ICCJ. Decizia nr. 3517/2012. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 4 București, la data de 16 ianuarie 2008, reclamanții M.A.I. și M.A.V. au chemat în judecată pe pârâții S.G., S.A., L.O., L.D.D., solicitând să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase autentificat în 31 iulie 2007 de BNP F.D.
în motivarea cererii, reclamanții au arătat că prin procura dată la 14 martie 2007 în fața Notarului Public din S.U.A., pârâtul L.D.D. l-a împuternicit pe pârâtul L.O., tatăl său, ca în numele și pentru sine să vândă oricui va crede de cuviință cotele ce i se cuvin din imobilul situat în București, sector 4.
Cu nesocotirea acestui mandat, la data de 31 iulie 2007, s-a autentificat contractul de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase, încheiat între pârâtul L.O., în nume propriu și ca mandatar al fiului său, L.D.D., în calitate de vânzători și pârâții S.G. și S.A., în calitate de cumpărători, drepturile litigioase ce rezultă din Dosarul aflat pe rolul Judecătoriei Sector 4 București, având ca obiect revendicarea a trei apartamente situate în imobilul din București, sector 4.
Se susține că autentificarea contractului de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase s-a făcut cu nerespectarea condițiilor esențiale pentru validitatea convențiilor, respectiv capacitatea de a contracta, consimțământul valabil, obiect determinat și cauză licită, astfel cum sunt definite de dispozițiile art. 948 pct. 1, 2, 3 și 4 C. civ., asociată cu încălcarea normelor legale care reglementează contractul de mandat.
în drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 948, 961, 1532-1559 C. civ.
Prin sentința civilă nr. 5856 din 11 noiembrie 2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, s-a admis excepția necompetenței materiale, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
Cauza a fost înregistrată sub nr. 49200/3/2008 pe rolul secției a V-a a Tribunalului București.
La termenul din 27 aprilie 2010, instanța a pus în discuția părților excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, rămânând în pronunțare asupra acesteia.
Prin sentința civilă nr. 644 din 11 mai 2010, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților M.A.I. și M.A.V. și a respins acțiunea ca fiind introdusă de persoane fără calitate procesuală activă.
Analizând excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, instanța a găsit-o întemeiată având în vedere că singurul motiv de nulitate a contractului de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase autentificat în 31 iulie 2007 invocat îl reprezintă depășirea limitelor mandatului acordat pârâtului L.O., acest viciu de consimțământ atrăgând nulitatea relativă și nicidecum absolută a actului încheiat, act fată de care reclamanții sunt terți.
Așa fiind, văzând și declarația de ratificare a vânzării efectuate de mandatarul L.O., declarație dată de L.D.D. la data de 11 februarie 2008, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și a respins acțiunea formulată de reclamant ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală activă.
împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanții.
Prin decizia nr. 432 A din 20 aprilie 2011, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul reclamanților.
în motivarea soluției sale, instanța de apel a reținut că prin procura dată în limba română, în fața autorităților americane la data de 14 martie 2007 și apostilată la data de 16 martie 2007, pârâtul L.D.D. l-a împuternicit pe pârâtul L.N.O. să vândă cotele indivize ce-i reveneau din mai multe imobile, ce fac obiectul prezentului litigiu.
în baza acestei procuri, la data de 31 iulie 2007 a fost autentificat contractul de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase, prin care pârâtul L.O., în nume propriu și ca mandatar al fiului său a vândut drepturile litigioase ce fac obiectul Dosarului aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 4, dosar ce are ca obiect tocmai revendicarea imobilelor ce fac obiectul acestui litigiu.
Curtea a apreciat că suntem în prezența unei nulități relative, nulitate ce poate fi invocată doar de părțile contractante, ceea ce nu este cazul în speță întrucât, deși mandatarul nu a încheiat contractul de vânzare-cumpărare pentru cotele sale indivize, ci un contract de vânzare-cumpărare drepturi litigioase, depășind limitele împuternicirii date pârât, totuși pârâtul a ratificat actele încheiate cu depășirea limitelor mandatului, ceea ce, din punct de vedere juridic, valorează mandat [art. 1546 alin. (2) C. civ.].
De altfel, nulitatea relativă este supusă confirmării, sens în care pârâtul L.D.D., a și declarat că înțelege să ratifice actele încheiate de mandatarul său, respectiv contractul de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase.
încheierea contractului de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase și nu a contractului de vânzare-cumpărare, prin depășirea limitelor mandatului, relevă nu inexistența consimțământului, ci un simplu viciu al acestuia, deoarece, în acest caz, consimțământul există. Instanța de fond a reținut corect existența consimțământului pârâtului L.D.D., deoarece acest consimțământ a fost dat ulterior, prin ratificarea actelor mandatarului.
De asemenea, consimțământul a existat și a fost dat chiar pentru operațiunea juridică a vânzării, existența litigiului determinând încheierea contractului de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase, iar singura neregularitate a contractului putea fi invocată de pârât numai cu privire la depășirea limitelor mandatului, aspect ce nu putea atrage oricum nulitatea absolută a contractului.
Așadar, ne aflăm în fața unui viciu de consimțământ, care atrage nulitatea relativă a actului de vânzare-cumpărare, ca sancțiune edictată în scopul protectiv al persoanei interesate și nu pentru protejarea unui interes general.
Pe de altă parte, luând în considerare criteriul interesului ocrotit, respectiv ocrotirea unui interes personal, sancțiunea pentru nerespectarea acestei norme juridice este nulitatea relativă a actului juridic.
Pentru aceste considerente curtea a apreciat că, în mod corect instanța de fond a soluționat excepția lipsei calității procesuale active a apelanților-reclamanți, ce sunt terți față de contractul a cărui nulitate o invocă.
împotriva deciziei Curții de apel au declarat recurs reclamanții.
în dezvoltarea motivelor de recurs recurenții susțin că, în mod greșit a calificat instanța de apel motivele de nulitate invocate de reclamanți ca fiind de nulitate relativă, cu consecința admiterii excepției lipsei calității procesuale active.
în mod nelegal instanța nu a constatat că prin autentificarea actului de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase, notarul public a încălcat dispozițiile art. 59 alin. (2) din Legea nr. 36/1995, întrucât nu a existat o procură specială pentru acest act. Procura autentificată la 14 martie 2007, care a stat la baza întocmirii acestui act, s-a întocmit la o dată la care drepturile litigioase nu existau, acțiunea în revendicare înregistrându-se la 10 iulie 2007.
Mai susțin recurenții că normele cuprinse în Legea nr. 36/1995 sunt de ordine publică, astfel că orice act emis cu încălcarea sau nesocotirea dispozițiilor acestei legi atrage sancțiunea nulității absolute.
Cum motivele de nulitate sunt de ordine publică, sancțiunea actului notarial autentificat cu fraudarea legii este nulitatea absolută, reclamanții legitimând calitate procesuală activă.
Instanțele nu au examinat aceste motive de nulitate, reținând în mod greșit că unicul motiv de nulitate invocat în acțiune îl constituie depășirea limitelor mandatului.
Recurenții-reclamanți și-au întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc. civ.
Verificând legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate și de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:
Instanțele de fond au reținut următoarea situație de fapt:
Prin procura dată în limba română, în fața autorităților americane la data de 14 martie 2007 și apostilată la data de 16 martie 2007, pârâtul L.D.D. l-a împuternicit pe pârâtul L.N.O. să vândă cotele indivize ce-i reveneau din mai multe imobile, ce fac obiectul prezentului litigiu.
în baza acestei procuri, la data de 31 iulie 2007 a fost autentificat contractul de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase, prin care pârâtul L.O., în nume propriu și ca mandatar al fiului său, a vândut drepturile litigioase ce fac obiectul Dosarului aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 4, dosar ce are ca obiect tocmai revendicarea imobilelor ce fac obiectul acestui litigiu.
Prin acțiunea cu care au învestit instanța, reclamanții au solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase autentificat în 31 iulie 2007 de BNP F.D. pentru depășirea limitelor mandatului de către vânzător.
S-a susținut că autentificarea contractului de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase s-a făcut cu nerespectarea condițiilor esențiale pentru validitatea convențiilor, astfel cum sunt definite de dispozițiile art. 948 pct. 1, 2, 3 și 4 C. civ., respectiv capacitatea de a contracta, consimțământul valabil, obiectul determinat și cauza licită.
Față de obiectul acțiunii și de situația de fapt reținută, instanțele de fond au apreciat în mod corect că reclamanții nu au calitate procesuală activă.
încheierea contractului de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase cu depășirea limitelor mandatului nu reprezintă un motiv de nulitate a contractului, ci de inopozabilitate a acestuia, astfel încât această împrejurare nu poate fi invocată de către un terț de contract.
Ca atare, nefiind părți în contractul de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase, reclamanții nu puteau invoca depășirea limitelor mandatului de către mandatarul vânzătorului, astfel că nu pot justifica calitatea procesuală activă în prezenta cauză.
în susținerea motivelor de recurs, recurenții învederează că au fost încălcate dispozițiile Legii nr. 36/1995, precum și faptul că la data emiterii procurii nu se născuseră drepturile litigioase, dispoziții cu caracter imperativ, ale căror încălcare atrage sancțiunea nulității absolute, împrejurare față de care ei dețin calitate procesuală activă.
Critica nu poate fi analizată întrucât, prin acțiunea introductivă de instanță, reclamanții nu au solicitat să se constate încălcarea dispozițiilor art. 58 alin. (2) [îndreptat de reclamanți în sensul art. 59 alin. (2)] din Legea nr. 36/1995, precum și faptul că la data emiterii procurii nu se născuseră drepturile litigioase, iar invocarea acestora direct în recurs constituie o schimbare a cauzei juridice în această fază procesuală, ceea ce este inadmisibil, față de dispozițiile art. 316 cu referire la art. 294 C. proc. civ.
Cererea de chemare în judecată stabilește cadrul procesual în limitele căruia se va desfășura judecata, atât din punctul de vedere al părților, cât și din punctul de vedere al obiectului sau cauzei cererii. Stabilirea cadrului procesual este specific procedurii parcurse la instanța de fond deoarece, potrivit dispozițiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ., în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată, în egală măsură textul de lege enunțat fiind aplicabil și în recurs, potrivit art. 316 din același cod.
în fața primei instanțe, potrivit art. 132 alin. (1) C. proc. civ., la prima zi de înfățișare, se va putea da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii, precum și pentru a propune noi dovezi. în acest caz, instanța dispune amânarea pricinii și comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea formulării întâmpinării.
Potrivit acestui text de lege, pretențiile reclamantului trebuie formulate prin aceeași cerere de chemare în judecată, cu posibilitatea completării sau modificării numai în fața primei instanțe, până la momentul stabilit de lege sau dincolo de acest moment, cu acordul părții potrivnice, până la închiderea dezbaterilor în fața instanței de fond, chiar dacă aceste pretenții vizează motive de nulitate absolută ale unui act juridic.
în speță, prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Sector 4 București, reclamanții au solicitat instanței să constate "nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase autentificat în 31 iulie 2007 de BNP F.D. (_) pentru depășirea limitelor mandatului de către mandatarul vânzătorului", iar invocarea direct în recurs a încălcării dispozițiilor Legii nr. 36/1995, precum și a faptului că la data emiterii procurii, nu se născuseră drepturile litigioase, constituie o schimbare a cauzei juridice a pricinii, schimbare care, conform dispozițiilor art. 294 coroborate cu cele ale art. 316 C. proc. civ., cu caracter imperativ, apare ca o cerere nouă, care nu se poate formula cu depășirea momentului stabilit de lege, astfel că, nu poate fi analizată, pentru argumentele deja arătate.
Pe de altă parte, cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, iar recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut analiza instanței anterioare și care, implicit au fost cuprinse în motivele de apel, în situația în care atât apelul, cât și recursul, sunt exercitate de aceeași parte, iar soluția primei instanțe a fost menținută în apel, cum este cazul în speță. Numai în acest fel se respectă principiul dublului grad de jurisdicție, deoarece în ipoteza contrară, s-ar ajunge la situația ca anumite apărări, susțineri ale părților să fie analizate pentru prima oară de instanța investită cu calea extraordinară de atac.
Au mai susținut recurenții că instanța de apel, întocmai ca și cea de fond, nu a analizat toate cauzele de nulitate invocate prin cererea de chemare în judecată. O astfel de critică nu a fost, însă, formulată în apel și, ca atare, nu poate fi formulată omisso medio, direct în recurs. Și în cazul în care s-ar considera că reclamanții au formulat critică în apel pe acest aspect, prin susținerea potrivit căreia "prima instanță nu a examinat și nu a răspuns prin hotărârea pronunțată problemelor de drept ce le ridică speța" cu referire la cea potrivit căreia "lipsa consimțământului determină și inexistența celorlalte elemente esențiale de validitate a convenției, respectiv obiect și cauză", deci o astfel de critică ar putea fi invocată în recurs, aceasta este neîntemeiată.
în mod corect, instanțele nu au analizat și alte motive pretins de "nulitate" a contractului de vânzare-cumpărare în litigiu, în afara chestiunii privind depășirea limitelor mandatului, întrucât prin cererea introductivă de instanță, reclamanții au enunțat condițiile necesare pentru validitatea convențiilor, prevăzute de art. 948 C. civ., fără a dezvolta critici cu privire la încălcarea acestora, care să se circumscrie unor motive de nulitate a actului juridic în cauză. Mai precis, reclamanții nu au arătat motivele care ar susține nulitatea contractului pentru încălcarea respectivelor condiții de validitate.
Recurenții au invocat și dispozițiile art. 304 pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., însă nu au formulat critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate reglementate de aceste prevederi.
în raport de considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., înalta Curte a respins recursul declarat în cauză.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3498/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3487/2012. Civil → |
|---|
