ICCJ. Decizia nr. 3145/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3145/2012
Dosar nr. 9003/1/2011
Şedinţa publică de la 12 iunie 2012
Asupra recursurilor de faţă :
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele :
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, reclamanţii M.T., C.T.L.D. şi V.A.M., în calitate de moştenitori ai defunctului M.G.V., în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN reprezentat de MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE au solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 400.000 Euro, reprezentând despăgubiri pentru daune morale.
Prin sentinţa civilă nr. 434/2010 a Tribunalului Vrancea s-a admis în parte acţiunea şi a fost obligat pârâtul să plătească reclamanţilor suma de 45.000 Euro cu titlu de daune morale.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că prin sentinţa penală nr. 162 din 27 martie 1958 pronunţată de Tribunalul Militar Constanţa, autorul reclamanţilor M.G.V., decedat la data de 15 decembrie 1968, a fost condamnat la 8 ani închisoare corecţională si 5 ani interdicţie corecţională pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale
Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea 221/2009 această condamnare constituie de drept condamnare cu caracter politic.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul STATUL ROMÂN PRIN DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE VRANCEA invocând faptul că nu s-a avut în vedere că reclamanţii nu au suportat personal vreo condamnare, iar art. 5 din Legea nr. 221/2009 are în vedere doar persoanele vătămate şi că dreptul la repararea unui prejudiciul moral este un drept de natură exclusiv personală ce nu se poate transmite prin moştenire.
In cauză, au declarat apel şi reclamanţii C.T., L.D., M.T. şi V.A.M., dar nu l-au motivat.
Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, prin decizia civilă nr. 148/R din 14 septembrie 2011 a admis apelul formulat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice Vrancea şi a schimbat în parte sentinţa atacată numai în ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale şi anume 5000 Euro (echivalentul în lei la data plăţii) în loc de 45.000 Euro.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că aplicarea deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale litigiilor în curs, ar fi de natură a duce la încălcarea pactelor şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, astfel încât este obligată să dea prioritate reglementărilor internaţionale, respectând astfel dispoziţiile art. 20 din Constituţia României, apreciind în acest sens că rolul Legii nr. 221/2009 este doar de complinire a reparaţiei morale ce s-a încercat să se facă după 1989 prin diverse legi reparatorii, considerând că suma de 1.000 Euro pentru fiecare an de executare este ceea ce s-a dorit la data adoptării acestui act normativ.
Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs reclamanţii C.T., L.D., M.T. şi V.A.M. şi pârâtul STATUL ROMÂN prin DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE VRANCEA.
Critica adusă deciziei atacate de către reclamanţii C.T., L.D., M.T. şi V.A.M. se referă în esenţă la faptul că apariţia Deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a dus atât la aplicarea discriminatorie şi discreţionară a legii, cât şi la instituirea de nedreptăţi evidente, una dintre acestea fiind si diminuarea cuantumului despăgubirilor ce au fost acordate, astfel încât suma de 5000 Euro, nu poate fi pe măsura speranţei legitime la despăgubire pe care o proclamă instanţa de apel, faţă de alte cauze similare.
În acest sens, reclamanţii apreciază că este rezonabil şi adecvat ca în situaţia de faţă, să aibă parte de un tratament judiciar similar cu cel aplicat tuturor celorlalte persoane ce au beneficiat de hotărâri judecătoreşti reparatorii sub incidenţa Legii nr. 221/2009, până la apariţia hotărârilor Curţii Constituţionale, care nu pot avea efect decât pentru viitor, nu şi pentru cauzele înregistrate anterior apariţiei acestora.
Recursul pârâtului STATUL ROMÂN prin DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE VRANCEA a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar critica vizează faptul că prin Deciziile nr. 1358 şi 1360/2010, Curtea Constituţională a declarat ca neconstituţionale prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 şi că, potrivit art. 31 din Legea nr. 47/1992 „deciziile Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare, sunt definitive si obligatorii";.
Analizând critica pârâtului adusă deciziei atacate şi în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că aceasta este fondată, urmând ca recursul declarat de pârâtul STATUL ROMÂN prin DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE VRANCEA să fie admis, iar critica formulată de reclamanţii C.T., L.D., M.T. şi V.A.M. se constată a fi nefondată, urinând ca recursul reclamanţilor să fie respins, pentru următoarele considerente:
Reclamanţii C.T., L.D., M.T. şi V.A.M. au promovat acţiunea privind obligarea Statului Român la acordarea daunelor morale, în temeiul dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea 221/2009, în calitate de persoane îndreptăţite, pentru prejudiciul moral suferit în urma condamnării autorului lor M.G.V., cu caracter politic, prin sentinţa penală nr. 162 din 27 martie 1958 pronunţată de Tribunalul Militar Constanţa, la 8 ani închisoare corecţională si 5 ani interdicţie corecţională pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale.
Prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial din 15 noiembrie 2010, astfel că, trebuie avute în vedere dispoziţiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 şi dispoziţiile art. 147 din Constituţie.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, decizia prin care o normă de drept a fost declarată neconstituţională îşi încetează efectele după 45 zile de la publicarea deciziei în Monitorul Oficial, iar pe durata acestui termen, dispoziţiile sunt suspendate de drept.
In condiţiile stabilite de art. 31 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992 şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, decizia care a declarat neconstituţională o dispoziţie legală este definitivă şi obligatorie, iar efectele sale se răsfrâng şi în alte cauze, nu numai în cauza în care a fost invocată excepţia.
Decizia Curţii Constituţionale este general obligatorie, opozabilă „erga omnes";, inclusiv pentru instanţele judecătoreşti şi are putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că, după publicare, ea are efect asupra cauzelor aflate în curs de soluţionare sau care se vor soluţiona în viitor.
Având în vedere considerentele arătate, concluzia care se impune este aceea că dispoziţia din lege declarată neconstituţională nu se mai poate aplica, instanţa investită cu soluţionarea unei acţiuni căreia i se aplica norma declarată neconstituţională având obligaţia să nu aplice în acea cauză dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate a fost constatată prin decizia Curţii Constituţionale.
Prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 a Î.C.C.J. dată în recursul în interesul legii, s-a stabilit că, urmare a deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 şi 1360/2010, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei legal pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziilor instanţei de contencios constituţional în Monitorul Oficial.
În speţă, nu există însă un drept definitiv câştigat, iar reclamanţii nu erau titularii unui bun susceptibil de protecţie în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului câtă vreme la data publicării deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul reclamanţilor.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. va admite recursul declarat de pârâtul STATUL ROMÂN prin DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE VRANCEA, va modifica decizia atacată şi va admite apelul pârâtului împotriva sentinţei nr. 434 din 10 iunie 2010 a Tribunalului Vrancea, pe care o schimbă în tot, în sensul că respinge acţiunea reclamanţilor, iar în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii C.T., L.D., M.T. şi V.A.M.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul STATUL ROMÂN prin DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE VRANCEA împotriva deciziei civile nr. 148/R din 14 septembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, pe care o modifică şi în consecinţă:
Admite apelul pârâtului STATUL ROMÂN PRIN DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE VRANCEA împotriva sentinţei nr. 434 din 10 iunie 2010 a Tribunalului Vrancea, pe care o schimbă în tot, în sensul că respinge acţiunea reclamanţilor.
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii C.T., L.D., M.T. şi V.A.M. împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3143/2012. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3147/2012. Civil. Obligatia de a face. Recurs → |
|---|
