ICCJ. Decizia nr. 3498/2012. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 11 martie 2010, reclamanții O.E., A.M., D.F., O.M., O.G.G., O.E.F., O.G.S., I.P. și O.A. au solicitat obligarea pârâtului Municipiul București, prin Primarul General - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, să soluționeze Notificarea nr. 929 din 9 august 2001 înregistrată la pârât sub nr. 10943 din 10 august 2001, la care a fost conexat dosar din 5 octombrie 2001, înregistrat inițial la Prefectura Municipiului București și care avea ca obiect soluționarea Notificării nr. 165 din 2 iulie 2001, în sensul obligării pârâtului la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în București, str. P.I.C., sectorul 2, compus din teren în suprafață de 1.171,94 mp, proprietatea autoarei lor, O.T., în cuantumul valoric ce a fost stabilit prin expertiză tehnică de specialitate potrivit standardelor internaționale de evaluare.
Prin cerere modificatoare, reclamanții au solicitat obligarea pârâtului să transmită, de urgență, dispoziția emisă în temeiul Legii nr. 10/2001 în scopul remedierii unor aspecte de nelegalitate legate de depunerea cărților de identitate pentru trei dintre reclamanți, către Instituția Prefectului conform dispozițiilor art. 16, alin. (21) din Legea nr. 247/2005 astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 81/2007.
în motivare, s-a arătat că Instituția Prefectului Municipiului București prin adresa din 11 februarie 2009 le-a comunicat faptul că pentru remedierea unor aspecte de nelegalitate, dosarul a fost trimis, din nou, la Primăria Municipiului București. Aspectele de nelegalitate sesizate de această instituție erau, de altfel, cauzate tocmai de neoperativitatea în soluționarea notificărilor, în sensul că unele din cărțile de identitate sau buletinele de identitate expiraseră. Au arătat că au îndeplinit și această nouă cerință, depunând prin adresa înregistrată sub nr. x din 26 februarie 2009 înscrisurile solicitate, nemaiexistând vreun motiv de netrimitere a dosarului către Instituția Prefectului în vederea acordării avizului de legalitate. Cum însă, de la momentul completării și a acestui ultim aspect de nelegalitate au trecut mai bine de 9 luni, au considerat că formularea unei acțiuni în obligarea de a face a pârâtului este oportună și poate grăbi și așa un dosar foarte vechi.
în ședința publică de la 25 noiembrie 2009, reclamanții au precizat că solicită înaintarea dispoziției rectificate către C.C.S.D.
Prin Sentința civilă nr. 1253 din 6 octombrie 2010, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis acțiunea precizată și a fost obligat pârâtul să înainteze Dispoziția din 9 octombrie 2007 privind propunerea de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent la C.C.S.D.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că reclamanții au formulat, în temeiul Legii nr. 10/2001, notificările nr. 165/2001 și 929/2001 prin care au solicitat acordarea de despăgubiri bănești pentru suprafața de teren de 1.171,94 mp situată în str. C., sector 2, notificări conexate și soluționate prin dispoziția din 23 ianuarie 2006, prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 1.171,94 mp.
Ulterior, s-a dispus de către C.C.S.D. restituirea dosarului la Primăria Municipiului București pentru rectificarea unei neconcordanțe între suprafața solicitată prin notificare și cea menționată în dispoziția din 23 ianuarie 2006.
în consecință, a fost emisă o nouă dispoziție, din 9 octombrie 2007, prin care a fost modificat art. 2 al dispoziției nr. 5163/2006 în sensul că s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafață de 1.161,26 mp.
S-a mai reținut faptul că, urmare a exercitării controlului de legalitate de către Instituția Prefectului, dosarul a fost restituit Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, aspectele de nelegalitate sesizate de această instituție vizând expirarea valabilității unora dintre actele de identitate ale notificatorilor, apreciindu-se necesar a fi completată dispoziția cu identificarea notificatorilor cu acte de identitate valabile.
A constatat instanța că, fată de această nouă solicitare, reclamanții au transmis, cu adresa înregistrată sub nr. 809487 din 26 februarie 2009, înscrisurile solicitate, dată de la care dosarul administrativ a rămas practic în nelucrare în pofida demersurilor reclamanților.
De asemenea, din culpa unității notificate soluționarea cauzei a fost tergiversată în mod nejustificat, prin transmiterea înscrisurilor solicitate după 9 luni de la data solicitării transmise de tribunal, precum și lipsa oricărui răspuns cu privire la stadiul soluționării dosarului în urma celei de a doua restituiri de către Instituția Prefectului.
Față de cele reținute, tribunalul a constatat că reclamanților le este afectată însăși substanța dreptului la reparație, față de împrejurarea că, cel puțin de la emiterea Dispoziției din 9 octombrie 2007, prin care a fost rectificată eroarea materială cu privire la suprafața terenului, autoritățile nu au efectuat nici un demers care să asigure realizarea efectivă, conform procedurii stabilite de lege și într-un termen rezonabil, a dreptului recunoscut acestora prin decizia sus-menționată.
Totodată, în pofida faptului că durata excesivă a procedurii administrative constituie ea însăși o cauză care a condus la expirarea valabilității actelor de identitate ale unora dintre notificatori, iar reclamanții au procedat, cu bună-credință, la complinirea și acestor din urmă aspecte, prin depunerea înscrisurilor încă de la data de 26 februarie 2009, totuși, nici până la data pronunțării prezentei hotărâri nu s-a făcut dovada îndeplinirii de către instituția notificată a obligației de a finaliza procedura administrativă, al cărui termen legal a fost cu mult depășit.
Drept consecință, constatând că în cauză nu mai subzistă nici un motiv legal pentru modificarea dispoziției din 9 octombrie 2007, conținând propunerea de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 1.161,26 mp situat în Str. C., sector 2, reținând și dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, în lumina Deciziei nr. XX/2007 pronunțate de înalta Curte de Casație și Justiție și dispozițiilor art. 6, parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, tribunalul a apreciat că acțiunea, așa cum a fost modificată, este întemeiată.
împotriva acestei hotărâri, a declarat apel pârâtul.
Prin Decizia nr. 69A din 9 mai 2011, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins apelul declarat de pârât.
în motivarea soluției sale, instanța de apel a reținut că potrivit art. 16 alin. (21) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, "Dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta".
în speță, Instituția Prefectului a exercitat deja controlul de legalitate în privința celei de-a doua dispoziții emise în favoarea reclamanților, după restituirea dosarului de către C.C.S.D., iar singurele aspecte de nelegalitate au vizat expirarea actelor de identitate ale unora dintre persoanele îndreptățite.
în consecință, efectuarea unui nou control de legalitate după complinirea aspectelor sesizate, ar fi lipsit de utilitate, în condițiile în care situația de fapt și de drept a rămas neschimbată. Aceasta ar fi o măsură care nu ar face decât să prelungească nejustificat înaintarea dosarului către C.C.S.D., mai ales că, deși înscrisurile au fost transmise de reclamanți în februarie 2009, dosarul nu a ajuns la autoritatea competentă pentru acordarea despăgubirilor.
Instituirea acestei proceduri pentru dispozițiile autorităților administrației publice locale nu poate avea ca efect tergiversarea procedurii administrative prin efectuarea unor controale repetate de legalitate, deoarece dreptul intimaților ar fi afectat în substanța lui, iar întârzierea acestor proceduri este de natură să producă acestora un prejudiciu distinct, cu atât mai mult cu cât intimații au fost nevoiți să apeleze la instanțele de judecată și pentru soluționarea notificărilor.
Chiar dacă dosarul va fi înaintat Comisiei Centrale direct de autoritatea administrației publice centrale, dreptul de a exercita controlul de legalitate nu este afectat, avizul de legalitate poate fi emis și înaintat acestei comisii.
împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Municipiul București, prin Primarul General care, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., au formulat următoarele critici:
Instanța nu poate acorda mai mult decât ar fi putut face entitatea învestită cu soluționarea notificării și nu poate ignora dispozițiile obligatorii ale Deciziei 52/2007 pronunțată de Secțiile Unite ale înaltei Curți de Casație și Justiție, ulterior Deciziei XX/2007, de asemenea în recurs în interesul legii.
în același sens sunt și dispozițiile O.U.G. nr. 81/2007, potrivit cărora, A.N.R.P. va emite un titlu de conversie și/sau un titlu de plată, în baza deciziilor emise de Comisia Centrală și a opțiunilor persoanei îndreptățite.
Recurentul susține că instanța nu îl poate obliga să înainteze dispoziția prin care a soluționat notificările reclamanților direct C.C.S.D., deoarece o astfel de soluție ar priva instituția prefectului de exercitarea controlului de legalitate, în baza dispozițiilor art. 16 alin. (2) al Titlului VII din Legea nr. 247/2005 și a celor din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală.
Solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului pârâtului, iar pe fond, respingerea acțiunii.
Verificând legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate, înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:
Pentru a pronunța hotărârile anterioare, instanțele de fond și apel au avut în vedere aceeași situație de fapt, necontestată de niciuna dintre părțile litigante, constând în aceea că reclamanții au formulat, în temeiul Legii nr. 10/2001, notificările nr. 165/2001 și 929/2001, prin care au solicitat acordarea de despăgubiri bănești pentru suprafața de teren de 1.171,94 mp situată în str. C., sector 2, notificări conexate și soluționate prin dispoziția din 23 ianuarie 2006, prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 1.171,94 mp.
Ulterior, s-a dispus de către C.C.S.D. restituirea dosarului la Primăria Municipiului București pentru rectificarea unei neconcordanțe între suprafața solicitată prin notificare și cea menționată în dispoziția din 23 ianuarie 2006.
în consecință, a fost emisă o nouă dispoziție, din 9 octombrie 2007, prin care a fost modificat art. 2 al dispoziției nr. 5163/2006 în sensul că s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafață de 1.161,26 mp.
S-a mai reținut faptul că, urmare a exercitării controlului de legalitate de către Instituția Prefectului, dosarul a fost restituit Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, aspectele de nelegalitate sesizate de această instituție vizând expirarea valabilității unora dintre actele de identitate ale notificatorilor, apreciindu-se necesar a fi completată dispoziția cu identificarea notificatorilor cu acte de identitate valabile.
Față de această nouă solicitare, reclamanții au transmis înscrisurile solicitate, cu adresa înregistrată sub nr. 809487 din 26 februarie 2009.
Recurentul contestă obligarea sa de a înainta dispoziția, prin a soluționat notificările reclamanților, direct C.C.S.D., întrucât consideră că această soluție privează instituția prefectului de exercitarea controlului de legalitate, fiind în contradicție cu dispozițiile art. 16 alin. (1) al Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Contrar susținerilor recurentului, dispozițiile art. 16 alin. (2) al Titlului VII din Legea nr. 247/2005 au fost aplicate corect de instanțe.
Potrivit acestui text, "Dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către S.C.C.S.D., însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta".
în speță, instituția prefectului a exercitat controlul de legalitate, singurele aspecte de nelegalitate sesizate de această instituție vizând expirarea valabilității unora dintre actele de identitate ale notificatorilor, fapt ce a fost remediat de reclamanți, prin depunerea înscrisurilor solicitate la data de 26 februarie 2009.
în aceste condiții, solicitarea recurentului de a trimite din nou dosarul instituției prefectului, în condițiile în care situația de fapt și de drept a rămas neschimbată, este nefondată și ar constitui o măsură care ar tergiversa nejustificat înaintarea dosarului către C.C.S.D., cu atât mai mult cu cât, deși înscrisurile au fost transmise de reclamanți în februarie 2009, dosarul nu a ajuns la autoritatea competentă pentru acordarea despăgubirilor.
Punerea în executare de către reclamanți a deciziei administrative, cu respectarea procedurii prevăzută de legea specială, nu poate reprezenta o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunului lor, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție.
Statul trebuie să garanteze prin măsuri legale și administrative adecvate realizarea efectivă și rapidă a dreptului la restituire, indiferent dacă este vorba de o restituire în natură sau de acordarea unei despăgubiri, conform principiului supremației dreptului și al legalității protecției drepturilor patrimoniale, enunțate în art. 1 din Protocolul nr. 1.
Decizia nr. 52/2007 pronunțată în recurs în interesul legii, invocată de recurent, nu prezintă relevanță, întrucât aceasta vizează aplicarea dispozițiilor art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 dispozițiilor emise după intrarea în vigoare a acestei legi, cum este și cazul în speță.
Or, tocmai aceste dispoziții legale au stat la baza admiterii acțiunii reclamanților.
în raport de considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză.
în conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurentul a fost obligat să plătească intimaților - reclamanți 1.500 RON cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței depuse la dosar.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3568/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3517/2012. Civil → |
|---|
