ICCJ. Decizia nr. 5268/2012. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5268/2012
Dosar nr. 7827/3/2009
Şedinţa publică din 13 septembrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, la data de 27 februarie 2009, reclamanţii P.M.C. şi P.M. au chemat în judecată pe pârâtul S.R., prin C.N.A.D.N.R. SA, solicitând s tabilirea despăgubirilor pe care pârâta trebuie să le plătească pentru exproprierea terenului în suprafaţă de 3408 m.p., respectiv obligarea pârâtei la plata despăgubirilor cuvenite pentru valoarea de circulaţie a imobilului.
În drept, reclamanţii au invocat prevederile Legii nr. 33/1994, art. 481 C. civ. şi art. 44 din Constituţia României.
Prin sentinţa civilă nr. 529 din 19 aprilie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis cererea reclamanţilor, a dispus exproprierea pentru cauza de utilitate publica de interes local a terenului în suprafaţă de 3408 m.p., respectiv trecerea imobilului în proprietatea pârâtului S.R., prin C.N.A.D.N.R. SA, a obligat pârâta la plata către reclamanţi a sumei de 619.593 lei, reprezentând dreapta şi prealabila despăgubire, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.
În esenţă, s-a reţinut că reclamanţii, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 2317 DIN 16 iulie 2004, sunt proprietarii terenului în suprafaţă totală de 37 100 m.p., situat în comuna Ştefăneştii de Jos, judeţul Ilfov, Tarla 20, parcela A 95/13 + 14, înscris în C.F. nr. 835, având numărul cadastral 958/2.
Potrivit art. 2 din H.G. nr. 425/2008, s-a aprobat declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării „Construcţia Autostrăzii Bucureşti-Braşov, tronsonul Bucureşti-Ploieşti pe teritoriul localităţilor Dascălu, Ştefăneştii de Jos şi Nuci, judeţul Ilfov”, expropriator fiind S.R., prin C.N.A.D.N.R.
Terenul reclamanţilor este situat pe amplasamentul lucrării de utilitate publică, iar expropriatorul a procedat în baza prevederilor Legii nr. 198/2004 la exproprierea pentru cauză de utilitate publică a unei suprafeţe de 3408 m.p.
Expropriatorul a emis Hotărârea nr. 18/2008, prin care a stabilit cuantumul despăgubirilor pentru terenul în litigiu la suma de 129 325,08 lei.
Din coraportul de expertiză efectuat de experţii tehnici F.R.C., B.I.D. şi M.V., tribunalul a reţinut că valoarea reală de circulaţie a terenului în litigiu este de 619.593 lei.
Potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reala a imobilului şi prejudiciului cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite.
Tribunalul a reţinut că, î n cauză, modul de calcul prezentat în expertiza efectuata a rezultat din aplicarea metodei comparaţiei cu alte imobile asemănătoare care au fost vândute la preţul de circulaţie, precum şi metoda calculului valorii de circulaţie în raport de preţul terenurilor asemănătoare reieşit de pe piaţa imobiliara.
Prin decizia nr. 716/ A din 15 septembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul pârâtului, a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite la suma de 370.753 lei, a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Curtea a încuviinţat pentru apelantul-pârât proba cu expertiză de evaluare a terenului supus exproprierii conform art. 9 din O.U.G. nr. 198/2004, raportat la art. 26 din Legea nr. 33/1994, având ca obiectiv stabilirea valorii terenului în litigiu, în raport cu preţul cu care se vând în mod obişnuit imobile de acelaşi fel cu cel supus exproprierii, din aceeaşi unitate administrativ-teritorială, la data efectuării raportului de expertiză.
S-a dispus efectuarea unei adrese către C.N.P. şi către P.C. Ştefăneştii de Jos pentru a se comunica copii de pe contractele de vânzare-cumpărare încheiate în aceeaşi perioadă ca cea referitoare la imobilul în cauză, sau să comunice date privind valori orientative şi preţuri de tranzacţionare pentru terenuri similare celui expropriat.
La stabilirea despăgubirilor, nici experţii şi nici instanţa nu s-au raportat la preţurile obişnuite de tranzacţionare a unor imobile de acelaşi fel cu cel expropriat.
Au fost astfel încălcate dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care stabileşte că la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit, la data întocmirii raportului de expertiză imobilele de acelaşi fel din unitatea administrativ-teritorială respectivă, precum şi de daunele aduse proprietarului, sau după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.
Potrivit raportului de expertiză întocmit de comisia de experţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, valoarea de circulaţie la data de 31 mai 2011 pentru terenul expropriat este de 370.753 lei, calculul făcându-se în funcţie de valoarea de 26,40 euro/m.p.
Împotriva deciziei instanţei de apel a formulat cerere de recurs la data de 31 octombrie 2012, pârâtul S.R., prin C.N.A.D.N.R. SA, prin care a criticat-o pentru nelegalitate, sub următoarele aspecte:
Pe temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul-pârât a susţinut că instanţele anterioare au încălcat dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. conform cărora „la calcularea despăgubirilor experţii, precum şi instanţa vor tine seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobile de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială”.
Aplicarea şi interpretarea greşită a legii constă în faptul că la acordarea despăgubirilor nu s-a ţinut cont de dovezile existente la dosar, dovezi certe privind preţul de tranzacţionare a unor terenuri similare cu cel expropriat.
Sintagma „preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele” nu poate indica decât „preţul de tranzacţionare” al acestor imobile, menţionat în contractele de vânzare-cumpărare.
În apel, s-au depus copii certificate după mai multe contracte de vânzare-cumpărare autentificate ale unor terenuri vecine, din care reiese că preţul este net inferior ofertei de despăgubire al terenului expropriat.
Nici experţii şi nici instanţa de judecată nu au ţinut cont de niciunul din aceste contracte, valoarea de despăgubire stabilită fiind rezultată în urma comparării cu contractele indicate de Primăria Ştefăneştii de Jos, dar fără a exista certitudinea că aceste contracte sunt încheiate cu privire la terenuri similare celui expropriat.
Este de notorietate că, în prezent, datorită crizei economice, piaţa imobiliară a decăzut dramatic, influenţând direct preţurile de vânzare a imobilelor, preţuri care în raport cu sfârşitul anului 2008, s-au înjumătăţit sau sunt chiar mai mici.
Prin obligarea statului la plata despăgubirilor în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii s-au nesocotit dispoziţiile legii speciale, Legea nr. 198/2004 [(art. 5 alin. (8)], dispoziţii ce se regăsesc şi în conţinutul Legii nr. 255/2010, „despăgubirea va fi eliberată în baza cererii formulate în acest sens, însoţită de acte autentice sau de hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă de stabilire a cuantumului despăgubirii”.
Instanţa de judecată, la stabilirea valorii despăgubirilor, trebuie să tină seama de preţurile efective de tranzacţionare ale terenurilor similare cu cel expropriat, cât şi de prevederile legii speciale cu privire la momentul plăţii despăgubirilor.
S-a susţinut că este necesară refacerea expertizei, în acest caz soluţia propusă a fost cea de admitere a recursului şi de casare, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleaşi instanţe.
Recursul este întemeiat.
În drept, potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.
Prin hotărârea atacată nu s-a stabilit pe deplin situaţia de fapt a cauzei pendinte, raportul de expertiză judiciară nesocotind cu evidenţă dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, datele şi concluziile experţilor fiind nefundamentate, şi, drept consecinţă, de neacceptat.
Faţă de caracterul explicit al normei legale sus-menţionate şi faţă de jurisprudenţa unitară a instanţei supreme care a configurat înţelesul acestei norme, în sensul că nu pot fi avute în vedere ofertele de vânzare, dat fiind inevitabila negociere a preţului; sintagma preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele are semnificaţia de preţ plătit efectiv şi consemnat ca atare în contractele autentice de vânzare-cumpărare şi nu ofertele de preţ ale agenţiilor imobiliare ori preţurile de tranzacţionare extrase de la rubricile de vânzări de pe internet şi din anunţurile de mica publicitate din zonele locale privind imobilele de acelaşi fel în aceeaşi unitate administrativ-teritorială, nu pot fi validate concluziile unui raport de expertiză care exced în mod vădit norma legală şi jurisprudenţa constantă a instanţelor, inclusiv jurisprudenţa instanţei supreme.
În operaţiunea de valorizare a probatoriului, inclusiv atunci când la dosarul cauzei există un raport de expertiză pentru care însăşi norma legală prescrie strict obiectivul de urmărit în evaluarea imobilului, instanţa fondului este obligată să-şi motiveze opinia, pentru a demonstra cu pertinenţă că expertiza, prin concluziile sale şi prin coroborarea cu înscrisurile depuse la dosar, impune un raţionament precis şi pe deplin verificabil, nu simple aprecieri ale expertului/experţilor.
Instanţa de apel, în rejudecare, va trebui să dispună efectuarea unui nou raport de expertiză, în condiţiile procedurale şi de substanţă ale Legii nr. 33/1994, în acest sens fiind relevante toate înscrisurile care furnizează informaţii pertinente, cum ar fi preţul plătit efectiv şi consemnat ca atare în cuprinsul contractelor autentice de vânzare-cumpărare (unele contracte existând deja la dosarul cauzei), orice alte relaţii care sunt compatibile normei legale incidente, din această perspectivă solicitarea de relaţii de la oricare alte instituţii ale statului, dacă va mai fi cazul, C.N.P., Cartea funciară, instituţiile fiscale etc., cu atribuţii în evidenţa/înscrierea/impozitarea imobilelor de natura celui în litigiu, fiind pe deplin valorificabile.
Împrejurarea că s-a dispus efectuarea unor adrese către C.N.P. şi P.C. Ştefăneştii de Jos pentru a comunica instanţei copii de pe contractele de vânzare-cumpărare încheiate pentru terenuri similare celui expropriat, respectiv să comunice date privind valori orientative şi preţuri de tranzacţionare pentru terenuri similare celui expropriat, nu a avut finalitatea conformă dispoziţiei legale incidente, întrucât, în cauza, valoarea de despăgubire a fost stabilită în urma comparării cu contractele indicate de Primăria Ştefăneştii de Jos, dar fără a exista certitudinea că aceste contracte vizează în mod efectiv terenuri similare celui expropriat.
Critica referitoare la dispoziţia de primă instanţă, de obligare a statului la plata despăgubirilor în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, respectiv pretinsa nesocotire a dispoziţiilor legii speciale, Legea nr. 198/2004, dispoziţii preluate şi în conţinutul Legii nr. 255/2010, „despăgubirea va fi eliberată în baza cererii formulate în acest sens, însoţită de acte autentice sau de hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă de stabilire a cuantumului despăgubirii”, nu poate fi cercetată în recurs, întrucât a fost invocată cu încălcarea principiului non omisso medio (o astfel de critică nu a fost susţinută şi prin cererea de apel).
Pentru toate aceste considerente de fapt şi de drept, pe temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu referire la art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul pârâtului, va casa decizia şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul S.R., prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva deciziei nr. 716/ A din 15 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pe care o casează.
Trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5259/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5257/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
