ICCJ. Decizia nr. 5451/2012. Civil
| Comentarii |
|
Prin Sentința civilă nr. 137 din 5 mai 2010, Tribunalul Gorj a admis acțiunea formulată de reclamantul T.V. și a obligat pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 22.983 RON, sumă ce reprezintă rata de inflație pentru perioada decembrie 2006 - iulie 2009, raportată la sumele stabilite cu titlu de despăgubiri prin hotărâri judecătorești anterioare.
Prin Decizia civilă nr. 250 din 9 septembrie 2010, Curtea de Apel Craiova a respins apelurile declarate de reclamant și de pârât.
împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul și pârâtul.
Prin Decizia nr. 5427 din 23 iunie 2011, înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de pârât, a casat decizia pronunțată în apel și sentința primei instanțe și, în rejudecare, a respins acțiunea, ca nefondată.
A respins recursul declarat de reclamant.
înalta Curte a reținut, în esență, că, prin hotărâri judecătorești irevocabile, pârâtul a fost obligat la plata către reclamant a unor sume determinate, cu titlu de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin eroare judiciară, sumele fiind achitate de pârât la data de 3 august 2009.
Prin urmare, demersul juridic având ca obiect obținerea daunelor morale și materiale urmare a arestării ilegale s-a finalizat prin punerea în executare a hotărârii judecătorești, astfel încât reclamantul nu mai are dreptul de a solicita reactualizarea sumelor deja încasate, prin inițierea unui nou demers judiciar.
în realitate, admiterea pretențiilor reclamantului încalcă autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătorești anterioare prin care s-au stabilit daunele morale și materiale și, implicit, principiul securității juridice.
împotriva acestei decizii, la 21 septembrie 2011, reclamantul a formulat contestație în anulare.
Invocând dispozițiile art. 318 C. proc. civ., contestatorul a arătat că instanța de recurs nu a analizat motivul de recurs prin care s-a susținut că instanța de apel a respins apelul promovat de Statul Român și a constatat admisibilă acțiunea, în apel nefiind criticată acordarea indexării pentru daunele materiale.
Mai mult, instanța de recurs a analizat un motiv de recurs de ordine publică vizând aplicarea art. 371 alin. (3) C. proc. civ., ce nu a fost invocat de părțile din dosar și nu a fost pus în discuție.
Greșeala materială prevăzută de art. 318 C. proc. civ. constă în faptul că acțiunea a fost considerată inadmisibilă în aceste circumstanțe.
Contestatorul a mai arătat că instanța de recurs nu a analizat motivul de recurs prin care s-a criticat greșita admitere a acțiunii pentru indexarea daunelor morale, dar a analizat motivul formulat omisso medio referitor la greșita indexare a daunelor materiale.
Analizând contestația în anulare formulată, înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanței de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
în cauză, prin motivele de recurs, Direcția Generală a Finanțelor Publice Gorj, în numele și pentru Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice a criticat soluția instanței de apel dezvoltând, în principal, ideea că daunele morale nu sunt supuse actualizării.
Cu toate acestea, criticile formulate prin cererea de declarare a recursului vizează inclusiv declararea admisibilității acțiunii, iar constatarea admisibilității acțiunii nu este criticată doar pentru faptul că reclamantul avea deschisă calea revizuirii, așa cum susține contestatorul. Astfel, obiect al criticii a fost și motivarea instanței de apel prin care s-a reținut că cererea prin care s-a solicitat actualizarea despăgubirilor reprezintă o cerere nouă, admisibilă.
Instanța supremă a răspuns acestor critici constatând că acțiunea nu poate fi primită atât timp cât suma inițial stabilită a fost achitată, iar reactualizarea a fost solicitată la un moment ulterior, apreciind că autoritatea lucrului judecat ar fi încălcată dacă o astfel de acțiune ar fi considerată admisibilă.
Se constată, așadar, că instanța de recurs nu a omis să se pronunțe asupra vreunui motiv de recurs, iar dezlegarea dată în cauză nu este rezultatul unei greșeli materiale.
De asemenea, chestiunea admisibilității nu a fost pusă în discuție din oficiu de către instanța de recurs pentru că, așa cum s-a arătat, soluția admisibilității a fost criticată nu doar prin raportare la dispozițiile din cod care reglementează instituția revizuirii.
Este adevărat că în conținutul motivării instanței de recurs există și referiri la dispozițiile art. 371 alin. (3) C. proc. civ. și la posibilitatea actualizării daunelor morale, dar acestea, pe de o parte, nu reprezintă omisiunile de analizare a unui motiv de recurs la care se referă art. 318 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, reprezintă o motivare subsidiară, care nu este de natură a schimba soluția pronunțată de instanță.
Prin urmare, atât timp cât soluția instanței de recurs s-a întemeiat pe inadmisibilitatea acțiunii promovate de reclamant, analizarea temeiniciei cererii privind daunele morale sau materiale este inutilă, motiv pentru care nu pot fi luate în considerare susținerile contestatorului prin care se pretinde că instanța de recurs ar fi omis să analizeze motive de recurs care vizau chestiuni legate de fondul raportului juridic dedus judecății.
Față de cele mai sus expuse, contestația în anulare a fost nefondată, motiv pentru care a fost respinsă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5455/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5450/2012. Civil → |
|---|
