ICCJ. Decizia nr. 319/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 319/2012
Dosar nr. 1857/98/2010
Şedinţa publică din 23 ianuarie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 1556F din 26 iulie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 1857/98/2010 de către Tribunalul Ialomiţa, secţia civilă, s-a dispus admiterea cererii formulată de reclamantul B.A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Finanţelor Publice Ialomiţa; a fost obligat pârâtul la plata către reclamant a echivalentului în lei la data plăţii a sumei de 2000 euro, reprezentând despăgubiri.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, învestită cu soluţionarea apelului formulat de pârât, prin Decizia nr. 11 din 27 ianuarie 2011, a respins calea de atac, ca nefondată, pentru motivele ce urmează:
Prin acţiune s-a solicitat obligarea Statului Român să plătească reclamantului suma de 2000 euro cu titlul de prejudiciu moral suferit în perioada regimului comunist ca urmare a faptului că a fost strămutat şi i-a fost impus domiciliul obligatoriu în perioada 1951 - 1955.
Urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 şi ca efect al pronunţării Deciziilor nr. 1.354, 1.358 şi 1.360 din 2010 ale Curţii Constituţionale, publicate în M. Of. nr. 761/15.11.2010, textul art. 5 şi urm. din Legea nr. 221/2009 prevede că:
";1) Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi, după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanţei prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:
a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ţine seama şi de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, şi al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările şi completările ulterioare;
b) acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obţinut despăgubiri prin echivalent în condiţiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare;
c) repunerea în drepturi, în cazul în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară.
(11) La stabilirea cuantumului despăgubirilor prevăzute la alin. (1), instanţa judecătorească va lua în considerare, fără a se limita la acestea, durata pedepsei privative de libertate, perioada de timp scursă de la condamnare şi consecinţele negative produse în plan fizic, psihic şi social, precum şi măsurile reparatorii deja acordate în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, şi al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum şi persoanelor care au participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Hotărârile judecătoreşti pronunţate în temeiul prevederilor alin. (1) lit. a) şi b) sunt supuse recursului, care este de competenţa curţii de apel, şi sunt puse în executare de Ministerul Finanţelor Publice, prin direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.
(3) Cererile prevăzute la alin. (1) sunt scutite de taxă de timbru.
(4) Prezenta lege se aplică şi persoanelor cărora le-au fost recunoscute drepturile prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, persoanelor cărora li s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările şi completările ulterioare, în măsura în care se încadrează în prevederile art. 1, 3 şi 4, precum şi persoanelor care au fost condamnate prin hotărâri judecătoreşti pentru săvârşirea de infracţiuni la care face referire prezenta lege şi care au obţinut desfiinţarea, anularea sau casarea hotărârilor de condamnare, ca urmare a exercitării căilor extraordinare de atac, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu condiţia să nu fi beneficiat de drepturile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) sau c).
(5) Acordarea de despăgubiri în condiţiile prevăzute la alin. (1) lit. b) atrage încetarea de drept a procedurilor de soluţionare a notificărilor depuse potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare.";
Alin. (1) al art. 5 se referă inclusiv la persoanele supuse unei măsuri administrative şi statuează că ";pot solicita instanţei de judecată (...) obligarea statului (...)"; la prestaţia prevăzută de lit. a), respectiv ";acordarea unor despăgubiri pentru daunele morale (...)";
Însăşi denumirea actului normativ în materie permite a se reţine valabilitatea acestei concluzii, câtă vreme aceasta se referă ";la condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989";, fără a face distincţie între cele două ipoteze.
Cu privire la cea de-a doua critică constând în lipsa criteriilor pe baza cărora au fost acordate daunele morale, Curtea a reţinut că şi această critică este nefondată, deoarece Tribunalul în considerentele sale a reţinut îndeplinirea criteriilor prevăzute de lege
Totodată tribunalul a avut în vedere şi dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, cu modificările aduse prin O.U.G. nr. 62 din 30 martie 2010 precum şi dispoziţiile art. 5 alin. (11) potrivit cu care la stabilirea cuantumului despăgubirii se va ţine cont de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990.
Curtea a apreciat că, prin obligarea apelantului-pârât la plata sumei de 2000 euro în plus faţă de contravaloarea beneficiilor pe care le-a obţinut aceasta prin efectele produse în ce o priveşte de Decretul-lege nr. 118/1990 şi O.U.G. nr. 214/1999, s-au creat condiţiile necesare pentru realizarea pe deplin a principiului asigurării unei reparaţii echitabile şi suficiente (astfel cum acest principiu este definit în jurisprudenţa constantă a Curţii Europene pentru Drepturile Omului) a prejudiciului moral suferit de intimatul-reclamant urmare a măsurilor administrative cu caracter politic luate împotriva lui în perioada 1954 - 1956.
De altfel, a avea în vedere conţinutul considerentelor Deciziei nr. 1.358/2010 a Curţii Constituţionale, ar însemna ca pretenţiile deduse judecăţii să fie respinse ca neîntemeiate. Prin această decizie - care în temeiul art. 147 din Constituţie şi art. 31 din Legea nr. 47/1992 produce efecte pentru viitor de la data publicării în M. Of. şi sunt general obligatorii - s-a statuat că ";prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, sunt neconstituţionale.";
Oricum ar fi interpretată această decizie, care nu a fost urmată de un act al Parlamentului sau Guvernului care să pună în acord prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) prima teză din Legea nr. 221/2009 cu dispoziţiile Constituţiei, ea ar avea ca efecte juridice stingerea (încetarea) dreptului subiectiv patrimonial prevăzut de art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, respectiv cel de a acorda despăgubiri băneşti pentru prejudiciul moral suferit de persoanele ce intră în sfera de reglementare a Legii nr. 221/2009. S-ar ajunge ca acest drept să nu mai aibă niciun fel de substanţă sau fundament şi un întreg act normativ (Legea nr. 221/2009) să fie lipsit de cea mai importantă prevedere a sa şi să devină o ";formă fără fond";.
Împotriva deciziei a declarat recurs pârâtul, criticând decizia în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ.
Prin dezvoltarea motivelor de recurs se arată că hotărârea cuprinde motive contradictorii, deoarece, după publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) şi-au încetat efectele.
Instanţa a încălcat şi formule de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii, deoarece a schimbat temeiul juridic al cererii atunci când a făcut vorbire de aplicarea în cauză a dispoziţiile art. 20 din Constituţie.
Se mai arată că faţă de decizia Curţii Constituţionale precum şi faţă de faptul că reclamantul a beneficiat de dispoziţiile Decretului-lege nr. 118/1990, recunoscându-i-se calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă.
Intimatul, prin întâmpinarea formulată în condiţiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ., solicită respingerea recursului ca nefondat.
Înalta Curte, analizând decizia din perspectiva criticilor formulate şi a motivului de ordine publică invocat cu ocazia susţinerii recursului, incidenţa în cauză a Deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în recurs în interesul legii, reţine caracterul fondat al căii extraordinare de atac pentru argumentele ce succed.
Criticile formulate de recurent referitoare la efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1.358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010, pot fi încadrate în motivul de modificare prevăzut de pct. 9 al art. art. 304 C. proc. civ.
Cererea reclamantei de acordare a despăgubirilor pentru daune morale a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, potrivit cărora persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pot solicita instanţei de judecată acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
Prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. din 15 noiembrie 2010, situaţie în care devin pe deplin incidente dispoziţiile art. 147 din Constituţie şi art. 31 din Legea nr. 47/1992.
În raport de această reglementare, constituţională şi legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituţionalităţii unui text de lege prin decizie a Curţii Constituţionale, care produce efecte pentru viitor şi erga omnes, se aplică şi acţiunilor în curs sau numai situaţiei celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.
Această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte în soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 789/7.11.2011, în sensul că s-a stabilit că Decizia nr. 1.358/2010 a Curţii Constituţionale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepţia situaţiei în care la această dată era deja pronunţată o hotărâre definitivă.
Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr. 1.358/2010 a Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziei instanţei de contencios constituţional în M. Of.
În considerentele acestei decizii, Înalta Curte a examinat efectele deciziei de neconstituţionalitate, atât din perspectiva dreptului intern intertemporal, dar şi prin prisma dispoziţiilor art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul la un proces echitabil, art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie, privind protecţia proprietăţii, respectiv, art. 14 din Convenţie raportat la art. 1 din Protocolul nr. 12, privind dreptul la nediscriminare, soluţia dată în soluţionarea recursului în interesul legii fiind obligatorie pentru instanţe, conform art. 3307 alin. (4) C. proc. civ.
Astfel, s-a reţinut, în motivarea acestei decizii, că dreptul la acţiune pentru obţinerea reparaţiei prevăzute de lege este supus evaluării jurisdicţionale şi, atâta vreme cât această evaluare nu s-a finalizat printr-o hotărâre judecătorească definitivă, situaţia juridică este încă în curs de constituire (facta pendentia), intrând sub incidenţa efectelor deciziei Curţii Constituţionale, decizie care este de aplicare imediată. Nu se poate spune că, fiind promovată acţiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, înseamnă că efectele acestui act normativ se întind în timp pe toată durata desfăşurării procedurii judiciare, întrucât nu avem de-a face cu un act juridic convenţional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.
În considerentele aceleiaşi decizii în interesul legii s-a argumentat şi sub aspectul raportului dintre dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenţie şi efectele deciziei Curţii Constituţionale. În acest sens, s-a reţinut că, prin intervenţia instanţei de contencios constituţional, ca urmare a sesizării acesteia cu o excepţie de neconstituţionalitate, s-a dat eficienţă unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituţionalitate. De aceea, nu se poate susţine că prin constatarea neconstituţionalităţii textului de lege şi lipsirea lui de efecte erga omnes şi ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfăşura făcând abstracţie de cadrul normativ legal şi constituţional, ale cărui limite au fost determinate tocmai în respectul preeminenţei dreptului, al coerenţei şi al stabilităţii juridice. Dreptul de acces la tribunal şi protecţia oferită de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu înseamnă recunoaşterea unui drept care nu mai are niciun fel de legitimitate în ordinea juridică internă.
În cadrul aceloraşi considerente, Înalta Curte a reţinut că, atunci când intervine controlul de constituţionalitate declanşat la cererea uneia din părţile procesului, nu se poate susţine că este afectată acea componentă a procedurii echitabile legate de predictibilitatea normei (cealaltă parte ar fi surprinsă pentru că nu putea anticipa dispariţia temeiului juridic al pretenţiilor sale), pentru că asupra normei nu a acţionat în mod discreţionar emitentul actului.
Înalta Curte nu a considerat că, prin aplicarea deciziei Curţii Constituţionale în cauzele nesoluţionate definitiv, s-ar crea o situaţie discriminatorie, care să intre sub incidenţa art. 14 din Convenţie şi art. 1 din Protocolul nr. 12 adiţional la Convenţie. S-a apreciat că situaţia de dezavantaj sau de discriminare în care s-ar găsi unele persoane (cele ale căror cereri nu fuseseră soluţionate de o manieră definitivă la momentul pronunţării deciziilor Curţii Constituţionale) are o justificare obiectivă, întrucât rezultă din controlul de constituţionalitate, şi rezonabilă, păstrând raportul de proporţionalitate dintre mijloacele folosite şi scopul urmărit (acela de înlăturare din cadrul normativ intern a unei norme imprecise, neclare, lipsite de previzibilitate, care a condus instanţele la acordarea de despăgubiri de sute de mii de euro, într-o aplicare excesivă şi nerezonabilă a textului de lege lipsit de criterii de cuantificare - conform considerentelor deciziei Curţii Constituţionale).
În ceea ce priveşte incidenţa art. 1 din Protocolul nr. 1, adiţional la Convenţie, Înalta Curte a stabilit, în cadrul aceluiaşi demers de unificare a practicii judiciare, că, în absenţa unei hotărâri definitive care să fi confirmat dreptul înaintea apariţiei deciziei Curţii Constituţionale, nu s-ar putea vorbi despre existenţa unui bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1.
Înalta Curte, reţinând că instanţa de apel a aplicat greşit legea incidentă în cauză, în temeiul dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. cu referire la pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., va admite recursul şi va modifica decizia în sensul că va admite apelul pârâtului şi, drept consecinţă, va schimba sentinţa în tot, acţiunea urmând a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ialomiţa împotriva Deciziei nr. 11 din 27 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Modifică decizia recurată, în sensul că admite apelul declarat de pârât împotriva Sentinţei civile nr. 1556/F din 26 iulie 2010 a Tribunalului Ialomiţa, pe care o schimbă în tot şi respinge acţiunea reclamantului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 318/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 322/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
