ICCJ. Decizia nr. 5309/2012. Civil
| Comentarii |
|
Prin Sentința civilă nr. 37 din 17 ianuarie 2011 Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis acțiunea formulată de reclamantul L.B., în contradictoriu cu pârâții Primăria Municipiului București, Instituția Prefectului Municipiului București - Comisia de Fond Funciar a Municipiului București și a obligat pârâta Primăria Municipiului București prin Primarul General să soluționeze Notificările formulate cu nr. 2367/2001, 2368/2001, 2369/2001, 2370/2001, 2371/2001, 2373/2001, 2374/2001, 2375/2001, 2376/2001, 2377/2001, și 2378/2001 prin decizie sau dispoziție motivată.
în motivarea soluției sale, Tribunalul a reținut că prin acțiunea înregistrată la data de 17 decembrie 2009 la Tribunalul București, reclamantul L.B. a chemat în judecată pe pârâții Primăria Municipiului București, Instituția Prefectului Municipiului București - Comisia de Fond Funciar a Municipiului București de pe lângă Prefectura Capitalei și Autoritatea Națională pentru restituirea Proprietăților - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitându-se obligarea pârâților să emită decizie sau dispoziție motivată conform prevederilor Legii nr. 10/2001.
în motivarea cererii s-a arătat că potrivit Legii nr. 10/2001, modificate, autorii reclamantului au formulat către Primăria Municipiului București mai multe notificări în vederea restituirii imobilelor preluate de stat în regimul anterior în baza Decretelor nr. 92/1950 și respectiv 230/1986, însă unitatea deținătoare nu a dat curs acestor solicitări formulate de persoanele îndreptățite, acestea depunând diligențele necesare pentru ca dosarele constituite la Comisia de Aplicare al Legii nr. 10/2001 să cuprindă toate înscrisurile doveditoare ce erau necesare pentru a se dispune restituirea proprietăților preluate în mod abuziv.
Pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei de calitate procesuală pasivă în prezenta cauză în raport de dispozițiile cuprinse în Titlul VII, Cap. V din Legea nr. 247/2005 de modificare a Legii nr. 10/2001.
Tribunalul a dispus prin încheierea de ședință din data de 1 noiembrie 2010 admiterea acestei excepții și scoaterea acesteia din cauză.
Instanța a apreciat că este necesară atașarea înscrisurilor și respectiv a notificărilor formulate de autorii reclamantului în baza Legii nr. 10/2001, sens în care s-au trimis pârâtei Primăria Municipiului București, în calitate de unitate deținătoare mai multe adrese pentru comunicarea dosarelor administrative, însă fără rezultat.
Dispozițiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, modificată prevăd că " în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 22 unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe prin decizie, sau după caz, prin dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură" .
în cauza de față se constată că pârâta Primăria Municipiului București nu a dat curs acestor prevederi legale, întrucât nu a respectat termenul imperativ mai sus arătat în cadrul căruia avea obligația de a analiza și soluționa notificările formulate de autorii reclamantului în calitate de persoane îndreptățite conform legii nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005.
împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamantul cât și pârâta Primăria Municipiului București, prin Primar General.
în motivarea căii sale de atac reclamantul a susținut că sentința este incompletă, netemeinică și nelegală și deși a arătat că va reveni cu dezvoltarea motivelor sale de recurs nu a procedat în acest sens.
La termenul din 21 iunie 2011 reclamantul a depus un înscris intitulat întâmpinare prin care a precizat că, de fapt, nu dorește soluționarea notificărilor din anul 2001 și a arătat că a înmânat avocatului său acele notificări doar pentru a accentua nejustificata tergiversare a soluționării dosarelor de către instituțiile statului.
A arătat totodată că ceea ce solicită, de fapt este soluționarea dispozițiilor Primăriei București emise sub numerele 8859, 8862, 8899, 8906, 8912, 8916 din 2007 care se află, în prezent la Instituția Prefectului Municipiului București (trei dintre ele) și respectiv la ANRP (alte trei).
Deoarece până în prezent aceste instituții nu au soluționat dosarele cu care au fost învestite, reclamantul apreciază ca fiind necesară reintroducerea în cauză a ANRP în vederea soluționării cauzei.
Prin Decizia civilă nr. 192 A din 28 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a admis excepția inadmisibilității cererii de schimbare a cererii de apel formulată de către apelantul-reclamant, a admis excepția lipsei de interes în formularea de către reclamant a căii de atac a apelului, a respins apelul formulat reclamant, a admis apelul declarat de pârâtă, a schimbat în tot sentința civilă apelată, în sensul că a respins acțiunea ca lipsită de obiect.
în motivarea soluției sale, instanța de apel a reținut, în ce privește excepția inadmisibilității cererii reclamantului prin care înțelege să precizeze obiectul acțiunii sale ca fiind obligarea Primăriei Municipiului București și a ANRP de a finaliza dosarele ce s-au format în urma notificărilor adresate și, privitor la care s-au emis deja dispoziții ale Primăriei, invocând o lipsă de comunicare între el și avocatul său care l-a reprezentat în fața primei instanțe, Curtea a reținut că în conformitate cu prevederile art. 294 C. proc. civ. "în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nu se pot face alte cereri noi."
Prin urmare, având în vedere că prin cererea introductivă la instanță reclamantul a solicitat obligarea pârâtelor la a-și îndeplini obligațiile de a face stabilite prin lege în sarcina acestora și de a fi obligate acestea să îi comunice deciziile adoptate ca urmare a notificărilor adresate de către reclamant, Curtea a reținut că prin precizările făcute în apel se tinde practic la schimbarea obiectului cauzei, ceea ce contravine prevederilor art. 294 C. proc. civ.
Analizând existența unui interes în formularea de către reclamant a unei căi de atac împotriva unei sentințe prin care a fost admisă cererea sa introductivă de instanță, astfel cum a fost formulată, Curtea a reținut că în speță acțiunea introductivă de instanță formulată de către reclamant a fost admisă prin sentința pronunțată în cauză, astfel cum a fost formulată, astfel că reclamantul nu justifică în interes în promovarea căii de atac. Aceasta deoarece, prin căile de atac recunoscute de lege, părțile invocă motivele de nelegalitate sau netemeinicie ce tind la modificarea sentinței pronunțate.
în ce privește apelul pârâtei, Curtea a reținut că au fost emise de către pârâtă dispoziții, prin care se propun măsuri reparatorii, anterior sesizării primei instanțe cu cererea introductivă de instanță.
Ca atare, la data sesizării tribunalului, acțiunea era lipsită de obiect.
împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul L.B. care a criticat decizia Curții de Apel, arătând că în mod greșit a considerat instanța de apel că a schimbat obiectul cauzei.
înalta Curte, la termenul din 14 septembrie 2012 a invocat, din oficiu, excepția nelegalei compuneri a Curții de Apel, pe care o va analiza cu prioritate, față de dispozițiile art. 137 C. proc. civ. și pe care o va admite, pentru considerentele care succed:
Prin acțiunea cu care a învestit instanța, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei Primăria Municipiului București să soluționeze notificările formulate în baza Legii nr. 10/2001.
Dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 au fost modificate prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în M. Of. nr. 178 din 26 octombrie 2010, intrată în vigoare la 26 noiembrie 2010.
Astfel, art. XII alin. (3) din Legea nr. 202/2010 prevede că "Decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusa recursului, care este de competența curții de apel", iar potrivit art. XXVI din același act normativ modificările și completările aduse art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 "se aplică și proceselor aflate în curs de soluționare în primă instanță dacă nu s-a pronunțat o hotărâre în cauză până la data intrării în vigoare a prezentei legi".
Chiar dacă instanța nu a fost sesizată cu o contestație propriu-zisă în sensul dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, solicitarea reclamantului în sensul obligării pârâților de a emite dispoziție motivată de soluționare a notificării se subsumează acelorași dispoziții legale, împrejurare ce rezultă din Decizia nr. XX din 19 martie 2007 pronunțată în recurs în interesul legii de către înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a stabilit că "instanța este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația împotriva dispoziției/deciziei de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate".
Cum normele de procedură sunt de imediată aplicare, iar în cauză, la data intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 - 26 noiembrie 2010, nu se pronunțase o hotărâre care să tranșeze litigiul dedus judecății, hotărârea primei instanțe fiind pronunțată la data de 17 ianuarie 2011, devin incidente dispozițiile legale susmenționate.
Față de considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte a admis excepția nelegalei compuneri a Curții de Apel, a admis recursul reclamantei, a casat decizia recurată și a trimis cauza Curții de Apel București pentru rejudecare ca instanță de recurs.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5312/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5305/2012. Civil → |
|---|
