ICCJ. Decizia nr. 3568/2012. Civil
| Comentarii |
|
Prin Sentința civilă nr. 465/CM din 4 martie 2009, Tribunalul Argeș a admis acțiunea formulată de reclamanții B.I., E.L.F., M.F., N.A.R., T.E.N., T.M., etc., precum și cererea de intervenție formulată de M.I.I. împotriva pârâtei S.C. R.A. S.A. și a obligat pe pârâtă să plătească reclamanților drepturile reprezentând contravaloarea aprovizionării de toamnă - iarnă în cuantum de un salariu minim pe ramură, potrivit art. 176 alin. (1) și (2) din C.C.M. la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze și art. 170 din C.C.M. la nivel de grup de unități din industria petrolieră și ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cote de 4000 mc. de gaze naturale anual, conform art. 187 din C.C.M. la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze și art. 178 din C.C.M. la nivel de grup de unități din industria petrolieră, pe perioada 2005 - 2007, în raport de perioada efectiv lucrată de fiecare dintre reclamanți și intervenient, drepturi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
împotriva acestei sentințe, pârâta S.C. R.A. S.A. a declarat recurs.
La termenul de judecată din data de 24 noiembrie 2009, recurenta pârâtă a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 286,art. 287 și art. 288 C. muncii, a prevederilor art. 74,art. 75 și art. 77 din Legea nr. 168/1999, precum și a dispozițiilor art. 164 C. proc. civ., arătând că aceste dispoziții sunt neconstituționale în sensul că încalcă anumite dispoziții din Constituția României:art. 21 alin. (1) - (3), art. 11 alin. (2), art. 24 și art. 53 alin. (1), precum și art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, prin încheierea din data de 2 februarie 2010, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, apreciind că nu sunt întrunite cerințele art. 29 din Legea nr. 47/1992.
împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâta S.C. R.A. S.A.
învestită cu judecarea recursului, înalta Curte a dispus, prin încheierea din 15 octombrie 2010, suspendarea judecății în baza art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., ca urmare a neprezentării părților legal citate.
Cauza a stat în nelucrare până la 15 martie 2012, când instanța a dispus, din oficiu, repunerea pe rol în vederea discutării perimării, fixând în acest scop termen la data de 18 mai 2012.
La acest termen, înalta Curte a reținut cauza în pronunțare pe excepția de perimare, care va fi admisă pentru următoarele motive:
Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, în materie civilă.
Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părții.
Astfel spus, perimarea operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit în cauză nici un act de procedură în vederea judecării ei, situație datorată lipsei de diligență a părții, care nu a acționat în acest scop, deși avea posibilitatea să o facă.
Aceasta este și situația în speță unde, după suspendarea judecării cauzei pe temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 15 octombrie 2010, părțile au lăsat să treacă un interval de timp mai mare de un an fără să fi săvârșit vreun act de procedură în vederea reluării judecății cererii de recurs.
Astfel, din verificarea actelor dosarului reiese că până la data de 15 octombrie 2011, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) C. proc. civ., niciuna din părți nu a înregistrat cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecății.
Reținând, așadar, întrunirea în cauză a condițiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., văzând, totodată, că potrivit aceluiași text de lege perimarea a operat de drept și că potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ. ea s-a putut constata și din oficiu de către instanță, înalta Curte a constatat perimat recursul.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3567/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3498/2012. Civil → |
|---|
