ICCJ. Decizia nr. 2401/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2401/2012
Dosar nr. 2513/299/2012
Şedinţa Camerei de Consiliu din 30 martie 2012
Asupra conflictului de competenţă constată următoarele:
Prin cererea înaintată Judecătoriei Galaţi de BEJ - C.D.C., creditorul M.I. a solicitat instanţei încuviinţarea executării silite împotriva debitoarei CN C.F.C.F.R. SA Bucureşti prin CN C.F.C.F.R. SA - Regionala Galaţi, prin toate formele legale de executare asupra bunurilor proprietatea debitoarei aflate în circumscripţia Judecătoriei Galaţi.
În drept, cererea este întemeiată pe art. 372-373 C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 1 din 05 ianuarie 2012, Judecătoria Galaţi a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat soluţionarea cererii de încuviinţare a executării silite formulate de creditorul M.I. împotriva debitoarei CN C.F.C.F.R. SA Bucureşti prin CN C.F.C.F.R. SA - Regionala Galaţi în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a constatat că deşi cererea executorului judecătoresc de încuviinţare a executării silite se îndreaptă împotriva CN C.F.C.F.R. SA Bucureşti prin CN C.F.C.F.R. SA - Regionala Galaţi, titlul executoriu invocat este dat împotriva debitoarei CN C.F.C.F.R. SA Bucureşti, fiind lipsit de relevanţă că, în anumite condiţii, debitorul poate fi reprezentat de CN C.F.C.F.R. SA Regionala Galaţi.
În consecinţă, s-a reţinut că în condiţiile în care debitoarea are sediul în Bucureşti, competenţa de soluţionare a cauzei a fost declinată în favoarea Judecătoriei Sector 1 Bucureşti.
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 23 ianuarie 2012 sub nr. 2513/299/2012.
Prin sentinţa civilă nr. 1658 din 1 februarie 2012, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale. A declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Galaţi. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a trimis cauza înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.
Prevederile art. 3731 alin. (2) rap. la art. 373 alin. (2) C. proc. civ. dau expresie opticii legiuitorului român cu privire la caracterul absolut al competenţei instanţei în materia încuviinţării executării silite.
Astfel, instanţa a reţinut că prin însăşi cererea depusă, creditorul şi-a manifestat opţiunea ca executarea silită a debitoarei să se realizeze în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Galaţi, pe bunurile proprietatea debitoarei, ce se regăsesc în raza teritorială acestei instanţe.
De altfel, creditorul a apelat în acest sens la serviciile de specialitate a BEJ - C.D.C., ce îşi desfăşoară activitatea în raza Curţii de Apel Galaţi, fiind neechivocă voinţa sa ca executarea silită să se realizeze în mun. Galaţi.
Totodată, instanţa a avut în vedere faptul că prevederile legale în materie nu instituie ca o condiţie prealabilă încuviinţării executării silite, indicarea de către creditor a bunurilor debitorului pe care înţelege să le urmărească silit şi nici a formelor de executare silită de care înţelege să uzeze pentru realizarea creanţei sale.
Faptul că sediul central al debitoarei se află în sectorul 1 Bucureşti nu reprezintă un criteriu atributiv de competenţă în favoarea Judecătoriei Sectorului 1, din moment ce aceasta are dezmembrăminte cu personalitate juridică şi astfel cum însuşi creditorul menţionează, deţine bunuri ce pot fi urmărite silit în municipiul Galaţi.
Instanţa a apreciat că o interpretare contrară ar echivala cu stabilirea unei competenţe exclusive în materia încuviinţării executării silite în favoarea instanţei locului sediului central al debitorului, independent de bunurile pe care acesta le deţine pe raza teritorială a altor instanţe, interpretare ce ar contraveni prevederilor art. 373 alin. (2) C. proc. civ.
Mai mult, în cauza de faţă, dată fiind cantonarea competentei teritoriale a executorilor judecătoreşti la circumscripţia teritoriala a curţii de apel în raza căreia funcţionează, o eventuală încuviinţare a executării silite de către această instanţă (în pofida voinţei creditorului) ar putea atrage consecinţe în privinţa legalităţii urmăririi silite, din perspectiva art. 105 C. proc. civ.
Analizând conflictul negativ de competenţă cu care a fost sesizată, înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Galaţi pentru următoarele considerente:
Instanţa constată că, potrivit art. 3731 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr 202/2010, încuviinţarea executării silite se face de către instanţa de executare, art. 373 alin. (2) C. proc. civ., stabilind competenţa materială şi teritorială în favoarea judecătoriei în circumscripţia căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea nu dispune altfel.
In cauză, instanţa are în vedere că în cuprinsul cererii creditorul M.I., prin BEJ - C.D.C. a solicitat încuviinţarea executării silite a titlului executoriu Sentinţa civilă nr. 501 din 9 martie 2010 pronunţată de Tribunalul Galaţi, precizând expres că debitoarea deţine bunuri pe raza de competenţă a Judecătoriei Galaţi. Astfel, ţinând cont de principiul disponibilităţii rezultă că însuşi creditorul doreşte realizarea executării pe raza de competenţă a Judecătoriei Galaţi, neavând relevanţă, din acest punct de vedere, domiciliul debitorului, întrucât nicio dispoziţie a Codului de procedura civilă nu impune ca executarea împotriva unui debitor să se facă doar în raza domiciliului său, în condiţiile în care poate deţine bunuri imobile/ mobile sau conturi în circumscripţia altor instanţe.
Instanţa de executare este judecătoria, iar identificarea acesteia din punct de vedere teritorial se va face în raport de ipotezele în care urmează a se face executarea, respectiv locul situării bunurilor debitorului ori, a domiciliului său, sau domiciliu/sediul terţului poprit în cazul popririi.
Criteriile obiective enunţate permit determinarea „instanţei de executare";, precum şi criteriul sediul executorului judecătoresc ce va efectua executarea silită.
Încuviinţarea executării silite, inclusiv respingerea cererii de încuviinţare a executării în condiţiile art. 3731 alin. (4) C. proc. civ. trebuie să se facă de instanţa competentă.
Legalitatea începerii procedurii de executare produce efecte asupra tuturor actelor de executare ulterioare şi, prin urmare, asupra tuturor părţilor implicate în această procedură.
Lipsa unui control real şi eficient al instanţei prin determinarea unor criterii obiective în stabilirea competenţei teritoriale, poate avea ca efect prelungirea executării silite, cu încălcarea principiului celerităţii executării silite.
Prin urmare, competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite se determină prin raportare la solicitarea executorului judecătoresc, acesta prefigurând aspectul că în raza instanţei solicitate se va desfăşura executarea silită, legea permiţându-i expres ca ulterior acestui moment să aleagă forma concretă de executare. A interpreta în sensul că executorul judecătoresc are obligaţia de a preciza de la început locul executării înseamnă a statua contrar dispoziţiilor legale care îi dau posibilitatea de a opta în privinţa formei de executare ulterior momentului încuviinţării executării silite.
Dispoziţiile ce reglementează competenţa de drept comun sunt inaplicabile în ipoteza cererii de încuviinţare a executării silite, a cărei soluţionare este de competenţa instanţei de executare stabilită în mod expres de dispoziţiile art. 373 alin. (2) C. proc. civ., prevederi legale cu caracter special şi incidente ca atare.
Având în vedere că solicitarea executorului judecătoresc de încuviinţare a executării silite este adresată Judecătoriei Galaţi, în considerarea faptului că debitoarea deţine bunuri pe raza de competenţă a acesteia şi a desfăşurării ulterioare a procedurii de executare pe raza sa teritorială, aceasta este instanţa de executare, competentă fiind să încuviinţeze executarea silită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Galaţi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2400/2012. Civil. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 2409/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
