ICCJ. Decizia nr. 2709/2012. Civil
| Comentarii |
|
La data de 11 ianuarie 2010 reclamanta R.N.P. R.S. - prin Direcția Silvică Neamț a chemat în judecată pe pârâta Mănăstirea Neamț pentru ca să fie obligată la plata sumei de 565.217 lei cu titlu de despăgubiri.
In motivarea acțiunii, a învederat că, urmare a aplicării Legii nr. 1/2000, modificată prin Legea nr. 247/2005, prin sentința civilă nr. 23 din 09 ianuarie 2007 a Judecătoriei Târgu Neamț a fost obligată să predea pârâtei o serie de imobile - construcții și instalații edificate de unitatea lor (cuprinse în inventar - ca mijloace fixe) pe terenurile ce au făcut obiectul retrocedării.
Prin Decizia nr. 602/2008 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 31 alin. (3), (4), (7), (8) și (9) din Legea nr. 1/2000 au fost constatate neconstituționale, reținându-se faptul că reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere persoanelor fizice și persoanelor juridice, nu împiedică constituirea unui drept de superficie în favoarea statului, în condițiile art. 492 și următoarele C. civ., sau înstrăinarea cu titlu oneros a construcțiilor către persoanele îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere.
Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 602/2008 a reținut că, nu poate avea loc un transfer gratuit de proprietate privată a statului către persoanele fizice sau juridice private, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 44 alin. (3) din Constituție cu privire la expropriere.
Așadar, dispozițiile acestei decizii trebuie interpretate în lumina garantării justei despăgubiri, expunând enunțiativ o variantă privind valorificarea dreptului de proprietate numai după o justă și prealabilă despăgubire-condiție sine qua non a măsurii exproprierii ca modalitate legitimă a lipsirii de libertate.
De asemenea, prevederile de lege în baza cărora au fost obligați să predea imobilul încalcă și dispozițiile art. 135 alin. (2) lit. a) și b) din Constituție prin care se instituie obligația statului de a asigura crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție ca atare și a investițiilor făcute cu contribuția întregii societăți, ocrotindu-se astfel interesul național.
Prin urmare, solicită ca pârâta Mănăstirea Neamț să fie obligată la plata sumei totale de 565.217 lei cu titlu de despăgubiri, sumă ce o datorează urmare a preluării mijloacelor fixe, prin aplicarea dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 1/2000 declarate în prezent neconstituționale.
Reclamanta a arătat că suma de 565.217 lei reprezintă contravaloarea următoarelor construcții mijloace fixe: canton locuință Cărbuna, situat în UP III, ua 158 c Mănăstirea Neamț, în valoare de 26880 lei; canton pepinieră Dumbrava, situat în UP II ua 16R, în valoare de 23275 lei; racord electric canton Dumbrava, în valoare de 4417 lei; canal evacuare pepinieră Dumbrava, situat în UP II ua 16, în valoare de 16255 lei; depozit puieți aceeași locație, în valoare de 16718 lei; instalație alimentare electrică, aceeași locație, în valoare de 72528 lei; instalație alimentare apă, în valoare de 7096 lei; sediul brigadă silvică Cerbu, situat în UP III ua 178C, în valoare de 22678 lei; magazie materiale cu aceeași locație, în valoare de 3772 lei; fânărie și grajd, cu aceeași locație, în valoare de 10306 lei; coșer dublu porumb, aceeași locație, cu valoarea de 1933 lei; împrejmuire scândură, aceeași locație, cu valoare de 7194 lei; cabană forestieră Secu, situată în UP I ua 54, în valoare de 30254 lei; canton locuință cu etaj, situată în UP III, ua34 C2, în valoare de 240599 lei; centrală termică cabana Nemțișor, UP III, ua CI, în valoare de 31168 lei; împrejmuire scândură cabana Nemțișor, în valoare de 33541 lei și toplițe păstrăv cabana Nemțișor, în valoare de 16603 lei.
La termenul de judecată din 19 aprilie 2010 reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul reducerii cuantumului pretențiilor la suma de 493.905 lei, cu motivarea că renunță la contravaloarea a 3 construcții respectiv: centrală termică cabana Nemțișor, UP III, ua CI, în valoare de 31168 lei; împrejmuire scândură cabana Nemțișor, în valoare de 33541 lei și toplițe păstrăv cabana Nemțișor, în valoare de 16603 lei.
Pârâta Mănăstirea Neamț a depus întâmpinare și cerere reconvențională.
Prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii cu motivarea că trecerea în proprietatea lor, s-a făcut prin sentința civilă nr. 23/2007 a Judecătoriei Târgu Neamț fără a fi obligați la despăgubiri ca urmare a aplicării de către instanță a textului art. 31 din Legea nr. 1/2000, iar Decizia Curții Constituționale nr. 602/2008 nu are aplicabilitate asupra sentinței civile menționate întrucât, potrivit dispozițiilor art. 147 din Constituția României, deciziile Curții Constituționale nu retroactivează.
Prin cererea reconvențională a solicitat să fie obligată reclamanta să emită o adresă către Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară Neamț, prin care să ceară radierea din Cartea Funciară de la O.C.P.I. Neamț - Oficiul Târgu Neamț a următoarelor intabulări privind dreptul de proprietate al Statului pentru clădirile: Sediu Ocol Silvic Târgu Neamț, Canton Secu, Cabana Nemțișor, dreptul de folosință al Direcției Silvice Neamț pentru terenurile aferente acestor clădiri în suprafață de 3302 mp și 1000 mp, ca urmare a faptului că prin sentința civilă nr. 23/1997 a Judecătoriei Târgu Neamț acestea au intrat în proprietatea Mănăstirii Neamț.
A mai solicitat ca, în situația în care se va aprecia că anumite bunuri mobile sau imobile din cele pretinse de reclamantă nu sunt parte integrantă a imobilelor dobândite în proprietate de către Mănăstirea Neamț, prin punerea în executare a sentinței civile nr. 23/2007 a Judecătoriei Târgu Neamț, să fie obligată reclamanta să și le ridice pe cheltuiala sa.
Investit cu soluționarea cauzei, Tribunalul Neamț prin sentința civilă nr. 840/C din 16 august 2010 a respins ca neîntemeiată atât acțiunea principală formulată de reclamantă cât și cererea reconvențională formulată de pârâtă.
Prima instanță a reținut că dispozițiile art. 31 din Legea nr. 1/2000 au fost declarate neconstituționale (prin Decizia nr. 602 din 20 mai 2008 a Curții Constituționale) ulterior pronunțării și executării sentinței civile nr. 23/2007 a Judecătoriei Târgu Neamț, iar această împrejurare nu-i deschide reclamantei calea unei acțiuni în despăgubiri pentru imobilele preluate, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (7) din Constituție și art. 11 c. (3) din Legea nr. 47/1992 privind Organizarea și funcționarea Curții Constituționale, deciziile Curții Constituționale au putere numai pentru viitor.
Or, atât timp cât textul de lege în vigoare la data pronunțării sentinței civile nr. 23/2007 a Judecătoriei Târgu Neamț nu reglementa vreo modalitate de despăgubire pentru construcțiile și instalațiile în litigiu, pârâta nu poate fi obligată în prezent, în urma declarării neconstituționale a acelui text de lege la plata contravalorii acelor bunuri, deoarece decizia Curții Constituționale are efecte "ex nunc", ceea ce înseamnă că efectele sale nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor, nu și situațiile juridice definitiv constituite precum și efectele juridice produse de acestea definitiv realizate înainte de publicarea sa.
Acțiunea reclamantei este lipsită de temei, întrucât dispozițiile art. 492 și următoarele C. civ. nu sunt aplicabile în speță.
Astfel, dispozițiile art. 492,art. 493,art. 494 și următoarele C. civ. reglementează dreptul de creanță al constructorului asupra construcției edificate pe terenul altuia și care se întemeiază pe îmbogățirea fără justă cauză a proprietarului terenului.
îmbogățirea fără justă cauză este faptul juridic ilicit, prin care patrimoniul unei persoane este mărit pe seama patrimoniului altei persoane fără ca pentru aceasta să existe un temei juridic.
De regulă, se consideră că aceasta implică un fapt juridic care constă în mărirea patrimoniului unei persoane, fără temei legitim, prin diminuarea patrimoniului altei persoane, cea dintâi având obligația de a înapoia celei de-a doua avantajul pe care 1-a obținut în dauna ei.
Mijlocul procedural prin care cel care a suferit o sărăcire a patrimoniului ca urmare a îmbogățirii fără justă cauză a altei persoane poate reclama în justiție de la acesta restituirea îmbogățirii dobândite în detrimentul lui îl reprezintă acțiunea în restituire ("Actio in rem verso").
Condiția juridică a intentării acțiunii în restituire presupune să nu există un temei legal al îmbogățirii unui patrimoniu pe seama diminuării patrimoniului altei persoane, respectiv să nu fie vorba de o dispoziție legală, o hotărâre judecătorească, un contract, etc.
Or, în speță, trecerea fără plată în proprietatea pârâtei a bunurilor a căror contravaloare o pretinde reclamanta, și cu care susține că s-a diminuat patrimoniul său, s-a făcut în temeiul dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 1/2000 și în baza unei hotărâri judecătorești și nu "fără just temei".
Cererea reconvențională formulată de pârâtă a fost respinsă având în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 119 alin. (1) C. proc. civ., prin cererea reconvențională pârâtul nu poate invoca orice pretenții împotriva reclamantului, ci numai acelea care au legătură cu cererea principală de chemare în judecată, iar primul capăt de cerere din reconvențională nu are legătură cu acțiunea principală.
In ce privește cel de-al doilea capăt de cerere, deși reclamanta nu a susținut prin acțiune că o parte din imobilele sau instalațiile a căror contravaloare o pretinde nu ar fi fost parte integrată din imobilele trecute în proprietatea pârâtei, ca o consecință a respingerii cererii principale, acest capăt de cerere rămâne fără obiect.
împotriva acestei sentințe au declarat apel ambele părți din litigiu.
Pârâta Mănăstirea Neamț a solicitat modificarea în parte a sentinței, în sensul admiterii cererii reconvenționale astfel cum a fost formulată. Apelul nu a fost motivat nici în fapt și nici în drept.
Reclamanta a criticat sentința pronunțată de prima instanță pentru nelegalitate, invocând în esență următoarele :
La momentul executării silite din data de 27 noiembrie 2009 (dosar de executare nr. 215/2009) a dispărut temeiul legal în baza căruia a fost emisă sentința civilă nr. 23 din 09 ianuarie 2007 pronunțată de Judecătoria Târgu-Neamț.
La data preluării efective a imobilelor nu a existat un temei legal al îmbogățirii patrimoniului intimatei pe seama diminuării patrimoniului statului.
Chiar dacă la data pronunțării sentinței civile nr. 23/2007 nu era reglementată vreo modalitate de despăgubire pentru construcțiile și instalațiile în litigiu, consideră că intimata nu poate fi obligată în prezent la plata contravalorii acelor bunuri deoarece nu poate avea loc un transfer gratuit de proprietate privată a statului către persoane fizice sau juridice private, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 44 alin. (3) din Constituție cu privire la expropriere.
Instanța de fond avea obligația să verifice, din oficiu, aplicabilitatea dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului, care au intrat în vigoare pentru România începând cu data de 20 iunie 1994, cu mult înainte față de apariția textului de lege în vigoare la data pronunțării sentinței civile nr. 23/2007 a Judecătoriei Târgu Neamț.
întâmpinare la apel a depus numai reclamanta-pârâtă, care a solicitat respingerea apelului declarat de pârâta-reclamantă ca nefondat pentru considerentele invocate și la prima instanță.
Nu au fost administrate probe noi în apel.
Curtea de Apel Bacău, secția civilă, cauze cu minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale, prin decizia civilă nr. 7 din 31 ianuarie 2011, a respins, ca nefondate, apelurile civile declarate de reclamanta R.N.P. R.S. prin Direcția Silvică Neamț și pârâta Mănăstirea Neamț.
Instanța de apel a reținut că pretențiile formulate de pârâtă prin cererea reconvențională nu au nici o legătură cu pretențiile reclamantului din cererea principală întrucât ele se referă la alte imobile ( construcții și terenuri) care nu fac parte din obiectul acțiunii formulate de reclamantă. Această lipsă de legătură ( de cauzalitate) între pretenții face ca cererea reconvențională să fie în principiu inadmisibilă, așa cum în mod judicios a reținut și prima instanță, deoarece din interpretarea per a contrario a art. 119 alin. (1) C. proc. civ. rezultă că pârâtul poate să facă cerere reconvențională numai dacă are pretenții în legătură cu cererea reclamantului.
Chiar dacă s-ar aprecia că este admisibilă, cererea reconvențională nu putea fi admisă întrucât nu există nicio prevedere legală prin care reclamanta să fie obligată să formuleze la O.C.P.I cerere de radiere a dreptului de proprietate al Statului.
Curtea a decis că apelul formulat de reclamantă este nefondat deoarece titlul executoriu în baza căruia s-a realizat executarea silită a acesteia nu 1-a reprezentat art. 31 din Legea nr. 1/2000, ci sentința civilă nr. 23 din 9 ianuarie 2007 pronunțată de Judecătoria Târgu-Neamț în dosarul nr. 81/321/2006, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 648/RC din 07 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr. 81/321/2006, prin care s-au respins, ca nefondate, recursurile formulate de intimatele Direcția Silvică Neamț și Comisia Județeană Neamț împotriva acestei sentințe.
In aceste condiții, a conchis Curtea, este irelevant în cauză de față faptul că ulterior rămânerii irevocabile a acestei sentințe Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea acestui articol de lege care a constituit unul dintre motivele de drept pe care instanța de judecată și-a întemeiat soluția pe care a pronunțat-o.
Prin sentința mai sus-menționată instanța de judecată a stabilit în mod implicit cu putere de lucru judecat că reconstituirea dreptului de proprietate al Mănăstirii Neamț să se facă cu titlu gratuit, atât cu privire la terenul în suprafață de 4.478,74 ha, cât și cu clădirile aflate pe acesta.
De lege lata este de principiu că unul dintre efectele lucrului judecat îl constituie puterea de lucru judecat care să dreptul oricăreia dintre părțile dintr-un litigiu să opună lucrul anterior judecat într-un alt litigiu dacă acesta are legătură cu soluționarea din urmă. O asemenea legătură există în cauza pendinte deoarece imobilele menționate de reclamantă în acțiunea principală fac parte dintre imobilele cu privire la care s-a pronunțat Judecătoria Târgu Neamț prin sentința civilă nr. 23/2007.
Titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 23/2007 constituie din punctul de vedere al conflictului legilor în timp, astfel cum a fost definit în doctrină și practica judiciară o facta praeterita (fapt juridic) ale cărui efecte juridice s-au născut și produs în totalitate înainte de data intrării în vigoare a legii noi (în cauza de față înainte de data la care a început să producă efecte juridice decizia Curții Constituționale nr. 602/2008 ), or, este de principiu că deciziile Curții Constituționale nu se aplică retroactiv.
Curtea nu a primit susținerea reclamantei, conform căreia instanța avea obligația să verifice, din oficiu, aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului deoarece, pe de o parte, acest Protocol nu a constituit causa debendi ( temeiul juridic ) al cererii de chemare în judecată, iar, pe de altă parte art. 294 alin. (1) C. proc. civ. prevede, fără echivoc, că în apel nu se poate schimba (se subînțelege nici completa) cauza cererii de chemare în judecată.
împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, reclamantă R.N.P. R.S., prin Direcția Silvică Neamț și pârâta Mănăstirea Neamț.
In dezvoltarea criticilor formulate în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanta R.N.P. R.S. Neamț a arătat următoarele:
Argumentarea instanței de apel este eronată, deoarece, la momentul executării silite din data de 27 noiembrie 2009, dosar executare 215/2009, există o nouă situație de fapt prin dispariția temeiului legal în baza căruia a fost emisă hotărârea judecătorească. La data preluării efective a imobilelor nu a existat un temei legal al îmbogățirii patrimoniului intimatei, pe seama diminuării patrimoniului statului.
Chiar dacă la data pronunțării sentinței nr. 23/2007 a Judecătoriei Târgu Neamț nu era reglementată vreo modalitate de despăgubire pentru construcțiile și instalațiile în litigiu, intimata poate fi obligată în prezent la plata contravalorii acelor bunuri, deoarece nu poate avea loc un transfer gratuit de proprietate privată a statului către persoane fizice sau juridice private, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 44 alin. (3) din Constituție cu privire la expropriere.
Conform art. 44 alin. (2) din Constituție, proprietatea privată este garantată și ocrotită, în mod egal, de lege, nimeni neputând beneficia în ceea ce privește bunurile proprietate privată de o protecție juridică diferită, indiferent că aceasta are ca titulari persoane fizice sau juridice private, statul sau unitățile administrativ teritoriale.
Reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere persoanelor fizice și persoanelor juridice, nu împiedică constituirea unui drept de superficie în favoarea statului, în condițiile art. 492 și următoarele C. civ., sau înstrăinarea cu titlu oneros a construcțiilor către persoanele îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere.
Consideră că atât instanța de fond cât și cea de apel aveau obligația să se pronunțe cu privire la aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ce a intrat în vigoare pentru România începând cu data de 20 iunie 1994, cu mult înainte față de apariția textului de lege în vigoare la data pronunțării sentinței civile nr. 23/2007 a Judecătoriei Târgu Neamț.
Susține că a fost încălcat dreptul de proprietate privată al statului, prin transferul gratuit de proprietate asupra unor imobile către persoane fizice sau juridice ce au obținut retrocedarea terenurilor în urma adoptării normelor reparatorii.
Așa cum, prin adoptarea de reglementări speciale, statul a conferit celor expropriați, deposedați, dreptul la restituirea în natură sau la despăgubiri, statul nu poate fi privat de posibilitatea de a valorifica dreptul la despăgubiri pentru că, prin inacțiunea sa pe plan legislativ, nu a prevăzut expres și o modalitate de despăgubire a proprietarului construcțiilor.
In prezenta cauză, a avut loc o încălcare a dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1, deoarece, o privare de proprietate trebuie să fie prevăzută de lege, să urmărească o cauză de utilitate publică, să fie conformă normelor de drept intern și să respecte un raport de proporționalitate între mijloacele folosite în scopul vizat, să menajeze un just echilibru între exigențele de interes general și imperativele fundamentale ale individului (persoană fizică/juridică), în special prin indemnizarea rezonabilă și proporțională a valorii bunului, acordată titularului acestuia, condiții care nu sunt îndeplinite.
Curtea Europeană a decis în mod constant că o privare de proprietate pentru cauză de utilitate publică nu se justifică fără plata unei indemnizări, sub rezerva unor circumstanțe excepționale.
Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, cu modificarea în parte a deciziei nr. 7 din 31 ianuarie 2011, în sensul pronunțării unei hotărâri care să oblige intimata Mănăstirea Neamț la plata sumei totale de 483.905 lei cu titlu de despăgubiri, sumă ce o datorează urmare a preluării mijloacelor fixe edificate de unitatea reclamantă.
Prin motivele de recurs formulate, pârâta Mănăstirea Neamț a solicitat modificarea parțială a soluției date de instanța de fond si de apel, în sensul admiterii cererii reconvenționale, în conf. cu art. 1077 C. civ. și obligarea R.N.P. R.S. - Direcția silvică Neamț și OCPI Neamț să radieze din Registru de carte funciară următoarele:
a. dreptul de proprietate al Statului pentru clădirile "Sediu Ocol Silvic Târgu Neamț" și dreptul de folosință al Direcției Silvice Neamț pentru terenul aferent acestor clădiri, în suprafață de 3302 mp;
b. dreptul de proprietate al Statului pentru clădirile "Cabana Nemțișor";
c. dreptul de proprietate al Statului pentru clădirile "Canton Secu" și dreptul de folosință al Direcției silvice Neamț pentru terenul aferent acestui canton, în suprafață de 1000 mp pentru motivul că toate aceste obiective au intrat în proprietatea și folosința Mănăstirii Neamț, ca urmare a executării S.C. nr. 23 din 9 ianuarie 2007 a Judecătoriei Târgu Neamț.
La termenul de judecată din data de 23 martie 2012 înalta Curte a pus în discuție, din oficiu, nulitatea recursului declarat de pârâtă în conformitate cu art. 3021alin. (1) lit. c), raportat la art. 306 alin. (1) C. proc. civ.
Analiza recursurilor:
Recursul declarat de pârâta Mănăstirea Neamț este nul.
Potrivit art. 3021alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unui din cazurile de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancțiunea care intervine este nulitatea recursului.
In speță, nu numai că recurenta nu s-a conformat exigențelor art. 3021alin. (1) lit. c) C. proc. civ., neindicând motivele de nelegalitate din art. 304 C. proc. civ. pe care își întemeiază recursul, dar nu a formulat nici critici care să poată fi încadrate din oficiu în vreunul din cazurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Astfel, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecății nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei din apel, care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurent a motivelor de nelegalitate prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia.
Modalitatea de motivare a recursului adoptată de către recurentă constă, practic, în reluarea unor solicitări din cererea reconvențională privind radierea din cartea funciară a dreptului statului pentru anumite clădiri asupra cărora a ridicat pretenții pârâta, solicitări care nu pot fi încadrate în vreunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. pentru exercitarea controlului judiciar în recurs.
Având în vedere că recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al art. 304 C. proc. civ., iar pârâta nu a formulat critici care să poată fi circumscrise acestui cadru legal și care să vizeze argumentele deciziei recurate, înalta Curte urmează să constate nulitatea recursului acestei părți, conform art. 3021alin. (1) lit. c) C. proc. civ. coroborat cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
Recursul declarat de reclamanta R.N.P. Neamț este fondat în următoarele limite și având în vedere considerentele ce succed:
Instanțele de fond au analizat prioritar efectele declarării ca neconstituționale a dispozițiilor art. 31 alin. (3), (4), (7), (8), (9) din Legea nr. 1/2000, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin decizia Curții Constituționale nr. 603 din 20 mai 2008, publicată în M.Of. al României nr. 533 din 15 iulie 2008 și din această perspectivă îndreptățirea reclamantei, cea care a edificat construcțiile și instalațiile ce fac obiectul litigiului, la a primi despăgubiri pentru bunurile ce au fost retrocedate pârâtei, căreia i s-a reconstituit dreptul de proprietatea asupra terenului.
După cum au reținut instanțele de fond, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.
La alin. (4) al articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.
In raport de această reglementare, constituțională și legală, se pune problema dacă declararea neconstituționalității textului de lege menționat prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunii în curs, având în vedere că la data pronunțării sentinței civile nr. 23/2007 a Judecătoriei Târgu Neamț dispozițiile art. 31 din Legea nr. 1/2000 nu erau declarate neconstituționale.
Este adevărat că la data retrocedării terenului pârâtei Mănăstirea Neamț nu era reglementată în procedura legii speciale vreo modalitate de despăgubire pentru construcțiile și instalațiile în litigiu, dar prin controlul de constituționalitate exercitat asupra normei incidente, contrar argumentelor reținute de instanța de apel, reclamanta nu poate fi împiedicată la data prezentei acțiuni în justiție de a obține echivalentul bunurilor transmise odată cu imobilul teren, pârâtei.
Aceasta deoarece la data soluționării litigiului anterior s-a dezlegat doar chestiunea privitoare la dreptul pârâtei de a revendica imobilul și îndreptățirea acesteia la restituire nu și o eventuală creanță pe care ar avea-o reclamanta.
In acest context al analizei, nu se poate reține exclusivitatea sentinței nr. 23/2007 a Judecătoriei Târgu Neamț și efectul lucrului judecat pe aspectul despăgubirilor, în litigiul anterior dezbătându-se doar chestiunea privitoare la dreptul pârâtei la restituirea imobilului nu și dreptul reclamantei la dezdăunare pentru construcțiile aflate pe teren.
Așa cum de altfel s-a stabilit ulterior, trecerea în proprietatea persoanei îndreptățite a construcțiilor de pe terenurile forestiere, cele de colectare a torenților, drumurilor forestiere, sediile de cantoane silvice, cabane de vânătoare, pepinierele, alte amenajări silvice, instalațiile sau mijloacele fixe amplasate pe suprafețele ce au făcut obiectul retrocedării, reglementată de art. 31 din Legea nr. 1/2000, nu era o normă coerentă și constituțională, determinând imprevizibilitatea jurisprudenței, motiv pentru care a fost înlăturată prin controlul de constituționalitate.
Astfel, s-a reținut că prin textul declarat neconstituțional ar opera un transfer gratuit al dreptului de proprietate privată, contrar dispozițiilor art. 44 din Constituție (potrivit cărora proprietatea privată este garantată și ocrotită, în mod egal, de lege indiferent de titular) și de reglementările europene.
Pe de altă parte, deși la data retrocedării terenului nu se prevedea expresis verbis posibilitatea reclamantei de obține despăgubiri pentru aceste construcții aceasta posibilitate este actuală în cauza pendinte pentru considerentele anterior expuse și pentru faptul că lipsirea reclamantei de echivalentul bunurilor, pe care susține că le-a edificat, trecute în proprietatea pârâtei fără despăgubire, semnifică o încălcarea art. 1 din Protocolul 1 CEDO.
In acest sens, deși art. 1 din Protocolul 1 CEDO, invocat de reclamantă prin motivele de recurs, nu reprezintă un temei juridic în sine este de reținut că, protecția instituită de art. 1 din Primul Protocol cu privire la bunurile unei persoane nu poate fi ignorată. Această protecție este una absolută, autoritățile statale putând aduce anumite limitări ale exercițiului acestui drept, în condițiile tezei a II-a din textul de lege menționat.
In acest sens, se prevede că "Dispozițiile precedente [din art. 1 alin. (1) teza I] nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general...".
Prin urmare, art. 1 conține nu numai principiul general al protecției dreptului de proprietate, ci și alte două principii care constituie limite ale exercițiului acestui drept: posibilitatea privării de proprietate pentru cauză de utilitate publică și reglementarea exercitării acestui drept în conformitate cu interesul general.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a consacrat și o limită jurisprudențială, dată de "atingerea substanței" dreptului, care trebuie privită în sensul că, chiar dacă limitarea privește realizarea unui interes general, ea nu trebuie să determine golirea de conținut a dreptului proprietarului bunului.
Partea a doua a art. 1 din Protocolul nr. 1 înscrie, astfel, trei condiții în care privarea de un bun nu reprezintă o încălcare a dreptului titularului asupra acelui bun, și anume, privarea să fie prevăzută de lege, să fie impusă de o cauză de utilitate publică și să fie conformă cu principiile generale ale dreptului internațional, care vizează respectarea principiului proporționalității între interesul general și imperativele apărării drepturilor individuale.
în acest sens, acordarea unei indemnizații corespunzătoare reprezintă expresia respectării principiului proporționalității sus-enunțat.
în consecință se reține că nu există un impediment legal în a-i fi acordate constructorului contravaloarea edificatelor, ca o justă despăgubire pentru lipsirea sa de proprietatea acestor bunuri, iar acesta este în acord și cu respectarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Prin urmare, soluția de casare cu trimiterea cauzei spre rejudecare se impune în raport de considerentele precedente, constatându-se greșita interpretare a textelor legale incidente.
In rejudecarea cauzei instanța de trimitere va verifica dacă reclamanta face dovada calității de constructor de bună credință la momentul edificării clădirilor menționate ce fac obiectul acțiunii, anterior recunoașterii dreptului pârâtei la restituirea terenului, având în vedere că prin sentința civilă nr. 23/2007 a Judecătoriei Târgu Neamț (filele 38-40 dosar tribunal) nu s-a dezlegat această chestiune, în considerentele hotărârii reținându-se doar faptul că reclamanta a avut folosința terenului revendicat de Mănăstirea Neamț.
Față de considerentele prezentate, în baza art. 312 alin. (1)-(3) cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., înalta Curte a admis recursul reclamantei, a casat decizia recurată și a trimis cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea apelului reclamantei.
Având în vedere soluția de admitere a recursului reclamantei, care a antrenat modificarea numai în parte a deciziei recurate, în sensul celor arătate și soluția de respingere a recursului pârâtei, au fost menținute acele dispoziții din decizie și sentință care nu sunt potrivnice măsurilor dispuse de instanța de recurs.
Astfel, din decizie au fost menținute dispozițiile referitoare la respingerea apelului pârâtei.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3649/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2326/2012. Civil → |
|---|
