ICCJ. Decizia nr. 5362/2012. Civil. Revendicare imobiliară. Revizuire - Recurs



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 5362/2012

Dosar nr. 846/46/2011

Şedinţa publică din 17 septembrie 2012

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de revizuire precizată, revizuenţii C.L. şi C.M. au solicitat revizuirea Deciziei civile nr. 2046 din 10 iunie 2011 a Tribunalului Argeş ce cuprinde dispoziţii potrivnice Deciziei civile nr. 1402 din 1 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Piteşti, pronunţată în una şi aceeaşi cauză, între aceleaşi părţi şi având acelaşi obiect.

Astfel revizuenţii şi-au întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Examinând hotărârea a cărei revizuire se solicită Înalta Curte reţine următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 2046 din 10 iunie 2011 a Tribunalului Argeş s-a respins ca nefondat recursul declarat de recurenţii C.L. şi C.M., împotriva Sentinţei civile nr. 8682/2010 a Judecătoriei Piteşti, reţinându-se următoarele considerente:

Acţiunea reclamantei G.P. înregistrată la 18 noiembrie 2008, a vizat obligarea pârâţilor C.L. şi C.M. de a-i lăsa în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de 40 mp situată în intravilanul comunei Bradu, sat Geamăna cu obligarea părţilor de a monta gardul despărţitor, iar în caz de refuz să fie autorizat să execute această lucrare pe cheltuielile părţilor.

Reclamantul şi pârâţii s-au mai judecat pentru suprafaţa de 1.000 mp ocupată de aceasta iar prin Sentinţa civilă nr. 1307 din 31 martie 2005 - Dosarul nr. 5323/2004 au fost obligaţi pârâţii să-i lase în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de teren de 1.000 mp, iar ulterior sentinţa a fost modificată prin Decizia civilă nr. 1402 din 1 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Piteşti,în sensul respingerii acţiunii în revendicarea suprafeţei de 1.000 mp.

Prin Sentinţa civilă nr. 8682 din 3 noiembrie 2010 a Judecătoriei Piteşti s-a admis acţiunea recurentului fiind obligaţi pârâţii C. să lase în deplină proprietate şi posesia reclamanţilor G.O., S.A.V. şi G.I.L. - moştenitorii reclamantului decedat G.P., următoarele suprafeţe în teren: - suprafaţa mascată prin proiectele 1, 8, 3, 2 identificată de expertul C.P., în schiţa anexă la raportul de expertiză de la fila ....: - suprafaţa de 7,37 mp marcată prin punctele 21, 41, 43 cu respectarea lungimii segmentului nr. 43 - 44, evidenţiată în schiţa anexă la completarea raportului de expertiză de la dosar.

Au fost obligaţi pârâţii C. să mute gardul despărţitor pe linia conturului proprietăţii acestora după cum urmează: - segmentele de gard delimitate de punctele 41, 21, 43 aşa cum au fost identificate în schiţa anexă la completarea raportului de expertiză, vor fi restrânse pe aliniamentul punctelor 41, 43 cu respectarea obligatorie a următoarelor repere: - lungimea segmentului 43 - 44 din schiţa anexă a completării raportului de expertiză, va fi de 7,37 mp pe lungimea segmentului 41 - 49 din schiţa anexă la completarea raportului de expertiză să fie de 21,40 mp astfel cum a fost identificată în schiţa anexă a raportului de expertiză de la fila .... .

Instanţa de recurs a mai reţinut că pârâţii C. au invocat soluţia pronunţată în Dosarul nr. 53423/2004 a Curţii de Apel Piteşti Decizia civilă nr. 1402 din 1 noiembrie 2006 ce a avut ca obiect o acţiune în revendicare, însă din raportul de expertiză şi completarea la acest raportul a rezultat că pârâţii nu au respectat nici autorizaţia de construire a gardului autorizaţia fiind obţinută după soluţionarea primului litigiu dintre părţi, motiv pentru care susţinerile recurenţilor C. potrivit cărora aceştia ar fi refăcut gardul împrejmuitor respectând conturul dat de schiţa raportului de expertiză întocmit în Dosarul nr. 5323/2004 ce a avut ca obiect acţiunea în revendicare, este combătută de concluziile expertului mai sus amintite.

S-a mai reţinut de instanţa de recurs că, existenţa gardului în interiorul proprietăţile lor s-a făcut ca urmare a voinţei acestora, şi nu ca urmare a existenţei vreunei împiedicări din partea reclamanţilor.

Această hotărâre a fost atacată pe calea extraordinară de atac a revizuirii în condiţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. pentru contrarietate cu Decizia civilă nr. 1402 din 1 iunie 2006 a Curţii de Apel Piteşti.

Astfel revizuirea fiind o cale extraordinară de atac, de retractare se poate exercita împotriva hotărârilor definitive numai în cadrul şi în condiţiile expres prevăzute de lege.

Posibilitatea de a cere revizuirea unei hotărâri în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., este supusă între altele condiţiei ca hotărârile potrivnice să conţină elemente caracteristice existenţei lucrului judecat, iar raţiunea reglementării izvorăşte din necesitatea de a înlătura greşeala comisă ca urmare a soluţionării aceleiaşi cauze prin două hotărâri, în mod diferit, cu nesocotirea lucrului judecat, precum şi a dificultăţii create prin imposibilitatea executării simultane, a hotărârilor pronunţate în aceeaşi cauză.

Astfel, este de reţinut că posibilitatea de a cere revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este condiţionată şi de împrejurarea ca în cadrul celui de-al doilea proces să nu se fi invocat prima hotărâre, sau dacă s-a invocat, instanţa să fi omis a se pronunţa asupra excepţiei respective.

În situaţia în care instanţa a soluţionat excepţia, nu mai este posibilă desfiinţarea hotărârii.

Or, raportând cele expuse la cauza de faţă, este de reţinut că obiectul litigiilor soluţionate prin cele două hotărâri sus-evocate este diferit în condiţiile în care un litigiu a avut ca obiect o acţiune în revendicarea unei suprafeţe de 1.000 mp iar cel de-al doilea viza mutarea unui gard construit cu încălcarea autorizaţiei de construire.

Cum, în cauză între hotărârile sus-menţionate nu există triplă identitate de obiect, cauză şi părţi, nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., motiv pentru care cererea de revizuire urmează a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire declarată de C.L. şi C.M. împotriva Deciziei nr. 2044 din 10 iunie 2011 a Tribunalului Argeş, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 septembrie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5362/2012. Civil. Revendicare imobiliară. Revizuire - Recurs