ICCJ. Decizia nr. 3649/2012. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vaslui la data de 20 februarie 2007, reclamantul M.P. a contestat dispoziția emisă de Primarul municipiului Bârlad, în aplicarea Legii nr. 10/2001, prin care s-a respins cererea de restituire în natură sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul din Bârlad, jud. Vaslui și s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constând în titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital, în valoare de 128.136.235 lei.
Contestatorul a solicitat reconstituirea în natură a dreptului de proprietate pentru 435 mp, prin compensare, în vecinătatea fostului amplasament, în Bârlad, ce este liber, neafectat de utilități.
Cauza a parcurs un prim ciclu procesual, în care s-a rezolvat problema de drept a excepției de tardivitate a contestației, cererea fiind formulată în termen.
în rejudecare, Tribunalul Vaslui, prin sentința civilă nr. 1500 din 10 noiembrie 2010 a admis contestația formulată de reclamantul M.P. în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Bârlad.
S-a dispus anularea Dispoziției nr. 2084 din 28 aprilie 2004 emisă de Primarul municipiului Bârlad.
S-a atribuit reclamantului în compensare pentru imobilul ce a format obiectul notificării în baza Legii nr. 10/2001, suprafața de 435 mp teren situată în intravilanul municipiului Bârlad, amplasament 1 și care face parte dintr-o suprafață totală de 795 mp.
A fost obligat Primarul municipiului Bârlad sa-1 pună în posesie pe reclamant cu suprafața de 435 mp menționată mai sus, după ce aceasta va fi individualizată din totalul suprafeței de 795 mp.
A fost obligată Instituția Primarului mun. Bârlad să achite reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 2500 lei.
Pentru a pronunța hotărârea, pe baza probatoriului administrat, cu înscrisuri între care hotărâri judecătorești și expertiza tehnică, prima instanță a constatat că terenul solicitat în compensare este liber de sarcini, nu face parte din domeniul public al municipiului Bârlad și nu există nici un impediment juridic pentru a fi dat în compensare.
A reținut tribunalul că refuzul pârâtei de a include terenul pe lista bunurilor ce pot fi atribuite în compensare conform art. 1 alin. (5) din legea nr. 10/2001 este nejustificat. Reclamantul a edificat o construcție pe terenul închiriat, fiind constatat dreptul său de proprietate prin sentința civilă nr. 1494/2007 a Judecătoriei Bârlad, irevocabilă.
împotriva hotărârii tribunalului a declarat apel Primarul municipiului Bârlad, formulând următoarele critici:
- aplicarea greșită a legii în aprecierea că orice teren liber de sarcini poate fi acordat în compensare;
- terenul este deținut de reclamant în temeiul unui contract de închiriere și face parte dintr-o zonă comercială a municipiului Bârlad;
- condițiile impuse de Legea nr. 10/2001 pentru a fi atribuit în compensare nu sunt îndeplinite, bunul nefăcând parte din rezerva constituită în acest sens.
în baza rolului activ, instanța de apel a pus în discuția părților completarea probelor prin expertiza tehnică și prețuitoare pentru a se stabili dacă terenul este afectat de utilități, servituți legale, cât și echivalentul valoric între bunul preluat abuziv și bunul cerut în compensare.
Prin decizia civilă nr. 64 din 1 iunie 2011 Curtea de Apel Galați, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul declarat de Primarul Municipiului Bârlad împotriva sentinței civile nr. 1500 din 10 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Vaslui, secția civilă, pe care a păstrat-o.
A obligat Primarul Municipiului Bârlad să plătească intimatului M.P. în apel cheltuieli de judecată în sumă de 2046 lei.
Curtea de Apel a reținut:
Prin raportul de expertiză tehnică judiciară topo - cadastrală expertul M.I. a identificat cele două imobile, terenul pentru care reclamantul are drept de proprietate reconstituit în procedura Legii nr. 18/1991, pentru 194 mp (Ordinul nr. 105 din 19 octombrie 1998) din fosta proprietate, în Bârlad; terenul atribuit în compensare în suprafață de 435 mp în Bârlad, pe care se află edificată construcția proprietatea reclamantului, terenul fiind închiriat acestuia prin contract nr. 434 din 26 iulie 2001.
în schițele anexe expertul a redat cele două imobile, terenul în suprafață totală 781 mp din zona periferică a municipiului Bârlad, fiind liber de utilități.
Raportul de expertiză efectuat de ing. I.Ș. a avut ca obiect evaluarea suprafeței de teren preluată abuziv de stat, terenul ce s-a solicitat în compensare și cel atribuit în fizic pentru care reclamantul are drept de proprietate reconstituit conform Legii nr. 18/1991.
în concluziile raportului s-a reținut că valoarea pe metru pătrat (mp) pentru teren este de 87,98 lei, ceea ce revine pentru 795 mp = 69.944 lei (RON), iar pentru 435 mp de 38.271 lei.
Pentru terenul din str. A. preluat abuziv de stat valoarea pe metru pătrat este de 176,25 lei/mp ceea ce revine pentru 196 mp (în fapt deținuți urmare măsurător atribuiți prin Ordinul Prefectului 194 mp) valoarea de 34.545 lei (RON ).
Reclamantul M.P. este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii conform art. 1 din Legea nr. 10/2001, calitate necontestată de pârât.
Bunul preluat abuziv de stat era compus din suprafața de 629 mp și construcția demolată situat în Bârlad, ceea ce revine valoric la 176,25 lei/mp suma de 110.861.25 lei.
Reclamantul are atribuită în fizic suprafața de 194 mp în procedura Legii nr. 18/1991 (în fapt deține 196 mp) pe vechiul amplasament, în valoare de 34.545 lei, fiind îndreptățit la măsuri reparatorii pentru diferența valorică de 76.316,25 lei pentru 435 mp.
Terenul solicitat în compensare în suprafață de 435 mp (629 mp - 194 mp) are valoarea de 38.271 lei, inferioară terenului preluat egal în suprafață pe vechiul amplasament ce este de 76.316,25 lei.
Oferirea de bunuri în compensare este o măsură reparatorie prevăzută de legea specială prin art. II alin. (8) și art. 26 din Legea nr. 10/2001, însă acordarea măsurii nu este lăsată de legiuitor la aprecierea discreționară a entității sesizate cu soluționarea notificării.
Prin Decizia nr. XX din 19 martie 2007 a înaltei Curți de Casație și Justiție în Secții Unite s-a statuat asupra plenitudinii de jurisdicție a instanței de judecată competente în soluționarea contestațiilor formulate în aplicarea art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Deși înalta Curte a avut în vedere numai refuzul nejustificat de a răspunde la notificare, aceeași competență are instanța și atunci când nu este posibilă restituirea în natură, însă pot fi acordate în compensare bunuri sau servicii.
în cazul în care se face dovada că există bunuri pe care în mod abuziv, nejustificat unitatea deținătoare, în speță Municipiul Bârlad, unitate administrativ teritorială cu personalitate juridică, prin Primar refuză să le ofere în compensare, instanța poate sancționa acest abuz, dispunând însăși la acordarea acestei măsuri reparatorii în echivalent.
Sub acest aspect, la situația de fapt stabilită în primă instanță, tribunalul a aplicat corect dispozițiile Legii nr. 10/2001 în stabilirea obligației pârâtului de a acorda teren în compensare în suprafață de 435 mp.
în stabilirea justei și echitabilei despăgubiri a persoanei îndreptățite și a exigențelor impuse de norma art. 1 din Primul protocol adițional la Convenția Europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, s-a dispus determinarea prin expertize tehnice a valorii bunurilor supuse operațiunii de compensare.
într-adevăr, în primă instanță amplasamentul nu a fost complet individualizat și nici stabilită valoarea terenului în compensare.
însă apelantul - pârât nu a formulat critici sub acest aspect, Curtea fiind investită numai prin motivele de apel din declarație.
Amplasamentul terenului într-o pretinsă zonă comercială, cât și faptul că este închiriat nu sunt elemente determinante în stabilirea măsurii reparatorii în modalitatea compensatorie.
Terenul aparține domeniului privat al municipiului, nu este afectat de utilități sau servituți legale, nefiind exclus prin lege de la atribuirea în fizic urmare compensării.
Sub aspect valoric și a ordinii priorității măsurilor reparatorii ce pot fi acordate, prevăzute în legea specială, sunt îndeplinite toate condițiile impuse.
Se are în vedere că prin închiriere, apelantul a dispus numai asupra folosinței ca dezmembrământ al dreptului de proprietate , cel ce deține terenul este reclamantul din prezenta cauză, pe care a edificat și o construcție al cărui proprietar este.
Prin art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 s-a impus obligația afișării lunare a tabelului bunurilor sau serviciilor ce pot fi oferite în compensare, normă nesocotită în cauză de autoritatea locală competentă în soluționarea notificării, norma fiind imperativă.
Apelanta nu a contestat niciodată imposibilitatea restituirii în natură prin compensare, iar faptul că nu a derulat procedura administrativă nu înlătură competența instanței de a dispune.
Asupra amplasamentului concret, a individualizării, menționat în concluziile expertizei tehnice topo - cadastrale, Curtea nu este investită prin motivele de apel și conform art. 296 C. proc. civ., apelantului nu i se poate face o situație mai grea în propria cale de atac și în absența apelului reclamantului este numai o problemă de executare.
Intimatul a solicitat cheltuieli de judecată în apel constând în contravaloare transport, onorariu avocat și expert tehnic achitat în cotă de 1.
Cererea este întemeiată conform art. 274 C. proc. civ. și va fi admis în limita pretențiilor dovedite cu înscrisuri.
împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Primarul Municipiului Bârlad, invocând în drept disp. art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ.
în dezvoltarea motivelor de recurs s-a susținut că instanța a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (5) din Legea nr. 10/2001, potrivit cu care competența de a acorda măsuri reparatorii prin compensare cu alte bunuri aparține doar entității investite cu soluționarea notificării și numai dintre bunurile disponibile conform proceselor de inventariere, interpretarea instanței, prin raportare la decizia nr. XX/2007 a înaltei Curți fiind greșită.
S-a susținut că în mod nefondat s-a reținut că nu a formulat critici în apel în ce privește identificarea și individualizarea terenului, în condițiile în care în apel s-a dispus afectarea unei expertize și față de concluziile expertizei a formulat obiecțiuni în acest sens, iar soluția adoptată de către instanță este inechitabilă, reclamantul beneficiind și de terenul atribuit în folosință.
A arătat recurentul că terenul este proprietatea Municipiului Bârlad iar unitatea administrativ teritorială nu a fost parte în această cauză.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, regula reparării prejudiciilor cauzate prin preluarea abuzivă de către stat a imobilelor este restituirea în natură, însă alin. (2) al aceluiași articol stabilește că în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, se acordă măsuri reparatorii prin echivalent.
Art. 1, alin. (2) și art. 10, alin. (8), din lege includ printre măsurile reparatorii în echivalent compensarea cu alte bunuri sau servicii, care se oferă de unitatea investită cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite.
Acordarea de bunuri sau servicii în compensare este condiționată de existența în patrimoniul unității deținătoare a unor bunuri, iar în cazul în care astfel de bunuri există, dar se refuză acordarea lor, instanța este chemată să stabilească natura măsurii reparatorii, administrând probe din care să rezulte posibilitatea acordării de bunuri sau servicii în compensare.
Acordarea în compensare de alte bunuri și servicii este stabilită ca o obligație a unității deținătoare, iar o astfel de reparație depinde nu numai de voința unității deținătoare și a notificatorului. ci și de existența în patrimoniul unității notificate a unor bunuri care să poată fi acordate în compensare.
în caz de refuz de atribuire în compensare din partea unității deținătoare, instanța este abilitată să-l cenzureze, în acest sens fiind și jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, reflectată și în cauza Glod contra României, precum și practica instanței supreme, confirmată și de decizia nr. XX/2007.
în executarea obligației legale de a propune acordarea de bunuri în compensare, a fost adoptată H.G. 250/2007, care stabilește, în art. 1 alin. (5) din Cap. II că Primăria afișează lunar lista imobilelor ce sunt libere de construcții și nesolicitate de foștii proprietari spre atribuire, și care pot constitui obiect al măsurilor reparatorii prin echivalent.
Stabilind ordinea priorității măsurilor reparatorii ce pot fi acordate persoanelor îndreptățite vizate de textul legii speciale legiuitorul a urmărit respectarea exigențelor impuse de norma art. 1 din Primul protocol adițional la Convenția europeană a drepturilor omului, ce constituie de altfel principiul ce guvernează întreaga procedură reglementată de legea specială, al cărei scop este, în acord cu aceste exigențe, o justă și echitabilă despăgubire a persoanelor îndreptățite.
în asigurarea îndeplinirii acestei cerințe, legea a impus prin textul alin. (5) al art. 1 din Legea nr. 10/2001, obligația afișării lunar a tabelului bunurilor sau serviciilor ce pot fi oferite în compensare, norma imperativă după termenii textului, a cărei aplicare a fost nesocotită de autoritatea locală.
Legea specială nu a lăsat la latitudinea entității administrative alegerea modalității de reparație, ci a impus, așa cum s-a arătat mai sus o ordine de prioritate, care în lipsa unui impediment legal, inexistent în speță, determină respectarea sa, astfel cum corect a procedat curtea de apel, motiv pentru care critica de nelegalitate invocată nu poate fi primită.
Nefondată este și critica privind greșita reținere a instanței că în cauză nu s-au formulat critici în ce privește neidentificarea suprafeței de teren atribuite în compensare.
Se constată că prin cererea de apel nu s-a formulat critici în ce privește identificarea suprafeței de teren, ca amplasament, părțile având la dispoziție instituția prevăzută de art. 2811C. proc. civ.
în ce privește invocarea lipsei calității procesuale pasive, se constată că prin art. 20 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată se conferă calitate de entitate obligată la restituirea unității administrativ teritoriale iar potrivit art. 21 din Legea nr. 215/2001 modificată prin Legea nr. 74/2012 Primarul stă în judecată ca reprezentat legal al unității administrativ teritoriale, acesta având și obligația legală de a emite dispoziția/decizia de soluționare a notificării, astfel că această excepție este nefondată.
Având în vedere aceste considerente în baza disp. art. 312 C. proc. civ., a fost respins recursul ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3658/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2709/2012. Civil → |
|---|
