ICCJ. Decizia nr. 4966/2012. Civil

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la 30 iulie 2008, reclamanta SC A. SA a chemat în judecată pârâtele SC A.S.P. SRL și SC T.S. SRL, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se constate încetarea activității asociației în participatiune constituită în baza contractului de asociere în participatiune din 11 august 2004, începând cu 11 martie 2008; să se constate că în urma împărțirii rezultatelor lichidării, bunurile construite în baza autorizației de construcție pe terenul proprietate A. SA Ploiești, respectiv hală spălătorie, birou, platformă betonată și rămase pe teritoriul acesteia îi aparțin, ci obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 535 din 19 ianuarie 2009, Judecătoria Ploiești a admis excepția de necompetență materială și a fost declinată competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Prahova, cauza fiind înregistrată pe rolul acestui tribunal sub nr. 940/105/2009.

Prin sentința nr. 242 din 22 martie 2011, Tribunalul Prahova, a admis în parte acțiunea reclamantei; a constatat încetarea activității asociației în participatiune constituită în baza contractului de asociere în participatiune din data de 11 august 2004, la data de 11 martie 2008; a luat act că reclamanta a renunțat la capătul al doilea al acțiunii prin care se solicita să se constate că bunurile constituite în baza autorizației de construcție îi aparțin; a respins excepția inadmisibilității cererii reconvenționale, invocată de către pârâta SC A.S.P. SRL; a respins excepția lipsei de interes de a invoca excepția inadmisibilității, invocată de către pârâta SC T.S. SRL; a respins cererea reconvențională și cererea pârâtei SC A.S.P. SRL de acordare a cheltuielilor de judecată; a luat act că pârâta SC T.S. SRL a renunțat la capătul al doilea al cererii reconvenționale prin care solicita lipsa de folosință.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în esență că, prin contractul de asociere în participatiune încheiat la 11 august 2004, cele trei părți s-au asociat pe o perioadă de 6 ani, având ca obiect desfășurarea unei activități de depozitare și distribuție GPL, spălătorie auto și alte activități ce permit obținerea de profit și care se află înscrisă în statutul asociaților principali, SC T.S. SRL fiind leaderului asociației.

La 11 martie 2008, părțile au înțeles să înceteze asociere în participatiune în conformitate cu art. 15 din contract, situație menționată în procesul-verbal încheiat, iar la câteva zile pârâta SC T.S. SRL a ridicat mai multe bunuri de la punctul de lucru, respectiv skid (butelie), pompă de livrare, casă de marcat, calculator, aparatura din dotarea spălătoriei auto.

S-a reținut că aportul în cadrul asocierii în participațiune în cazul de față a fost în natură, în sume de bani și prestații în natură.

în ceea ce privește aportul în prestații, instanța a reținut că acestea trebuia să fie distincte de activitatea care intra în obiectul asocierii, fiind calificate ca obligații contractuale și nu ca aport.

Prin stipularea în contract a sintagmei "și în limita posibilului a cheltuielilor făcute", părțile au avut în vedere faptul că sunt conștiente că aceste cheltuieli sunt necesare desfășurării activității și nu mai pot fi recuperate decât prin operațiunea de partajare a beneficiilor și pierderilor, lucru care s-a și întâmplat și rezultatul cumulat al activității asocierii (profitul) pe întreaga perioadă 2004 -2008 nu a fost distribuit între asociați, constituindu-se ca aport.

împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta SC T.S. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Apelanta-pârâtă susține că hotărârea nu conține nicio motivare cu privire la respingerea cererii reconventionale, reținându-se doar faptul că părțile și-ar fi recuperat bunurile cu care au contribuit la asociere, însă, în virtutea accesiunii imobiliare, reclamanta a rămas proprietara construcțiilor existente pe teren și ridicate de asocierea în participațiune, la edificarea cărora apelanta a avut o cotă de participare de 81,25%, așa cum s-a stabilit prin rapoartele de expertiză întocmite în cauză.

Contrar susținerilor instanței de fond, apelanta susține că nu și-a ridicat decât skid-ul și casa de marcat, celelalte bunuri au fost inventariate conform procesului-verbal de inventariere.

Prin decizia nr. 88 din 22 septembrie 2011 Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondat apelul și a obligat apelanta-pârâtă la plata sumei de 1.500 RON cheltuieli de judecată către intimata SC A.S.P. SRL.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel a reținut în esență faptul că părțile, cu ocazia lichidării asocierii, și-au recuperat bunurile cu care au contribuit la asociere, restul constituind cheltuieli ce nu pot fi recuperate.

Ulterior încetării asocierii apelanta a ridicat mai multe bunuri de la locul unde a funcționat asocierea, rămânând în discuție fundația de beton pe care a funcționat stația GPL și spălătoria auto.

Față de prevederile art. 17 din contract, construcțiile edificate care au contribuit la realizarea obiectului de activitate al asocierii constituie cheltuieli ce nu pot fi recuperate, motiv pentru care instanța de fond a apreciat corect atunci când a respins cererea reconventională.

împotriva acestei decizii a formulat recurs SC T.S. SRL, criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate:

Hotărârea dată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, art. 304 pct. 7 C. proc. civ..

Instanța nu a motivat soluția pronunțată pe cererea reconventională, nu a analizat motivele pe care se sprijină, probele administrate în dovedirea acestei cereri.

Hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii art. 304 pct. 9 C. proc. civ..

Instanța a încălcat legea atunci când a considerat că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 494 alin. (3) teza II C. civ., nu a argumentat această convingere, nu a arătat care au fost raționamentele instanței care au condus la această concluzie, stabilind o situație de fapt greșită.

Instanța de apel nu a analizat critica referitoare la soluția la care a ajuns referitor la faptul că bunurile luate de pârâta SC T.S. SRL sunt considerate bunuri cu care s-a contribuit la asociere iar celelalte cheltuieli apreciază că nu mai pot fi recuperate tară să se arate de ce nu mai pot fi recuperate, care sunt argumentele care conduc la această soluție, care este temeiul de drept al acestei soluții.

Instanța a aplicat greșit prevederile cuprinse în contractul de asociere din 11 august 2004, cap.VII, art. 17.

Recurenta susține că a avut calitatea de leader al asociației, aportul său este de 81,25% și are dreptul să-și recupereze bunurile aduse ca aport pentru a nu se ajunge în situația îmbogățirii fără justă cauză.

în cauză, intimatele SC A. SA și SC A.S.P. SRL au formulat întâmpinare, prin care au invocat în temeiul art. 306 alin. (1) și (3) C. proc. civ. excepția nulității recursului, iar pe fond au solicitat respingerea acestui recurs.

în susținerea recursului, SC T.S. SRL a depus înscrisuri.

în ședința publică de la 1 noiembrie 2012, s-a luat act de contractul de cesiune a dreptului litigios încheiat de recurenta-pârâtă SC T.S. SRL Ploiești și R.A., autentificat din 27 septembrie 2012 de B.N.P. XX, contract potrivit căruia societatea recurentă a cesionat doamnei R.A. drepturile litigioase ce formează obiectul prezentului dosar, astfel că aceasta a dobândit calitatea de recurentă.

Analizând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, înalta Curte apreciază că acesta este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

Hotărârea atacată respectă dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ. și cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Instanța a analizat materialul probator administrat, astfel că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu-și găsește aplicabilitate în cauză.

S-a apreciat în mod corect de către instanța de apel că în ceea ce privesc construcțiile edificate care au contribuit la realizarea obiectului de activitate al asocierii constituie cheltuieli ce nu pot fi recuperate.

Potrivit dispozițiilor art. 254 alin. (1) C. com., participanții la asociere nu au niciun drept de proprietate asupra lucrurilor puse în asociațiune, chiar dacă au fost procurate de dânșii.

Referitor la aportul în prestații, acestea reprezintă în fapt obligații contractuale, și nu aport, pe cale de consecință, acestea trebuie să fie distincte de activitatea care intră în obiectul asocierii.

în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 494 alin. (3) teza a II-a C. civ., privind accesiunea imobiliară, ci produce efecte contractul de asociere încheiat între părți, în care s-a stabilit modalitatea de împărțire a rezultatelor lichidării și, în raport cu care, părțile au înțeles ca respectivele cheltuieli să fie recuperate numai în limita posibilului.

Instanța a reținut în mod corect că, prin stipularea sintagmei "și în limita posibilului și a cheltuielilor făcute", părțile au avut în vedere că aceste cheltuieli sunt necesare desfășurării activității și nu mai pot fi recuperate.

Conform contractului de asociere, la finalizarea acestuia, părțile iau înapoi bunurile aduse ca aport în natură.

Astfel, societății A. SA îi revine terenul, iar societății T.S. SRL stația GPL.

Instanța a reținut în mod corect că părțile și-au recuperat bunurile cu care au contribuit la asociere, astfel că respingerea cererii reconventionale ca neîntemeiată este o soluție corectă.

Stația GPL, compusă din pompă și butelie a fost ridicată în natură de SC T.S. SRL.

Convenția părților a fost aceea ca la terminarea asocierii, acestea își recuperează în natură bunurile cu care au contribuit la asociere.

Față de aceste considerente, înalta Curte a apreciat că în cauză nu au existat motive de nelegalitate care să impună casarea sau modificarea deciziei recurate și pe cale de consecință, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul a fost respins, ca nefondat.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4966/2012. Civil