ICCJ. Decizia nr. 5448/2012. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5448/2012
Dosar nr. 1091/63/2010
Şedinţa publică din 19 septembrie 2012
Asupra recursurilor constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 30 ianuarie 2008 pe rolul Judecătoriei Craiova, reclamantul B.I. a chemat în judecată pe pârâtele D.B.M. şi D.B.M.R. pentru a fi obligate să-i restituie împrumutul nerambursat, în sumă de 137.200 euro, cu cheltuieli de judecată.
Motivând în fapt acţiunea, reclamantul a arătat ca a fost contactat la sfârşitul anului 2006 de numitul F.D. care i-a solicitat să meargă la atelierul acestuia, respectiv pe strada Brestei, pentru a discuta o problemă, lucru pe care l-a şi făcut.
A mai arătat că, la atelierul numitului F.D., acesta i-a prezentat-o pe pârâta D.B.M. ca fiind o cunoştinţă mai veche de-a lui F.D. şi directoare la o firmă de colectare fier vechi din Craiova şi care avea nevoie urgentă de o sumă de bani.
Astfel, F.D. a insistat ca reclamantul să o ajute pe pârâtă, în sensul de a-i împrumuta acesteia suma de bani, cu garanţia că pârâta este o persoană de încredere, reclamantul împrumutând-o atunci cu suma de 20.000 euro.
Ulterior, pârâta, care i-a câştigat încrederea reclamantului, a solicitat acestuia să devină asociaţi pentru înfiinţarea propriei lor firme de colectare fier vechi, activitate în care pârâta avea experienţă şi din care aceştia puteau obţine venituri importante.
Pe fondul acestor raporturi, pârâta i-a solicitat reclamantului să-i împrumute, în continuare, diverse sume de bani, lucru pe care l-a şi făcut, însă pentru siguranţa acestuia i-a cerut pârâtei să semneze câte o chitanţă în acest sens şi să-i ofere acestuia ceva în garanţie.
I-au fost predate astfel, spre păstrare, un certificat de acţionar la T. Bucureşti pe numele soţului pârâtei, decedat, Dispoziţia Primarului Municipiului Craiova nr. 5633 din 8 iulie 2002, Procesul-verbal de negociere din 26 mai 2004 şi Hotărârea nr. 1036 din 2 iunie 2005 a D.G.F.P. Dolj, conform căreia aceasta era îndreptăţită să primească o despăgubire în sumă de 4.170.909.600 lei vechi.
Toate aceste acţiuni l-au determinat pe reclamant să aibă încredere în pârâtă şi să o împrumute în mai multe rânduri, de fiecare dată întocmindu-se chitanţă scrisă personal de către pârâtă, chitanţă în care se totaliza atât datoria nerambursată, cât şi suma împrumutată la data respectivă.
Reclamantul a susţinut că pârâta a invocat diverse motive atunci când reclamantul i-a solicitat restituirea sumei datorate, respectiv probleme la firma unde aceasta era directoare, lipsa banilor pentru achitarea unui credit imobiliar, fie diverse probleme financiare ale fiicei sale, pârâta D.B.M.R.
Întrucât suma împrumutată ajunsese la valoarea de 153.000 euro, reclamantul le-a solicitat pârâtelor să-şi ia un angajament ferm cu privire la data la care acestea se angajează să-i restituie împrumutul, însă acestea şi de această dată i-au promis că intenţionează să înstrăineze imobilul din strada I.L.C., a cărui valoare era de peste 12 miliarde lei vechi.
Reclamantul a arătat că pârâtele au fost de acord să întocmească chitanţa prin care acestea au recunoscut că au împrumutat suma totală de 153.000 euro, angajându-se ca, în situaţia în care nu vor putea vinde imobilul până la data de 1 ianuarie 2008, sunt de acord să-l transmită reclamantului prin contract de vânzare-cumpărare, la preţul de 153.000 RON, întocmind chitanţa pe care, de altfel, a şi depus-o în scop probator la dosar.
După această ultimă înţelegere, pârâta D.B.M. i-a restituit doar suma de 15.800 euro, aşa cum rezultă din declaraţia "Chitanţă", autentificată sub nr. AA din 28 decembrie 2007 la B.N.P. B.M.
La data de 17 aprilie 2008, pârâtele D.B.M. şi D.B.M.R. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acţiunii ca nefondată şi neîntemeiată şi obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea întâmpinării, pârâtele au arătat că, faţă de temeiul juridic invocat de reclamant şi de situaţia de fapt susţinută în speţă înscrisul depus la dosar nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 1179, 1180 C. civ., întrucât împrumutul fiind un contract sinalagmatic potrivit art. 1179 C. civ. se impunea, sub sancţiunea nevalabilităţii, să fie făcut în atâtea exemplare originale câte părţi cu interes contrar există în cauză şi să poarte menţiunea despre numărul originalelor ce s-au făcut.
Potrivit art. 1180 C. civ., înscrisul sub semnătură privată prin care o parte se obligă către alta a-i plăti o sumă de bani sau o câtime oarecare, trebuie să fie scris în întregul lui de acela care l-a subscris sau cel puţin acesta, înainte de a subsemna să adauge la finele actului cuvintele "bun şi aprobat", arătând întotdeauna în litere suma sau câtimea lucrurilor şi apoi să iscălească.
S-a arătat că, în raport de aceste condiţii prevăzute de lege, înscrisul sub semnătură privată nu poate fi opus pârâtei D.B.M.R. întrucât acesteia nu-i aparţine scrierea din înscrisul depus la dosar, nu a efectuat menţiunea "bun şi aprobat" pe acest înscris şi nu a restituit nicio sumă reclamantului în contul pretinsului împrumut.
Pârâta D.B.M.R. a invocat lipsa calităţii procesuale pasive susţinând că nu-i poate fi opus înscrisul şi nu a împrumutat niciodată nicio sumă de bani de la reclamant, aspecte ce rezultă chiar din descrierea situaţiei de fapt din cuprinsul acţiunii reclamantului.
Ambele pârâte au contestat valabilitatea înscrisului sub semnătură privată depus de reclamant la dosar, sub aspectul valabilităţii consimţământului lor în raport de dispoziţiile art. 953, 955 - 959 C. civ. susţinând că înscrisul intitulat chitanţă a fost scris de D.B.M. şi semnat de ambele pârâte sub ameninţare exercitată de reclamant şi numiţii F.D. şi M.E. la data de 22 august 2007, când au pătruns în domiciliul lor şi sub ameninţare, li s-a dictat conţinutul înscrisului şi au fost forţate să-l semneze.
Pârâtele au solicitat spre consultare Dosarul nr. 9793/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în care s-au efectuat cercetări cu privire la aspectele petrecute la data de 22 august 2007.
Pârâtele au formulat cerere reconvenţională solicitând instanţei să constate nulitatea absolută a înscrisului intitulat "chitanţă", pretins a fi încheiat la 22 martie 2007, dar în realitate, scris şi semnat la 22 august 2007, în condiţiile descrise de acestea prin întâmpinare şi în raport de dispoziţiile art. 948, 966 - 968 C. civ., în principal, pentru lipsa cauzei actului juridic, iar în subsidiar, pentru cauza falsă, ilicită a acestui act.
Pârâtele au arătat că au solicitat nulitatea acestui înscris având în vedere că reclamantul a pretins că, prin acesta, s-au obligat să-i restituie un împrumut de 153.000 euro, în condiţiile în care, un astfel de împrumut nu a existat, situaţie în care lipseşte scopul pentru care acestea s-ar fi obligat la restituirea unei asemenea sume.
Pârâtele au susţinut că, prin întâmpinarea depusă, au arătat în ce condiţii au fost nevoite să-şi exprime, prin semnătură, consimţământul cu privire la cele înscrise în "chitanţă", împrejurări care nu pot conduce la concluzia că acestea şi-ar fi exprimat un consimţământ valabil.
Au mai arătat că o condiţie a valabilităţii actului juridic este însă analiza cauzei actului juridic, a existenţei acesteia care, nefiind îndeplinită, alături de celelalte condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, astfel cum au fost prevăzute de art. 948 C. civ., înscrisul este nul absolut, nulitate care o solicită a se constata de către instanţă prin hotărâre judecătorească.
În cauză s-a invocat, prin întâmpinare, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei D.B.M.R., excepţie care a fost pusă în discuţia părţilor şi pe care instanţa a unit-o cu fondul cauzei.
Prin Sentinţa civilă nr. 20463 din 22 decembrie 2008, pronunţată de Judecătoria Craiova, în Dosarul nr. 2329/215/2008, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantul B.I. în contradictoriu cu pârâtele D.B.M. şi D.B.M.R., au fost obligate pârâtele către reclamant la plata sumei de 133.200 euro, împrumut nerestituit, echivalent în lei la data efectuării plăţii, a fost respinsă cererea reconvenţională precizată formulată de pârâtele D.B.M. şi D.B.M.R. şi au fost obligate pârâtele către reclamant la 10.263 RON cheltuieli de judecată.
Cât priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâta D.B.M.R. prin întâmpinare, a fost respinsă ca neîntemeiată, reţinându-se că din probele administrate în cauză a rezultat că aceasta a avut raporturi juridice cu reclamantul prin semnarea înscrisului alături de pârâta D.B.M., obligându-se în acest mod la restituirea împrumutului.
Cererea reconvenţională formulată de pârâte a fost respinsă, instanţa apreciind că pârâtele nu au făcut dovada conform art. 1169 C. civ. a lipsei cauzei actului juridic sau că actul s-a întemeiat pe o cauză falsă, ilicită şi, în consecinţă, s-a constatat că actul nu poate fi sancţionat cu nulitatea absolută.
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel pârâtele D.B.M. şi D.B.M.R., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
În şedinţa publică din 6 noiembrie 2009 apelantele-pârâte au invocat excepţia necompetenţei materiale a judecătoriei în soluţionarea cauzei în primă instanţă, în raport de valoarea obiectului de peste 500.000 RON.
Prin Decizia civilă nr. 679 din 6 noiembrie 2009, Tribunalul Dolj a admis apelul formulat de pârâte împotriva Sentinţei civile M.20463 din 22 decembrie 2008, pronunţată de Judecătoria Craiova, a anulat sentinţa şi a constatat competenţa Tribunalului Dolj, secţia civilă, de soluţionare a cauzei în primă instanţă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că potrivit prevederilor art. 2 alin. (1), pct. 1, lit. b) C. proc. civ., tribunalul judecă în primă instanţă procesele şi cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 500.000 RON.
Instanţa a constatat că reclamantul-intimat B.I. a învestit Judecătoria Craiova la data de 30 ianuarie 2008, cu o cerere îndreptată împotriva apelantelor-pârâte D.B.M. şi D.B.M.R. având ca obiect pretenţii în valoare de 137.200 euro.
Cum cursul stabilit de Banca Naţională a României la data de 30 ianuarie 2008 (data introducerii cererii de chemare în judecată) pentru un euro a fost de 3,7420 RON, instanţa a constatat că valoarea pretenţiilor a fost de 513.402.400 RON (137.200 euro x 3,7420 RON = 513.402.400 RON) la data introducerii cererii de chemare în judecată, ceea ce este de natură să atragă competenţa tribunalului în soluţionarea în primă instanţă a cererii.
Cauza a fost reînregistrată sub nr. 1091/63/2010 pe rolul Tribunalului Dolj, secţia civilă.
Prin Încheierea de şedinţă din data de 25 martie 2010 a fost încuviinţată proba cu interogatoriul părţilor, iar prin Încheierea de şedinţă din data de 20 mai 2010, a apreciat ca fiind utilă, pertinentă şi concludentă proba cu martorul P.N.S., declaraţia acestuia, luată sub prestare de jurământ religios, fiind consemnată în scris şi ataşată la dosarul cauzei. În rejudecare, reclamantul a completat timbrajul.
Din oficiu, instanţa a dispus ataşarea Dosarului penal nr. 4007/215/2010 al Judecătoriei Craiova, încuviinţând proba cu înscrisurile cuprinse în cadrul acestui dosar.
Prin Sentinţa civilă nr. 438 din 11 noiembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 1091/63/2010, îndreptată prin încheierea de îndreptare eroare materială pronunţată la data de 13 decembrie 2010, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei-reclamante D.B.M.R., a admis acţiunea precizată şi formulată de către reclamantul-pârât, a obligat pârâtele-reclamante la plata către reclamant a sumei de 133.200 euro, împrumut nerestituit, echivalent în lei la data efectuării efective a plăţii. A respins cererea reconvenţională precizată şi formulată de către pârâtele-reclamante, iar în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ. au fost obligate pârâtele către reclamant la plata sumei de 11.245 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. S-a respins solicitarea pârâtelor de acordare a cheltuielilor de judecată.
În argumentarea soluţiei pronunţate tribunalul a reţinut că înscrisul încheiat între părţi la data de 22 martie 2007, intitulat "chitanţă", reprezintă un veritabil contact de împrumut, în sensul dispoziţiilor art. 1576 C. civ., având forţa probantă între părţi sub aspectul obligaţiilor asumate.
S-a mai reţinut că acest înscris reprezintă un început de dovadă scrisă ce se poate completa cu orice alte probe, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 1179 C. civ. referitoare la existenţa multiplului exemplar al înscrisului.
În raport de probatoriul administrat instanţa a reţinut că pârâtele-reclamante au contractat împrumutul cu obligaţia de restituire a sumei de 153.000 euro până la data de 1 ianuarie 2008, în caz contrar acestea fiind nevoite să înstrăineze imobilul descris în chitanţă, în favoarea reclamantului-pârât.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei-reclamante D.B.M.R. a fost respinsă, apreciindu-se că prin semnarea chitanţei de împrumut alături de mama sa şi prin lipsa nejustificată a acesteia la termenul de judecată la care s-a administrat proba cu interogatoriu, s-a făcut dovada calităţii acesteia de persoană împrumutată.
În privinţa cererii reconvenţionale prin care s-a solicitat a se constata nulitatea absolută a înscrisului intitulat "chitanţă" pentru lipsa cauzei, respectiv pentru cauză falsă, ilicită, instanţa a reţinut că este neîntemeiată, în condiţiile în care prin probatoriul administrat nu s-a făcut dovada motivelor de nulitate invocate de pârâtele-reclamante.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâtele-reclamante, D.B.M. şi D.B.M.R., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia nr. 264 din 6 iunie 2011, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins apelul declarat de pârâta D.B.M., a admis apelul declarat de pârâta D.B.M.R., împotriva aceleiaşi sentinţe civile, a schimbat în parte sentinţa civilă atacată în sensul că a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei D.B.M.R., şi a respins acţiunea civilă formulată de reclamant împotriva acestei pârâte; a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei, a obligat pe apelanta-pârâtă D.B.M. la plata sumei de 900 RON cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant B.I.; a obligat pe intimatul-reclamant la plata sumei de 1.000 RON cheltuieli de judecată către apelanta-pârâtă D.B.M.R.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel, referitor la motivul de apel formulat de pârâta D.B.M.R., privind modul de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acestei pârâte, examinat cu prioritate în raport de art. 137 C. proc. civ., a constatat că excepţia a fost soluţionată greşit de tribunal.
Calitatea procesuală reprezintă una din condiţiile pentru a fi parte în procesul civil sau pentru exercitarea acţiunii civile, alături de capacitatea procesuală şi existenţa interesului judiciar, or prin acţiunea formulată de reclamant, s-a susţinut că acesta a împrumutat suma de bani solicitată prin acţiune numai pârâtei D.B.M.
De asemenea, din conţinutul convenţiei intitulată "chitanţă" din 22 martie 2007 a rezultat că în privinţa împrumutului în sumă de 153.000 euro pentru nevoi personale, pârâta D.B.M., cea care a redactat acest înscris, a menţionat la singular, şi nu la plural următoarele: "în caz că nu voi putea vinde casa până pe data de 1 ianuarie 2008, mă angajez că voi face contract de vânzare-cumpărare la imobilul menţionat mai sus, la preţul de 153.000 euro".
Proba cu interogatoriu, administrată în dosarul tribunalului, a evidenţiat răspunsurile date de reclamantul B.I., la interogatoriul luat de pârâte, între acestea regăsindu-se şi răspunsul dat de reclamant la ultima întrebare din interogatoriu ce viza motivul pentru care a pretins pârâtei D.B.M.R. să semneze chitanţa din 22 august 2007: "Ea a vrut să semneze".
În acest context instanţa de apel a apreciat că nu s-a făcut dovada încheierii unei convenţii de împrumut între reclamant şi pârâta D.B.M.R. şi nici dovada predării unor sume de bani către această pârâtă, cu titlu de împrumut.
Totodată, s-a susţinut că tribunalul a aplicat greşit dispoziţiile art. 225 C. proc. civ. raportat la lipsa nejustificată a acestei pârâte la termenul de judecată la care s-a administrat proba cu interogatoriu, având în vedere că în reluarea judecării fondului de către Tribunalul Dolj, ca instanţă de fond competentă, s-a administrat proba cu interogatoriu luat ambelor pârâte, la solicitarea reclamantului, astfel încât nu se impune aplicarea textului legal arătat, neputându-se considera că lipsa pârâtei la un termen de judecată în faţa unei instanţe necompetente material ar echivala cu recunoaşterea pretenţiilor reclamantului.
De asemenea, înscrisul intitulat "chitanţă" ce atestă existenţa convenţiei de împrumut acordat de reclamant pârâtei D.B.M. nu a fost scris de către pârâta D.B.M.R. şi nu a purtat nici menţiunea "bun şi aprobat", înainte de a fi semnat de către această pârâtă, aspecte ce nu au fost contestate de părţi, înscrisul neputând face dovada acordării vreunui împrumut acestei pârâte.
Referitor la soluţionarea fondului cauzei, faţă de pârâta D.B.M., s-a apreciat de către instanţa de control că tribunalul a reţinut corect situaţia de fapt şi de drept.
În speţă, dovada împrumutului de 153.000 euro s-a făcut conform art. 1191 alin. (1) C. civ., prin înscris sub semnătură privată şi s-a făcut dovada faptului material al predării sumei de 153.000 euro cu răspunsurile la interogatoriu şi cu declaraţiile martorilor M.E. şi F.D., probe cu administrarea cărora pârâtele au fost de acord.
Spre deosebire de contractele sinalagmatice care sunt caracterizate prin reciprocitatea şi interdependenţa obligaţiilor reciproce, în raport de prevederile art. 943 C. civ., contractele unilaterale sunt acele contracte care dau naştere la obligaţii numai în sarcina uneia dintre părţi, cealaltă parte având numai calitatea de creditor.
Referitor la natura juridică a contractului de împrumut instanţa apel a susţinut că acesta are caracterul unui contract unilateral în condiţiile în care singura obligaţie generată de contract revine persoanei împrumutate, în speţă pârâtei D.B.M., privind restituirea împrumutului de 153.000 euro acordat de reclamantul B.I.
În conformitate cu prevederile art. 1180 C. civ., înscrisul sub semnătură privată prin care o parte se obligă către cealaltă să-i plătească o sumă de bani sau o câtime oarecare, trebuie scris în întregul lui de acela care l-a subscris sau cel puţin acesta înainte de a subsemna să adauge la finele actului cuvintele: "bun şi aprobat", arătând întotdeauna în litere suma sau câtimea lucrurilor şi apoi să iscălească.
Interogatoriul luat de către reclamant pârâtelor a evidenţiat că înscrisul sub semnătură privată intitulat chitanţă a fost scris în întregime de pârâta D.B.M.
Probele administrate în cauză, respectiv înscrisurile depuse la dosar, răspunsul la interogatoriu, depoziţiile martorilor M.E. şi F.D., au evidenţiat că reclamantul a împrumutat suma de 153.000 euro pârâtei D.B.M., din care s-au restituit sumele de 15.800 euro şi 4.000 euro, rămânând o diferenţă de 153.200 euro.
Nu s-a făcut dovada existenţei vreunui motiv de nulitate absolută a înscrisului intitulat "chitanţă", raportat la menţiunea datei încheierii acestui înscris, cu atât mai mult cu cât înscrisul a fost întocmit, semnat şi datat de către pârâta D.B.M., care nu-şi poate invoca propria-i culpă în menţionarea datei.
Susţinerile din apel în care se invocă faptul că "există numeroase falsuri" în înscrisul intitulat "chitanţă", precum şi cele în care se invocă aplicativitatea art. 1089 C. civ. reprezintă susţineri noi formulate direct în apel, ce nu pot fi examinate, în raport de prevederile art. 294 C. proc. civ. conform cărora în apel nu se pot formula cereri noi.
Nu s-a făcut dovada existenţei vreunui motiv de nulitate relativă a contractului de împrumut sub aspectul violenţei psihice, ca viciu de consimţământ, având în vedere şi considerentele Deciziei penale nr. 605 din 24 septembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Dolj, în care s-a reţinut: "în cursul actelor premergătoare persoanele vătămate au revenit şi au precizat că nu au fost ameninţate în vreun fel de niciunul din intimaţi, dar au semnat chitanţele respective pe fondul unor discuţii contradictorii pe un ton foarte ridicat din partea intimaţilor".
Referitor la nulitatea absolută a înscrisului intitulat "chitanţă" pentru cauză falsă, ilicită invocată de pârâte Curtea a reţinut că pentru ca o cauză să nu fie reală, respectiv să fie falsă, este necesar ca aceasta să fi existat numai în imaginaţia autorului actului juridic, iar în cazul în care ar fi existat eroare asuprea motivului determinat, sancţiunea ar fi fost nulitatea relativă şi nu absolută, în condiţiile în care falsitatea cauzei atrage nulitatea relativă a actului juridic.
În speţă, înscrisul intitulat "chitanţă" prin care pârâta D.B.M. a recunoscut încheierea convenţiei de împrumut, are o cauză reală, nefăcându-se dovada caracterului ilicit al cauzei, cauza convenţiei de împrumut nefiind prohibită de lege şi nici contrară bunelor moravuri şi ordinii publice.
A fost reţinută ca nefondată şi ultima critică din apel privind existenţa unor dubii în administrarea probelor, dubii ce ar profita pârâtelor, raportat la faptul că acestea nu au avut posibilitatea să combată susţinerile reclamantului, dat fiind faptul că soluţionarea acţiunii de către tribunal s-a făcut în baza probelor administrate, nefiind incident în cauză principiul "in dubio pro reo".
Împotriva acestei din urmă decizii au declarat recurs reclamantul B.I. şi pârâta D.B.M.
Recurentul B.I., prevalându-se în drept de dispoziţiile art. 304 pct. (8) şi (9) C. proc. civ., a dezvoltat prin memoriul de recurs următoarele critici:
În mod greşit curtea de apel a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei D.B.M.R., întrucât aceasta şi-a asumat împrumutul şi implicit obligaţia de a-l restitui la scadenţă, prin semnarea înscrisului intitulat chitanţă, care îndeplineşte toate cerinţele unui angajament unilateral de a se împrumuta şi de a-şi asuma împreună cu cealaltă pârâtă obligaţia de a restitui împrumutul.
Instanţa de apel a ignorat faptul că înscrisul "chitanţă" are valoarea unui început de dovadă scrisă, ce putea fi completat cu alte mijloace de probă (martori, prezumţii), cum în mod corect a procedat instanţa fondului, atunci când a stabilit că pârâta este parte acelei convenţii, prin urmare, aceasta s-a obligat valabil.
Mai susţine reclamantul, ca un argument în susţinerea calităţii procesuale pasive a pârâtei D.B.M.R., faptul că această pârâtă a formulat cerere reconvenţională în cauză, prin care a solicitat constatarea nulităţii acelei chitanţe şi deşi a invocat mai multe motive de nulitate, niciodată nu a invocat lipsa consimţământului ca element fundamental în încheierea valabilă a convenţiei.
Prin urmare, arată recurentul, ignorând aceste aspecte, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre netemeinică şi în consecinţă solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate şi obligarea celor două intimate-pârâte la restituirea sumei împrumutate.
Recurenta D.B.M., fără a indica în drept vreunul dintre motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., prin memoriul de recurs a dezvoltat următoarele critici:
- Împrumutul pretins prin înscrisul intitulat chitanţă nu a existat, fiind un fals antedatat, lovit de nulitate absolută.
- Nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 1179, 1180 C. civ., având cauză falsă, ilicită.
- Susţine că deşi s-a opus audierii în cauză a martorilor F. şi M., întrucât, se afla în conflict deschis cu aceştia, în mod greşit instanţa a dispus audierea lor. Mai mult, arată recurenta, între aceasta şi numitul M. exista un proces de partaj, în curs la acea dată, iar împotriva acestuia, formulase şi o plângere penală, sens în care apreciază că mărturiile acestora nu au relevanţă în cauză.
- Arată că Judecătoria Craiova, deşi nu era competentă material să soluţioneze cauza, a audiat martorii sus-menţionaţi, iar Tribunalul Dolj, sesizat sub acest aspect, a reţinut în mod eronat că audierea acestora a fost "corectă şi valabilă", recurenta susţinând că se impune în acest sens anularea acestor declaraţii.
- Referitor la solicitarea de constatare a nulităţii absolute a înscrisului, susţine că nu toate persoanele nominalizate în acel înscris au participat la primirea sumelor de bani menţionate. Totodată, arată că nu s-a putut clarifica nici raportul dintre părţi prin declaraţiile martorilor şi nici câtimea presupusei datorii a fiecăruia dintre cei menţionaţi în înscris, faţă de reclamant.
- În continuare, recurenta dezvoltă aserţiuni despre contractele unilaterale, care în opinia acesteia, de multe ori maschează cămătăria, susţinând că în cazul acestor contracte pentru a fi valabil încheiate, în cazul în care partea care se obligă faţă de cealaltă este formată din mai multe persoane, trebuie pentru fiecare dintre persoane menţionat raportul dintre părţi şi câtimea eventualei datorii ale fiecăreia, faţă de cealaltă parte. Or, în speţă, susţine recurenta, acest presupus înscris intitulat chitanţă, pretins a fi un contract unilateral nu îndeplineşte aceste condiţii.
- Susţine că la încheierea înscrisului intitulat "chitanţă" a existat violenţă psihică ca viciu de consimţământ, situaţie dovedită şi ulterior prin ameninţări reale (112 telefoane, plângeri penale la poliţie etc.).
Astfel, susţine că nimeni, de bunăvoie, nu ar accepta să cedeze un imobil ca cel la care se face referire în acel înscris, ce depăşeşte ca valoare 12 miliarde lei vechi, în contul unei presupuse sume de 3 - 4 ori mai mică.
- De asemenea, recurenta consideră că instanţa avea obligaţia să-i solicite reclamantului care pretinde a fi împrumutat o asemenea sumă de bani, să dovedească provenienţa şi faptul că această sumă a existat în mod real.
În consecinţă, solicită admiterea recursului, constatarea nulităţii absolute a înscrisului intitulat chitanţă, schimbarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii reclamantului, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.
Înalta Curte, analizând recursurile de faţă prin prisma motivelor de recurs formulate, constată următoarele:
Referitor la recursul declarat de reclamantul B.I., în şedinţa publică din 19 septembrie 2012, Înalta Curte a invocat din oficiu excepţia netimbrării acestuia.
Astfel, având în vedere dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., va analiza cu prioritate excepţia netimbrării recursului.
Recursul declarat de reclamantul B.I. urmează a fi anulat ca netimbrat pentru următoarele motive:
Potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 146/1997, acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în această lege, iar conform art. 20, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit fiind sancţionată cu anularea cererii, împiedicând discutarea oricăror alte chestiuni privind cauza, în temeiul art. 137 şi 316 C. proc. civ.
Neîndeplinirea acestei obligaţii se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii, conform dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/197, dispoziţii incidente şi în cazul neaplicării timbrului judiciar.
Potrivit art. 9 alin. (1) din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, "cererile pentru care se datorează timbru judiciar nu vor fi primite şi înregistrate, dacă nu sunt timbrate corespunzător", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, "în cazul nerespectării dispoziţiilor prezentei ordonanţe, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru".
Pentru termenul de judecată din 19 septembrie 2012, recurentului i s-a pus în vedere prin citaţie să timbreze cererea de recurs cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 4.131,5 RON şi timbru judiciar de 5 RON.
Cum în cauză recurentul nu s-a conformat îndeplinirii obligaţiei legale de plată a taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar prevăzut de actul normativ anterior menţionat, aşa cum de altfel i s-a pus în vedere şi prin citaţia emisă pentru termenul de judecată acordat în vederea soluţionării recursului, acesta urmează a fi anulat ca netimbrat, fără a mai fi analizate aspectele de nelegalitate invocate în calea de atac formulată.
Analizând recursul declarat de pârâta D.B.M., Înalta Curte îl constată nul pentru cele ce succed:
Potrivit art. 3021lit. a) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Recursul se motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind evidenţiate limitativ de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) din acelaşi cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.
Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate.
În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.
În urma analizei punctuale a criticilor formulate de recurentă prin memoriul de recurs, Înalta Curte constată că acestea nu permit încadrarea în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., întrucât, dezvoltarea acestora vizează aspecte ce nu ţin de judecata din apel, respectiv - neîndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 1179, 1180 C. civ., a înscrisului intitulat chitanţă, cauză falsă, ilicită, modul de administrare al probei cu martori de către instanţa de apel, susţinerile referitoare la nulitatea absolută a înscrisului chitanţă, aserţiunile cu referire la contractele unilaterale, susţinerile privind existenţa violenţei psihice la momentul încheierii convenţiei, precum şi cele vizând obligaţia instanţei de a-i solicita reclamantului să dovedească provenienţa sumei de bani împrumutate şi faptul că aceasta a existat în mod real.
În realitate, recurenta nu a combătut în vreun fel argumentele instanţei de apel şi nici nu a formulat critici susceptibile de cenzură în recurs, Înalta Curte reţinând că inclusiv invocarea dispoziţiilor art. 1179, 1180 C. civ., singurul aspect susceptibil de a fi analizat în calea de atac a recursului, nu poate fi încadrat în unul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., întrucât recurenta nu dezvoltă nicio critică în legătură cu acest aspect.
În speţă, succesiunea de fapte şi afirmaţii din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată, din punct de vedere juridic, în aşa fel încât să se poată reţine, măcar din oficiu, vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs.
Constatând, pe de altă parte, că în speţă nu sunt date motive de ordine publică, Înalta Curte urmează a constata, în conformitate cu art. 306 alin. (1) C. proc. civ., că recursul pârâtei este lovit de nulitate.
Faţă de considerentele de drept expuse, Înalta Curte va anula, ca netimbrat, recursul declarat de reclamantul B.I. împotriva Deciziei nr. 264 din 6 iunie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, şi va constata nul recursul declarat de pârâta D.B.M. împotriva aceleiaşi decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de reclamantul B.I. împotriva Deciziei nr. 264 din 6 iunie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Constată nul recursul declarat de pârâta D.B.M. împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 septembrie 2012.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 5484/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5438/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
