ICCJ. Decizia nr. 5460/2012. Civil
| Comentarii |
|
Prin Sentința civilă nr. 140 din 10 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta N.M.Z., împotriva pârâtului Primarul comunei Jucu.
Pentru a hotărî astfel Tribunalul, în esență, a apreciat că cererea reclamantei este lipsită de suport probator în ceea ce privește formularea unei notificări în termenul statornicit de Legea nr. 10/2001, în vederea restituirii imobilului litigios, cu consecința respingerii acțiunii.
împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta N.M.Z., solicitând modificarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.
Prin Decizia nr. 245/A din 17 septembrie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă, reținând că aceasta nu a reușit să facă dovada formulării în termen legal a notificării, iar sancțiunea neformulării acestei notificări este prevăzută de art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, respectiv pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, drept urmare, susține instanța de apel, reclamanta nu are calitatea de persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001.
împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate, prevalându-se în drept de dispozițiile art. 304 pct. 6-9 C. proc. civ.
La termenul de judecată acordat în prezentul dosar din 21 iunie 2011, întrucât niciuna dintre părțile cauzei nu a fost prezentă și nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, s-a dispus suspendarea soluționării recursului în temeiul art. 242 alin. (1) pct. (2) C. proc. civ.
Din oficiu, prin Rezoluția din 12 iulie 2012, înalta Curte, a dispus repunerea cauzei pe rol în vederea discutării perimării, acordând termen în acest sens pentru azi, 19 septembrie 2012.
Analizând cu prioritate această excepție datorită caracterului său peremptoriu, înalta Curte o apreciază ca fiind fondată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., "orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an".
Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură făcut în cauză, iar cauzele de întrerupere și suspendare a acestui termen sunt prevăzute de art. 249 și 250 C. proc. civ.
Perimarea este o sancțiune procesuală care se bazează pe prezumția de desistare a părții de la cererea făcută, dedusă din faptul nestăruinței vreme îndelungată în judecată, fiind reglementată ca o excepție dirimantă, întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află.
Pentru a interveni însă perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părții, existând în acest sens o prezumție simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruință în judecată în intervalul de timp reglementat de lege.
în acest caz, de la data când a intervenit suspendarea (21 iunie 2011) și până la data repunerii pe rol din oficiu (12 iulie 2012), cursul perimării nu a fost întrerupt, dosarul fiind lăsat în nelucrare.
Curtea va constata că, în speță, cererea de recurs formulată de reclamanta N.M.Z. a rămas în nelucrare timp de mai mult de 1 an din vina părții, astfel că sunt întrunite condițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., operând sancțiunea perimării de drept.
în consecință, înalta Curte a constatat ca fiind perimat recursul declarat de aceasta.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5459/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5478/2012. Civil → |
|---|
