ICCJ. Decizia nr. 2891/2012. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 2891/2012

Dosar nr. 10621/1/2010/a1

Şedinţa publică din 30 aprilie 2012

Asupra cererii de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, la 22 decembrie 2011, petenţii P.D.R.E. şi P.M.C. au solicitat completarea dispozitivului Deciziei nr. 8573 din data de 5 decembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în sensul acordării cheltuielilor de judecată efectuate, în sumă de 700 RON, în temeiul prevederilor art. 281 şi 281 (2) C. proc. civ.

În susţinerea cererii, petenţii au arătat că prin întâmpinarea formulată la dosar au solicitat obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată dovedite prin chitanţa din 31 mai 2011 privind plata onorariului avocaţial, iar prin dispozitivul deciziei pronunţate în cauză s-a omis a se acorda.

Cererea este întemeiată, urmând a fi admisă pentru considerentele ce succed:

Potrivit art. 281 ind. 2 C. proc. civ., ";dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casare cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare";.

Omisiunea instanţei de a se pronunţa cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată se circumscrie cazurilor reglementate de textul legal anterior citat, sens în care aceasta se poate pronunţa, prin hotărâre separată, asupra cererii de completare.

Art. 274 alin. (1) C. proc. civ. instituie regula conform căreia ";partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată";.

Dreptul la acordarea cheltuielilor de judecată este un drept legal, ce derivă dintr-un raport juridic procesual şi are ca finalitate acoperirea prejudiciului cauzat părţii câştigătoare a procesului.

Acest drept este recunoscut părţii şi atunci când ea a solicitat cheltuieli de judecată, dar instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.

În speţă, Înalta Curte constată că, petenţii au solicitat acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în legătură cu redactarea întâmpinării şi au fost dovedite prin chitanţa justificativă ataşată.

Cum, asupra cheltuielilor de judecată, instanţa trebuia să se pronunţe în chiar dispozitivul hotărârii, iar prin decizia a cărei completare se solicită recursul a fost respins ca nefondat, cererea petenţilor-intimaţi este întemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite cererea formulată de petenţii P.D.R.E. şi P.M.C..

Dispune completarea dispozitivului Deciziei nr. 8573 din data de 5 decembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în sensul că, obligă pe reclamanţii I.O., V.P. şi V.V. şi pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş la plata sumei de 700 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimaţii-pârâţi P.D.R.E. şi P.M.C..

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 aprilie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2891/2012. Civil