ICCJ. Decizia nr. 3440/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A-II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3440/2012
Dosar nr. 41236/299/2011
Şedinţa de la 13 septembrie 2012
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Creditoarea SC I.B.C. SRL prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia comercială în contradictoriu cu debitorul M.N. a solicitat pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa, instanţa să emită somaţia de plată împotriva debitorului pentru suma de 42.489,39 RON reprezentând contravaloare mărfuri, precum şi pentru penalităţi de întârziere de 1% pe zi până la plata efectivă a debitului.
Tribunalul Iaşi, secţia comercială şi contencios administrativ, prin sentinţa nr. 185/som din 30 noiembrie 2010, în conformitate cu dispoziţiile art. 158 alin. (3) C. proc. civ. a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Iaşi şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.
Prin Ordonanţa din 14 iunie 2011 Judecătoria Iaşi, secţia civilă, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Judecătoriei sector 1 Bucureşti, reţinând, în esenţă, că în cererile privitoare la obligaţiile comerciale competenţa teritorială este cea stabilită de dispoziţiile art. 10 pct. 4 C. proc. civ. coroborat cu dispoziţiile O.G. nr. 5/2001 şi cum debitorul a ridicat succesiv trei avize de însoţire a mărfii şi mărfuri în valoare de 42.489,39 RON de Ia sediul creditorului, s-a apreciat că părţile au stabilit competenţa teritorială ca fiind instanţa locului unde obligaţia a luat naştere şi locul plăţii respectiv Judecătoria sector 1 Bucureşti.
Judecătoria sectorului 1 Bucureşti prin sentinţa civilă nr. 5846 din 2 aprilie 2012, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi pe cale de consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi. A constatat că a intervenit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
Pentru a pronunţa astfel, Judecătoria sector 1 Bucureşti a reţinut în esenţă că, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 5/2001, cererile privind somaţia de plată se depun la instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă, iar instanţa de drept comun din punct de vedere teritorial este instanţa de la domiciliul pârâtului (art. 5 C. proc. civ.).
S-a mai reţinut că în cererile privitoare la obligaţii comerciale - cum este cazul acţiunii de faţă - art. 10 pct. 4 C. proc. civ. stabileşte o competenţă alternativă, reclamantul putând alege între instanţa locului unde obligaţia a luat naştere şi aceea a locului plăţii, pe lângă instanţa sediului principal al debitoarei, toate instanţele fiind deopotrivă competente.
S-a constatat că în toate cazurile de competenţă teritorială alternativă, alegerea instanţei aparţine reclamantului, potrivit art. 12 C. proc. civ., iar opţiunea reclamantului nu poate fi contestată dacă a fost sesizată una dintre instanţele competente alternativ. În caz contrar, pârâtul (nu şi instanţa, întrucât competenţa teritorială alternativă este reglementată prin norme dispozitive) va putea invoca, prin întâmpinare sau cel mai târziu la prima zi de înfăţişare în primă instanţă, excepţia de necompetenţă.
Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Iaşi competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Cererea dedusă judecăţii în prezenta cauză are ca obiect emitere somaţie de plată, în baza prevederilor O.G. nr. 5/2001.
Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, cererile privind somaţia de plată se depun la instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă, iar la alin. (3) se arată că judecătorul verifică din oficiu competenţa instanţei, procedând potrivit legii, aspect ce se referă la verificarea din oficiu a competenţei materiale a instanţei, iar nu la verificarea competenţei teritoriale, care este reglementată prin normele dispozitive de competenţă stabilite în C. proc. civ.
Potrivit art. 10 alin. (4) C. proc. civ., în vigoare la data introducerii acţiunii 27 octombrie 2010, în afară de instanţa de la domiciliul pârâtului (art. 5 C. proc. civ.), mai sunt competente, în cererile privitoare la obligaţii comerciale, instanţa locului unde obligaţia a luat naştere sau aceea a locului plăţii.
Cum potrivit art. 12 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente teritorial, iar în cauză, creditoarea a învestit cu acţiunea introductivă Judecătoria Iaşi, instanţă în a cărei rază teritorială se află domiciliul debitorului, urmează ca această instanţă legal învestită să soluţioneze litigiul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3439/2012. Civil. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 3441/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
