ICCJ. Decizia nr. 5749/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5749/2012
Dosar nr. 3917/104/2005*
Şedinţa publică din 26 septembrie 2012
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 16 iunie 2005, reclamanţii F.M., F.V.I., F.A.G., F.L. şi F.C. au chemat în judecată pe pârâţii Primarul Municipiului Caracal, Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 şi Consiliul Municipal Caracal, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa, să fie obligaţi pârâţii la retrocedarea în natură a imobilelor din Caracal, str. C.B. şi B-dul A.C. cu terenul aferent construcţiilor, stabilirea modului de preluare a imobilului de către stat în 1950, în sensul dacă a fost preluat cu respectarea decretului de naţionalizare şi legilor în vigoare, constatarea nulităţii actelor de vânzare-cumpărare intervenite între consiliul local şi diferite persoane fizice şi juridice şi, pe cale de consecinţă, anularea Hotărârilor Consiliul Local nr. 14 din 29 februarie 2000 şi nr. 16 din 24 martie 2000.
În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că împreună cu mama lor, P.F.T., au solicitat, atât în temeiul Legii nr. 112/1995, cât şi a Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului şi terenului aferent, proprietatea autorului lor F.A., însă pârâţii nu au soluţionat notificarea şi nu s-au pronunţat cu privire la valabilitatea actelor de înstrăinare, refuzând să întocmească răspunsul legal.
Reclamanţii au complinit cererea introductivă cu un capăt de cerere nou prin care au solicitat anularea Dispoziţiei nr. 3569 din 26 septembrie 2005 emisă de Primarul Municipiului Caracal, prin care s-a soluţionat notificarea.
Prin Încheierea din 24 octombrie 2005, s-a dispus suspendarea soluţionării cauzei, reţinându-se că se afla în curs de soluţionare un alt dosar având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare privind părţi ale imobilului solicitat de reclamanţi în temeiul Legii nr. 10/2001.
La solicitarea reclamanţilor din 26 noiembrie 2009 cauza a fost repusă pe rol, depunându-se la dosar, în copie, Sentinţa civilă nr. 4755 din 18 noiembrie 2008, pronunţată de Judecătoria Caracal în Dosarul nr. 3806.3/207/2007 şi Decizia nr. 1348 din 16 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, prin care s-a schimbat în parte Sentinţa civilă nr. 4755/2008.
La termenul din 7 ianuarie 2010, au formulat cereri de intervenţie în interes propriu D.D., B.P., SC C. SRL şi SC M.G. SNC, solicitând respingerea acţiunii reclamanţilor, întrucât prin Decizia nr. 1348/2009, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, s-a respins acţiunea reclamanţilor privind constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare şi pe cale de consecinţă s-a confirmat valabilitatea titlurilor lor de proprietate.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâţii au solicitat să se constate că există autoritate de lucru judecat cu privire la capetele de cerere din acţiunea introductivă vizând constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare şi constatarea lipsei titlului de preluare al statului asupra imobilului ce a aparţinut autorilor reclamanţilor, în raport de Sentinţa civilă 4755/2008 şi Decizia civilă 1348/2009, pronunţată de Curtea de Apel Craiova.
Prin Sentinţa civilă nr. 115 din 8 februarie 2010, pronunţată de Tribunalul Olt, a fost respinsă excepţia invocată de reclamanţii F.M., F.A., F.L., F.C., F.V.I. - decedat pe parcursul procesului prin moştenitori F.M.A. şi S.G., privind inadmisibilitatea cererilor de intervenţie formulate de intervenienţii în interes propriu D.D., B.P., SC C. SRL şi SC M.G. SNC.
S-a admis excepţia invocată de pârâţii Primăria Caracal, Comisia locală pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, Consiliul Municipal Caracal privind autoritatea de lucru judecat şi s-au respins capetele de cerere privind modul de preluare a imobilului şi constatarea nulităţii actelor de vânzare-cumpărare conform art. 1201 C. civ.
A fost respinsă, ca neîntemeiată, contestaţia reclamanţilor împotriva Dispoziţiei nr. 3569 din 26 septembrie 2005 emisă de Primarul Municipiului Caracal în temeiul Legii nr. 10/2001.
A fost respinsă cererea de retrocedare în natură a imobilului şi terenului din Caracal, str. C.B. şi B-dul A.C., judeţul Olt, în integralitatea lor, ca neîntemeiată.
Au fost admise cererile de intervenţie formulate de intervenienţii D.D., B.P., SC C. SRL şi SC M.G. SNC Caracal.
S-a disjuns capătul de cerere privind anularea Hotărârilor Consiliului Local Caracal cu nr. 14 din 29 februarie 2000 şi nr. 16 din 24 martie 2000 şi s-a înaintat secţiei comerciale şi de contencios administrativ a Tribunalului Olt spre competentă soluţionare.
Cu privire la excepţia invocată de reclamanţi s-a constatat că aceasta este neîntemeiată, câtă vreme reclamanţii au capăt de cerere separat în acţiunea introductivă, menţinut şi cu ocazia concluziilor în fond, prin care au solicitat retrocedarea în natură a imobilelor şi terenului, însă părţi din imobile şi terenuri au fost vândute cu acte de vânzare-cumpărare către intervenienţi, iar aceştia justifică interesul propriu în apărarea proprietăţilor astfel dobândite.
În ce priveşte excepţia invocată prin întâmpinare de pârâţi, vizând autoritatea de lucru judecat cu privire la capetele de cerere referitoare la constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare şi constatarea lipsei titlului statului asupra imobilului ce a aparţinut autorilor reclamanţilor, s-a constatat că aceasta este fondată.
Într-adevăr, aceste cereri au format obiectul acţiunii introduse de reclamanţi la Judecătoria Caracal, finalizată prin Sentinţa civilă 4755/2008, modificată irevocabil prin Decizia Curţii de Apel Craiova 1348/2009, în sensul respingerii acţiunii sub ambele capete de cerere, soluţia fiind pronunţată în contradictoriu cu mai mulţi pârâţi cumpărători, între care se regăsesc intervenienţii D.D., B.P., SC C. SRL şi SC M.G. SNC Caracal.
Prin urmare, o nouă judecată cu privire la aceleaşi cereri, aceleaşi părţi, având acelaşi obiect şi calitate, nu mai este posibilă, în cauză fiind îndeplinite condiţiile autorităţii lucrului judecat conform dispoziţiilor art. 1201 C. civ.
S-a reţinut ca neîntemeiată, de asemenea, contestaţia formulată de reclamanţi împotriva Dispoziţiei nr. 3569 din 26 septembrie 2005, întrucât spaţiile - părţi ale imobilelor notificate, au fost înstrăinate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, iar actele de înstrăinare au fost confirmate, din punctul de vedere al legalităţii, prin respingerea acţiunii având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare. Au fost invocate prevederile art. 1 alin. (2), art. 11 alin. (1), art. 21 alin. (1) şi (2) şi art. 29 din Legea nr. 10/2001.
În raport de această situaţie, s-a constatat că dispoziţia contestată este legală şi temeinică.
În ceea ce priveşte capătul de cerere care vizează anularea Hotărârilor Consiliului Local nr. 15 şi 16/2000 prin care s-a aprobat vânzarea la licitaţie a spaţiilor comerciale s-a constatat că nu este în competenţa materială a secţiei civile a tribunalului, motiv pentru care, în temeiul art. 1 din Legea nr. 554/2001, acesta a fost disjuns pentru a fi înaintat spre competentă soluţionare secţiei comerciale şi de contencios administrativ a Tribunalului Olt.
Prin Decizia civilă nr. 112 din 15 aprilie 2010 a Curţii de Apel Craiova, a fost admis apelul declarat de reclamanţii F.M., F.A., F.L., F.C., F.M.A., S.G., împotriva Sentinţei civile nr. 115 din 8 februarie 2009, pronunţată de Tribunalul Olt.
A fost schimbată în parte sentinţa, în sensul că a fost respinsă excepţia autorităţii de lucru judecat formulată de Comisia locală de aplicare a Legii nr. 10/2001 Caracal.
Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei.
Au fost respinse apelurile formulate de pârâţii Primăria Municipiului Caracal, Comisia locală de aplicare a Legii nr. 10/2001 Caracal şi Consiliul Local Caracal, cu sediul în Caracal, judeţul Olt, împotriva aceleiaşi sentinţe.
Prin Decizia civilă nr. 1644 din 23 februarie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost admis recursul declarat de reclamanţii F.M., F.A., F.L., F.C., F.M.A. şi S.G. împotriva Deciziei nr. 1123 din 15 aprilie 2010 a Curţii de Apel Craiova.
S-a casat decizia şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
S-a reţinut că hotărârea instanţei de apel este contradictorie, în condiţiile în care în considerentele deciziei instanţa analizează amplu excepţia autorităţii lucrului judecat, constatând că această excepţie operează, în timp ce în dispozitiv este menţionată o soluţie diametral opusă, în sensul admiterii apelului declarat de reclamanţi, schimbării în parte a sentinţei şi respingerii excepţiei autorităţii lucrului judecat.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr. 3917/104/2005*, curtea de apel reţinând următoarele:
Este neîntemeiată critica formulată de apelanţi în privinţa disjungerii capătului de cerere privind anularea Hotărârilor Consiliului Local Caracal, înregistrate sub nr. 14 din 29 februarie 2000 şi nr. 16 din 24 martie 2000, în condiţiile în care competenţa soluţionării acestui capăt de cerere aparţine secţiei comerciale şi de contencios administrativ a Tribunalului Olt, instanţă căreia i s-a înaintat spre competentă soluţionare acest capăt de cerere.
În privinţa capetelor de cerere privind modul de preluare a imobilului în litigiu şi constatarea nulităţii actelor de vânzare-cumpărare, tribunalul a aplicat corect prevederile art. 1201 C. civ., în condiţiile în care este incidentă excepţia autorităţii de lucru judecat, prin Sentinţa civilă nr. 4755/2008, modificată irevocabil prin Decizia civilă nr. 1348/2009, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, respingându-se acţiunea reclamanţilor privind constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare şi constatarea lipsei titlului statului asupra imobilului ce a aparţinut autorilor reclamanţilor.
În privinţa soluţionării contestaţiei formulată împotriva Dispoziţiei nr. 3569 din 26 septembrie 2005, emisă de Primarul Municipiului Caracal, şi a cererii de retrocedare în natură a imobilului şi terenului situat în Caracal, str. C.B. şi B-dul. A.C., judeţul Olt, instanţa de fond a reţinut întemeiat că dispoziţia emisă de primar, prin care s-au restituit în natură o parte din imobilele notificate de reclamanţi, propunându-se acordarea de despăgubiri pentru părţile din imobil ce nu pot fi restituite în natură, este legală şi temeinică. Imobilele pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri au făcut obiectul unor contracte de vânzare-cumpărare, a căror valabilitate a fost menţinută prin respingerea acţiunii având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, fiind incidente prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în raport de care se stabilesc măsuri reparatorii prin echivalent, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă.
Sunt nefondate criticile din apelul formulat de reclamanţi în care se susţine că modul de soluţionare al acţiunii privind constatarea nulităţii absolute a contactelor de vânzare-cumpărare nu a vizat cercetarea fondului acelei cauze, ce a fost soluţionată în baza excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune. Dreptul la acţiune al reclamanţilor de a solicita constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare, prin care Primăria Caracal a înstrăinat o parte din spaţiile ce compun imobilele în litigiu, a fost deja exercitat de către aceştia, nemaiavând posibilitatea ca într-un nou litigiu să formuleze aceleaşi cereri, chiar dacă sunt formulate pe cale incidentală, întrucât examinarea aceloraşi solicitări ar încălca principiul autorităţii de lucru judecat, instituit de art. 1201 C. civ., text legal ce operează şi în situaţia în care primul litigiu a fost soluţionat în baza excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune.
Sunt irelevante aspectele invocate în apel referitoare la faptul că nu au fost citate în prezenta cauză, în calitate de pârâţi, persoanele care au cumpărat spaţiile înstrăinate prin acte de vânzare-cumpărare, în actualul litigiu existând identitate în privinţa apelanţilor-reclamanţi şi apelantei-pârâte Primăria Municipiului Caracal, părţi ce au avut aceeaşi calitate procesuală şi în litigiul finalizat prin Sentinţa civilă nr. 4755/2008, modificată irevocabil prin Decizia civilă nr. 1348/2009, pronunţată de Curtea de Apel Craiova.
În actualul cadru procesual, aspectele invocate în apelul reclamanţilor referitoare la motivele pentru care a fost promovată acţiunea în constatarea nulităţii actelor de vânzare-cumpărare, cu depăşirea termenului prevăzut de lege nu pot fi examinate, în condiţiile în care aceste motive puteau fi invocate numai în litigiul anterior, soluţionat în baza excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, neputând fi analizate susţinerile referitoare la emiterea cu întârziere a dispoziţiei şi la consecinţele produse.
Este nefondată şi critica din apelul reclamanţilor în care se susţine că instanţa nu a avut în vedere preluarea fără titlu valabil a imobilului în litigiu.
În raport de prevederile Legii nr. 10/2001, preluarea cu sau fără titlu valabil a unui bun imobil a prezentat importanţă numai în privinţa imobilelor care erau înstrăinate la data apariţiei legii şi numai în măsura în care erau contestate în termenul legal actele de înstrăinare, fiind verificată pe fond legalitatea acestora, după cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 27 şi art. 46 din lege, în forma pe care acestea o aveau în decembrie 2004.
Pentru restul imobilelor ce au fost preluate de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, stabilirea modului de restituire în natură sau prin echivalent s-a făcut prin raportare la alte criterii, decât criteriul valabilităţii titlului de preluare de către stat, fiind astfel irelevantă verificarea legalităţii şi temeiniciei dispoziţiei contestate, în privinţa preluării de stat a imobilului cu titlu valabil sau fără titlu valabil. Imobilele în litigiu nu se mai află în patrimoniul municipiului Caracal, situaţie în care dispoziţia emisă de primar este legală, nemaiputându-se dispune de aceste imobile.
În contextul în care nu era posibilă restituirea în natură a spaţiilor din imobil, ce nu se mai aflau în patrimoniul unităţii administrativ-teritoriale, nu a fost posibilă nici restituirea terenului aferent ce a fost înstrăinat odată cu spaţiile din construcţie, tribunalul aplicând corect prevederile art. 21 alin. (1) şi (2) şi art. 29 din Legea nr. 10/2001, în privinţa îndreptăţirii reclamanţilor la acordarea despăgubirilor, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
În privinţa cererilor de intervenţie formulate în cauză, tribunalul a aplicat corect dispoziţiile art. 49 C. proc. civ., în condiţiile în care intervenienţii au cumpărat părţi din imobilul în litigiu, iar actele de dobândire nu au fost desfiinţate, justificându-se existenţa dreptului acestora de a interveni în proces în interes propriu, pentru apărarea drepturilor dobândite.
Ca urmare, prin Decizia nr. 304 din 13 septembrie 2011, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanţii F.M., F.A., F.L., F.C., F.M.A. şi S.G. şi de pârâţii Primăria Municipiului Caracal, Comisia locală de aplicare a Legii nr. 10/2001 Caracal, Consiliul Local Caracal, împotriva Sentinţei civile nr. 115 din 8 februarie 2009, pronunţată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 3917/194/2005.
Împotriva menţionatei hotărâri, au declarat recurs reclamanţii F.M., F.A., F.L., F.C., F.M.A. şi S.G., criticând-o pentru nelegalitate, sens în care, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., au susţinut următoarele:
- hotărârea atacată este nelegală, întrucât motivele pe care se sprijină sunt contradictorii şi străine de natura pricinii, dat fiind că actele depuse în cauză au fost greşit interpretate, ceea ce a schimbat înţelesul lămurit al acestora.
S-a susţinut, astfel, că a fost greşit soluţionată excepţia autorităţii de lucru judecat privind capătul de cerere care a vizat stabilirea modului de preluare a imobilului în litigiu de către stat (respectiv nevalabilitatea preluării), prin raportare la considerentele Deciziei nr. 1349/2009 pronunţată de Curtea de Apel Craiova.
În această cauză, condiţia interesului a fost analizată prin raportare la capătul de cerere care a vizat nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare, care însă nu pot fi fundamentate pe nerespectarea dispoziţiilor legale incidente în materie.
Or, potrivit acestora, respectiv art. 25 din Legea nr. 10/2001, termenul stabilit în mod imperativ de dispoziţiile legii speciale, privitor la momentul până la care trebuie formulată notificarea, se socoteşte de la data comunicării datelor privind persoanele (altele decât notificatul) care deţin părţi din imobil (care, în speţă, nu au fost comunicate).
Fraudarea dispoziţiilor legale nu poate produce consecinţe juridice, în sensul sancţionării persoanei care a fost victima unei astfel de conduite, motiv pentru care refuzul examinării cererii reclamanţilor (pentru soluţionarea pe fond a notificării) nu poate fi permis.
Termenul de 1 an stipulat de dispoziţiile art. 46 din Legea nr. 10/2001 a fost prelungit succesiv, din raţiuni determinate de realităţile vizând modalitatea concretă de aplicare a dispoziţiilor legale speciale.
Obligaţia de comunicare a tuturor datelor privind partea din imobil pe care nu ar deţine-o unitatea notificată, este imperativă.
Examinarea judiciară a cererilor care vizează retrocedarea bunului, obiect al notificării, din perspectiva legii speciale, se impune a fi realizată unitar, prin raportare la toate dispoziţiile legale speciale şi actele/lucrările dosarului.
Din această perspectivă, considerentele deciziei apar ca fiind străine de natura pricinii, nefiind lămurite care sunt porţiunile din imobil imposibil de restituit.
- decizia pronunţată în apel nu analizează sub niciun aspect chestiunile referitoare la nulitatea actelor de înstrăinare sub pretextul existenţei Sentinţei civile nr. 4755/2008, astfel cum a fost modificată prin Decizia nr. 1348/2009 a Curţii de Apel Craiova, sens în care au arătat ca fiind greşită argumentaţia ce susţine admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat, fiind una care excede cadrului judecăţii.
- hotărârea este nelegală, rezultat al aplicării şi interpretării greşite a dispoziţiilor legale incidente în cauză (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
S-a susţinut în acest sens ca fiind fără corespondent în actele şi lucrările dosarului concluzia privind imposibilitatea restituirii imobilului în natură, rezultat al ignorării dispoziţiilor art. 1 alin. (1), art. 7, art. 9 alin. (1), art. 10 şi 11 din Legea nr. 10/2001, care consacră principiul restituirii în natură.
A dovedit că actele de înstrăinare a unor părţi din imobil nu au fost niciodată comunicate proprietarilor, astfel încât, fiind preluat fără titlu valabil de către stat, bunul în litigiu nu a ieşit niciodată din patrimoniul acestora, motiv pentru care, în acord cu prevederile art. 1, 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, a solicitat admiterea acţiunii.
Din această perspectivă, se vădeşte a fi nelegală şi soluţia disjungerii cererilor deduse judecăţii.
Referitor la calea de atac dedusă judecăţii, se constată următoarele:
Prioritar, în conformitate cu prevederile art. 137 alin. (2) C. proc. civ., procedând la analiza excepţiei nulităţii căii de atac justificat de imposibilitatea încadrării criticilor în motivele de nelegalitate reglementate de textul art. 304 C. proc. civ., se constată, că, dimpotrivă, calea de atac dedusă judecăţii este motivată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., precizate în şedinţa publică ca aparţinând motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar argumentele dezvoltate în susţinerea acestui motiv de recurs pot fi subsumate cazului de nelegalitate invocat.
Ca urmare, constatând ca neîntemeiată excepţia invocată, urmează ca aceasta să fie respinsă în consecinţă.
Cu privire la fondul cauzei, se constată ca nefondate criticile formulate, pentru considerentele:
Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., modificarea sau casarea hotărârii se poate cere (...) când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Ipostazele în care se poate ajunge la o nemotivare în sensul dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. sunt dintre cele mai diferite: existenţa unei contrarietăţi între considerentele hotărârii, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că acţiunea este fondată; contrarietatea flagrantă dintre dispozitiv şi considerente, cum este cazul admiterii acţiunii prin dispozitiv şi justificarea în considerente a soluţiei de respingere a cererii de chemare în judecată; nemotivarea soluţiei din dispozitiv sau motivarea insuficientă a acesteia ori prezentarea în exclusivitate a unor considerente străine de natura pricinii.
Numai în măsura în care motivarea/nemotivarea are conotaţii care vizează nelegalitatea hotărârii, criticile privind operaţiunea de motivare a hotărârii pot fi subsumate cazului de nelegalitate evocat, în caz contrar acestea constituindu-se în motive de netemeinicie a hotărârii atacate, ce nu sunt susceptibile a fi invocate în calea de atac dedusă judecăţii.
Or, în speţă, în dezvoltarea motivului de recurs analizat, recurenţii au susţinut că hotărârea atacată este nelegală, deoarece motivele pe care se sprijină sunt contradictorii şi străine de natura pricinii, întrucât actele depuse în cauză au fost greşit interpretate, ceea ce a schimbat înţelesul lămurit al acestora.
Astfel, se constată, pe de o parte, că invocarea acestui caz de nelegalitate s-a făcut exclusiv formal, întrucât nu a fost dezvoltată nicio critică în susţinerea sa, expunerea ipotezei textului art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nefiind aptă să antreneze controlul judiciar specific căii de atac a recursului, iar, pe de altă parte, dezvoltarea criticii menţionate se vădeşte a fi un amalgam între ipoteza normei menţionate, ce aparţine art. 304 pct. 7 C. proc. civ. şi cea stipulată de prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., cu trimitere la actele depuse în cauză în probaţiune, care au fost greşit interpretate.
Or, motivul de recurs menţionat urmăreşte desfiinţarea hotărârii judecătoreşti atunci când judecătorii au nesocotit principiul înscris în art. 969 C. civ., potrivit căruia convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante. Textul legal arătat vizează interpretarea greşită a actului juridic dedus în justiţie, înţeles ca negotium, iar nu greşita interpretare a actelor depuse în probaţiune, cu referire la cadrul procesual ori la stabilirea/reţinerea unei situaţii de fapt greşite cu consecinţa pronunţării unei hotărâri nelegale, caz în care criticile astfel dezvoltate pot fi subsumate, în conformitate cu prevederile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., motivului de nelegalitate prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinut, de altfel, de către reclamanţi cu prilejul dezbaterii cauzei.
Analizând hotărârea atacată în raport de motivul de recurs menţionat, astfel cum a fost acesta dezvoltat, se constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 45 alin. (5) (în numerotarea actuală) din Legea nr. 10/2001 "prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acţiune se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a legii". Legea nr. 10/2001 a intrat în vigoare la data de 14 februarie 2001, iar termenul prevăzut de art. 45 alin. (5) din actuala numerotare, a fost prelungit succesiv cu câte trei luni prin O.U.G. nr. 109/2001 şi, respectiv, O.U.G. nr. 145/2001, împlinindu-se la data de 14 august 2002. Legiuitorul a permis astfel titularului dreptului subiectiv pretins exercitarea acţiunii în constatarea nulităţii absolute a actelor de înstrăinare a imobilelor preluate în mod abuziv de stat doar în intervalul 14 februarie 2001 - 14 august 2002.
Asupra constituţionalităţii dispoziţiilor legale menţionate s-a pronunţat şi Curtea Constituţională (nr. 167, 249, 212 şi nr. 276), care a considerat că legiuitorul este îndreptăţit să stabilească conţinutul şi limitele exercitării dreptului de proprietate în temeiul art. 44 alin. (1) teza II şi art. 136 alin. (5) din Constituţie şi are drept scop evitarea unei stări de incertitudine prelungite în ceea ce priveşte securitatea raporturilor juridice civile.
Or, în speţă, în legătură cu acest aspect, legal s-a reţinut atât imposibilitatea repunerii în discuţie a unei chestiuni tranşate judiciar irevocabil (prin Sentinţa civilă nr. 4755/2008, modificată prin Decizia nr. 1348/2009 a Curţii de Apel Craiova), cât şi a irelevanţei modificării cadrului procesual în prezenta cauză (în care nu au mai fost indicaţi în calitate de pârâţi şi cumpărătorii bunurilor solicitate), esenţial fiind că anterior, cu putere de lucru judecat, s-a decis în sensul respingerii cererii reclamanţilor de constatare a nulităţii absolute a actelor de vânzare-cumpărare având ca obiect bunul litigios.
Corect s-a decis a fi irelevant aspectul valabilităţii/nevalabilităţii titlului statului în speţa dedusă judecăţii, justificat de faptul că legea specială, Legea nr. 10/2001, include în câmpul său de aplicaţiune imobilele preluate în mod abuziv de stat, în sensul legii prin "preluare abuzivă" înţelegându-se preluarea bunurilor vizate de corpul legii speciale cu sau fără titlu, astfel încât analizarea acestei chestiuni, în contextul menţionat, se vădeşte, cum legal s-a decis, a fi inutilă.
De asemenea, din dispoziţiile art. 45 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, rezultă că restituirea bunului în natură, fondată pe dispoziţiile legii speciale, este condiţionată de constatarea nulităţii actelor de transmisiune vizând bunul ce face obiectul procedurii reglementate de această lege. Într-adevăr, din economia reglementărilor cuprinse în corpul său, rezultă că nulitatea actelor de înstrăinare a imobilului ce intră sub incidenţa acestei reglementări constituie o chestiune prejudicială, a cărei soluţie are o înrâurire covârşitoare supus dreptului dedus procedurii de restituire în natură a bunurilor incluse în câmpul său de reglementare.
Or, aşa cum s-a arătat mai sus, atâta vreme cât irevocabil s-a decis în sensul respingerii cererii de anulare a actelor de transmisiune, legal s-a decis în sensul imposibilităţii restituirii bunului solicitat în natură, soluţie conformă textului legii speciale.
Sunt nefondate şi criticile privind greşita disjungere a cererii de anulare a unor acte administrative, justificat de respectarea normelor speciale de competenţă în soluţionarea unei atare cereri, astfel cum sunt acestea prevăzute de Legea nr. 554/2001, perspectivă în raport cu care, de asemenea, recursul nu poate fi primit.
Ca urmare, constatând că nu sunt incidente motivele de recurs invocate, în temeiul art. 312 (1) C. proc. civ., recursul dedus judecăţii urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimaţii D.D., B.P., SC M.G. SNC şi SC C. SRL.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii F.M., F.A., F.L., F.C., F.M.A. şi S.G. împotriva Deciziei nr. 304 din 13 septembrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 septembrie 2012.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 5748/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 1753/2012. Civil → |
|---|
