ICCJ. Decizia nr. 3408/2012. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A-II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3408/2012
Dosar nr. 4893/103/2010
Şedinţa publică de la 13 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Reclamantul Ocolul Silvic B.N. prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ a solicitat obligarea pârâtei SC A.G. SRL Târgu Neamţ la plata sumei de 97.370 RON, cu titlu de preţ, 91.130,32 RON, penalităţi de întârziere şi cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 312 din 18 februarie 2011, Tribunalul Neamţ a admis acţiunea formulată de reclamantul Ocolul Silvic B.N.
A fost obligată pârâta SC A.G. SRL să plătească reclamantului Ocolul Silvic B.N. suma de 97.370 RON, cu titlu de preţ şi 91.138,32 RON, penalităţi de întârziere şi a sumei de 5.386 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarele:
În baza contractului din 30 octombrie 2007, pârâta SC A.G. SRL a cumpărat de la reclamantul Ocolul Silvic B.N., cantitatea de 3.236 m.c. masă lemnoasă pe fir, în valoare de 97.370 RON.
La data de 5 noiembrie 2007, pârâta a primit în exploatare partida nr. a, conform procesului-verbal aflat la dosar.
Prin anexa la contractul din 30 octombrie 2007, s-a stabilit, de comun acord, termenul de exploatare şi eşalonarea plăţilor. Reclamanta a emis factura din 19 noiembrie 2009, în valoare de 97.370 RON, pe care a comunicat-o pârâtei prin poştă.
Contractul încheiat de părţi cu anexa, precum şi procesele-verbale de primire în exploatare şi control al exploatării parchetului, au făcut dovada deplină a raporturilor comerciale dintre părţi şi a asumării obligaţiei de plată a pârâtei.
S-a apreciat că faţă de dispoziţiile art. 969 C. civ., conform cărora toate convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante, având în vedere factura fiscală depusă, instanţa a constatat că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia asumată prin contract şi anexa la acesta, prin acordul său de voinţă, neexistând dovezi de stingere a datoriei.
Având în vedere dreptul creditorului de a obţine îndeplinirea exactă a obligaţiei, în conformitate cu dispoziţiile art. 1073 C. civ., instanţa a constatat întemeiată acţiunea formulată de reclamant cu privire la obligarea pârâtei Ia plata debitului, factura fiscală nefiind contestată.
În ceea ce priveşte obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere, s-a constatat că acestea au fost prevăzute în contract (art. 35), fiind de 0,15% pe zi, pentru primele 30 de zile de la data scadenţei facturii şi de 0,3% pe zi de întârziere pentru depăşirea termenului de mai sus, calculate la valoarea neachitată. Dreptul creditorului de a obţine penalităţi ca urmare a neexecutării la timp a obligaţiei de plată decurge din dispoziţiile art. 1066 şi urm. C. civ., dar şi din principiul celerităţii operaţiunilor comerciale. Penalităţile prevăzute în cadrul convenţiilor părţilor reprezintă o clauză penală, aceasta constituind o modalitatea de evaluare a prejudiciului suferit de creditor, fixându-se anticipat valoarea acestuia.
Prin decizia civilă nr. 80/2011 din 18 octombrie 2011 Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis apelul declarat de pârâta SC A.G. SRL. A fost schimbată în tot sentinţa apelată, a admis excepţia lipsei procedurii prealabile şi s-a respins acţiunea ca inadmisibilă.
În argumentarea acestei decizii instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că intimatul-reclamant a depus la dosarul cauzei adresa din 12 august 2010 către apelantă prin care îi aduce la cunoştinţă că figurează în evidenţele sale contabile ca debitor, cu suma de 97.370 RON, reprezentând preţ; din dovezile aflate la dosarul de fond, rezultă că apelanta nu a primit convocarea la conciliere - restituire recomandată.
S-a constatat că intimata nu a prezentat dovada trimiterii unui telex, fax, avându-se în vedere că, aşa cum s-a menţionat, art. 7201 alin. (2) C. proc. civ. prevede în mod expres: „orice mijloc de comunicare care asigură confirmarea primirii acestuia";.
Împotriva acestei decizii reclamantul Ocolul Silvic B.N. a declarat recurs solicitând admiterea recursului, schimbarea în tot a deciziei recurate şi menţinerea sentinţei civile nr. 312/COM din 18 noiembrie 2011 a Tribunalului Neamţ ca temeinică şi legală.
În argumentarea recursului reclamantul a susţinut, în esenţă, că au respectat prevederile art. 7201 C. proc. civ., convocând partea adversă, comunicându-i în scris pretenţiile noastre şi temeiul lor legal, precum şi actele doveditoare, iar convocarea s-a făcut prin scrisoare recomandată cu dovadă de primire.
S-a mai susţinut că agentul poştal a avizat societatea însă administratorul acesteia a refuzat să se prezinte.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta SC A.G. SRL a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Înalta Curte verificând în cadrul, controlului de legalitate hotărârea atacată, prin prisma motivelor invocate, astfel cum au fost încadrate în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce urmează:
Dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ. cuprinse în capitolul XIV C. proc. civ. introdus prin art. I pct. 224 din O.U.G. nr. 138/2000, fac parte integrantă dintr-un ansamblu de reguli a căror finalitate vizează soluţionarea cu celeritate a litigiilor în materie comercială.
Încercarea de soluţionare a litigiului prin conciliere directă, anterior introducerii cererii, obligarea pârâtului de a depune întâmpinare, posibilitatea încunoştiinţării părţilor pentru înfăţişarea la termen şi prin folosirea altor mijloace mai rapide, acordarea de termene scurte, succesive sau în continuare sunt numai câteva din regulile speciale de natură să asigure desfăşurarea cu celeritate a procesului comercial şi în acelaşi timp cu respectarea tuturor drepturilor şi obligaţiilor părţilor.
În acest context, obligaţia reclamantului de a încerca soluţionarea prealabilă a litigiului trebuie examinată şi din perspectiva celui convocat la conciliere, căruia îi incumbă în aceiaşi măsură demersul de a răspunde solicitării de rezolvare a litigiului.
A interpreta aceste reguli ca obligaţii instituite numai în sarcina reclamantului duce la un dezechilibru inacceptabil între drepturile şi obligaţiile procesuale ale tuturor părţilor aflate în conflict în sensul soluţionării cu celeritate a litigiului de natură comercială.
În cauză este de necontestat că pârâta a primit la data de 25 august 2010 (data poştei) notificarea transmisă prin adresa din 12 august 2010 prin care reclamanta îi face cunoscut pretenţiile sale ataşând actele doveditoare şi chiar data convocării, pârâta era datoare să răspundă acestei notificări cel puţin pentru clarificarea datei concilierii.
Pârâta, nu numai că nu a răspuns notificării, dar după primirea adresei nu a formulat obiecţii şi nici întâmpinare înaintea primului termen de judecată fixat la 4 februarie 2011 cu privire la pretenţiile reclamantei.
În aceste circumstanţe se constată că interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 7201 C. proc. civ. la circumstanţele concrete ale cauzei este greşită.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va admite prezentul recurs şi va casa decizia atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul Ocolul Silvic B.N. împotriva deciziei civile nr. 80/2011 din 18 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3407/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 3439/2012. Civil. Conflict de competenţă.... → |
|---|
