ICCJ. Decizia nr. 3236/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3236/2012
Dosar nr. 2481/121/2010
Şedinţa publică din 11 mai 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 2481/121/2010 pe rolul Tribunalului Galaţi, astfel cum a fost modificată, reclamantul C.A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând constatarea caracterului politic al măsurilor de anulare a dreptului la pensie al tatălui său, C.I., obligarea pârâtului la plata de despăgubiri materiale, actualizate cu rata inflaţiei, reprezentând deposedarea de pensie a tatălui său, C.I., contravaloarea construcţiilor preluate de stat în mod abuziv şi ilegal, situate în sat B., comuna B.M., precum şi plata sumei de 500.000 RON cu titlu de daune morale pentru traumele fizice şi psihice suferite de tatăl său în perioada 06 martie 1945-26 decembrie 1966.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că măsurile arbitrare luate împotriva tatălui său au avut caracter politic, cu consecinţa privării acestuia timp de 10 ani şi 4 luni de elementarul drept la pensie, după o carieră militară de peste 33 de ani.
În drept reclamantul a invocat prevederile Legii nr. 221/2009.
Prin sentinţa civilă nr. 1614 din 03 septembrie 2010 a Tribunalului Galaţi, acţiunea reclamantului a fost respinsă ca inadmisibilă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că Legea nr. 221/2009 priveşte condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 06 martie 1945- 22 decembrie 1989.
La art. 1 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, legiuitorul defineşte condamnarea cu caracter politic ca fiind orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunţată în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989, pentru fapte săvârşite înainte de data de 06 martie 1945 sau după această dată şi care au avut drept scop împotrivirea faţă de regimul totalitar instaurat la data de 06 martie 1945.
Legiuitorul a calificat o serie de condamnări ca fiind de drept condamnări cu caracter politic [cele enumerate la art. 1 alin. (2)], însă prin dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (4) şi ale art. 4 s-a prevăzut posibilitatea calificării la cerere, de către instanţele de judecată, şi a altor condamnări, drept condamnări cu caracter politic, dacă sunt întrunite cerinţele art. 1 alin. (3) din lege.
Pe de altă parte, la art. 3 din lege sunt prevăzute măsurile administrative calificate de legiuitor ca fiind cu caracter politic, respectiv acele măsuri luate de organele fostei miliţii sau securităţi, având ca obiect dislocarea şi stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unităţi şi colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu. La art. 4 alin. (2) se prevede că „persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanţei de judecată să constate caracterul politic al acestora. Prevederile art. 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.”
Din interpretarea acestei norme rezultă că se poate constata caracterul politic şi al altor măsuri administrative, în afara dislocării şi stabilirii de domiciliu obligatoriu, internării în unităţi şi colonii de muncă, stabilirii de loc de muncă obligatoriu, luate de organele fostei miliţii sau securităţi, condiţia esenţială fiind ca persoanele supuse unor astfel de măsuri să fi săvârşit fapte prin care s-a urmărit unul din scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999.
Având în vedere aceste dispoziţii legale, Tribunalul a reţinut că cererea reclamantului privind constatarea caracterului politic al măsurii de anulare a dreptului la pensie al tatălui său apare ca fiind inadmisibilă prin prisma dispoziţiilor Legii nr. 221/2009.
Cum reclamantul nu se încadrează în prevederile art. 1, 3 şi 4 din Legea nr. 221/2009, Tribunalul a reţinut că şi cererea acestuia privind obligarea Statului Român la plata de despăgubiri pentru prejudiciul material şi moral suferit, formulată în temeiul Legii nr. 221/2009, este inadmisibilă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul C.A., criticând-o pe motive de nelegalitate şi netemeinicie.
În esenţă, acesta a susţinut că măsura dispusă împotriva tatălui său fac parte din categoria acelora la care se referă textul art. 3 din Legea nr. 221/2009 şi, prin urmare, fiind vorba de o măsură administrativă cu caracter politic, cererea sa de acordare de despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat prin aceasta este justificată.
Prin decizia civilă nr. 65/A din 18 aprilie 2011, Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul C.A.
Instanţa de apel a constatat că în mod legal instanţa de fond a reţinut că acţiunea dedusă judecăţii este inadmisibilă, situaţia invocată de reclamant neîncadrându-se în cazurile expres prevăzute de Legea nr. 221/2009 în care se poate solicita obligarea statului la acordarea de despăgubiri.
Curtea de apel a reţinut că, potrivit art. 5 din actul normativ mai sus menţionat, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi, după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanţei de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative şi repunerea în drepturi, în cazul în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară.
Art. 1 şi art. 3 din acelaşi act normativ definesc noţiunile de „condamnare cu caracter politic”, respectiv de „măsură administrativă cu caracter politic”.
Astfel, potrivit art. 1 din Legea nr. 221/2009, constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunţată în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989, pentru fapte săvârşite înainte de data de 06 martie 1945 sau după această dată şi care au avut drept scop împotrivirea faţă de regimul totalitar instaurat la data de 06 martie 1945.
Instanţa de apel a redat faptele prevăzute în articolele C. pen. şi ale legilor speciale pentru care condamnările dispuse constituie de drept condamnări cu caracter politic în sensul Legii nr. 221/2009.
Constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic şi condamnarea pronunţată în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârşirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum şi persoanelor care au participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările şi completările ulterioare.
Instanţa de apel a reţinut şi dispoziţiile din art. 3 din Legea nr. 221/2009, cu privire la actele normative pe care ar trebui să fie întemeiate măsurile luate de organele fostei miliţii sau securităţi, având ca obiect dislocarea şi stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unităţi şi colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu pentru a constitui măsuri administrative cu caracter politic.
Raportându-se la cele două texte legale invocate, Curtea a constatat că situaţia autorului reclamantei, căruia i-a fost anulat dreptul la pensie, nu se circumscrie niciuneia dintre cele două noţiuni.
Instanţa de apel a concluzionat că, în mod legal şi temeinic instanţa de fond a reţinut că solicitarea reclamantului de obligare a Statului Român la plata de despăgubiri pentru suferinţele cauzate tatălui său ca urmare a anulării dreptului la pensie nu poate fi admisă în raport de dispoziţiile Legii nr. 221/2009, acţiunea fiind, deci, inadmisibilă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamantul C.A., invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul-reclamant arată că în mod greşit instanţele au reţinut că reclamantul nu se încadrează în niciuna din prevederile Legii nr. 221/2009 şi au respins acţiunea ca inadmisibilă.
Susţine că primul capăt al acţiunii introductive a fost de a se constata caracterul politic al măsurilor de anulare a dreptului la pensie al tatălui său, pentru o perioadă de 10 ani şi 4 luni, conform art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009.
În consecinţă, instanţa de apel a reţinut în mod greşit temeiul juridic al acţiunii, întrucât reclamantul a promovat cererea de chemare în judecată în temeiul dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, care se referă la măsuri administrative cu caracter politic, altele decât cele prevăzute la art. 3 din aceeaşi lege. În acest context, susţine că tatălui său i s-a anulat dreptul la pensie şi prin decizia nr. 9880A/878 din 31 iulie 1961, indicându-se ca temei legal art. 1 din H.C.M. nr. 1619/1959, dispoziţie legală care prevedea la art. 1 lit. g) că pierd dreptul la pensie şi foştii moşieri.
Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor succede:
Legea nr. 221/2009 are ca obiect de reglementare stabilirea unor drepturi în favoarea persoanelor care au suferit condamnări cu caracter politic sau faţă de care au fost luate măsuri administrative, asimilate condamnărilor politice, în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989.
Acest act normativ, adoptat după aplicarea Decretului-Lege nr. 118/1990 şi O.U.G. nr. 214/1999, a completat cadrul legislativ existent referitor la acordarea reparaţiilor morale şi materiale destinate a repara prejudiciile suportate de victimele regimului totalitar.
Scopul legii rezultă şi din expunerea de motive a actului normativ ce a însoţit proiectul legii în procesul de legiferare, care nu distinge între condamnaţii politic şi persoanele faţă de care s-au luat măsuri administrative cu caracter politic, incluzând în noţiunea generică de „condamnaţi” ambele categorii de victime ale totalitarismului.
Legiuitorul a definit cele două categorii de măsuri abuzive ale regimului comunist, respectiv condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative cu caracter politic.
Condamnările cu caracter politic sunt definite prin enumerare şi trimitere expresă la infracţiunile ce au atras condamnarea, în art. 1 al legii, şi prin trimiterea la condamnare, pentru alte fapte prevăzute de legea penală, care pot fi asimilate celor cu caracter politic, fiind săvârşite în scopul prevăzut de art. 2 din O.U.G. nr. 214/1999, cu condiţia constatării caracterului politic, după parcurgerea procedurii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 221/2009.
Măsurile administrative cu caracter politic sunt definite prin art. 3 din lege, în care sunt enumerate şi actele normative în baza cărora s-au dispus, iar, potrivit art. 4 alin. (2), pot fi asimilate acestora şi alte măsuri administrative decât cele al căror caracter politic este prevăzut expres, de asemenea, condiţionat de constatarea judiciară a caracterului politic al acestora.
Or, în speţa dedusă judecăţii, deşi s-a solicitat în temeiul art. 4 alin. şi art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009 constatarea caracterului politic al măsurii dispuse faţă de tatăl reclamantului, cu motivarea că această măsură a fost aplicată datorită faptului că era moşier, instanţa de apel nu a examinat fondul cererii din perspectiva acestui temei de drept, rezumându-se la simpla redare a conţinutului dispoziţiilor art. 5, art. 1 şi art. 3 din lege.
Nelămurirea de către instanţa de apel a situaţiei de fapt invocate prin acţiune şi neraportarea acesteia la dispoziţiile legale indicate ca temei de drept atrage, în baza art. 304 pct. 9, art. 312 alin. (3) şi art. 314 C. proc. civ., casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
În rejudecare, instanţa de apel va trebui să stabilească situaţia de fapt, pe baza ansamblului probator existent la dosar, în raport de care se va aprecia asupra caracterului politic al măsurii administrative luate faţă de tatăl reclamantului, în considerarea dispoziţiilor art. 4 alin. (2) raportate la art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009.
Numai după ce se va face o astfel de examinare se vor putea face consideraţii privind dreptul reclamantului de a beneficia de despăgubiri morale, respectiv materiale pentru bunurile confiscate (în considerarea art. 5 din lege, ce poate constitui în continuare temei juridic pentru despăgubiri materiale), cu privire la care nu s-a procedat, în speţa dedusă judecăţii, la cercetare judecătorească.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că instanţa de apel a soluţionat cauza fără a intra în cercetarea fondului şi că situaţia de fapt nu a fost pe deplin lămurită, în considerarea dispoziţiilor 304 pct. 9, art. 312 alin. (3) şi art. 314 C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamantul C.A. împotriva deciziei civile nr. 65/A din 18 aprilie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă, va casa decizia atacată şi va trimite cauza pentru rejudecare la aceeaşi Curte de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul C.A. împotriva deciziei civile nr. 65/A din 18 aprilie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi Curte de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3235/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 3244/2012. Civil. Legea 10/2001. Obligaţie de... → |
|---|
