ICCJ. Decizia nr. 2332/2012. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2332/2012
Dosar nr.8602/62/2009
Şedinţa publică din 29 martie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 317 din 26 noiembrie 2010, Tribunalul Braşov a admis, astfel cum a fost ulterior precizată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii M.I. şi M.D., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat legal de C.N.A.D.N.R. SA şi, în consecinţă, a constatat că imobilul expropriat, în suprafaţă de 1.439 mp., pentru care s-a emis Hotărârea de Stabilire a Despăgubirilor nr. 21 din 18 iunie 2008, face parte din imobilul în suprafaţă de 10.000 mp., ce a fost dobândit în proprietate de către reclamanţi, în temeiul contractului de vânzare-cumpărare autentificat, de către B.N.P. F.R., imobil ce este înscris în cartea funciară, provenit din conversia de pe hârtie a cărţii funciare. A dispus dezmembrarea imobilului mai sus identificat, în trei loturi, conform raportului de expertiză tehnică judiciară, ce a fost întocmit de către ing. expert F.G., ce face parte integrantă din prezenta sentinţă, după cum urmează: lotul I, în suprafaţă de 76229,9 mp., ce se va înscrie în proprietatea reclamanţilor, lotul II, în suprafaţă de 1.439 mp., care se va înscrie în proprietatea pârâtului, cu titlu de expropriere, şi lotul III, în suprafaţă de 935,40 mp., ce se va înscrie în favoarea reclamanţilor. A dispus intabularea în cartea funciară a situaţiei juridice mai sus redate, ce a rezultat în urma dezmembrării. A constatat că reclamanţii sunt îndreptăţiţi să primească despăgubirea stabilită pentru imobilul expropriat, în suprafaţă de 1439 mp., prin Hotărârea nr. 21 din 18 iunie 2008, respectiv, echivalentul în lei al sumei de 15109,5 euro. A respins, astfel cum a fost precizată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâta Comuna Cristian, reprezentată legal de primar, ca fiind promovată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală. A obligat pârâtul Statul Român, reprezentat legal de C.N.A.D.N.R. SA, să achite reclamanţilor suma de 3.560 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat, la data de 23 octombrie 2007 de către B.N.P. F.R., intervenit între M.V., în calitate de vânzător, şi reclamantul M.I., în calitate de cumpărător, s-a transmis acestuia din urmă, ca bun comun al lui şi al soţiei sale, M.D., dreptul de proprietate asupra terenului arabil, situat în extravilanul Comunei Cristian, Judeţul Braşov, înscris în cartea funciară Braşov, în suprafaţă de 10.000 mp., cu laturile şi vecinătăţile ce sunt determinate potrivit schiţei anexe şi care face parte integrantă din contract.
În cuprinsul actului translativ de proprietate astfel perfectat, se arată că vânzătoarea a dobândit dreptul de proprietate asupra bunului imobil ce a constitui obiectul material al contractului, cu titlu de partaj voluntar, conform actului de partaj autentificat la 06 ianuarie 2003, de către B.N.P. C.D. şi că dreptul de coproprietate l-a dobândit, cu titlu de reconstituire, în temeiul legilor fondului funciar, conform Titlului de Proprietate din 16 mai 1994 emis de către Comisia Judeţeană Braşov pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor.
Prin încheierea din 26 octombrie 2007 emisă de către O.C.P.I. Braşov – B.C.P.I. Braşov, s-a dispus intabularea asupra imobilului înscris în cartea funciară a localităţii Cristian, sub numărul cadastral, a dreptului de proprietate pe care reclamanţii l-au dobândit, cu titlu de cumpărare, în temeiul actului translativ de proprietate anterior arătat.
Potrivit extrasului de carte funciară pentru informare, dreptul de proprietate al reclamanţilor cu privire la bunul imobil identificat, conform celor de mai sus, era intabulat în evidenţele de publicitate imobiliară la data de 29 octombrie 2007.
Prin Hotărârea nr. 21 din 18 iunie 2008 emisă de către C.N.A.D.N.R. SA, comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004, s-a dispus ca pentru exproprierea imobilului arabil, extravilan, tarlaua 6, în suprafaţă de 1439 mp, dispusă prin HGR. nr. 426/2008, să primească despăgubiri în cuantum de 15.109,50 euro, respectiv echivalentul în lei al acestei sume, persoanele aparent îndreptăţite, V.C. şi reclamantul din prezenta cauză, M.I.
Aşa cum s-a arătat, prin cererea pe care au formulat-o, reclamanţii au arătat că nu contestă nici măsura exproprierii imobilului mai sus identificat şi nici cuantumul despăgubirilor ce au fost stabilite, ca urmare a exproprierii acestuia, sesizarea instanţei fiind făcută, întrucât identificarea bunului imobil din litigiu şi a titularului dreptului de proprietate asupra acestuia s-au realizat în mod eronat de către pârâtul Statul Român.
Pentru a verifica dacă susţinerea pe care reclamanţii au făcut-o în sensul că suprafaţa de teren ce a constituit obiectul exproprierii face parte din imobilul în suprafaţă totală de 10.000 mp., ce constituie obiectul dreptului lor de proprietate, instanţa a dispus ca, în cauză, să fie administrată proba cu expertiza tehnică judiciară în specialitatea topografie.
Potrivit concluziilor raportului de expertiză, ce a fost întocmit de către ing. expert. F.G., s-a arătat că, în anul 2003, prin actul de dezmembrare şi partaj voluntar, parcela de teren din titlu de proprietate s-a dezmembrat în două loturi egale ca suprafaţă scriptică, respectiv 10.000 mp. fiecare. În anul 2007, prin actul de vânzare - cumpărare arătat anterior, reclamanţii au dobândit dreptul de proprietate asupra uneia dintre parcelele rezultate în urma operaţiei juridice de dezmembrare şi partaj, dreptul lor fiind intabulat.
Ca urmare a realizării operaţiei de identificare, potrivit metodologiei indicată în lucrarea de expertiză, a imobilului ce a constituit obiectul exproprierii şi a imobilului ce constituie obiectul dreptului de proprietate al reclamanţilor, expertul a concluzionat că suprafaţa de teren ce a constituit obiectul exproprierii face parte din imobilul ce constituie obiectul dreptului de proprietate al reclamanţilor.
Ca urmare a acestei constatări, prin lucrarea de expertiză, s-a propus dezmembrarea bunul imobil, cu respectarea suprafeţei de teren ce a constituit obiectul exproprierii şi a suprafeţei de teren ce nu a fost afectată de această măsură.
Cu privire la concluziile raportului de expertiză, ce a fost administrat ca probă în cauză, pârâtul Statul Român a formulat obiecţiuni, ce au fost respinse de către instanţă, pentru considerentele expuse în încheierea de la termenul de judecată din data de 12 noiembrie 2010, cu consecinţa validării acestei lucrări de expertiză.
Tribunalul a reţinut că, prin HGR. nr. 426/2008, s-a aprobat amplasamentul lucrării de interes naţional „Construcţia Autostrăzii Bucureşti - Braşov, tronsonul Comarnic - Braşov, pe teritoriul localităţilor Râşnov şi Cristian din Judeţul Braşov" şi s-a dispus declanşarea procedurii de expropriere a suprafeţei de 1.439 mp din imobilul în litigiu.
Potrivit art. 6 din Legea nr. 198/2004, una dintre obligaţiile ce revine expropriatorului este aceea de a verifica situaţia juridică a bunului imobil suspus măsurii exproprierii şi de a stabili cu exactitate calitatea de titular al dreptului de proprietate asupra acestuia. Această verificare trebuie realizată, în regiunile în care operează sistemul de publicitate imobiliară al cărţilor funciare, prin raportare la situaţia de carte funciară. Or, din probele ce au fost administrate în cauză, rezultă că pârâtul Statul Român nu a respectat obligaţia ce îi revine, potrivit dispoziţiilor legale anterior menţionate.
Astfel, deşi, aşa cum s-a arătat, atât actul translativ de proprietate, ce constituie titlul de proprietate al reclamanţilor, cât şi intabularea în evidenţele de carte funciară a dreptului de proprietate pe care părţile reclamante l-au dobândit în temeiul acestui act juridic, s-au realizat anterior datei la care a fost emisă Hotărârea nr. 21 din 18 iunie 2008, pârâtul Statul Român a nesocotit aspectele juridice rezultate din actul translativ de proprietate şi din evidenţele de carte funciară, procedând la identificarea în mod eronat, cu ignorarea menţiunilor existente în cartea funciară Cristian, cu privire la imobilul identificat.
Deşi la data declanşării procedurii de expropriere a suprafeţei de 1439 mp, din suprafaţa totală a imobilului identificat, în evidenţele de carte funciară era intabulat dreptul de proprietate pe care reclamanţii l-au dobândit asupra acestui imobil, pârâtul Staul Român nu a reţinut calitatea acestora de singure persoane îndreptăţite la plata despăgubirilor, ce au fost stabilite ca urmare a măsurii de expropriere, ci a atribui o astfel de calitate şi numitului V.C., deşi acesta nu deţinea niciun drept asupra imobilului ce a constituit obiectul exproprierii.
Prin această atitudine, pârâtul Statul Român i-a pus pe reclamanţi în imposibilitatea de a beneficia de compensaţia bănească, ce li se cuvine în virtutea legii pentru pierderea dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 1439 teren din întreaga suprafaţă a imobilului ce constituie obiectul dreptului lor de proprietate, iar această atitudine este lipsită de orice justificare, în condiţiile în care în Hotărârea nr. 21 din 18 iunie 2008 este indicat actul translativ de proprietate în temeiul căruia reclamanţii au devenit singurii proprietari ai imobilului înscris, iniţial, în cartea funciară comuna Cristian.
Aşa fiind, tribunalul a constatat că este lipsită de orice fundament susţinerea pe care pârâtul Statul Român a făcut-o în sensul că aparţine reclamanţilor culpa în declanşarea prezentului litigiu, precum şi în sensul că instanţă nu poate să procedeze la identificarea în regim de publicitate imobiliară a bunului imobil ce a constituit obiectul exproprierii şi la dezmembrarea acestuia.
Astfel, s-a reţinut, potrivit celor mai sus arătate, că, în cadrul unui litigiu rezultat din aplicarea Legii nr. 198/2004, instanţa este obligată să verifice legalitatea tuturor actelor juridice îndeplinite în cadrul procedurii de expropriere, inclusiv a identificării cadastrale a bunului imobil ce a constituit obiectul material al acestei proceduri, întrucât, numai în urma unei astfel de verificări, poate fi stabilită persoana îndreptăţită să beneficieze de despăgubirile aferente pierderii dreptului său de proprietate, cu privire la bunul imobil supus exproprierii; că instanţa este îndrituită ca, la cererea părţii interesate, să rectifice orice greşeală strecurată în actele întocmite, în cadrul procedurii de expropriere, cu privire la identificarea bunului supus acestei proceduri şi cu privire la titularului dreptului de proprietate asupra acestui bun, şi că, prin pretenţiile pe care reclamanţii le-au formulat în cadrul prezentului proces, precum şi prin lucrarea de expertiză ce a fost efectuată în cauză, dreptul de proprietate pe care pârâtul Statul Român l-a dobândit, cu titlu de expropriere, asupra suprafeţei de 1439 mp teren, din suprafaţa totală a bunului imobil ce constituie obiectul dreptului de proprietate al reclamanţilor, nu a fost contestat, acest drept fiind recunoscut şi evidenţiat ca atare.
Faţă de considerentele ce preced, tribunalul a constatat că este întemeiată cererea de chemare în judecată pe care reclamanţii au promovat-o, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat legal de C.N.A.D.N.R. SA, astfel că, în temeiul art. 5 din Legea nr. 198/2004 coroborat cu dispoziţiile legale menţionate, a admis-o şi a dispus conform dispozitivului prezentei sentinţe.
Ca urmare a soluţiei de admiterea a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei comuna Cristian, instanţa a respins cererea de chemare în judecată pe care reclamanţii au formulat-o în contradictoriu cu aceasta, ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală.
Fiind partea aflată în culpă procesuală, pârâtul Statul Român a fost obligat, în temeiul art. 274 C. proc. civ., să achite reclamanţilor suma de 3.560 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial şi onorariu expertului ce a realizat raportul de expertiză administrat ca probă.
Prin Decizia civilă nr. 46/ Ap din 15 martie 2011, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins apelul declarat de pârâta C.N.A.D.N.R. SA şi a obligat apelanta să plătească intimaţilor suma de 500 lei cheltuieli de judecată în apel, reţinând următoarele:
Cu privire la excepţia netimbrării, s-a reţinut că aceasta a fost corect respinsă de prima instanţă având în vedere dispoziţiile art. 10 şi 17 din Legea nr. 198/2004, care dispun scutirea de plata taxei judiciare de timbru, cererea de dezmembrare şi intabulare a imobilelor fiind o consecinţă firească a capătului principal de cerere.
Pe fondul litigiului, instanţa a constatat că documentaţia de dezmembrare, intitulată Tabelul de mişcare parcelară, a fost realizată în anul 2007, în condiţiile în care dezmembrarea parcelei a avut loc în anul 2003, conform actului notarial autentificat la 06 ianuarie 2001, iar această parcelare anterioară a fost făcută în două parcele egale de 10.000 mp.
Reclamanţii au dobândit dreptul de proprietate la data de 23 octombrie 2007, conform contractului de vânzare-cumpărare, în care este inclusă şi parcela expropriată, iar Hotărârea nr. 21 din 18 iunie 2008 a comisiei de expropriere reţine în chiar conţinutul său că era cunoscută înstrăinarea acestei părţi din imobil, precum şi suprafaţa sa.
Nu se poate reţine apărarea pârâtei potrivit căreia este inadmisibilă acţiunea promovată de către reclamanţi, pe considerentul că la demararea lucrărilor de expropriere era o altă situaţie de carte funciară, atâta timp cât la data emiterii hotărârii mai sus menţionate expropriatorul cunoştea situaţia actuală de carte funciară. Faptul că numărul cadastral acordat în documentaţia de expropriere este identic cu numărul cadastral anterior, acordat ca urmare a dezmembrării şi înstrăinării imobilului către reclamanţi, nu reprezintă o condiţie de inadmisibilitate a prezentei acţiuni, identificatorul cadastral putând şi trebuind să fie acordat în funcţie de situaţia de fapt şi de drept de la momentul intabulării şi nu de la un moment anterior.
Ca o consecinţă a faptului că imobilul a fost înstrăinat anterior hotărârii comisie, iar aceasta cunoştea la momentul emiterii hotărârii numele adevăraţilor proprietari, este fondată cererea reclamanţilor de a li se consemna lor suma prevăzută ca despăgubire şi nu vechiului proprietar.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, iar în dezvoltarea criticilor formulate a arătat că reiterează excepţia netimbrării celui de-al doilea capăt din cererea introductivă, întrucât, aşa cum a arătat şi în întâmpinarea formulată în faţa instanţei de fond, precum şi în cererea de apel, potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, „cererile adresate instanţei judecătoreşti pentru stabilirea, în contradictoriu cu Statul Român, a dreptului la despăgubire pentru expropriere şi a cuantumului acesteia sunt scutite de taxă judiciară de timbru".
Or, cererea prin care reclamanţii solicită dezmembrarea terenului, teren arabil, în suprafaţă de 10.000,00 mp înscris în C.F. Cristian, proprietatea lor, precum şi intabularea dreptului de proprietate rezultat în urma dezmembrării, nu se încadrează în cele două cazuri expres prevăzute de lege, exceptate de la plata taxelor judiciare de timbru.
Totodată, instanţa de apel, pornind de la o interpretare eronată a dispoziţiilor Legii nr. 198/2004, a reţinut faptul că art. 10 şi art. 17 din lege „dispun scutirea de la plata taxei judiciare de timbru a cererii de dezmembrare şi intabularea imobilelor astfel dezmembrate".
Or, după cum s-a arătat, cererea de dezmembrare şi intabulare nu se numără printre cererile exceptate de la plata taxelor judiciare de timbru prin art. 10, iar în ceea cea priveşte dispoziţiile art. 17, acestea nu instituie o excepţie de la aplicarea Legii nr. 146/1997, întrucât taxele datorate bugetului de stat sau bugetelor locale, la care face referire acest text de lege, sunt taxele, tarifele şi obligaţiile de plată datorate de către expropriator „în legătură cu operaţiunile efectuate în baza Legii nr. 198/2004" (art. 10 alin. (3) din Normele de aplicare a Legii nr. 198/2004), iar cererea intimaţilor-reclamanţi de dezmembrare şi intabulare nu se circumscrie operaţiunilor efectuate în baza Legii nr. 198/2004, astfel că taxa judiciară de timbru aferentă respectivei cererii nu este exceptată de la plată prin art. 17 din lege, chiar dacă taxa de timbru este o taxă datorată bugetelor locale.
S-a mai arătat, că instanţa de apel a pronunţat hotărârea cu aplicarea şi interpretarea greşită a art. 9, art. 10 şi art. 15 din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de drumuri de interes naţional, judeţean şi local, a art. 581 din Legea nr. 7/1996, republicată; că instanţele de fondşi de apel au pronunţat hotărâri criticabile sub aspectul legalităţii, pornind de la o greşită interpretare a ansamblului probator.
Astfel, art. 9 şi art. 10 din Legea nr. 198/2004 reglementează limitativ cazurile în care o persoană se poate adresa instanţei de judecată competente, cu referire la expropriere. Potrivit, art. 9 alin. (1) din lege, "Expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condiţiile art. 5 alin. (4)-(8) şi ale art. 6 alin. (2) se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancţiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii..", iar art. 10 alin. (1) statuează: "Cererile adresate instanţei judecătoreşti pentru stabilirea, în contradictoriu cu Statul Român sau cu unităţile administrativ-teritoriale, după caz, a dreptului la despăgubire pentru expropriere şi a cuantumului acesteia sunt scutite de taxa judiciară de timbru şi sunt de competenţa instanţelor de drept comun."
Din interpretarea celor două texte de lege, rezultă că legiuitorul a urmărit ca în temeiul Legii nr. 198/2004 să fie soluţionate litigiile cu privire la majorarea cuantumului despăgubirii stabilite pentru un imobil expropriat, respectiv cele referitoare la dreptul la despăgubire pentru un teren care a fost expropriat.
Or, cererea reclamanţilor-intimaţi de a se dispune intabularea drepturilor de proprietate rezultate în urma dezmembrării terenului în litigiu nu are niciun temei de drept, neîncadrându-se în cele două cazuri limitativ prevăzute de Legea nr. 198/2004 şi, pe cale de consecinţă, în mod greşit, cererea a fost admisă de instanţa de fond, respectiv menţinută de instanţa de apel.
S-a mai arătat, că, în calitate de expropriator, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 avea obligaţia legală de a identifica titularii drepturilor reale în raport de actele de proprietate şi de a supune această identificare controlului O.C.P.I. Braşov, care îi confirmă sau nu corectitudinea şi în raport de situaţia de carte funciară.
Din cuprinsul documentaţiei tehnico-cadastrale întocmite în vederea exproprierii, avizate şi înregistrate de O.C.P.I. Braşov (autoritatea competentă) la data de 14 iunie 2007, rezultă că din măsurătorile efectuate a fost identificată suprafaţa totală de 20.000,00 mp, iar suprafaţa supusă exproprierii este de 1.439.00 mp, fiind identificată cadastral.
Rezultatul măsurătorii a fost coroborat cu datele înscrisului care a stat la baza întocmirii documentaţiei, respectiv titlul de proprietate din 16 mai 1994 emis în favoarea numiţilor V.C.C. şi M.V., titlu de proprietate în care era cuprinsă suprafaţa totală de 20.000 mp.
Actele în baza cărora au fost identificate persoanele aparent îndreptăţite să primească despăgubirea au fost pus la dispoziţie de organismele abilitate, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (3) din Norma de aplicare a Legii nr. 198/2004.
În condiţiile în care persoanele aparent îndreptăţite la despăgubire, astfel cum s-a menţionat în Hotărârea nr. 21 din 18 iunie 2008, nu au formulat cerere pentru plata despăgubirii şi nu au depus actele doveditoare. În termenul de 30 de zile prevăzut de lege (art. 5 alin. (2) din Legea nr. 198/2004), Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 5 alin. (4) din lege şi art. 6 alin. (1) şi (2) din Normele metodologice, şi a încheiat procesul-verbal din 18 iunie 2008, iar în baza acestui proces verbal a fost adoptată Hotărârea de stabilire a despăgubirii din 18 iunie 2008 (potrivit art. 7 din lege), pasul următor constând în consemnarea despăgubirii pe numele persoanelor identificate ca fiind aparent "îndreptăţite la despăgubire".
Ulterior avizării şi recepţionării documentaţiei cadastrale de către O.C.P.I. Braşov (autoritatea competentă) şi atribuirii suprafeţei expropriate, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat la 23 octombrie 2007 la B.N.P. F.R., reclamanţii din prezenta cauză au dobândit o suprafaţă de 10.000 mp, parte din cei 20.000 de mp cuprinşi în titlul de proprietate din 16 mai 1994. Potrivit încheierii de intabulare din 26 octombrie 2007, această suprafaţă de teren a fost intabulată.
Art. 58 din Legea nr. 7/1996 prevede că: "Prima înregistrare a imobilelor în cadastru şi cartea funciară se realizează la cerere, în baza actelor de proprietate şi a unei documentaţii cadastrale, sau din oficiu. Conţinutul documentaţiei cadastrale se stabileşte prin regulament aprobat prin ordin cu caracter normativ al directorului general, care se publică în M. Of. al României, Partea I. "Aceste dispoziţii se coroborează cu cele de la art. 11 alin. (3) din Regulamentul privind conţinutul şi modul de întocmire a documentaţiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară, aprobat prin Ordinul nr. 634/2006 al D.G.A.N.C.P.I., care prevăd: "Numărul cadastral al imobilului este identificatorul unic de legătură între baza de date grafică şi baza de date textuală în sistemul informatic integrat de cadastru şi publicitate imobiliară."
Or, soluţia instanţei de fond, menţinută de instanţa de apel, este în contradicţie cu textele invocate mai sus, deoarece a atribuit un nou identificator cadastral suprafeţei expropriate, în condiţiile în care acesta nu mai putea fi modificat, pe de o parte, fiindcă exproprierea se produsese deja, iar pe de altă parte, deoarece identificatorul cadastral este unic.
Mai mult decât atât, identificatorul cadastral aferent suprafeţei expropriate de 1.439 mp a fost atribuit pentru prima dată în urma înregistrării documentaţiei tehnice întocmite în vederea exproprierii şi legal nu mai putea fi acordat unei alte suprafeţe, în speţă lotul de 10.000 mp.
Prin urmare, afirmaţia instanţei de apel potrivit căreia "identificatorul cadastral putând şi trebuind să fie acordat în funcţie de situaţia de fapt şi de drept de la momentul intabulării şi nu de la un moment anterior" dovedeşte greşita interpretare a textelor de lege mai sus-amintite, deoarece instanţa de control judiciar a făcut abstracţia de la faptul că identificatorul cadastral este unic, iar acesta fusese deja atribuit suprafeţei expropriate de 1.439 mp prin înregistrarea şi avizarea de către O.C.P.I. Braşov a documentaţiei tehnice din 05 iunie 2007.
Mai mult decât atât. din eroare, aceeaşi instituţie care a acordat identificatorul cadastral suprafeţei expropriate de 1.439 mp, în speţă O.C.P.I. Braşov, a atribuit acelaşi număr cadastral şi suprafeţei care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare din 23 octombrie 2007.
S-a conchis, că Hotărârea nr. 21 din 18 iunie 2008 a comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a fost emisă în mod corect, în temeiul art. 5 alin. (4), atât pe numele V.C.C., cât şi pe numele reclamantului M.V., iar potrivit art. 15 din Legea nr. 198/2004, "Transferul imobilelor din proprietatea privată în proprietatea publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale şi în administrarea expropriatorului operează de drept de la data plăţii despăgubirilor pentru expropriere sau, după caz, la data consemnării acestora, în condiţiile prezentei legi."
De asemenea, s-a mai arătat că, având în vedere conduita pârâtei, care nu s-a opus admiterii acţiunii introductive formulate de către reclamanţi, respectiv capetelor de cerere referitoare la constatarea calităţii de persoane îndreptăţite la despăgubire şi la obligarea la plata despăgubirii stabilite prin Hotărârea nr. 21 din 18 iunie 2008, instanţele de fond şi de apel nu ar fi trebuit să pună în sarcina sa obligarea la plata sumelor de 3.560 lei, respectiv, 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Examinând Decizia în limita criticilor formulate, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa constată că recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, este nefondat, urmând a dispune respingerea acestuia în consecinţă, pentru următoarele considerente:
Cu privire la critica potrivit căreia în mod greşit instanţele de fond şi apel au respins excepţia netimbrării capătului de cerere privind dezmembrarea şi intabularea dreptului de proprietate al reclamanţilor, se constată că este nefondat.
Astfel, în mod corect, a fost respinsă această excepţie de către instanţele de fond şi apel, în raport de dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 198/2004, având în vedere că acest capăt de cerere este consecinţa firească a capătului de cerere principal, pe de o parte, iar pe de altă parte, art. 17 din Legea nr. 198/2004 nu prevede că de scutirile de la plata taxelor judiciare beneficiază numai expropriatorul, ci numai care sunt operaţiunile juridice scutite de plata taxelor de timbru, indiferent de partea care le realizează.
Pe fondul litigiului, criticile formulate de recurentul pârât vizează greşita soluţionare a capătului de cerere privind dezmembrarea şi intabularea dreptului de proprietate al reclamanţilor.
În raport de situaţia de fapt, aşa cum a fost stabilită de instanţele de fond şi apel, ce nu poate fi reevaluată în recurs, faţă de actuala structură a art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., se constată că aceste critici sunt nefondate.
Astfel, documentaţia de dezmembrare, intitulată tabelul de mişcare parcelară, a fost realizată în anul 2007, iar dezmembrarea parcelei a avut loc în anul 2003, conform actului notarial autentificat la 06 ianuarie 2001 de B.N.P. C.D., parcelare fiind făcută în două loturi egale, de câte 10.000 mp fiecare.
Deşi asupra terenului în litigiu, de 1.439 mp, ce face parte din suprafaţa de 10.000 mp teren, reclamanţii au dobândit dreptul de proprietate prin contractul de vânzare-cumpărare, prin hotărâre din 18 iunie 2008, din conţinutul căreia rezultă că era cunoscută înstrăinarea acestei părţi din imobil şi întinderea sa, s-a propus acordarea de despăgubiri atât către reclamanţii, cât şi către numitul V.C.C., deşi acesta nu deţinea niciun drept asupra imobilului expropriat, iar, în această situaţie, culpa în declararea prezentului litigiu aparţine pârâtului, care i-a pus pe reclamanţi în imposibilitatea de a beneficia în totalitate de compensaţie bănească pentru pierderea dreptului de proprietate, prin expropriere, asupra terenului în litigiu.
Cu alte cuvinte, la data emiterii hotărârii nr. 21/2008 de către C.N.A.D.N.R., comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004, pârâtul nu şi-a îndeplinit obligaţia ce-i revenea, în baza art. 6 din Legea nr. 198/2004, de a verifica situaţia juridică a imobilului supus exproprierii, respectiv nu a verificat „dreptul de proprietate ori alt drept real în temeiul căruia cererea a fost formulată", iar în cadrul unui litigiu rezultat din aplicarea acestui act normativ, corect, a apreciat curtea de apel că instanţa este obligată să verifice legalitatea tuturor actelor îndeplinite în cadrul procedurii de expropriere, inclusiv a identificării cadastrale a imobilului ce a constituit obiectul exproprierii, pentru că numai în baza acestor verificări se pot stabili persoanele îndreptăţite să beneficieze de despăgubiri pentru pierderea dreptului lor de proprietate asupra bunului expropriat şi cuantumul despăgubirii ce li se cuvine.
De aceea, critica formulată de recurentul pârât potrivit căruia Decizia recurată a fost dată cu aplicarea şi interpretarea greşită a prevederilor art. 9, art. 10 şi art. 15 din Legea nr. 198/2004 este nefondată, urmând a fi respinsă în consecinţă.
În ceea ce priveşte critica potrivit căreia Decizia recurată este dată cu aplicarea greşită a art. 581 din Legea nr. 7/1996, republicată, este, de asemenea, nefondată.
Astfel, potrivit art. 581 alin. (1) din Legea nr. 7/1994, republicată, „prima înregistrare a imobilelor în cadastru şi cartea funciară se realizează la cerere, în baza actelor de proprietate şi a unei documentaţii cadastrale, sau din oficiu. Conţinutul documentaţiei cadastrale se stabileşte prin regulamentul aprobat prin ordin cu caracter normativ al directorului general, care se publică în M. Of. al României, Partea I", text de lege introdus prin OUG nr. 64/2010, începând cu 2 iulie 2010 deci ulterior emiterii Ordinului nr. 634/2006 al A.C.P.I.
Susţinerea pârâtului în sensul că soluţiile instanţelor de fond şi apel sunt nelegale, deoarece au atribuit un nou identificator suprafeţei expropriate, în condiţiile în care art. 11 alin. (3) din Regulamentul privind conţinutul şi modul de întocmire a documentaţiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară, aprobat prin Ordinul nr. 634/2006 al A.C.P.I., prevede că „numărul cadastral al imobilului este identificatorul unic al legăturii între baza de date grafice şi baza de date textuale în sistem informatic integrat de cadastru şi publicitate imobiliară", şi că în aceste condiţii identificatorul cadastral nu mai poate fi modificat, este nefondată. Aceasta deoarece, din conţinutul acestor dispoziţii nu rezultă o asemenea interdicţie, pe de o parte, iar pe de altă parte, dacă conţinutul acestui text ar interzice schimbarea identificatorului cadastral iniţial, fără a ţine seama de situaţia juridică a imobilului, aşa cum susţine pârâtul, aceasta nu ar produce nicio consecinţă legală, pentru că ar depăşi actul normativ în aplicarea căruia a fost emis.
De aceea, legal, a apreciat instanţa de apel că identitatea între numărul cadastral anterior acordat ca urmare a dezmembrării şi înstrăinării imobilului către reclamanţi, şi numărul cadastral acordat în documentaţia de expropriere nu reprezintă o condiţie de inadmisibilitate a prezentei acţiunii, întrucât identificatorul cadastral poate şi trebuie să fie acordat în funcţie de situaţia juridică a imobilului de la momentul intabulării.
Criticile potrivit cărora, greşit, instanţele de fond şi apel au dispus obligarea pârâtului la cheltuieli de judecată, faţă de poziţia procesuală a acestuia, care a fost de acord cu admiterea capetelor de cerere referitoare la constatarea calităţii de persoane îndreptăţite la despăgubiri a reclamanţilor şi la îndreptăţirea acestora de a primi despăgubirile stabilite prin Hotărârea nr. 21 din 18 iunie 2008, sunt nefondate.
Astfel, prin hotărârile pronunţate în fond şi apel, s-a admis acţiunea reclamanţilor, şi, respectiv, s-a respins apelul declarat de pârât, astfel că pârâtul fiind partea care a căzut în pretenţii, potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., legal, a fost obligat, la cerere reclamanţilor, la plata cheltuielilor de judecată către aceştia.
Pentru considerentele expuse, instanţa, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul pârât, şi, în baza art. 274 alin. (1) C. proc. civ., constatând culpa procesuală a acestuia, va dispune obligarea sa la 500 lei, cheltuieli de judecată, către intimaţii M.I. şi M.D., în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva deciziei nr. 46/ Ap din 15 martie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Obligă recurentul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA la plata sumei de 500 lei către intimaţii M.I. şi M.D., reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2340/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2318/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
