ICCJ. Decizia nr. 5007/2012. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj sub nr. 5326/63/2011, la data de 03 februarie 2011, contestatorul T.E.I. a chemat în judecată pe intimata Casa de pensii a Ministerului Apărării Naționale, solicitând instanței să dispună anularea deciziei nr. 47218 din 21 decembrie 2010 emisa de intimată, să oblige intimata la menținerea drepturilor de pensie stabilite prin decizia nr. 092908 din 03 martie 2003 și la plata diferențelor dintre pensia inițial stabilită și cea recalculată, cu aplicarea dobânzii legale până la repunerea în plată a pensiei sale de serviciu.
în motivarea cererii sale principale, contestatorul a arătat că a fost cadru militar și beneficiar al unei pensii militare de serviciu calculată în baza legii nr. 164/2001, iar diminuarea pensiei sale prin decizia de recalculare s-a făcut cu încălcarea dreptului său de proprietate reglementat de art. 1 din protocolul 1 C.E.D.O. și art. 17 din declarația Universală a Drepturilor Omului și art. 44 din Constituția României, cu încălcarea principiului neretroactivității legii și cu încălcarea principiului care statuează interzicerea discriminării, respectiv art. 14 din C.E.D.O.
în dovedire, contestatorul a anexat cererii sale următoarele înscrisuri: decizia nr. 47218 din 21 decembrie 2010, decizia nr. 092908 din 03 martie 2003, contestație, cupoane de pensie.
Prin sentința civilă nr. 3259 din 14 martie 2011, Tribunalul Dolj și-a declinat competența de soluționare a prezentei cauzei în favoarea Tribunalului București, reținând faptul că potrivit art. 156 teza a II a din Legea nr. 19/2000, cererile îndreptate împotriva altor pârâți decât C.N.P.A.S. sau casele teritoriale de pensii se adresează instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului. Așa fiind, prima instanța învestită a reținut că în cauză, contestația nu este îndreptată împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii, ci împotriva unor instituții cu sediul în București.
Pe rolul Tribunalului București - secția a VIII-a, cauza a fost înregistrată sub nr. 22648/3/2011, la data de 28 martie 2011.
La termenul de judecată de azi, 05 septembrie 2012, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București.
Prin sentința civilă nr. 6775 din 7 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București - secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, invocată, din oficiu, de instanță și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.
S-a constatat conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea la înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.
S-a reținut că potrivit art. 53-54 din Legea nr. 164/2001 și art. 53-54 din Legea nr. 179/2004, la nivelul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și S.R.I., erau constituite organe de pensii și case de pensii, ca structuri în cadrul acestor instituții, precum și comisii de contestații pensii, abilitate să soluționeze contestațiile împotriva deciziilor emise cu privire la stabilirea drepturilor de pensii, controlul judecătoresc în materie fiind cel prevăzut de Legea nr. 19/2000, conform textelor de lege mai sus menționate.
Prin urmare, sub imperiul acestor reglementări, cererile formulate împotriva soluțiilor date contestațiilor în materia pensiilor cuvenite cadrelor militare și polițiștilor, erau de competența instanței de la sediul pârâtului, conform art. 156 teza a II-a din Legea nr. 19/2000, deoarece entitatea pârâtă era una dintre cele trei instituții - Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Administrației și Internelor ori S.R.I.
Potrivit art. 154 din Legea nr. 263/2010, care a intrat în vigoare la 01 ianuarie 2011 și a abrogat Legea nr. 19/2000, cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul ori sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul.
Așa fiind, rezultă că, sub imperiul noii reglementări, au fost înființate casele de pensii sectoriale, care funcționează în subordinea Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și S.R.I., conform art. 3 lit. b) din Legea nr. 263/2010, legiuitorul instituind norma de competență teritorială și în ipoteza cererilor formulate în contradictoriu cu aceste subiecte de drept.
Contestația dedusă prezentei judecăți a fost formulată la data de 03 februarie 2011, deci după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010.
împrejurarea că Legea nr. 119/2010, în temeiul căreia a fost emisă decizia contestată în prezenta cauză, trimite, în privința procedurii de contestare, la dispozițiile Legii nr. 19/2000, nu constituie un argument pentru stabilirea competenței jurisdicționale în baza unui act normativ abrogat la data promovării acțiunii în justiție. Pe de altă parte, nu este relevant faptul că Legea nr. 19/2000 era în vigoare la data emiterii deciziei contestate, câtă vreme la data formulării contestației acest act normativ era abrogat printr-o lege care instituie o altă normă de competență teritorială, de imediată aplicare.
Scopul legiuitorului la redactarea Legii nr. 119/2010 (în luna iunie 2010, când era în vigoare Legea nr. 19/2000), a fost acela de a institui o normă de trimitere, în sensul ca procedura în materia noilor decizii de pensie, întemeiate pe Legea nr. 119/2010, să fie aceeași cu cea din materia pensiilor contributive, reglementată la acel moment de Legea nr. 19/2000.
Or, întrucât această lege a fost abrogată, fiind înlocuită cu Legea nr. 263/2010, rezultă că interpretarea art. 7 din Legea nr. 119/2010 trebuie să respecte scopul urmărit de legiuitor, și anume acela de a aplica aceeași procedură în privința tuturor deciziilor de pensionare, principiu care, de altfel, a stat și la baza edictării Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Prin urmare, instanța competentă teritorial este cea determinată conform art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, adică instanța de la domiciliul ori sediul reclamantului. Potrivit acțiunii introductive, domiciliul reclamantului este în localitatea Craiova, jud. Dolj.
înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Dolj, pentru următoarele considerente:
Prealabil pronunțării regulatorului de competență, trebuie avut în vedere că odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor - codul de procedură civilă a suferit numeroase modificări - art. 159 C. proc. civ. a suferit modificări, în sensul că textul nou introdus stabilește regimul juridic al excepției de necompetență, respectiv al persoanelor sau organelor care pot invoca necompetența și până la ce moment al procesului.
Astfel, necompetența de ordine publică - generală, materială și teritorială exclusivă - poate fi invocată de oricare dintre părți sau de instanță, din oficiu, până la prima zi de înfățișare în fața primei instanțe, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului, iar necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de pârât prin întâmpinare sau când nu este obligatorie, cel mai târziu la prima zi de înfățișare.
Art. 159 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., în forma astfel cum a fost modificată de Legea nr. 202/2010, arată în ce situație competența teritorială este exclusivă, atunci când părțile nu o pot înlătura, în raport de art. 19 C. proc. civ., când părțile pot conveni ca pricinile privitoare la bunuri să fie judecate de o altă instanță decât acea care, potrivit legii, are competență teritorială, afară de cazurile prevăzute de la art. 13-16 din același cod, ceea ce înseamnă că părțile nu pot înlătura competența teritorială în litigiile privitoare la bunuri, în cazurile anume prevăzute de lege, în egală măsură este de ordine publică și competența teritorială stabilită prin legi speciale.
înalta Curte constată că reclamantul a învestit instanța cu o cerere prin care a solicitat să se dispună anularea deciziei nr. 47218 din 21 decembrie 2010 emisă de intimată, să oblige intimata la menținerea drepturilor de pensie stabilite prin decizia nr. 092908 din 03 martie 2003 și la plata diferențelor dintre pensia inițial stabilită și cea recalculată, cu aplicarea dobânzii legale până la repunerea în plată a pensiei sale de serviciu, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale.
Dispozițiile art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010 au abrogat expres Legea nr. 19/2000 la care făcea trimitere prevederile Legii nr. 119/2010 în baza căreia a fost emisă decizia de recalculare a pensiei a cărei anulare s-a solicitat.
Este de reținut că potrivit art. 156 din Legea nr. 19/2000, în prezent, devenit art. 154 din Legea nr. 263/2010, competența de soluționare a cererilor formulate împotriva C.N.P.A.S sau a caselor teritoriale de pensii (fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naționale, a Ministerului Administrației și Internelor și S.R.I.), sunt de competența instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul.
Conform art. 725 C. proc. civ., normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare, iar legea nr. 19/2000 și legea nr. 263/2010 sunt legi speciale, cu privire la normele de procedură.
Totodată, în raport și de prevederile art. 727 din același act normativ, este de reținut, că o lege abrogată nu poate ultraactiva pentru a impune o competență diferită de cea stabilită de noua lege ale cărei norme de procedură trebuie să fie de imediată aplicare.
Astfel, având în vedere că în speța de față competența teritorială este determinată de domiciliul reclamantului, care se află localitatea Craiova, jud. Dolj, conform înscrisului aflat la dosarul Tribunalului Dolj la fila 13 (copia actului de identitate), înalta Curte constată că soluționarea prezentei cauze îi revine Tribunalului Dolj.
în consecință, față de considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ., înalta Curte a stabilit competența de soluționare a cauzei la Tribunalului Dolj, căreia i s-a trimis dosarul pentru continuarea judecății.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5010/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4982/2012. Civil → |
|---|
