ICCJ. Decizia nr. 2942/2012. Civil. Acţiune în constatare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2942/2012
Dosar nr. 16705/3/2010
Şedinţa publică de la 31 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 569 din 19 ianuarie 2011 a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul Ţ.F. în contradictoriu cu pârâtele SC M.L.I. (România) SA Bucureşti şi SC M.T. SRL Bucureşti prin lichidator judiciar G.G.E. SPRL Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că între pârâta SC M.L.I. (România) SA, în calitatea de finanţator, pârâta SC M.T. SRL, în calitatea de utilizator şi D.M., în calitatea de fidejusor a fost încheiat contractul de leasing financiar din 15 noiembrie 2007 având ca obiect transmiterea dreptului de folosinţă asupra autoturismului H.A., pentru o perioadă de 42 luni în schimbul plăţii ratei de leasing prevăzută în anexa la contract.
Ulterior, la data de 16 iunie 2009, între pârâta SC M.T. SRL în calitatea de vânzător şi reclamantul Ţ.F. în calitatea de cumpărător s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare prin care pârâta a transmis reclamantului dreptul de proprietate asupra autoturismului ce a format obiectul contractului de leasing financiar din 15 noiembrie 2007.
Vânzătorul SC M.T. SRL nu era titularul dreptului de proprietate asupra acestui autoturism, ci doar titularul dreptului de folosinţă dobândit prin contractul de leasing financiar, astfel încât apare cât se poate de evident că pârâta nu putea transmite dreptul de proprietate către reclamant.
Ne aflăm în prezenţa vânzării lucrului altuia, vânzare care este inopozabilă faţă de adevăratul proprietar care este pârâta SC M.L.I. (România) SA.
Deşi, reclamantul susţine că s-a aflat într-o eroare comună şi invincibilă, întrucât a cumpărat bunul dintr-un showroom în care pârâta comercializează autoturisme marca H. în calitatea de distribuitor autorizat al SC H.A.R. SRL, fiind încheiat chiar un protocol de predare-primire între SC H.A.R. SRL în calitate de vânzător prin reprezentant SC M.T. SRL şi reclamant în calitatea de cumpărător, totuşi aceste împrejurări nu conduc la concluzia tezei erorii comune, câtă vreme reclamantul nu a depus minime diligente pentru a verifica calitatea de proprietar a vânzătorului.
Pentru a invoca aplicarea principiului error communis facit ius este necesar ca buna credinţă a dobânditorului să fie lipsită de orice culpă, situaţie care nu se regăseşte în speţă întrucât, în situaţia în care reclamantul ar fi solicitat să i se prezinte cartea de identitate a autovehiculului, acesta ar fi constatat că vânzătorul SC M.T. SRL nu poate transmite dreptul de proprietate.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin decizia comercială nr. 316 din 14 septembrie 2011 a respins ca nefondat apelul reclamantului Ţ.F. împotriva sentinţei comerciale nr. 569 din 19 ianuarie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, stabilind în esenţă că încheierea contractului de vânzare-cumpărare şi a procesului verbal de predare-primire a autoturismului înainte de prezentarea şi predarea cărţii de identificare este o gravă neglijenţă.
Împotriva deciziei comerciale nr. 316 din 14 septembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a promovat recurs reclamantul Ţ.F., care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate, solicitând în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate şi pe cale de consecinţă admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat împrejurarea că modalitatea de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare a autoturismelor marca H. şi de predare a acestora, precum şi a cărţilor de identitate a fost aceiaşi în cazul tuturor tranzacţiilor anterioare efectuate de pârâta SC M.T. SRL, fără însă a exista probleme în această privinţă.
Toate aceste condiţii au fost de natură să creeze o aparenţă de drept, care s-a impus în mod obiectiv, fiind creată o eroare comună şi invincibilă.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la criticile aduse de recurentul-reclamant, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge recursul ca nefondat în contradictoriu cu pârâta SC M.L.I. (România) SA şi că a formulat împotriva unei persoane fără capacitate de folosinţă faţă de pârâta SC M.T. SRL prin lichidator judiciar general G.E. SPRL Bucureşti, pentru următoarele considerente.
Este adevărat că între reclamantul Ţ.F., în calitatea de cumpărător şi pârâta SC M.T. SRL Bucureşti în calitatea de vânzător a intervenit contractul de vânzare-cumpărare din 16 iunie 2009 având ca obiect autoturismul marca H. model A., de comun acord părţile stabilind preţul şi modalitatea lui de plată, condiţiile de livrare şi recepţie, garanţia autovehiculului, întinderea drepturilor şi obligaţiilor asumate reciproc, răspunderea care se instituie pentru neexecutarea sau executarea defectuoasă a convenţiei, cazurile de încetare şi legea aplicabilă în soluţionarea unor eventuale litigii.
Aşa cum corect au remarcat instanţele judecătoreşti anterioare, la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare expus anterior, vânzătorul nu era proprietarul autoturismului vândut către reclamant, deoarece adevăratul proprietar era SC M.L.I. (România) SA.
Fără putere de tăgadă, s-a probat în toate fazele procesuale, că anterior situaţiei expuse de reclamant, a existat încheiat contractul de leasing financiar din 15 noiembrie 2007 între SC E.L.I. (România) SA Bucureşti în calitatea de finanţator, SC M.T. SRL Bucureşti în calitatea de utilizator şi D.M. în calitatea de fidejusor, bunul care face obiectul contractului fiind acelaşi autoturism H.A.
Chiar dacă reclamantul cumpărător a fost de bună credinţă, nu îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 1909 alin. (1) C. civ. care instituie principiul că posesia de bună credinţă a unui bun mobil valorează proprietate, deoarece documentaţia depusă la dosarul cauzei demonstrează că adevăratul proprietar nu s-a desesizat voluntar de autoturism.
Atunci când reclamantul T.F. a încheiat contractul de vânzare-cumpărare din 16 iunie 2009 nu a manifestat un comportament prudent, ci unul compatibil cu o veritabilă neglijenţă, deoarece avea posibilitatea de a depune diligenţele necesare în clarificarea regimului juridic al bunului, evitând de a încheia contractul cu o societate comercială care nu era proprietara autoturismului.
Prin răspunsul dat la interogatoriul propus de pârâta SC M.L.I. (România) SA, reclamantul a susţinut că nu a verificat situaţia juridică a autoturismului în litigiu la momentul semnării contractului de vânzare-cumpărare.
Era în interesul recurentului-reclamant de a solicita vânzătorului cartea de identitate a vehiculului, care cuprindea atât date tehnice cât şi elemente suficiente de identificare a adevăratului proprietar, mai ales că în conţinutul contractului de vânzare-cumpărare pârâta SC M.T. SRL apare nu ca proprietar, ci numai ca distribuitor autorizat. Astfel, protocolul de predare-primire din 25 iunie 2009 a fost încheiat între reclamant şi pârâta SC M.T. SRL în calitatea de reprezentant al SC H.A.R. SRL.
Potrivit informaţiilor de identificare oferite de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, din care rezultă că pârâta SC M.T. SRL prin lichidator judiciar G.G.E. SPRL Bucureşti a fost radiată, urmează a se constata că recursul reclamantului a fost formulat împotriva unei persoane fără capacitate de folosinţă, impunându-se respingerea lui sub acest aspect.
De asemenea urmează a fi respins ca nefondat şi recursul reclamantului Ţ.F. împotriva deciziei comerciale nr. 316 din 14 septembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, în contradictoriu cu pârâta SC M.L.I. (România) SA Bucureşti, nefiind îndeplinită nici o cerinţă din cele prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Ţ.F. împotriva deciziei nr. 316 din 14 septembrie 2011 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC M.L.I. (România) SA Bucureşti.
Respinge recursul declarat de acelaşi reclamant în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC M.T. SRL prin lichidator judiciar general G.G.E. SPRL Bucureşti, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate de folosinţă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 31 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2937/2012. Civil. Hotarâre care sa tina loc... | ICCJ. Decizia nr. 2947/2012. Civil → |
|---|
