ICCJ. Decizia nr. 3139/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3139/2012
Dosar nr. 2336/120/2009
Şedinţa publică de la 12 iunie 2012
Prin sentinţa nr. 1597 din 14 decembrie 2010 a Tribunalului Dâmboviţa s-a respins acţiunea formulată de reclamanta SC R.L.C. SA Târgovişte împotriva pârâţilor SC V.M. SRL Târgovişte, H.V., P.D., P.G. şi T.G.E., cu obligarea reclamantei la plata sumei de 2400 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că, din probele administrate , respectiv două rapoarte de expertiză tehnică şi un raport suplimentar, nu s-a constatat producerea vreunui prejudiciu în dauna societăţii reclamantei , prin activitatea desfăşurată de către pârâţi, astfel că nu au putut fi stabilite nici persoanele răspunzătoare de producerea vreunui prejudiciu.
S-a reţinut de asemenea că, circuitul de aprovizionare acuzat de reclamantă nu reprezintă un ilicit anticoncurenţial şi nici un aranjament fraudulos, în condiţiile în care unicul producător de balasturi electronice cu unitate de comandă dimming din România, respectiv S.C.E.I. SRL Bucureşti, a autorizat pentru comercializarea acestor produse firma E.A.S. SRL Târgovişte.
In ceea ce priveşte conflictul de interese invocat de reclamantă conform art. 144 din Legea nr. 31/1990 s-a constatat inexistenţa acesteia întrucât s-a reţinut că operaţiunile reclamate şi la care se referă textul legal nu au fost angajate între societatea administrată de pârâtul H.V. şi societăţile cu care a derulat aceste operaţiuni comerciale.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 82 din 14 septembrie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, apelanta fiind obligată la plata sumei de 900 lei cheltuieli de judecată.
In considerentele deciziei s-a reţinut, în esenţă, că între produsele achiziţionate de reclamantă iniţial, direct de la producător şi cele achiziţionate ulterior, prin intermediari există diferenţe de componente, care justifică diferenţa de preţ.
Instanţa de apel a analizat cererea reclamantei din perspectiva răspunderii civile delictuale, reţinând că administratorul societăţii a săvârşit un fapt ilicit prin achiziţionarea unor bunuri de la o societate intermediară în care avea un interes direct şi pentru care a fost sancţionat prin neprelungirea contractului de administrare.
S-a reţinut însă, că pentru antrenarea răspunderii civile delictuale cele patru condiţii trebuie îndeplinite cumulativ, ori, condiţia existenţei prejudiciului nu se regăseşte în cauză.
În acest sens, curtea a reţinut că probele administrate în cauză relevă faptul ca preţul diferit al produselor achiziţionate prin intermediar se justifică prin aceea că noile produse prezintă particularităţi faţă de primele în sensul că au montate în plus o plăcuţă cu componente electronice pentru a avea posibilitatea reducerii nivelului de iluminare, având şi opţiunea de dimming prin comandă de la distanţă folosind un calculator personal şi un telefon mobil. Pe de altă parte, aceste balasturi au fost achiziţionate pentru a fi montate la instalaţiile de iluminat public din trei localităţi în care reclamanta câştigase contractul de achiziţii publice, intrând în oferta pentru aceste contracte şi fiind acoperite integral în preţul de achiziţie al acestor servicii.
Instanţa de apel a relevat şi faptul că, în perioada în care SC V.M. SRL a deţinut calitatea de administrator al societăţii reclamante, aceasta din urmă a realizat un profit însemnat care a clasat-o în topul societăţilor comerciale.
Împotriva acestei decizii reclamanta SC R.L.C. SA a declarat recurs prin care a solicitat în principal, casarea şi trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului şi administrarea probatoriului necesar, iar în subsidiar, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului, rejudecarea cauzei şi admiterea cererii de chemare în judecată, cu obligarea pârâţilor în solidar la plata sumei de 1.473.436,65 lei, cu cheltuieli de judecată.
Sintetizând criticile aduse de recurentă deciziei pronunţate în apel a rezultat subsumarea acestora motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5, 8 şi 9 C. proc. civ.
Astfel, în temeiul art. 304 pct. 5 C. proc. civ. recurenta a invocat încălcarea dreptului la apărare prin aceea că, la termenul de judecată din 18 mai 2011 a solicitat în susţinerea apelului încuviinţarea probei cu expertiza tehnică electronică , proba cu expertiza contabilă, proba testimonială precum şi, în temeiul art. 175 C. proc. civ., înfăţişarea unor înscrisuri relevante cu privire la produsele în discuţie şi cu privire la operaţiunile de vânzare ale acestora, deţinute de cele trei societăţi implicate în circuit, probe care au fost respinse. Recurenta susţine că, procedând în acest mod, instanţa de apel a produs o vătămare gravă a dreptului reclamantei la apărare.
Conform art. 304 pct. 8 C. proc. civ. s-a invocat interpretarea greşită a actelor deduse judecăţii şi schimbarea înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al acestora.
In dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenta face referire la corespondenţa comercială purtată între părţi, susţinând că, şi în absenţa probelor directe, refuzate nelegal de instanţa de apel, înscrisurile Ia care se referă fac dovada deplină a prejudiciului ce i-a fost cauzat prin achiziţionarea celor 2300 balasturi de la intermediarul E.U.I. Or, se susţine că instanţa de apel a schimbat înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestor înscrisuri şi s-a raportat, în mod nelegal, în justificarea inexistenţei prejudiciului la o comparaţie cu preţul altor balasturi.
Recurenta critică decizia pronunţată în apel şi din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că a fost dată cu încălcarea legii, respectiv a art. 998, art. 1080 şi art. 1540 alin. (1) C. civ., precum şi art. 381 C. com.
Astfel, arată că, deşi instanţa reţine susţinerea reclamantei potrivit căreia prejudiciul se constituie din diferenţa de preţ al produselor la producător şi cel cu care ele au fost efectiv achiziţionate prin intermediar, totuşi, în mod nejustificat se raportează la preţul altor asemenea produse.
De asemenea, în susţinerea acestui motiv de recurs se arată că argumentele instanţei de apel sunt nelegale în raport de prevederile contractului de administrare referitoare la administrarea profitabilă şi obligaţia de fidelitate, dar şi faţă de prevederile art. 998 C. civ. referitoare la repararea integrală a prejudiciului.
Prin întâmpinarea înregistrată la 24 mai 2012 (f.37-41) pârâţii SC V.M. SRL, H.V., P.G. au solicitat respingerea recursului.
In apărare arată că toate critici le recurentei vizează netemeinicia hotărârii, modul în care instanţa a interpretat şi a dat eficienţă probaţiunii administrată în cauză.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate se vor reţine următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 26 mai 2009 la Tribunalul Dâmboviţa reclamanta SC R.L.C. SA a solicitat obligarea pârâţilor în solidar Ia plata prejudiciului ce i-a fost cauzat prin activitatea frauduloasă desfăşurată de către aceştia în legătură cu achiziţionarea unor balasturi electronice ce urmau a fi încorporate în lucrările de reabilitare a sistemului de iluminat public în mai multe localităţi în care acest serviciu public i-a fost concesionat reclamantei.
Prin acţiune reclamanta a urmărit, în temeiul art. 155 din Legea nr. 31/1990, tragerea la răspundere a administratorului său, respectiv SC V.M. SRL, cu care a încheiat la data de 1 iulie 2003 un contract de administrare pe o perioadă de patru ani prin care acesteia i s-a încredinţat conducerea şi gestionarea activităţii, prin reprezentantul său, pârâtul H.V.
Potrivit art. 18 din contract, răspunderea administratorului putea fi angajată în cazul nerespectării prevederilor legale, ale actului constitutiv sau a hotărârilor adunării generale, în condiţiile legii. Administratorul poate răspunde civil pentru daunele produse societăţii prin acte de gestiune imprudentă sau frauduloasă sau prin utilizarea abuzivă sau neglijentă a fondurilor societăţii.
In speţă, s-au analizat condiţiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie stabilite la art. 998-999 C. civ., reţinându-se că elementul prejudiciului este inexistent, prin raportare la probaţiunea administrată în cauză.
Criticile recurentei vizând încălcarea dreptului la apărare prin neadmiterea unei probe este o critică de netemeinicie în măsura în care instanţa s-a pronunţat asupra pertinenţei şi concludentei cererilor apelantei având în vedere ansamblul probator deja administrat prin raportare la teza probatorie urmărită prin noile probe solicitate.
Apelantei nu i-a fost încălcat dreptul la apărare întrucât acesteia i s-a creat efectiv cadrul procesual pentru a propune dovezi în apărare , în limitele căii de atac devolutive a apelului, însă , aşa cum s-a arătat aprecierile asupra pertinenţei lor nu constituie motiv de nelegalitate prevăzut la art. 304 pct. 5 C. proc. civ., în sensul încălcării unui drept procesual al părţii, respectiv dreptul la apărare.
Nici criticile întemeiate pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu sunt fondate , observându-se că recurenta a invocat interpretarea greşită a actelor deduse judecăţii, precum şi schimbarea înţelesului lor lămurit şi vădit neîndoielnic , însă în dezvoltarea acestor critici se referă la anumite înscrisuri (facturi, scrisori, corespondenţă comercială) care sunt mijloace de probe şi nu se circumscriu înţelesului noţiunii de „act juridic"; pe care se întemeiază motivul de recurs enunţat.
Totodată, prin criticile aduse în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi prin care se susţine încălcarea legii, recurenta îşi exprimă nemulţumirea vizând interpretarea probelor administrate în cauză şi care în opinia sa ar fi trebuit să conducă la existenţa unui prejudiciu evident ce i-a fost cauzat prin achiziţionarea produselor prin intermediar la un preţ mai mare decât cel de la producător , aspect ce ar rezulta dintr-un simplu calcul matematic , în pofida concluziilor la care experţii din lucrările de specialitate întocmite în cauză au ajuns.
Este evident astfel că , deşi se invocă un motiv de nelegalitate, criticile sunt de netemeinicie şi nu pot face obiectul analizei în prezentul recurs.
În consecinţă, nefiind fondat , pentru considerentele expuse , în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei civile nr. 82 din 14 septembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC R.L.C. SA TARGOVIŞTE împotriva deciziei civile nr. 82 din 14 septembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3005/2012. Civil. Contestaţie la executare.... | ICCJ. Decizia nr. 3141/2012. Civil. Reziliere contract. Recurs → |
|---|
