulară, pe când valorile stabilite de ceilalţi doi experţi, respectiv C.C. şi D.L., sunt aproximativ identice, cu mici diferenţe.
Susţinerea apelantului că, prin omologarea raportului de expertiză întocmit de ing. D.L. şi prin admiterea cererii de chemare în judecată, intimatul s-a îmbogăţit fără justă cauză pe seama Statului român, a fost apreciată ca nefondată, având în vedere faptul că instanţa a respectat dispoziţiile art. 25-26 din Legea nr. 33/1994.
Cu privire la apelul formulat de reclamanţii M.A. şi M.M.V., Curtea a reţinut că şi acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Deşi apelanţii au susţinut că, în mod eronat, instanţa a admis în parte contestaţia, acordând despăgubiri în sumă de 122.065 RON, reprezentând c/val imobilului situat în com. B., compus din teren de 115 mp şi construcţie supuse exproprierii, totuşi aceştia nu au arătat de ce este eronată această sumă şi care ar fi suma corespunzătoare, în opinia lor, pentru prejudiciul cauzat prin expropriere.
S-a conchis, că, în mod corect, instanţa de fond a respins obiecţiunile formulate de contestatori, prin apărător, întrucât expertiza întocmită de expert D.L. în varianta I a stabilit valoarea reală a despăgubirilor pentru imobilele în litigiu ţinându-se seama de valoarea existentă la data emiterii hotărârii de expropriere.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA, indicând ca temei legal al criticilor formulate art. 304 pct. 1 şi 9 C. proc. civ., iar în dezvoltarea acestora a arătat următoarele:
Completul de judecată, care a judecat cauza în apel, a fost nelegal constitut, potrivit de art. 304 pct. 1 C. proc. civ., întrucât prezentul dosar a avut două cicluri procesuale în faza de apel, iar hotărârile date au fost pronunţate de către acelaşi complet de judecată.
În mod corect, judecătorii cauzei aveau obligaţia de a formula cerere de abţinere, având în vedere că, în prezenta cauză, se mai pronunţaseră.
De asemenea, s-a arătat că instanţa de apel, cât şi instanţa de fond au încălcat dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, conform cărora „la calcularea despăgubirilor experţii, precum şi instanţa vor tine seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobile de acelaşi fel în unitatea administrativ teritoriala", adică în localitatea B., motiv de recurs prevăzut de art. 304, pct. 9 C. proc. civ.
Sintagma „preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele" nu poate indica decât „preţul de tranzacţionare" al acestor imobile, menţionat în contractele de vânzare-cumpărare şi nicidecum „preţul de ofertare" postat pe diverse pagini de internet sau în diferite ziare din jud. Prahova, de care în mod greşit a ţinut seama instanţa de apel şi experţii numiţi de către aceasta instanţa.
Or, instanţele de fond prin omologarea punctelor de vedere întocmite de către experţii C.C. şi D.L. au ţinut cont la stabilirea despăgubirilor de preţurile de ofertare apărute pe internet şi în presa prahoveana, ignorând astfel dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Examinând decizia în limita criticilor formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 1, 5 şi 9 C. proc. civ., instanţa constată următoarele.
Potrivit art. 304 pct. 1 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere „când instanţa nu a fost alcătuita potrivit dispoziţiilor legale.
În speţă, hotărârea primei instanţe este supusă căii de atac a apelului, iar faptul că în rejudecarea apelului, în al doilea ciclu procesual, completul de judecată a fost format din doi judecători, aceiaşi ca cei din primul ciclu procesual, nu înseamnă că hotărârea a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 304 alin. (1) C. proc. civ., care sancţionează nerespectarea căilor de atac cărora le este supusă hotărârea primei instanţe, precum şi nerespectarea dispoziţiilor legale privind alcătuirea completului de judecată.
Aceste critici vizează, însă, nelegalitatea deciziei recurate, ca fiind dată cu încălcarea art. 24 (1) C. proc. civ., ceea ce se circumscrie art. 304 pct. 5 C. proc. civ., şi sunt nefondate, pentru cele ce urmează:
Potrivit art. 24 C. proc. civ., „Judecătorul care a pronunţat o hotărâre într-o pricină nu poate lua parte la judecata aceleiaşi pricini în apel sau în recurs şi nici în caz de rejudecare după casare".
În sensul acestei dispoziţii legale există incompatibilitate pentru un judecător, în caz de rejudecare după casare, dacă s-a pronunţat pe fondul cauzei într-unui din ciclurile procesuale anterioare.
Or, în speţă, în primul ciclu procesual, în apel, judecătorii, aceiaşi cu cei din cel de-al doilea ciclu procesual, nu s-au pronunţat pe fondul cauzei, astfel că aceştia nu erau incompatibili în rejudecarea cauzei.
În ceea ce priveşte criticile formulate de recurentul pârât întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că decizia recurată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, se constată că sunt fondate, pentru cele ce succed:
Potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, atât experţii, cât şi instanţa au obligaţia ca, la stabilirea despăgubirilor acordate, să ţină seama de preţurile cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ - teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.
În speţă, instanţa de apel şi-a întemeiat soluţia pronunţată pe raportul de expertiză efectuat în faza de judecată a fondului, cu încălcarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 10/2001, întrucât, deşi efectuat în anul 2010, la stabilirea despăgubirilor s-au avut în vedere datele primite de la Primăria B., din care a rezultat că preţurile practicate în anul 2008 pentru terenuri cu construcţii au fost de cea 30 euro/mp.
Prin urmare, experţii nu s-au raportat la preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în zona în care este situat imobilul în litigiu la data efectuării raportului de expertiză, aşa cum rezultă din contractele de vânzare-cumpărare, ci s-au raportat la adresele comunicate de Primăria B. din care au rezultat preţurile practicate la nivelul anului 2008, pentru terenuri cu construcţii în aceeaşi localitate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, într-o jurisprudenţă constantă, a stabilit semnificaţia sintagmei „preţul cu care se vând, în mod obişnuit imobilele" ca fiind preţul plătit efectiv şi consemnat ca atare în contractele autentice de vânzare-cumpărare.
De aceea, pentru stabilirea valorii despăgubirilor ce li se cuvin contestatorilor, se constată că se impune refacerea raportului de expertiză, proba incompatibilă cu structura recursului, potrivit dispoziţiilor art. 305 C. proc. civ., cu respectarea dispoziţiilor legale menţionate, care va ţine seama de valoarea reală a imobilului expropriat, de prejudiciul cauza proprietarului sau altor persoane îndreptăţite şi de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ - teritorială, la data întocmirii acestuia, luând în considerare preţul plătit efectiv şi consemnat ca atare în cuprinsul contractelor autentice de vânzare-cumpărare pentru terenuri similare.
Pentru aceste considerente, instanţa, în baza art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Cu ocazia rejudecării, se vor administra probele necesare în sensul celor mai sus expuse şi se va ţine seama de toate mijloacele de apărare invocate de părţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva deciziei nr. 169 din 24 octombrie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1753/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7183/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
