ICCJ. Decizia nr. 3554/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3554/2012
Dosar nr. 981/63/2010
Şedinţa publică din 18 mai 2012
asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, la data de 25 ianuarie 2010, reclamantul C.R.R. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 400 000 euro despăgubiri morale şi 100 000 euro despăgubiri materiale, precum şi repunerea tatălui său în drepturile civile şi militare.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că tatăl său a fost Comisar şef de Roman şi Cernăuţi, fiind şi ofiţer şi că, imediat după venirea comuniştilor, datorită funcţiei, a fost cercetat şi condamnat încă din anul 1945 şi până la decretul de graţiere din 1964 a fost încarcerat în mai multe închisori.
De la data cercetării şi până la condamnare părinţilor săi li s-au luat, fără acte bunuri din averea pe care o strânseseră.
Prin Sentinţa civilă nr. 390 din 7 oct. 2010, Tribunalul Dolj, a admis în parte acţiunea şi a obligat pe pârât la plata către reclamant a sumei de 5000 euro, echivalentul în RON la data plăţii.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul, în baza probelor administrate, a reţinut, în esenţă, că autorul reclamantului a executat 15 ani şi 11 luni închisoare, familia acestuia trecând printr-o perioadă extrem de dificilă atât în plan financiar cât şi în plan social, producându-se astfel suferinţe în plan moral, social şi profesional, atât pentru reclamant cât şi pentru familia acestuia.
Tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea de acordare a daunelor materiale întrucât reclamantul nu a adus dovezi privind averea confiscată şi nici veniturile pe care le-ar fi obţinut autorul lui anterior condamnării, fiind nefondată şi cererea privind repunerea autorului în drepturile civile şi militare.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamantul şi pârâtul.
Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 110 din 21 februarie 2011, a admis apelul declarat de pârât şi a schimbat sentinţa tribunalului în sensul că a respins acţiunea. Prin aceeaşi decizie, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut lipsa de temei legal a cererii de acordare a daunelor morale, ca urmare a declarării neconstituţionalităţii art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358, aplicabilă în speţă în raport de dispoziţiile art. 147 alin. (1), art. 4 din Constituţie şi art. 31 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992.
Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 a fost publicată în M. Of. la data de 15 noiembrie 2010, astfel că, în prezent, aceste dispoziţii şi-au încetat efectele juridice.
Instanţa a constatat că abrogarea textului de lege care a constituit temeiul de drept al acţiunii nu reprezintă o încălcare a dreptului reclamantului de acces la instanţă sau a dreptului de proprietate, aşa cum este garantat de art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. În sensul acestui din urmă text, instanţa de apel a reţinut că reclamantul nu este titularul unui bun, pentru că art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, în forma în vigoare la data promovării acţiunii, a născut pentru reclamant doar o vocaţie la obţinerea unor despăgubiri şi nu un drept efectiv.
Instanţa de apel a mai constatat că sunt nefondate criticile reclamantului privind modul de soluţionare al celorlalte capete de cerere, în condiţiile în care nu s-a făcut dovada unor bunuri confiscate sau a veniturilor ce au fost primite de autor înainte de condamnare.
În privinţa solicitării de repunere a autorului în drepturile civile şi militare, instanţa de apel a constatat că tribunalul a aplicat corect prevederile art. 5 lit. c) din Legea nr. 221/2009, în raport de care, repunerea în drepturi se poate dispune în cazul în care, prin hotărâre judecătorească de condamnare, s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară, reţinând în cauză că prin hotărârile de condamnare, depuse la dosar, nu s-a dispus vreuna din aceste măsuri împotriva autorului reclamantului.
Decizia curţii de apel a fost atacată cu recurs de către reclamat.
În motivarea recursului, acesta susţine, în esenţă, că instanţa de apel ar fi trebuit să soluţioneze cauza pe baza legii în vigoare la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, având în vedere că la acea dată, era constituţională, modificarea intervenită prin deciziile Curţii Constituţionale neputând opera retroactiv. Mai arată că în mod greşit instanţa de apel şi-a motivat soluţia numai pe Decizia Curţii Constituţionale 1358/2010, considerând că este aplicabilă în cauză şi nu a mai analizat motivele de apel privind cuantumul despăgubirilor, invocate de pârât.
Recurentul reclamant a formulat critici şi pe fondul cauzei, în sensul că a făcut dovada în dosar că este îndreptăţit la acordarea de despăgubiri în temeiul Legii nr. 221/2009.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Instanţa de apel şi-a întemeiat soluţia adoptată pe Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea normei ce reprezintă temeiul juridic al pretenţiilor reclamantului, decizie ale cărei efecte asupra cauzei de faţă au fost analizate din perspectiva unui motiv de ordine publică, invocat din oficiu, şi nu prin prisma motivelor de apel.
Întrucât motivul de ordine publică pune în discuţie însuşi temeiul juridic al pretenţiilor formulate în cauză, în mod corect a fost analizat cu prioritate faţă de motivele de apel şi, constatându-se temeinicia acestuia, nu s-a mai procedat la cercetarea criticilor din apel.
În acest context, se impune cercetarea, în primul rând, a criticilor vizând aplicabilitatea deciziei Curţii Constituţionale în faza apelului.
Aspectul procesual relativ la efectele Deciziilor nr. 1358 şi nr. 1360 din 21 octombrie 2010 asupra procedurilor jurisdicţionale aflate în curs de desfăşurare a fost clarificat prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, într-un recurs în interesul legii.
Această decizie a instanţei supreme a fost publicată în M. Of. nr. 789/7.11.2011, astfel că nu poate fi ignorată în cauză, producându-şi efectele la data soluţionării prezentului recurs, în virtutea dispoziţiilor art. 329 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora dezlegările date problemelor de drept judecate prin recursul în interesul legii sunt obligatorii pentru instanţe.
Prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, s-a statuat că "urmare Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1.358/2010 şi nr. 1.360/2010, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziilor instanţei de contencios constituţional în M. Of.".
În motivarea deciziei date în interesul legii, s-a arătat că, în raport atât de cadrul normativ intern, cât şi de blocul de convenţionalitate, reprezentat de textele Convenţiei europene a drepturilor omului şi de jurisprudenţa instanţei europene creată în aplicarea acestora, cele două decizii ale Curţii Constituţionale trebuie să îşi găsească aplicabilitatea asupra raporturilor juridice aflate în curs de desfăşurare.
Astfel, prin prisma regulilor de aplicare a legii în timp, situaţiile juridice în curs de constituire (facta pendentia) în temeiul Legii nr. 221/2009 - cum sunt drepturile de creanţă, a căror concretizare (sub aspectul titularului, căruia trebuie să i se verifice calitatea de condamnat politic, şi al întinderii dreptului, în funcţie de mai multe criterii prevăzute de lege) se poate realiza numai în urma verificărilor jurisdicţionale realizate de instanţă - sunt sub incidenţa efectelor deciziilor Curţii Constituţionale, de imediată şi generală aplicare.
Ca atare, la momentul la care instanţa este chemată să se pronunţe asupra pretenţiilor formulate, norma juridică nu mai există şi nici nu poate fi considerată ca ultraactivând (nefiind vorba despre o situaţie juridică voluntară), în absenţa unei dispoziţii legale exprese.
De asemenea, prin constatarea neconstituţionalităţii textului de lege şi lipsirea lui de efecte erga omnes şi ex nunc nu este afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfăşura făcând abstracţie de cadrul normativ legal şi constituţional, ale cărui limite au fost determinate tocmai în respectul preeminenţei dreptului, al coerenţei şi al stabilităţii juridice.
Dreptul de acces la tribunal şi protecţia oferită de art. 6 parag. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului nu înseamnă recunoaşterea unui drept care nu mai are niciun fel de legitimitate în ordinea juridică internă, a conchis instanţa supremă.
În condiţiile în care prin decizia dată în interesul legii s-a clarificat şi aspectul conformităţii interpretărilor date de Curtea Constituţională cu dispoziţiile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului urmează ca motivele de recurs, pe acest aspect, să fie înlăturate.
Cu privire la celelalte solicitări ale reclamantului, respectiv acordarea de daune materiale şi repunerea autorului său în drepturile civile, ambele instanţe în mod corect au reţinut că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 221/2009, în sensul că nu s-a făcut dovada averii confiscate şi a veniturilor pe care le-ar fi obţinut autorul reclamantului anterior condamnării, iar prin hotărârea de condamnare nu s-a dispus decăderea din drepturi s-au degradarea militară pentru ca autorul să fie repus în drepturile civile şi militare.
Având în vedere considerentele prezentate, Înalta Curte apreciază că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a legii, drept pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul C.R.R.C. împotriva Deciziei nr. 110 din 21 februarie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2401/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4802/2012. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
