ICCJ. Decizia nr. 325/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 325/2012
Dosar nr. 9436/95/2010
Şedinţa publică din 23 ianuarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Tribunalul Gorj, secţia civilă, prin Sentinţa civilă nr. 361 din 27 octombrie 2010, a respins acţiunea formulată de reclamanta M.M., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Starea de fapt expusă de reclamantă a fost reglementată prin Ordonanţa nr. 105/1999, modificată ulterior prin Legea nr. 189/2000, Legea nr. 586/2002 şi Legea nr. 323/2004, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 06 septembrie 1940 până la 06 martie 1945, din motive etnice.
Reclamanta a susţinut că solicită daune morale pentru suferinţele sale şi ale părinţilor săi, M.Z. şi M.L., care au fost deportaţi pentru motive etnice, de regimul de represiune al Guvernului Antonescu, în perioada septembrie 1942.
Aşadar, temeiul juridic al cererii reclamantei îl reprezintă normele speciale arătate mai sus şi nu dispoziţiile art. 998 - 999 C. civ. pe care le invocă reclamanta, mai ales că aceste dispoziţii privind răspunderea civilă delictuală nu pot constitui temei pentru antrenarea răspunderii statului, pentru erorile judiciare, răspunderea statului fiind o răspundere directă şi limitată doar la prejudiciile cauzate prin erori judiciare reglementate în mod expres de lege.
Faţă de cele reţinute, tribunalul constată că cererea formulată de reclamantă este prescrisă, întrucât dispoziţiile Legii nr. 586/2002 prevăd că cererile formulate în temeiul art. 7 alin. (2) din O.G. nr. 105/1999 se depun până la 31 decembrie 2002, termen care a fost prelungit ulterior prin art. II din Legea nr. 323/2004 până la data de 31 decembrie 2006.
În speţă, reclamanta a formulat cererea la data de 03 septembrie 2010, peste termenul prevăzut imperativ de art. 7 alin. (2) din O.G. nr. 105/1999, aşa cum a fost prelungit ulterior.
Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia civilă nr. 39 din 20 ianuarie 2011, a admis apelul declarat de reclamanta M.M., împotriva Sentinţei civile nr. 361 din 27 octombrie 2010 a Tribunalului Gorj, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi pe cale de consecinţă: a desfiinţat sentinţa civilă atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Gorj.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Prin Ordonanţa nr. 105 din 30 august 1999 s-a modificat şi completat Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri.
Astfel, la articolul 1 alin. (2), după litera a) s-a introdus lit. a1) cu următorul cuprins: Constituie vechime în muncă şi se ia în considerare la stabilirea pensiei şi a celorlalte drepturi ce se acordă, în funcţie de vechimea în muncă, timpul cât o persoană, după data de 6 martie 1945, pe motive politice:"; a fost persecutată sau deportată de către regimul instaurat în România cu începere de la data de 14 septembrie 1940 până la data de 23 august 1944 din motive etnice şi rasiale;";
Prin Legea nr. 189 din 2 noiembrie 2000, s-a aprobat cu modificări O.G. nr. 105/1999, titlul actului având următorul cuprins: ";Ordonanţă privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice";.
Prin articolul unic devenit art. 1, s-au stabilit categoriile de persoane care beneficiază de prevederile acestei ordonanţe, iar prin art. 2 - 6 sunt reglementate drepturile de care beneficiază aceste persoane: indemnizaţii anuale, lunare, asistenţă medicală şi medicamente gratuite, transport local, 6 călătorii anual pe calea ferată, tratament într-o staţiune balneo-climaterică, scutiri taxe, prioritate la instalarea unui post telefonic, acordarea gratuită a unui loc de veci.
Prin articolul 7 este stabilită procedura de urmat pentru stabilirea şi plata drepturilor prevăzute de ordonanţă, autoritatea competentă şi componenţa acesteia, termenul şi locul depunerii cererilor, modul de lucru, termenul de soluţionare a cererilor, tipul de act emis în procedura respectivă, calea de atac, termenul şi instanţa competentă material.
În cauza de faţă, reclamanta a formulat o acţiune directă, chemând în judecată Statul Român, acţiune prin care a solicitat daune morale în cuantum de 520.000 RON, pentru suferinţele suportate de ea şi de părinţii săi M.Z. şi M.L., ca urmare a deportării acestora pe motive etnice, în Transnistria (Bug), în perioada septembrie 1942 - noiembrie 1944.
Acţiunea a fost întemeiată în drept, pe dispoziţiile art. 998 - 999 C. civ.
Reclamanta s-a adresat instanţei de drept comun, respectiv tribunalului, având în vedere cuantumul pretenţiilor, conform art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.
Reclamanta nu a solicitat direct instanţei de judecată stabilirea vreunui drept din cele reglementate prin legea specială şi enumerate în precedent, prevăzute la art. 2 - 6 din O.G. nr. 105/1999 cu modificările şi completările ulterioare. În acest caz ar fi fost discutabilă admisibilitatea unei acţiuni directe, indiferent de data depunerii, care să nu fi fost precedată de urmarea procedurii în faţa Comisiei înfiinţată la nivelul Casei judeţene de Pensii, precum şi competenţa materială a instanţei, după caz.
De asemenea, reclamanta prin acţiunea introductivă de instanţă, nu a chemat în judecată Casa judeţeană de Pensii - Comisia şi nu a formulat o contestaţie împotriva unei Hotărâri emisă de Comisie în procedura de stabilire şi plată a drepturilor, procedură declanşată prin depunerea cererii de către persoana îndreptăţită. În acest caz se ridica problema competenţei materiale în primă instanţă a contenciosului administrativ, potrivit disp. art. 7 alin. (4) din O.G. nr. 105/1999, instanţa civilă nefiind competentă.
Or, în aceste condiţii, în mod greşit instanţa civilă a socotit că este învestită cu soluţionarea unei cereri în sensul la care se referă disp. art. 7 alin. (2) ce se formulează cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2006 - promovată în speţă la data de 3 septembrie 2010, care în orice caz se depunea la Comisie iar nu la instanţa de judecată, (în termen sau nu - este un alt aspect). Această concluzie se impune cu evidenţă, de vreme reclamanta nu a solicitat: vechime în muncă, indemnizaţii anuale, lunare, asistenţă medicală şi medicamente gratuite, transport, 6 călătorii anual pe calea ferată, tratament într-o staţiune balneo-climaterică, scutiri taxe, prioritate la instalarea unui post telefonic, acordarea gratuită a unui loc de veci - ca drepturi prevăzute în legea specială.
Cu atât mai mult instanţa civilă, a cărei competenţă este discutabilă într-o acţiune directă cu un asemenea obiect (drepturi din legea specială), dar a cărei necompetenţă materială este certă în cazul contestării hotărârii Comisiei din cadrul Casei judeţene de Pensii, în mod greşit a aplicat dispoziţiile din legea specială în rezolvarea unei acţiuni de drept comun, selectându-le doar pe acelea cu privire la termenul de formulare a cererii.
Pentru a ajunge la o asemenea soluţie, în mod greşit instanţa nu a luat în seamă temeiul juridic al acţiunii aşa cum a fost indicat de reclamantă şi, existând în mod evident o dificultate cu privire la găsirea unui corespondent în legea specială faţă de obiectul propriu-zis al acţiunii, respectiv plata de daune morale de către stat, (întrucât acest drept nu se regăseşte în legea specială) - a stabilit că temeiul juridic este legea specială în ansamblul său, fără a indica punctual dispoziţia legală aplicabilă. Se ridică problema de a şti pentru a evidenţia şi în acest mod greşeala săvârşită, cum ar fi procedat instanţa şi ce soluţie ar fi pronunţat, dacă cererea pentru daune morale ar fi fost totuşi depusă în termenul special indicat de tribunal ca fiind aplicabil.
Or, câtă vreme dreptul la daune morale nu este reglementat prin legea specială, dincolo de autoritatea competentă, de procedura de urmat şi de termene - dispoziţii favorabile sau nu persoanei respective, instanţa învestită cu o acţiune întemeiată pe dreptul comun ce nu are nicio competenţă pe legea specială, va judeca după regulile de drept comun.
Împrejurarea că reclamanta în fapt invocă anumite situaţii care au fost avute anterior în vedere de legiuitor, pentru stabilirea unor drepturi speciale în favoarea persoanelor care au fost persecutate din motive etnice în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, este relevantă doar sub aspectul motivării în fapt prin descrierea faptelor producătoare de prejudicii morale. În nici un caz, reclamanta nu a înţeles prin descrierea acestei stări de fapt, să-şi fundamenteze juridic cererea pe legea specială, să solicite drepturi din legea specială ci, invocând situaţia specială în care s-a aflat împreună cu familia sa, ca urmare a persecuţiilor din motive etnice, persecuţii recunoscute ca fiind reale inclusiv de regimul politic instaurat după 1990, a solicitat obligarea statului succesor, la plata de daune morale pentru abuzurile suferite.
Potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ., în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii.
Prin urmare, singura concluzie care se poate trage este aceea că instanţa de drept comun, competentă material potrivit art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., învestită cu o acţiune de drept comun, a aplicat în mod greşit reguli din legea specială, fapt ce a condus la neanalizarea şi nepronunţarea asupra cererii introductive de instanţă, având în vedere obiectul acesteia şi fundamentul său juridic, aşa cum au fost stabilite de parte, în virtutea principiului disponibilităţii şi a dreptului de acces la justiţie - componentă a dreptului la un proces echitabil.
Este incident cazul de desfiinţare cu trimitere prev. de art. 297 alin. (1) teza I C. proc. civ., urmând a se admite apelul, a se desfiinţa sentinţa şi a se trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru a se pronunţa asupra cererii cu care a fost învestită: acţiune în despăgubiri cu titlu de daune morale, întemeiată pe disp. art. 998 - 999 C. civ.
Împotriva deciziei civile mai sus menţionată a declarat recurs Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj, criticând-o ca fiind nelegală, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 1 C. proc. civ., deoarece:
- În mod greşit instanţa de apel a învederat că acţiunea reclamantei se întemeiază pe dispoziţiile art. 998 - 999 C. civ., de vreme ce situaţia de fapt relevată de reclamantă se circumscrie prevederilor normelor speciale care reglementează acordarea unor despăgubiri persoanelor persecutate, din motive etnice.
- În mod corect instanţa de fond a apreciat că, în cauză, sunt aplicabile dispoziţiile O.G. nr. 105/1999, modificată prin Legea nr. 189/2000, Legea nr. 586/2002 şi Legea nr. 323/2004.
Recursul nu este fondat.
Reclamanta M.M. a formulat o acţiune directă, în contradictoriu cu Statul Român, acţiune prin care a solicitat daune morale în cuantum de 520.000 RON pentru suferinţele raportate de ea şi de părinţii săi, M.Z. şi M.L., ca urmare a deportării acestora în perioada septembrie 1942 - noiembrie 1944.
Temeiul juridic al acţiunii fiind cel prevăzut de dispoziţiile art. 998 - 999 C. civ.
Reclamanta s-a adresat instanţei de drept comun, respectiv Tribunalului Gorj, având în vedere cuantumul pretenţiilor conform art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.
Reclamanta nu a solicitat direct instanţei de judecată stabilirea vreunui drept din cele reglementate prin legea specială prevăzute la art. 2 - 6 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare.
În atare situaţie, recurentul Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj, în mod greşit a motivat că, în cauză, sunt aplicabile dispoziţiile O.G. nr. 105/1999, cu modificările ulterioare.
Împrejurarea că reclamanta, în fapt, a invocat anumite situaţii care au fost avute anterior în vedere de legislativ pentru stabilirea unor drepturi speciale în favoarea persoanelor care au fost persecutate, din motive etnice, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 este relevantă doar sub aspectul motivării în fapt, prin descrierea faptelor producătoare de prejudicii morale. În niciun caz, reclamanta nu a înţeles prin descrierea acestei stări de fapt să-şi fundamenteze juridic cererea pe legea specială, să solicite drepturi din legea specială ci invocând situaţia specială în care s-a aflat împreună cu familia sa ca urmare a persecuţiilor din motive etnice.
Prin urmare, instanţa de apel în mod judicios a desfiinţat sentinţa instanţei de fond şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe pentru a se pronunţa asupra cererii cu care a fost învestită, respectiv acţiune în despăgubiri cu titlu de daune morale întemeiată pe dispoziţiile art. 998 - 999 C. civ.
Aşadar, faţă de cele reţinute se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj împotriva Deciziei nr. 39 din 20 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3248/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3250/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
