ICCJ. Decizia nr. 5259/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5259/2012
Dosar nr. 2618/54/2010
Şedinţa publică din 13 septembrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 31 octombrie 2008, pe rolul Tribunalului Mehedinţi, D.F.I. a solicitat, în contradictoriu cu P.M. Drobeta Turnu Severin, anularea dispoziţiei nr. 3645 din 29 octombrie 2008, emisă de P.M. Drobeta Turnu Severin, având ca obiect Legea nr. 10/2001 şi obligarea primăriei de a-i acorda în echivalent, teren în suprafaţă de 10.000 m.p., pe care l-a deţinut în proprietate în Drobeta Turnu Severin, punctul Splai - Crihala, în zona Serpentina - Roşiori, unde există teren în suprafaţă de 53,25 ha, transmis prin H.G. nr. 81/2006 din proprietatea statului în domeniul public al municipiului Drobeta Turnu Severin, cu destinaţia precisă de se soluţiona cererile formulate în baza Legii nr. 10/2001, Legii nr. l8/1991 şi Legii nr. 247/2005.
Tribunalul Mehedinţi, secţia civilă, prin sentinţa nr. 173 din 16 iunie 2009, a respins contestaţia formulată de reclamanta D.F.I. în contradictoriu cu P.M. Drobeta Turnu Severin, având ca obiect Legea nr. 10/2001.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin notificarea nr. 1358/N/2001, reclamanta a solicitat despăgubiri băneşti reactualizate pentru suprafaţa de teren de 1 ha care a aparţinut tatălui său, Ş.F., conform actului autentic nr. 266 din 7 aprilie 1951.
S-a constatat că reclamanta a făcut dovada faptului că autorul său a avut în proprietate suprafaţa de teren menţionată, însă nu a dovedit prin ce modalitate a fost preluat imobilul şi nici faptul că îl deţinea atunci când a arătat că i s-a preluat abuziv.
Soluţia instanţei de fond a fost menţinută de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin decizia nr. 296 din 10 noiembrie 2009, prin care s-a respins apelul reclamantei împotriva sentinţei tribunalului.
S-a reţinut de către instanţa de apel că domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001 este stabilit numai la acele preluări abuzive produse în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar invocarea oricăror altor temeiuri de preluare abuzivă anterioară sau posterioară perioadei de referinţă nu este admisibilă în cadrul acestei proceduri.
S-a constatat că reclamanta nu a făcut dovada deplină a faptului că autorul său a fost proprietarul bunului revendicat la data preluării de către stat.
În raport de acest considerent, instanţa de apel a constatat că reclamanta nu are calitatea de persoană îndreptăţită în sensul legii, motiv pentru care celelalte aspecte invocate privind identificarea suprafeţei de teren şi caracterul preluării au fost considerate fără relevanţă juridică.
Împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs reclamanta, care a considerat că decizia instanţei de apel a încălcat dispoziţiile pct. 7, 8 şi 9 ale art. 304 C. proc. civ. Astfel, au fost înlăturate în mod eronat probele şi dovezile invocate, inclusiv ceea ce a statuat instanţa de fond şi anume faptul că terenul de 10.000 m.p. figurează în registrul agricol al P.C. Brezniţa Ocol la poziţia tatălui reclamantei, Ş.F.
Prin decizia civilă nr. 3744 din 16 iunie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, în dosarul nr. 10038/101/2008, s-a admis recursul declarat de reclamantă, s-a casat decizia şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa de recurs a avut în vedere următoarele:
Instanţa de apel a încălcat principiul „non reformatio in pejus” şi a făcut reclamantei, în propria-i cale de atac, o situaţie mai grea decât cea constatată de prima instanţă.
Preluarea terenului în litigiu, conform actelor depuse la dosar, s-a făcut după colectivizare, iar încadrarea acestuia în intravilanul municipiului Dr. Tr. Severin s-a realizat în mod cert prin Planul Urbanistic General al P.C. Brezniţa Ocol.
În raport de cele de mai sus, s-a reţinut că terenul în litigiu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001, reclamanta având dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent.
Cum instanţa de apel, constatând că reclamanta nu are calitatea de persoană îndreptăţită în sensul legii speciale de reparaţie, nu a analizat şi celelalte aspecte invocate privind identificarea suprafeţei de teren şi caracterul preluării, care au fost considerate fără relevanţă juridică, l-a impus casarea deciziei atacate.
În rejudecare, cauza a primit număr de înregistrare 2618/54/2010.
În raport de îndrumările deciziei de casare nr. 3744 din 16 iunie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, faţă de adresa existentă la dosarul Tribunalului Mehedinţi nr. 10038/101/2008, în cauză, instanţa a dispus probatorii în vederea dovedirii de către primărie a faptului că terenul în litigiu se află înscris în registrul agricol la Ş.F., autorul reclamantei, precum şi efectuarea unei expertize tehnice de specialitate topografie prin care să se identifice terenul în suprafaţă de 1 ha., dobândit de către autor prin convenţia nr. 266 din 07 aprilie 1951, să rezulte care este regimul juridic actual al terenului, de cine este ocupat, până la ce dată a figurat în evidenţele agricole la rolul autorului, Ş.F., dacă există menţiuni în aceste evidenţe privind preluarea de către stat a terenului, dacă acest teren a fost atribuit altor persoane şi care este titlul juridic în baza căruia este deţinut de către acestea.
În urma efectuării acestor probatorii, coroborate cu analiza actelor depuse la dosarul cauzei, s-a constatat că apelul formulat de către reclamanta D.F.I. este fondat pentru următoarele considerente:
Această suprafaţă de teren a fost în mod concret identificată prin raportul de expertiză efectuat în cauză împreună cu completarea la acest raport de expertiză, fiind situat în prezent, în intravilanul mun. Dr. Tr. Severin, punctul „Splai – Crihala”, fiind preluat de către stat fără titlu.
În speţă, reclamanta a făcut dovada dreptului său de proprietate prin actele translative de proprietate, convenţia de vânzare-cumpărare, chitanţă plată teren, adrese P.C. Brezniţa Ocol, în care se menţionează că figura în registrul agricol autorul defunct Ş.F., cu un teren de 0,50 ha, nefiind membru cooperator, precum şi a calităţii sale de moştenitor.
Cum, prin decizia civilă nr. 3744 din 16 iunie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a tranşat în mod irevocabil situaţia terenului în litigiu, care intra sub incidenţa Legii nr. 10/2001, reclamanta având dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, ca persoană îndreptăţită în sensul legii de reparaţie, instanţa, în baza tuturor considerentelor expuse mai sus, a admis, conform art. 296 C. proc. civ., apelul formulat de către reclamanta D.F.I., a schimbat sentinţa primei instanţe, în sensul admiterii contestaţiei formulată în cauză, ca întemeiată.
S-a constatat, în condiţiile dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 10/2001, dreptul reclamantei la acordarea de măsuri reparatorii pentru suprafaţa de teren în litigiu de 1 ha.
Instanţa a reţinut în considerentele încheierii următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 2811 C. proc. civ., părţile, ori de câte ori consideră necesar că se impune lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului unei hotărâri, pot cere instanţei care a pronunţat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispoziţiile potrivnice.
Însă, tot potrivit acestor dispoziţii legale, prin lămurirea dispozitivului nu poate avea loc o nouă judecată, respectiv o modificare a acestui dispozitiv, ci doar se clarifică, se interpretează anumite neclarităţi, dacă acestea există, fiind evidente.
În speţă, Curtea de Apel Craiova, prin decizia civilă nr. 246 din 12 mai 2011, s-a pronunţat în sensul că a admis contestaţia formulată de către petenta D.F.I., constatând dreptul acesteia la măsuri reparatorii, în sensul dispoziţiilor art. 26 din Legii nr. 10/2001 pentru suprafaţa de teren de 1 ha, aceste dispoziţii legale fiind suficient de clare, în sensul că se referă la măsuri reparatorii, despăgubiri în temeiul legii speciale şi, în nici un caz, teren în compensare sau „alte bunuri în compensare”.
În ceea ce priveşte solicitarea privind acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în apel, instanţa a constatat că acestea nu au fost solicitate, motiv pentru care nu pot fi acordate, nefiind o omisiune a instanţei de a se pronunţa pe această cerere.
Cererea privind îndreptarea erorii materiale formulată în cauză a fost apreciată ca fondată deoarece a fost dovedită eroarea materială strecurată în dispozitivul deciziei civile nr. 246 din 12 mai 2011, al Curţii de Apel Craiova, trecându-se în mod eronat „Tribunalul Dolj”, în loc de „Tribunalul Mehedinţi”.
Prin încheierea din 23 iunie 2011 Curtea de Apel Craiova a respins cererea de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 246 din 12 mai 2011, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. 2618/54/2010, formulată de petenta D.F.I. domiciliată în com. Brezniţa Ocol, jud. Mehedinţi, în contradictoriu cu intimata P.M. Drobeta Tr. Severin, s-a admis cererea de îndreptare eroare materială şi s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul deciziei nr. 246 din 12 mai 2011 al Curţii de Apel Craiova, în sensul că s-a trecut „Tribunalul Mehedinţi” în loc de Tribunalul Dolj.
Împotriva deciziei nr. 246 din 12 mai 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă, a declarat recurs reclamanta D.F.I. care a susţinut următoarele motive de nelegalitate a hotărârii recurate:
Se critică hotărârea instanţei de apel, considerându-se că nu s-au respectat dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ.
După casare, potrivit dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de apel, administrând proba cu expertiză, a constatat că terenul de 10.000 m.p. se află în intravilanul Municipiului Drobeta Turnu Severin, însă a înlăturat ceea ce expertul a reţinut şi anume, că terenul de 10.000 m.p. este compus din 5.500 m.p. ocupat cu proprietăţi particulare şi 4.500 m.p. (339 + 4161), este teren ce aparţine domeniului public al Municipiului Drobeta Turnu Severin, că circa jumătate din terenul preluat abuziv de la tatăl reclamantei (4.500 m.p.) se regăseşte în patrimoniul Municipiului Drobeta Turnu Severin şi că, cel puţin, acest teren trebuie să-i fie restituit, în echivalent, pentru că s-a primit teren de 53,29 ha, prin H.G. nr. 81/2006.
Se consideră, că instanţa de apel a înlăturat susţinerile dovedite cu acte, în sensul că există teren disponibil în zona Serpentina Roşiori, din Municipiul Drobeta Turnu Severin.
Aşadar, neevaluând corect probele şi actele depuse la dosarul cauzei, instanţa a dat o soluţie facilă, deloc lămuritoare, adică în dispozitivul hotărârii, a constatat dreptul petentei la acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, pentru suprafaţa de teren de 1 ha, fără a preciza însă natura măsurilor reparatorii prin echivalent.
S-a declarat recurs şi împotriva încheierii din 23 iunie 2011 prin care s-a susţinut de către reclamantă următoarele critici de nelegalitate a încheierii.
Se consideră că încheierea prin care i s-a respins cererea de lămurire a dispozitivului hotărârii nu are temei legal, deoarece instanţa de apel trebuia să concretizeze măsurile reparatorii la care este îndreptăţită conform Legii nr. 10/2001. Se susţine că, astfel s-a lăsat la latitudinea Primăriei Drobeta Turnu Severin să i se soluţioneze cererea de retrocedare a terenului, dar Primăria nu va putea pune în aplicare dispozitivul hotărârii deoarece acesta nu este lămuritor.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Prin decizia civilă recurată Curtea de Apel Craiova a admis apelul declarat de reclamantă, a schimbat sentinţa primei instanţe în sensul admiterii contestaţiei, constatând dreptul reclamantei la măsuri reparatorii pentru suprafaţa de teren de 1 ha.
Motivele de recurs invocate de recurenta reclamantă sunt fondate. Instanţa de apel a constatat dreptul reclamantei la măsuri reparatorii pentru suprafaţa de teren de 1 ha, în baza dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 10/2001, fără a preciza la care anume măsuri ar fi îndreptăţită la despăgubiri sau prin compensare.
Dispoziţiile legale incidente şi anume art. 26 din Legea nr. 10/2001 prevăd că, „dacă restituirea în natură nu este posibilă, deţinătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptăţite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situaţiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptăţită”.
Instanţa de apel prin decizia ce face obiectul recursului nu a stabilit care este natura măsurilor reparatorii ce i-au fost recunoscute reclamantei, şi anume despăgubiri sau compensare cu alte bunuri sau servicii.
De altfel, această omisiune a instanţei a fost evidenţiată de recurenta - reclamantă şi cu ocazia formulării cererii de lămurire a dispozitivului deciziei civile, cerere ce a fost respinsă de instanţă prin încheierea din 23 iunie 2011, şi aceasta recurată.
Pentru aceste considerente, se impune în baza art. 314 Co. proc. civ., admiterea recursului declarat împotriva deciziei şi a încheierii Curţii de Apel Craiova, casarea deciziei recurate şi a încheierii din 23 iunie 2011, pronunţată în acelaşi dosar, şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, pentru a se stabili natura măsurilor reparatorii prin echivalent la care reclamanta este îndreptăţită.
Cu ocazia rejudecării, se va administra probatoriul necesar în sensul celor mai sus expuse, iar instanţa va ţine seama de toate mijloacele de apărare invocate de părţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta D.F.I. împotriva deciziei nr. 246 din 12 mai 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi încheierii din 23 iunie 2011 pronunţată în acelaşi dosar, pe care le casează.
Trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5258/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5268/2012. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
