ICCJ. Decizia nr. 322/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 322/2012
Dosar nr. 6131/101/2010
Şedinţa publică din 23 ianuarie 2012
Deliberând asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 543 din 12 octombrie 2010, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, în Dosarul nr. 6131/101/2010, s-a admis acţiunea formulată de reclamantul C.P., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 5.000 euro, reprezentând daune morale pentru prejudiciul suferit de tatăl său C.I.
Pentru a pronunţa astfel, tribunalul a reţinut următoarele:
Tatăl reclamantului C.I. a fost arestat politic şi a fost depus în Penitenciarul Jilava, în perioada 12 februarie 1952 până la data de 03 martie 1955, în mod abuziv, fără mandat de arestare pentru faptul de uneltire contra orânduirii sociale, aşa cum rezultă din biletul de liberare din penitenciarul Jilava nr. 3503 din 03 martie 1955, când a fost pus în libertate de Tribunalul Militar al Regiunii 2 Militare Bucureşti, în baza Adresei nr. 3093/54/54/11.
Analizând conţinutul biletului de liberare din penitenciarul Jilava, instanţa a constatat că, condamnarea aplicată tatălui reclamantului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 209 pct. II, lit. b) şi f) C. pen. din 1936, constituie de drept condamnare cu caracter politic conform art. 1 pct. 2 lit. a) din Legea nr. 221/2009.
Dispoziţiile art. 5 din acelaşi act normativ, modificat prin O.U.G. nr. 62/2010, prevăd că orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia până la gradul al II-lea, inclusiv, pot solicita instanţei de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:
a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la:
1. 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic;
2. 5.000 de euro pentru soţul/soţia şi descendenţii de gradul I;
3. 2.500 de euro pentru descendenţii de gradul al II-lea.
În cauza de fată reclamantul a făcut dovada că are calitatea de persoană îndreptăţită, fiind fiul defunctului şi, de asemenea, a dovedit că tatăl său a fost condamnat politic.
În ceea ce priveşte susţinerea pârâtei din întâmpinare conform căreia acţiunea este inadmisibilă, instanţa o va înlătura, având în vedere dispoziţiile legale menţionate mai sus care dau posibilitatea reclamantei să solicite despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, aceasta neputând fi obligată să aleagă calea prevăzută de art. 504 C. proc. pen.
Prin urmare, instanţa a constatat că este evident că atât condamnatul decedat, cât şi familia acestuia au suferit un imens prejudiciu moral în urma condamnării nedrepte suferite de tatăl reclamantului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apelul pârâtul Ministerul Finanţelor Publice reprezentant legal al Statului Român iar prin Decizia civilă nr. 104 din 17 februarie 2011 a Curţii de Apel Craiova s-a admis apelul pârâtului s-a schimbat hotărârea instanţei de fond în sensul respingerii acţiunii reclamantului.
Pentru a pronunţa această hotărâre au fost reţinute următoarele considerente:
La data promovării acţiunii de către reclamant erau în vigoare dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2001 care dădeau posibilitatea persoanelor condamnate politic în regimul comunist să solicite acordarea de despăgubiri morale pentru prejudiciul suferit, acest text constituind temeiul de drept al cererii în justiţie.
Dispoziţii legale arătate au fost declarate neconstituţionale prin Decizia 1.358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. din 15 noiembrie 2010. Ulterior acestei date, Curtea Constituţională a constatat şi prin alte decizii neconcordanţa dintre dispoziţiile art. 5 alin 1 lit. a) din Legea nr. 221/2009 cu Constituţia.
În atare situaţie, instanţa trebuie să aibă în vedere dispoziţiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 şi dispoziţiile art. 147 din Constituţie.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, decizia prin care o normă de drept a fost declarată neconstituţională îşi încetează efectele după 45 zile de la publicarea deciziei în M. Of., iar pe durata acestui termen dispoziţiile sunt suspendate de drept.
La data soluţionării apelurilor de faţă, termenul de 45 zile prevăzut de textul constituţional a expirat, fără ca Parlamentul să pună de acord norma legală cu dispoziţiile legii fundamentale, astfel că dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu mai pot fi aplicate, suspendarea echivalând cu inexistenţa normei juridice.
În condiţiile stabilite de art. 31 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992 şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, decizia care a declarat neconstituţională o dispoziţie legală este definitivă şi obligatorie, efectele sale se răsfrâng şi în alte cauze, nu numai în cauza în care a fost invocată excepţia. Decizia este general obligatorie, opozabilă erga omnes, inclusiv pentru instanţele judecătoreşti şi are putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că după publicare ea are efect asupra cauzelor aflate în curs de soluţionare sau care se vor soluţiona în viitor.
S-a reţinut astfel că potrivit principiului aplicării imediate a legii noi, instanţa este obligată să aplice dispoziţiile legale în vigoare la data când soluţionează cauza, inclusiv în căile de atac, fiind inadmisibil în cauză ca legea veche să ultraactiveze. Aşadar, constatând că la data când se soluţionează apelurile nu mai sunt în vigoare dispoziţiile legale ce au constituit temeiul legal al acţiunii, instanţa de apel apreciază că acţiunea este neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul C.P. solicitând modificarea ei în sensul respingerii apelului pârâtului.
Criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte.
Astfel recurentul susţine că în mod greşit instanţa de apel a reţinut incidenţa Deciziei Curţii Constituţionale.
S-a invocat faptul că s-a creat o practică neuniformă şi neechitabilă între persoanele îndreptăţite a cere despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit în baza art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 cu modificările aduse de O.U.G. nr. 62/2010 şi persoanele cărora nu li s-a acordat acest drept cu toate că cererile lor au avut acelaşi obiect şi acelaşi temei legal, aşa cum este cazul ei.
Se susţine că hotărârea instanţei de apel a fost formulată la 12 octombrie 2010, deci anterior publicării Deciziei Curţii Constituţionale.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs, a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Problema de drept a efectelor deciziilor Curţii Constituţionale asupra procedurilor jurisdicţionale aflate în curs de desfăşurare a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite într-un recurs în interesul legii.
Această decizie a fost publicată în M. Of. nr. 789/7.11.2011, ca atare nu poate fi ignorată în cauză, producându-şi efectele la data soluţionării prezentului recurs, în virtutea dispoziţiilor art. 329 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora dezlegările date problemelor de drept judecate prin recursul în interesul legii sunt obligatorii pentru instanţe.
Prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, s-a statuat că ";urmare a deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1.358/2010 şi nr. 1.360/2010, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziilor instanţei de contencios constituţional în M. Of.";.
În motivarea deciziei date în interesul legii, s-a arătat că, în raport atât de cadrul normativ intern, cât şi de blocul de convenţionalitate, reprezentat de textele Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi de jurisprudenţa instanţei europene creată în aplicarea acestora, cele două decizii ale Curţii Constituţionale trebuie să îşi găsească aplicabilitatea asupra raporturilor juridice aflate în curs de desfăşurare.
Astfel, prin prisma regulilor de aplicare a legii în timp, situaţiile juridice în curs de constituire (facta pendentia) în temeiul Legii nr. 221/2009 - cum sunt drepturile de creanţă, a căror concretizare (sub aspectul titularului, căruia trebuie să i se verifice calitatea de condamnat politic, şi al întinderii dreptului, în funcţie de mai multe criterii prevăzute de lege) se poate realiza numai în urma verificărilor jurisdicţionale realizate de instanţă - sunt sub incidenţa efectelor deciziilor Curţii Constituţionale, de imediată şi generală aplicare.
Ca atare, la momentul la care instanţa este chemată să se pronunţe asupra pretenţiilor formulate, norma juridică nu mai există şi nici nu poate fi considerată ca ultraactivând (nefiind vorba despre o situaţie juridică voluntară), în absenţa unei dispoziţii legale exprese.
De asemenea, prin constatarea neconstituţionalităţii textului de lege şi lipsirea lui de efecte erga omnes şi ex nune nu este afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfăşura făcând abstracţie de cadrul normativ legal şi constituţional, ale cărui limite au fost determinate tocmai în respectul preeminenţei dreptului, al coerenţei şi al stabilităţii juridice.
Dreptul de acces la tribunal şi protecţia oferită de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu înseamnă recunoaşterea unui drept care nu mai are niciun fel de legitimitate în ordinea juridică internă, a conchis instanţa supremă.
Dată fiind decizia în interesul legii, se constată că, în cauză, instanţa de apel a procedat corect dând eficienţă deciziilor Curţii Constituţionale, cât timp, la data publicării lor în M. Of. - 15 noiembrie 2010, cauza nu era soluţionată printr-o hotărâre definitivă.
În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a legii, drept pentru care va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamantul C.P. împotriva Deciziei nr. 104 din 17 februarie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 319/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 323/2012. Civil → |
|---|
