ICCJ. Decizia nr. 3141/2012. Civil. Reziliere contract. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3141/2012
Dosar nr. 31574/3/2008
Şedinţa publică din 12 iunie 2012
Prin sentinţa comercială nr. 13.068 din 14 decembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta SC C.S.C.P.D. SRL Bucureşti în contradictoriu cu pârâta SC A.G.P. SRL, cu obligarea reclamantei la plata sumei de 23.595,81 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că acţiunea reclamantei, în calitate de cumpărător, prin care aceasta solicită obligarea pârâtei la restituirea sumelor achitate cu titlu de avans pentru achiziţionare marfa nelivrată şi rezoluţiunea contractului nu este întemeiată.
Astfel, prima instanţă a respins acţiunea pe considerentul că facturile emise de către pârâtă au fost acceptate de reclamantă, astfel că fac dovada existenţei actului juridic şi a operaţiunii de vânzare, revenindu-i cumpărătoarei să facă dovada achitării preţului în avans, fiind incident art. 1362 C. civ. privind achitarea preţului la livrare.
Considerentele sentinţei cuprind şi faptul că reclamanta a refuzat să-i predea expertului spre analiză caietul notelor de intrare-recepţie şi jurnalele de cumpărări şi că nu s-a dovedit în cauză existenţa unei convenţii pentru plata în avans.
Apelul declarat de reclamantă, prin lichidatorul judiciar CLI. G.S.V. împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat.
In considerentele deciziei s-a reţinut că nu sunt întemeiate criticile apelantei prin care a susţinut că tribunalul a stabilit greşit situaţia de fapt şi a răsturnat sarcina probei.
Astfel, reclamantei nu i s-a cerut să probeze un fapt negativ, ci, în raport de probele existente, acesteia îi revenea obligaţia probării afirmaţiilor sale, întrucât la dosar existau facturile acceptate sub semnătură şi ştampilă de către reclamantă, aceasta, în măsura în care contesta livrarea mărfii, avea obligaţia de a dovedi existenţa unei înţelegeri privind plata în avans. Altfel, acceptarea facturii semnifică livrarea mărfii ori prestarea serviciilor, având valoare de chitanţă liberatorie pentru debitorul obligaţiei de livrare. Semnarea şi ştampilarea facturii nu semnifică însă şi achitarea acesteia, însă, în speţă, plata nu a fost însă contestată.
Curtea a sesizat existenţa unor neconcordanţe ce rezultă din contradicţiile între declaraţia pârâtei la interogator şi menţiunea de pe facturi, precum şi faptul că pârâta nu a dovedit existenţa unor elemente privind furnizarea serviciului de tipărire, însă relevanţa acestora a fost apreciată ca fiind diminuată în raport de existenţa facturilor ştampilate şi însuşite de reclamantă prin semnătură, potrivit celor de mai sus.
Împotriva acestei decizii reclamanta, prin lichidator a declarat recurs, în considerarea dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând modificarea deciziei în sensul admiterii apelului şi, pe cale de consecinţă, în principal, admiterea cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată, respectiv rezilierea contractelor încheiate între părţi şi obligarea pârâtei la plata sumei de 793.551 lei contravaloare marfa şi servicii achitate, nelivrate, respectiv neexecutate, iar în subsidiar, admiterea în parte a acţiunii, pentru suma de 75.000 lei, conform facturii fiscale de avans nr. 20070381 din 28 septembrie 2007, pentru lucrări de tipar neexecutate de pârâtă.
In dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta reiterează susţinerea potrivit căreia instanţele de fond au răsturnat sarcina probei, deoarece, de vreme ce cumpărătorul a negat recepţionarea mărfurilor şi a serviciilor, dovada executării contractului în formă simplificată revenea pârâtei în calitate de vânzător, respectiv prestator de servicii.
Arată că în mod greşit s-a reţinut că actul care însoţeşte livrarea mărfurilor este factura semnată şi ştampilată, iar nu avizul de însoţire a mărfii, ca act ce dovedeşte executarea, transformând prezumţia simplă potrivit căreia factura semnată atestă livrarea, într-o prezumţie absolută şi aceasta, în condiţiile în care însăşi instanţa de apel a remarcat şi reţinut existenţa unor neconcordanţe rezultate în urma administrării probelor.
Recurenta susţine, de asemenea, că, cel puţin în privinţa facturii fiscale de avans nr. 20070381 din 28 septembrie 2007, având ca obiect menţionat în cuprinsul său „avans lucrări tipar"; , nu s-a putut face dovada producerii şi livrării lucrărilor de tipografie.
Prin decizia creditorului majoritar al reclamantei SC C.S.C.P.D. SRL aflată în insolvenţă, lichidatorul judiciar al acesteia a fost înlocuit cu L.C.M. & L. - IPURL Bucureşti (fila 12).
Intimata SC A.G.P. SRL nu a formulat întâmpinare, însă, prin concluziile scrise depuse la filele 29-33 şi înregistrate la data de 12 iunie 2012, după intrarea în dezbaterile pe fond a solicitat respingerea recursului şi menţinerea deciziei atacate.
Prin acelaşi script intimata a ridicat excepţia nulităţii recursului, cu privire la care se va aplica sancţiunea decăderii, în temeiul art. 308 alin. (2) şi art. 136 C. proc. civ.
Pe fond, intimata susţine că în mod corect instanţele au reţinut că şi-a executat obligaţia de predare a mărfii către cumpărător, emiţând facturi fiscale în prezenţa delegatului acestuia, care a primit marfa şi a semnat în consecinţă.
Mai arată că, dispoziţiile art. 1362 C. civ. au fost corespunzător aplicate, acestea prevăzând că, dacă nu s-a determinat nimic în privinţa aceasta prin contract, cumpărătorul este dator a plăti la locul şi la timpul în care se face predarea lucrului. Cum din probe nu există elemente care să dovedească o înţelegere pentru plata în avans, acceptarea facturilor semnifică executarea obligaţiei vânzătorului.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate se vor reţine următoarele:
Între reclamanta SC C.S.C.P.D. SRL în calitate de cumpărătoare şi pârâta SC A.G.P. SRL ca vânzătoare s-au stabilit raporturi de drept comerciale privind vânzarea unor bunuri mobile, respectiv prestarea de servicii tipografice, fără consemnarea acordului de voinţă sub forma unui contract scris.
Prin acţiunea promovată reclamanta a solicitat rezoluţiunea convenţiilor dintre părţi pe motivul neexecutării de către pârâtă a obligaţiilor asumate, în condiţiile în care reclamanta i-a achitat acesteia în întregime preţul stabilit şi a cărui restituire o solicită, de asemenea.
Instanţele de fond au reţinut că pârâta şi-a executat în întregime obligaţiile asumate în calitate de vânzător, respectiv prestator de servicii, aspect care reiese din acceptarea - prin semnare şi ştampilare - de către reclamantă, în calitate de cumpărător, a facturilor corespunzătoare şi care atestă indubitabil executarea obligaţiilor.
Întrucât reclamanta nu a fost în măsură a demonstra contrariul şi astfel prezumţia livrării mărfurilor prin acceptarea şi plata facturilor nefiind răsturnată, acţiunea reclamantei a fost socotită neîntemeiată.
Orice contract, în sensul de operaţiune juridică se încheie în mod valabil prin simplul acord de voinţă, indiferent de forma de manifestare a voinţei părţilor contractante. Contractul comercial se încheie, potrivit intereselor părţilor, în formă scrisă, verbal, telefonic etc, nefiind necesar ca cele două manifestări de voinţă să se exprime în aceeaşi formă, ele putând îmbrăca forme diferite.
Libertatea contractuală, ca principiu fundamental al obligaţiilor comerciale are drept corolar libertatea probei în litigiile comerciale.
Potrivit art. 46 C. com., obligaţiile comerciale şi liberaţiunile se probează cu acte autentice, acte sub semnătură privată, facturi acceptate, prin corespondenţă, prin telegrame, cu registrele părţilor, cu martori, de câte ori instanţa judecătorească ar crede că trebuie să admită proba testimonială, şi aceasta chiar în cazurile prevăzute de art. 1191 C. civ., şi prin orice mijloace de probă admise de legea civilă, respectiv mărturisirea, prezumţia, raportul de expertiză etc.
Instanţa de apel a pronunţat hotărârea cu încălcarea acestor dispoziţii legale, întrucât, în raport de datele speţei, probele administrate nu pot conduce la concluzia indubitabilă că pârâta, în calitate de vânzător, respectiv prestator de servicii, şi-a executat obligaţiile asumate.
Astfel, existenţa unor neconcordanţe, sesizate de altfel de către instanţe, între răspunsurile la interogatoriu şi menţiunile înscrise pe facturile emise de pârâtă, cu privire la modalitatea de executare a obligaţiei de livrare, în condiţiile în care cele două părţi îşi desfăşoară activitatea într-o locaţie comună, faptul că, cel puţin în privinţa uneia dintre facturi (nr. 20070381 din 28 septembrie 2007) este consemnată expres menţiunea că reprezintă o plată în avans, constituie elemente care nu pot fi neglijate sub aspectul soluţiei pronunţate, care a afirmat caracterul cert al executării de către pârâtă a obligaţiilor asumate, şi care, deci, urmează a fi clarificate prin administrarea de noi probe, în condiţiile art. 46 C. com., pentru a se înlătura orice echivoc în legătură cu naşterea şi conţinutul raportului obligaţional dedus judecăţii, precum şi cu modalitatea lui de executare.
Sub acest aspect sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care impun însă casarea cu trimitere spre rejudecare aceleiaşi instanţe conform art. 312 alin. (3) raportat la art. 305 C. proc. civ., întrucât modificarea nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi, potrivit celor mai sus reţinute.
În consecinţă, văzând şi prevederile art. 312 alin. (5) şi art. 313 C. proc. civ. se va admite recursul declarat de reclamanta SC C.S.C.P.D. SRL, prin lichidator judiciar L.C.M. & L. IPURL Bucureşti, împotriva deciziei nr. 447 din 14 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti care va fi casată în întregime, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC C.S.C.P.D. SRL prin lichidator judiciar L.C.M. & L. IPURL BUCUREŞTI împotriva deciziei nr. 447/2011 din 14 octombrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3139/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3143/2012. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
