ICCJ. Decizia nr. 4987/2012. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 10 februarie 2011, reclamantul F.T. a chemat în judecată pe pârâții Casa de Pensii a Ministerului Administrației și Internelor și Ministerul Administrației și Internelor, solicitând să se dispună anularea deciziei de recalculare a pensiei emisă la data de 27 decembrie 2010, menținerea drepturilor de pensie de serviciu din 23 iunie 2006 cu care a fost pensionat, obligarea pârâtei la plata diferenței dintre pensia stabilită anterior și pensia actuală și obligarea pârâtului Ministerul Administrației și Internelor la plata daunelor morale în sumă de 10.000 RON.
Prin Sentința civilă nr. 413 din 21 aprilie 2011, Tribunalul Sibiu, secția civilă, a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, reținând că dispozițiile art. 154 din Legea nr. 263/2010 nu sunt incidente cauzei, ci cele ale art. 156 din Legea nr. 19/2000 care instituie o competență teritorială exclusivă, de ordine publică, în favoarea instanței în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul pârâtului, pentru contestațiile împotriva deciziilor emise de casele sectoriale de pensii, cum este cazul în speță.
învestit prin declinare, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a pronunțat Sentința civilă nr. 3033 din 30 martie 2012, prin care și-a declinat, la rândul său, competența în favoarea primei instanțe sesizate, Tribunalul Sibiu și, constatând ivit conflict negativ de competență, a înaintat dosarul înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.
Pentru a hotărî astfel, această din urmă instanță a reținut că, întrucât Legea nr. 19/2000 a fost abrogată începând cu data de 01 ianuarie 2011, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, în speță, determinarea instanței competente se face în raport de dispozițiile în materie ale legii noi, și anume art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010.
Prin legea nouă, competența teritorială de soluționare a cererilor cu privire la deciziile emise de casele de pensii sectoriale (fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naționale, a Ministerului Administrației și Internelor și S.R.I.) a fost modificată în sensul că cererile în această materie se soluționează de către instanța de la domiciliul reclamantului.
Normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare potrivit dispozițiilor art. 725 C. proc. civ., astfel că în raport de norma de competență instituită prin legea nouă, cuprinsă în art. 154 din Legea nr. 263/2010, competența de soluționare a cauzei revine instanței de la domiciliul reclamantului, în speță Tribunalul Sibiu.
Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., înalta Curte reține următoarele:
Cererea dedusă judecății are natura unei contestații împotriva deciziei de recalculare a pensiei în baza Legii nr. 119/2010, emisă de o casă sectorială de pensii, și anume Casa de Pensii a Ministerului Administrației și Internelor.
Decizia contestată a fost emisă la data de 27 decembrie 2010, iar sesizarea instanței s-a făcut la data de 10 februarie 2011.
Este adevărat că la data emiterii deciziei contestate era în vigoare Legea nr. 19/2000, care prin art. 156 prevedea că "Cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul".
Legea nr. 19/2000 a fost însă abrogată odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, respectiv începând cu data de 01 ianuarie 2011, conform dispozițiilor art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010.
Prin urmare, la data sesizării instanței, și anume 10 februarie 2011, era în vigoare Legea nr. 263/2010, care cuprinde dispoziții privitoare la competență în art. 154.
Astfel, potrivit alin. (1) al art. 154 din Legea nr. 263/2010, "Cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, "Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul."
Rezultă că, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, competența teritorială de soluționare a cererilor cu privire la deciziile emise de casele de pensii sectoriale, care sunt fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și S.R.I., s-a modificat în sensul că aceste cereri se soluționează de către instanța de la domiciliul reclamantului.
Raportat la dispozițiile art. 725 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare, urmează a se reține că norma de competență aplicabilă în cauză este cea cuprinsă în art. 154 din Legea nr. 263/2010, în vigoare la data sesizării instanței.
Cum, în speță, instanța a fost învestită cu o cerere împotriva unei case de pensii sectoriale, iar potrivit art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2007, o astfel de cerere se adresează instanței de la domiciliul reclamantului (mun. Mediaș, jud. Sibiu), instanța competentă teritorial să judece pricina era cea de la domiciliul reclamantului, respectiv Tribunalul Sibiu.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4992/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4986/2012. Civil → |
|---|
