ICCJ. Decizia nr. 5258/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5258/2012
Dosar nr. 46912/3/2007
Şedinţa publică din 13 septembrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 21 decembrie 2007 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. 46912/3/2007, contestatoarea Z.J.R. a chemat în judecată pe intimaţii M.B. prin P.G., P.G.M.B. şi P.M.B. prin P.G., solicitând anularea dispoziţiei P.M.B. nr. 9119 din 15 noiembrie 2007 şi obligarea intimaţilor la restituirea în natură a cotei de 1/3 din imobilul situat în Bucureşti, str. Zefirului sau, în cazul în care acest lucru nu mai este posibil, obligarea intimaţilor la emiterea unei dispoziţii privind acordarea măsurilor reparatorii în echivalent prevăzute de Legea nr. 10/2001 şi de Legea nr. 247/2005.
Prin sentinţa civilă nr. 1374 din data de 26 noiembrie 2009, Tribunalul Bucureşti a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de contestatoarea Z.J.R. în contradictoriu cu intimaţii M.B. prin P.G., P.G.M.B. şi P.M.B. prin P.G.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că Z.J.R. (R.) a solicitat restituirea în natură a unui apartament din imobilul situat în Bucureşti, str. Zefirului, prin notificarea nr. 3125 din 12 noiembrie 2001 comunicată P.M.B. prin intermediul B.E.J. C.S.A. Prin dispoziţia nr. 9119 din 15 noiembrie 2007 emisă de P.G.M.B. a fost respinsă notificarea pe motiv că nu s-a făcut dovada preluării abuzive de la autorul său. Contestaţia formulată împotriva dispoziţiei a fost considerată de tribunal neîntemeiată.
Î mpotriva acestei sentinţe, contestatoarea Z.J.R. a declarat apel la data de 26 ianuarie 2010, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, la data de 29 martie 2010, sub nr. 46912/3/2007.
Prin motivele de apel formulate la data de 14 aprilie 2010 (după decesul contestatoarei Z.J.R. survenit la data de 05 aprilie 2010), se critică sentinţa instanţei de fond pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitându-se admiterea apelului, schimbarea sentinţei civile nr. 1374 din data de 26 noiembrie 2009, în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.
Examinând motivele de apel faţă de hotărârea atacată, verificând stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, astfel cum dispune art. 295 C. proc. civ., Curtea de Apel a constatat apelul ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Analiza instanţei s-a limitat la a verifica dacă bunul notificat face parte din categoria imobilelor preluate în mod abuziv de Statul Român, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, şi dacă poate fi restituit în procedura Legii nr. 10/2001 celui care a formulat notificarea şi care s-a considerat persoană îndreptăţită la restituire, în calitate de moştenitor al fostului proprietar.
Verificând primul aspect, Curtea a constatat că prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2678 din 25 ianuarie 1947 de Tribunalul Ilfov, secţia notariat, vânzătorul A.N. a înstrăinat numiţilor N. şi C.R. cota de 2/3, iar lui M.Z. cealaltă cotă de 1/3 din dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Bucureşti, str. Zefirului, format din 650 m.p. teren liber de construcţii care au fost demolate la cutremurul şi bombardamentele din 1940. Ulterior, Z.M. a transmis cota de proprietate de 1/3 din imobil numitei S.E., prin actul de vânzare cumpărare înregistrat sub nr. 10013 din 31 decembrie 1949 de Tribunalul Ilfov, secţia notariat.
Aşadar, pentru cota de 1/3 din proprietatea acestui imobil ce aparţinea din 31 decembrie 1949 numitei S.E. s-a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 de către persoana ce a pretins calitate de moştenitoare, Z.J.R., sora defunctei, solicitându-se restituirea unei părţi determinate din imobilul situat în Bucureşti, str. Zefirului, adică apartamentul neînstrăinat în baza Legii nr. 112/1995 (ca fiind echivalentul cotei de 1/3 din proprietate).
Verificând cel de al doilea aspect al contestaţiei, anume calitatea de persoană îndreptăţită la restituire, Curtea a constatat că în legătură cu acest imobil, au fost întreprinse după 1990 mai multe demersuri cu scopul de a se redobândi dreptul de proprietate în patrimoniul unor persoane care afirmau dreptul de moştenire faţă de fosta proprietară S.E.
Concluzia care se desprinde este aceea că persoana contestatoare nu justifică calitatea de persoană îndreptăţită la restituirea imobilului notificat, fiind astfel corect respinsă notificarea şi, mai apoi, contestaţia formulată în faţa primei instanţe şi soluţionată prin sentinţa apelată.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 296 C. proc. civ., Curtea a respins apelul, ca nefondat, păstrând sentinţa pronunţată de prima instanţă, însă cu argumentaţia de fapt şi de drept expusă anterior.
Împotriva deciziei nr. 104 din 22 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, au declarat recurs reclamanţii I.I., A.M. şi S.Z.I. care au susţinut următoarele motive de nelegalitate a hotărârii recurate.
La data de 12 noiembrie 2001, prin notificarea nr. 3125/2001, autoarea a notificat în baza Legii nr. 10/2001 P.M.B. pentru restituirea în natură a apartamentului situat în Bucureşti, str. Zefirului, apartament (clădire şi teren aferent) ce reprezenta 1/3 din imobilul de mai sus, fosta proprietate a surorii sale, S.E. (S.E.S.).
Se mai susţine că sora numitei Z.J.R., S.E., a dobândit 1/3 din imobilul situat în Bucureşti, str. Zefirului în baza contractului de vânzare-cumpărare transcris sub nr. 10013/1949 la Tribunalul Ilfov, secţia notariat, 1/3 din imobil reprezenta un apartament (construcţie si terenul aferent) pe care ea l-a avut în proprietate.
Imobilul a fost înscris în C.F. a Municipiului Bucureşti prin procesul verbal nr. 19017/1940 pe numele proprietarului anterior, A.Şt.N., fiind compus din teren în suprafaţă de 190 m.p. şi construcţie.
Prin dispoziţia P.M.B. nr. 9119 din 15 noiembrie 2007, autoarei i-a fost respinsă notificarea prin care solicita restituirea în natură a imobilului deoarece nu a făcut dovada preluării abuzive a imobilului de către statul român de la sora sa, S.E.
Se susţine că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., deoarece instanţa de apel a reţinut în mod greşit şi fără a pune în dezbaterea părţilor, faptul că autoarea, Z.J.R., nu are calitatea de persoană îndreptăţită la restituirea a 1/3 din imobilul situat în Bucureşti, str. Zefirului deoarece pârâţii au depus la dosarul cauzei o cerere formulata în baza Legii nr. 112/1995 pentru acelaşi imobil de G.R.L., care a fost fiul proprietarei imobilului, S.E., instanţa de apel pretinzând că autoarea nu îl putea înlătura de la moştenire pe acesta, chiar dacă acesta decedase la 31 august 1998 şi chiar dacă fusese emis certificatul de calitate de moştenitor al autoarei după sora sa, S.E.
Daca s-ar fi pus în discuţie acest aspect, se susţine că ar fi putut arăta instanţei faptul că G.R.L. nu a fost niciodată căsătorit, nu a avut niciodată copii, certificatul de calitate de moştenitor emis de notarul public fiind pe deplin valabil şi făcând dovada calităţii de moştenitor a autoarei, singura moştenitoare a surorii sale.
Se precizează că cererea acestuia făcută în baza Legii nr. 112/1995 pentru imobilul în cauză nu a fost soluţionată niciodată, aşa cum rezultă şi din actele depuse de pârâţi la dosar.
Instanţa de apel nu a pus niciodată acest aspect în dezbaterea părţilor, fiind în mod evident lipsiţi de posibilitatea formulării de apărări sub acest aspect.
Se mai consideră că decizia recurată a fost dată cu încălcarea art. 127 şi 129 C. proc. civ., precum şi cu încălcarea art. 6 alin. (1) din C.E.D.O., potrivit cărora orice persoană are dreptul la judecarea în mod public a cauzei sale şi are dreptul la un proces echitabil.
Se mai invocă şi motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece soluţia instanţei de apel cu privire la respingerea apelului şi automat a contestaţiei ca fiind lipsită de temei legal este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, respectiv art. 672 C. civ., reţinându-se că autoarea reclamanţilor nu îl putea înlătura de la moştenire pe G.R.L., fiul S.E., chiar dacă acesta decedase la 31 august 1998 şi chiar dacă fusese emis certificatul de calitate de moştenitor al autoarei după sora sa, S.E.
Deoarece defuncta nu deţinea în proprietate, la data dezbaterii succesiunii, bunurile imobile notificate, acestea fiind în proprietatea statului la data emiterii certificatului de calitate de moştenitor, ele nu puteau fi incluse în masa succesorală. Ulterior, după restituirea imobilului în natura în baza Legii nr. 10/2001, acesta urmează să fie inclus în masa succesorală a defunctei, plătindu-se şi taxele aferente acestuia.
Se mai consideră că, în mod nelegal a reţinut instanţa de apel faptul că „persoana contestatoare nu justifică calitatea de persoană îndreptăţită la restituirea imobilului notificat, fiind astfel în mod corect respinsă notificarea”.
Cu încălcarea principiului „non reformatio in pejus”, instanţa de apel a încălcat limitele în care a fost sesizată şi dispoziţiile art. 129 alin. ultim C. proc. civ., înrăutăţindu-se situaţia în propria cale de atac, având în vedere că acţiunea de faţă are caracterul unei contestaţii faţă de dispoziţia atacată, aşa cum rezultă din art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Se susţine că instanţa de apel a încălcat prevederile Legii nr. 10/2001, respectiv art. 4 alin. (4), deoarece autoarea reclamanţilor este singura care a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 pentru restituirea a 1/3 din imobilul situat în str. Zefirului, fiind deci singura îndreptăţită la restituirea în natură sau în echivalent a acestui imobil.
Se invocă incidenţa art. 299 şi urm., art. 304 pct. 5, art. 304 pct. 9, art. 312 şi art. 313 C. proc. civ.
Analizând recursul declarat prin prisma dispoziţiilor legale incidente şi a motivelor de recurs invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este fondat pentru considerentele ce succed:
Prin decizia civilă recurată s-a respins apelul declarat de apelanţii, contestatori I.I., A.M. şi S.Z.I. împotriva sentinţei civile nr. 1374 din 26 noiembrie 2009 a Tribunalului Bucureşti, reţinându-se lipsa calităţii de persoană îndreptăţită la restituirea imobilului notificat a contestatoarei Z.J.R. (decedată ulterior).
Criticile recurenţilor – reclamanţi, moştenitori ai defunctei Z.J.R., sunt fondate deoarece instanţa de apel, prin reţinerea nejustificării calităţii de persoană îndreptăţită la restituirea imobilului a autoarei reclamanţilor nu a stabilit pe deplin situaţia de fapt dedusă judecăţii, neintrând practic în cercetarea fondului.
Astfel, se consideră că certificatul de calitate de moştenitor prezentat de reclamantă, nr. 129 din 10 septembrie 2002 nu face dovada deplină a calităţii de moştenitor deoarece în concursul dintre fiul G.L.P., decedat în 1998 şi reclamanta, decedată în 2010, prioritatea ar avea fiul, cu înlăturarea mătuşii. Aceste aspecte nu au fost puse în discuţia părţilor, iar reclamanţii nu au avut posibilitatea de a susţine şi dovedi propriile pretenţii, de a combate susţinerile părţii adverse şi de a-şi exprima poziţia faţă de măsurile dispuse de instanţă.
De altfel, la data eliberării certificatului de calitate de moştenitor de pe urma defunctei S.E., 10 septembrie 2002, fiul defunctei era decedat (la data de 31 august 1998), situaţia de fapt nefiind lămurită de instanţa de apel sub acest aspect, al calităţii de moştenitor de pe urma defunctei S.E., fiind doar înlăturată de la aplicarea Legii nr. 10/2001 reclamanta, prin reţinerea ca moştenitor a fiului defunctei.
Se impune, în consecinţă, în baza art. 314 C. proc. civ., casarea deciziei civile cu trimiterea cauzei la instanţa de apel, căreia îi revine atribuţia de a face verificările necesare, raportat la probele administrate în cauză, cu privire la îndreptăţirea reclamantei (prin moştenitori săi) la măsurile reparatorii reglementate de Legea nr. 10/2001, pentru cota de imobil solicitată, prin prisma dispoziţiilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, coroborate cu art. 672 C. civ. şi art. 76 alin. (1) din Legea nr. 36/1995.
Pentru asigurarea principiului contradictorialităţii, instanţa urmează, după administrarea probatoriului necesar, să pună în discuţia părţilor toate aspectele de fapt şi de drept pe baza cărora va soluţiona litigiul, cu respectarea art. 129 alin. (5) C. proc. civ., inclusiv cele invocate de reclamantă privind preluarea abuzivă a imobilului în litigiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanţii I.I., A.M. şi S.Z.I. împotriva deciziei nr. 104 din 22 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, pe care o casează.
Trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5288/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5259/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
