ICCJ. Decizia nr. 5010/2012. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj sub nr. 5562/63/2011, contestatorul I.D.D. a chemat în judecată pe intimata Casa sectorială de Pensii a Ministerului Apărării Naționale, solicitând instanței să dispună anularea deciziei de recalculare a pensiei sale speciale, menținerea drepturilor stabilite prin decizia din anul 2003 și obligarea intimatei la plata diferenței dintre pensia datorată conforma acestei din urmă decizii și cea redusă conform deciziei de recalculare contestată.
în motivare, reclamantul a arătat, în esență, că recalcularea pensiei s-a realizat cu încălcarea dreptului său de proprietate, astfel cum acesta este reglementat în art. 1 al protocolului 1 la Convenția Europeană a drepturilor Omului, cu încălcarea principiului neretroactivității legii stabilit de art. 15 alin. (2) din Constituția României și a principiului nediscriminării stabilit prin art. 14 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Intimata a formulat întâmpinare, invocând excepțiile lipsei de interes și de obiect, iar pe fond solicitând respingerea ca neîntemeiată a cererii.
Prin sentința civilă nr. 3718 din 16 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Dolj, s-a dispus declinarea competenței în favoarea Tribunalului București. Pe rolul acestei instanțe, cauza a fost înregistrată sub nr. 35164/3/2011.
La termenul de judecată din 12 octombrie 2012, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței sale teritoriale.
Prin sentința civilă nr. 8631 din 19 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București - secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, invocată, din oficiu, de instanță și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.
S-a constatat conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea la înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.
S-a reținut, în esență, că prin acțiunea formulată în contradictoriu cu Casa de Pensii Sectorială a M.A.N., reclamantul urmărește anularea deciziei de recalculare a pensiei din 31 decembrie 2010.
Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 119/2010, procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare și contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit art. 156 din Legea nr. 19/2000 "Cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul."
în accepțiunea art. 3 alin. (2) din Legea nr. 19/2000, casele teritoriale de pensii erau casele județene, înființate în fiecare municipiu - reședință de județ, precum și Casa de Pensii a Municipiului București.
Totodată, potrivit art. 53-54 din Legea nr. 164/2001 și art. 53-54 din Legea nr. 179/2004, la nivelul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și S.R.I., erau constituite organe de pensii și case de pensii, ca structuri în cadrul acestor instituții, precum și comisii de contestații pensii, abilitate să soluționeze contestațiile împotriva deciziilor emise cu privire la stabilirea drepturilor de pensii, controlul judecătoresc în materie fiind cel prevăzut de Legea nr. 19/2000, conform textelor de lege mai sus menționate.
Prin urmare, sub imperiul acestor reglementări, cererile formulate împotriva soluțiilor date contestațiilor în materia pensiilor cuvenite cadrelor militare și polițiștilor, erau de competența instanței de la sediul pârâtului, conform art. 156 teza a II-a din Legea nr. 19/2000, deoarece entitatea pârâtă era una dintre cele trei instituții - Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Administrației și Internelor ori S.R.I.
Potrivit art. 154 din Legea nr. 263/2010, care a intrat în vigoare la 01 ianuarie 2011 și a abrogat Legea nr. 19/2000, cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul ori sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul.
Așa fiind, rezultă că, sub imperiul noii reglementări, au fost înființate casele de pensii sectoriale, ca structuri cu personalitate juridică, care funcționează în subordinea Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și S.R.I., conform art. 3 lit. b) și art. 132 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, legiuitorul instituind norma de competență teritorială și în ipoteza cererilor formulate în contradictoriu cu aceste subiecte de drept.
Contestația dedusă prezentei judecăți a fost formulată la data de 04 februarie 2011, deci după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010.
împrejurarea că Legea nr. 119/2010, în temeiul căreia a fost emisă decizia contestată în prezenta cauză, trimite, în privința procedurii de contestare, la dispozițiile Legii nr. 19/2000, nu constituie un argument pentru stabilirea competenței jurisdicționale în baza unui act normativ abrogat la data promovării acțiunii injustiție. Pe de altă parte, nu este relevant faptul că Legea nr. 19/2000 era în vigoare la data emiterii deciziei contestate, câtă vreme la data formulării contestației acest act normativ era abrogat printr-o lege care instituie o altă normă de competență teritorială, de imediată aplicare.
Scopul legiuitorului la redactarea Legii nr. 119/2010 (în luna iunie 2010, când era in vigoare Legea nr. 19/2000), a fost acela de a institui o normă de trimitere, în sensul ca procedura în materia noilor decizii de pensie, întemeiate pe Legea nr. 119/2010, să fie aceeași cu cea din materia pensiilor contributive, reglementată la acel moment de Legea nr. 19/2000.
Or, întrucât această lege a fost abrogată, fiind înlocuită cu Legea nr. 263/2010, rezultă că interpretarea art. 7 din Legea nr. 119/2010 trebuie să respecte scopul urmărit de legiuitor, și anume acela de a aplica aceeași procedură în privința tuturor deciziilor de pensionare, principiu care, de altfel, a stat și la baza edictării Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Pe de altă parte, potrivit art. 132 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, casele de pensii sectoriale sunt succesoare de drept ale structurilor organizatorice responsabile cu pensiile din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și S.R.I. Conform art. 193 alin. (1) din Legea 263/2010, prevederile art. 132 intră în vigoare la 3 zile de la publicarea legii în M. Of., deci de la data de 23 decembrie 2010. Așa fiind, rezultă că încă de la această dată, casele sectoriale sunt în ființă, ca și entități juridice cu personalitate juridică, apte a sta în judecată în calitate de subiecte de drept continuatoare ale fostelor structuri cu atribuții în domeniul pensiilor din cadrul instituțiilor mai sus menționate.
Prin urmare, instanța competentă teritorial este cea determinată conform art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, adică instanța de la domiciliul ori sediul reclamantului. Potrivit datelor din dosar (f.10 dosar Tribunalul Dolj), domiciliul contestatorului este în localitatea Craiova, jud. Dolj.
înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Dolj, pentru următoarele considerente:
Prealabil pronunțării regulatorului de competență, trebuie avut în vedere că odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor - codul de procedură civilă a suferit numeroase modificări - art. 1591C. proc. civ. a suferit modificări, în sensul că textul nou introdus stabilește regimul juridic al excepției de necompetență, respectiv al persoanelor sau organelor care pot invoca necompetența și până la ce moment al procesului.
Astfel, necompetența de ordine publică - generală, materială și teritorială exclusivă - poate fi invocată de oricare dintre părți sau de instanță, din oficiu, până la prima zi de înfățișare în fața primei instanțe, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului, iar necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de pârât prin întâmpinare sau când nu este obligatorie, cel mai târziu la prima zi de înfățișare.
Art. 159 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., în forma astfel cum a fost modificată de Legea nr. 202/2010, arată în ce situație competența teritorială este exclusivă, atunci când părțile nu o pot înlătura, în raport de art. 19 C. proc. civ., când părțile pot conveni ca pricinile privitoare la bunuri să fie judecate de o altă instanță decât acea care, potrivit legii, are competență teritorială, afară de cazurile prevăzute de la art. 13-16 din același cod, ceea ce înseamnă că părțile nu pot înlătura competența teritorială în litigiile privitoare la bunuri, în cazurile anume prevăzute de lege, în egală măsură este de ordine publică și competența teritorială stabilită prin legi speciale.
înalta Curte constată că reclamantul a învestit instanța cu o cerere prin care a solicitat să se dispună anularea deciziei de recalculare a pensiei sale speciale, menținerea drepturilor stabilite prin decizia din anul 2003 și obligarea intimatei la plata diferenței dintre pensia datorată conforma acestei din urmă decizii și cea redusă conform deciziei de recalculare contestată.
Dispozițiile art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010 au abrogat expres Legea nr. 19/2000 la care făcea trimitere prevederile Legii nr. 119/2010 în baza căreia a fost emisă decizia de recalculare a pensiei a cărei anulare s-a solicitat.
Este de reținut că potrivit art. 156 din Legea nr. 19/2000, în prezent, devenit art. 154 din Legea nr. 263/2010, competența de soluționare a cererilor formulate împotriva C.N.P.A.S. sau a caselor teritoriale de pensii (fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naționale, a Ministerului Administrației și Internelor și S.R.I.), sunt de competența instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul.
Conform art. 725 C. proc. civ., normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare, iar legea nr. 19/2000 și legea nr. 263/2010 sunt legi speciale, cu privire la normele de procedură.
Totodată, în raport și de prevederile art. 727 din același act normativ, este de reținut, că o lege abrogată nu poate ultraactiva pentru a impune o competență diferită de cea stabilită de noua lege ale cărei norme de procedură trebuie să fie de imediată aplicare.
Astfel, având în vedere că în speța de față competența teritorială este determinată de domiciliul reclamantului, care se află localitatea Craiova, jud. Dolj, conform înscrisului aflat la dosarul Tribunalului Dolj la fila 8 (copia actului de identitate), înalta Curte constată că soluționarea prezentei cauze îi revine Tribunalului Dolj.
în consecință, față de considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ., înalta Curte a stabilit competența de soluționare a cauzei la Tribunalului Dolj, căreia s-a trimis dosarul pentru continuarea judecății.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5009/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5007/2012. Civil → |
|---|
