ICCJ. Decizia nr. 3542/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3542/2012
Dosar nr. 36443/3/2007
Şedinţa publică din 18 mai 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 231 din 18 februarie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul O.B., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, şi s-a constatat calitatea reclamantului de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii pentru imobilul compus din teren în suprafaţă de 2.392,58 mp şi construcţiile situate pe acesta din Bucureşti, Şos. C., sector 1.
Drept urmare, s-a dispus restituirea în natură către reclamant a părţii libere din imobil, respectiv ce nu a fost înstrăinată în temeiul Legii nr. 112/1995, precum şi restituirea prin echivalent a părţilor din imobil ce au fost înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995, despăgubiri ce urmează a fi acordate în condiţiile legii speciale.
În motivarea sentinţei, s-a reţinut că sunt incidente dispoziţiile Deciziei nr. XX din 19 martie 2007 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, în condiţiile în care reclamantul a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 pentru imobilul în litigiu şi, deşi a făcut mai multe demersuri în vederea soluţionării notificării de către pârâtă, aceasta nu a respectat dispoziţiile legii, refuzând să emită o decizie motivată.
În acest cadru, tribunalul a analizat fondul cererii de restituire formulate de reclamant, reţinând că imobilul în litigiu a fost proprietatea defunctului B.A., după cum rezultă din Decizia nr. 106 din 23 februarie 1944 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, dată în Dosarul nr. 21/1944. Prin această decizie a fost admisă contestaţia proprietarului, constatându-se că acesta se încadrează în dispoziţia de excepţie din art. 5 alin. (B) din Decretul-lege nr. 842/1941 şi că imobilul proprietatea sa nu este supus prevederilor acestui act normativ.
În aceste condiţii, imobilul în litigiu nu a intrat în patrimoniul statului, pe acel temei, însă a intrat ulterior în baza Decretului nr. 111/1951, emiţându-se Decizia nr. 883/1953.
S-a constatat, de asemenea, că o parte dintre apartamentele din imobil au fost înstrăinate chiriaşilor în baza Legii nr. 112/1995, iar o parte sunt ocupate în continuare de către chiriaşi.
Constatându-se calitatea reclamantului de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, în aplicarea art. 7 alin. (1), art. 9 şi 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, tribunalul a dispus restituirea în natură, după caz, măsuri reparatorii în echivalent, în funcţie de situaţia juridică a apartamentelor.
Prin Decizia nr. 358 din 1 aprilie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost admis apelul declarat de către pârâta Primăria Municipiului Bucureşti împotriva sentinţei menţionate, cu consecinţa schimbării în parte a sentinţei, în sensul restituirii în natură a terenului în suprafaţă de 2167,71 mp, situat în Şos. C., colţ cu str. G., astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză şi anexa la acesta, întocmite de expert P.O.
Totodată, s-a dispus obligarea pârâtei Primăria Municipiului Bucureşti să propună măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilele vândute în temeiul Legii nr. 112/1995 - construcţii şi teren aferent, în condiţiile art. 16 din Titlului VII al Legii nr. 247/2005, menţinându-se celelalte dispoziţii.
Pentru a se decide astfel, a fost confirmată în totalitate situaţia de fapt reţinută de către prima instanţă, în ceea ce priveşte calitatea reclamantului de persoană îndreptăţită, ca moştenitor al proprietarului B.A., pe baza actelor de stare civilă depuse la dosar.
Instanţa de apel a înlăturat susţinerile apelantului-pârât relative la termenul de soluţionare a notificării, reţinând, în esenţă, că acesta nu a fost nerespectat în mod culpabil de către pârât, iar pasivitatea sa în soluţionarea notificării deschide celui vătămat accesul la jurisdicţia civilă pentru ca procedura iniţiată în baza Legii nr. 10/2001 să fie finalizată.
Referitor la individualizarea imobilului restituit în natură şi situaţia juridică a acestuia, instanţa de apel a apreciat că sunt fondate susţinerile apelantului, în condiţiile în care, deşi prima instanţă a făcut în mod corect referire la prevederile art. 7 din Legea nr. 10/2001, nu a identificat partea din imobil ce poate fi restituită în natură, în raport de întinderea proprietăţii înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, respectiv partea din imobil pentru care urmează a se stabili măsuri reparatorii.
Pe baza expertizei efectuate în faza apelului, instanţa a procedat în consecinţă: a reţinut că suprafaţa totală a terenului este de 2355,56 mp pe care se află trei corpuri de clădire, dintre care două au destinaţia de locuinţă, iar unul - de magazie, suprafaţă din care a scăzut terenul situat sub construcţiile C1 şi C2, înstrăinat în temeiul Legii nr. 112/1995, constatând că suprafaţa posibilă a fi restituită în natură este de 2167,85 mp, pentru care a rezultat absenţa oricărui impediment la restituire, respectiv utilităţi publice sau detalii de sistematizare.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs pârâtul Municipiului Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, următoarele:
- Conform art. 21 - 23 din Legea nr. 10/2001, notificarea trebuie însoţită de actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum şi în cazul moştenitorilor foştilor proprietari de actele doveditoare privind calitatea de moştenitor, iar potrivit art. 1 lit. e) din H.G. nr. 250/2007 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, sarcina probei calităţii de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii revine titularului notificării.
- Terenul reprezintă curtea imobilului, fiind incidente în acest sens dispoziţiile art. 7.3 din H.G. nr. 250/2007 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, introdus prin H.G. nr. 923/2010.
- În ceea ce priveşte apartamentul de la mansardă, nu sau depus dovezi în sensul dacă este liber sau deţinut cu contract de închiriere pentru a putea fi restituit în natură.
Examinând decizia recurată în raport de criticile formulate şi actele dosarului, Înalta Curte apreciază că recursul nu este fondat.
- Motivele de recurs referitoare la actele doveditoare ale dreptului de proprietate şi ale calităţii de moştenitor, în contextul calităţii de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, nu au fost dezvoltate, în sensul că recurentul a menţionat dispoziţiile legale incidente, fără a arăta în concret în ce constă eventuala încălcare a acestor norme de către instanţa de apel.
În aceste condiţii, nu se poate reţine că pârâtul a învestit instanţa de recurs cu critici de nelegalitate a deciziei recurate, în ceea ce priveşte dovedirea calităţii reclamantului de persoană îndreptăţită, urmând a fi respinse susţinerile pe acest aspect.
- În ceea ce priveşte terenul pentru care s-a dispus restituirea în natură de către instanţa de apel, se constată că susţinerile pe acest aspect sunt formulate omisso medio, motiv pentru care este inadmisibilă formularea lor direct în recurs.
Astfel, prima instanţă a dispus restituirea în natură a părţii din imobil neînstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, aşadar inclusiv a terenului ce nu a făcut obiectul contractelor de vânzare - cumpărare încheiate de o parte dintre chiriaşi.
Instanţa de apel, admiţând apelul pârâtului, nu a făcut altceva decât să precizeze întinderea suprafeţei de teren restituite în natură, pronunţând, în esenţă, aceeaşi soluţie ca prima instanţă.
Ca atare, pârâtul ar fi trebuit să formuleze, chiar prin cererea de apel, critici referitoare la întinderea terenului restituit în natură, în sensul de a nu face obiect al acestei măsuri doar terenul neînstrăinat în baza Legii nr. 112/1995, ci întregul teren "aferent imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995", în termenii art. 7.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate în anul 2010.
Acest lucru nu s-a întâmplat în cauză, motivele de apel referindu-se generic la necesitatea clarificării situaţiei juridice a terenului, fără vreo referire la întinderea suprafeţei posibil a fi restituită în natură.
Chiar dacă s-ar socoti că acest critici sunt admisibile, se constată că instanţa de apel a dispus efectuarea unei expertize topografice cu referire expresă la dispoziţiile legale invocate prin motivele de recurs, pentru ca, în aplicarea lor, să se determine suprafaţa de teren aferentă apartamentelor vândute în temeiul Legii nr. 112/1995, valorificând, în soluţia pronunţată, constatările expertului.
Pârâtul nu a formulat obiecţiuni la expertiza efectuată în faza apelului şi, de altfel, nici nu a fost prezent al termenul la care ar fi putut formula obiecţiuni (termenul din 1 aprilie 2011), context în care se constată că pârâtul invocă în fapt propria culpă procesuală în îndeplinirea obligaţiilor ce revin părţii în legătură cu administrarea probelor, în aplicarea art. 129 alin. (1) C. proc. civ.
Or, nu este admisibilă invocarea propriei culpe procesuale pentru a se susţine nelegalitatea aprecierilor instanţei, conform art. 108 alin. ultim C. proc. civ.
Pentru acest motiv, susţinerile pârâtului urmează a fi respinse, ţinându-se cont şi de faptul că determinarea terenului aferent, în termenii legii, reprezintă o chestiune de fapt, stabilită pe baza probelor administrate, care nu poate fi cenzurată de către această instanţă de control judiciar, ale cărei atribuţii sunt circumscrise motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., care nu cuprind şi reevaluarea probatoriul administrat.
- În ceea ce priveşte apartamentul de la mansardă, nu se relevă în ce constă critica pe acest aspect a dispoziţiei recurate; de altfel, susţinerile sunt lipsite de finalitate, câtă vreme instanţa de apel, menţinând hotărârea primei instanţe, a dispus restituirea în natură a părţii din imobil neînstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, ce poate fi cu uşurinţă determinată în raport de contractele de vânzare - cumpărare, efectiv încheiate în temeiul acestui act normativ.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte constată că recursul este nefondat şi urmează a-l respinge ca atare în aplicarea art. 312 cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primarul general împotriva Deciziei nr. 358A din 1 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3544/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3541/2012. Civil. Conflict de competenţă.... → |
|---|
